Feriha episodul 25(24.02.2014)

Acesta este primul episod al sezonului 2 ! Uitati aici rezumatul:

,,Sezonul doi se anunță mai interesant decât primul, cel puțin pentru început, pt că avem parte de un anume suspans în episodul 25.
Feriha cade în genunchi în fața lui Emir care mototolește scrisoarea, apoi cei doi se îmbrățișează, foarte triști. Scrisoarea era de la Aysun care în acest fel îi spune fiului său că are cancer și că nu știe cât mai are de trăit. Însă și Feriha îi trimisese o scrisoare în care-i spusese adevărul despre ea, împreună cu inelul de logodnă, dar deocamdată nu ni se arată nimic despre ea. Apoi merg amândoi la spital unde era Aysun, dusă de Unal. Acasă la Zehra vin vecinii, care auziseră foc de armă, poliția și salvarea. Halil este arestat, iar când apare Feriha, anunțată de Mehmet, îi spune că pentru ei doi a făcut-o. 

Acțiunea se mută peste trei luni. Vacanța de vară a trecut, Cansu a reușit la aceeași facultate cu Feriha, Zehra este refăcută fizic, dar mereu foarte gânditoare și tăcută, parcă ar intra într-o lume a ei, Feriha fusese trimisă din Istanbul. Acasă, venise Hatice, sora lui Rîza și cu fata ei să ajute la treabă. Din conversația celor două rezultă că Halil este la spitalul de nebuni. Feriha se întoarce acasă, dar mai întâi poposește la Emir. Înainte să plece, va căuta scrisoarea ei, pe care nu o găsește, și care se află între niște cărți. După aceea va reveni hotărâtă să o găsească și s-o arunce, dar între timp Aysun, oarecum refăcută, împreună cu Can intră în casă dorind să-i facă o surpriză lui Emir. Can găsește scrisoarea iar Aysun o citește … Când Feriha intră, Aysun o privește foarte aspru, după ce pune scrisoarea și inelul în geanta ei. Când apare Unal (fără barbă și mustață, sau poate e alt actor?) vrea să-i spună despre Feriha, dar nu poate pt că ea este acolo, cu Can și Emir. După aceea o conduce cu mașina până la blocul ei unde o așteaptă Zehra cu mătura în mână. Cele două femei se privesc lung. Feriha îi spune mamei ei că aceea este mama lui Emir….

Restul descrierii aici: http://www.pulbere-de-stele.com/2014/02/feriha-episodul-25-sezonul-2.html

(Cum v-am spus link-urile nu sunt functionabile … nu stiu din ce motiv si de aceea dati-i copy apoi paste in bara de la internet unde se gasesc link-urile si astfel veti intra pe site-ul corect 🙂 )

VIZIONARE PLACUTA!! 🙂

Imagine

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s