,,Clona” – Episodul 129 (duminică, 19.10.2014)

,,Deusa își spune Ednei că azi Albieri a aflat  de întoarcerea lui Leo(nu dorește să pună paie pe foc în relația celor doi). Edna abia așteaptă să-l vadă pe Leo. Jade își ia la revedere de la Ranya(șoptindu-i să nu divulge secretul ei) și de la Zoraide. Albieri ajunge acasă și află că Deusa a fost la ei(el se preface că nu l-a văzut încă pe Leo). Escobar vine dis-de-dimineață acasă la Clarice și-i face scandal spunându-i că ia măsuri. Alicinha merge să vadă apartamentul pe care Escobar îl va cumpăra.Apoi trece pe la Yvete și se vede din nou în locul acesteia, alături de Miro. Laurinda o privește suspicioasă. Ligeiro îl abordează pe Albieri și-i explică faptul că Edna l-a angajat și îi arată pozele cu el(cu doctorul) intrând acasă la regina dansului. ,,Detectivul” îi cere 5000 de reali pentru ca soția lui să nu afle de aceste fotografii. Nazira se ceartă cu Latiffa venind vorba de Jade. Apare Khadijja și cele două se opresc. Ranya își dă aere că este prima soție, însă Zoraide îi aduce aminte că până la finalul iddat-ului Jade este prima soție. Aceasta ajunge acasă la unchiul Ali(acesta este încă în Brazilia) și îl privește cu ură pe Abdul sub tutela căruia se află. Jade se uită prin camera unde l-a cunoscut pe Lucas, când a surprins-o dansând și începe să plângă pe umărul Sumayei. Albieri îi spune lui Leo că vor merge în Maroc și apoi o va cunoaște pe Edna. Noemia e tristă deoarece a pierdut moștenirea din cauza băncilor. Mel merge acasă să-și mai ia niște haine. Dalva este foarte bucuroasă s-o revadă. Maysa se întâlnește cu Said și-l roagă să vorbească cu Zein(Said îl cunoaște pe Zein) ca să-l concedieze pe Xande.”

Sper să vă placă 🙂

Episodul 129 în română: https://www.youtube.com/watch?v=o9d4CpmeyAI

129

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s