,,Clona” – Episodul 226 (marți, 27.01.2015)

,,Mel îi face pe toți drogați, doar pentru că consumă alcool și pastile. Maysa nu mai rezistă și pleacă în casă, Lucas încearcă s-o oprească dar nu reușește. Yvete salvează situația vorbindu-le frumos și punând o muzică tinerească ca să danseze cu toții.Lobato se simte foarte prost deoarece a trecut și el prin asemenea momente când era tânăr și nu se stăpânea deloc în ce privesc drogurile. Regininha o păcălește pe Lidiane că mama sa e bolnavă și aceasta îi dă 200 de reali fără să clipească. Alicinha stă numai cu ochii pe Leonidas și Yvete, iar Lucas este gelos când vede că fiica ei stă numai cu Leo. Ali și Mohamed coboară în living, iar Amin aude pe ascuns că tatăl său e mirele și Zoraide îl ia de acolo. Musafirii pleacă, îar Mohamed este foarte trist și Latiffa este foarte nervoasă și Ali o sfătuiește s-o cheme pe Zuleika la un restaurant și să-i pună o întrebare. Miro și Telminha au o relație, însă el nu știe dacă se implică într-adevăr sau vrea doar să se răzbune pe Alicinha. Edna îl aude pe Albieri vorbind la telefon cu Amalia și are bănuieli. Ceceu este din nou gelos pe iubita sa și-i dă papucii. Avocata Cecilia vine acasă la Deusa și-i spune că judecătorul a cerut ca ea,Lucas și Leo să facă niște teste ADN. Clarice merge la Nefertiti și-i reproșează că nu i-a spus nimic când i-a dat papucii. Venind vorba de Escobar ea îi spune cum Alicinha i-a luat tot ce avea. Cei doi se ceartă puțin apoi se sărută pasional, între ei existând încă sentimente. Jade speră că se va recăsători cu Said. Mel,Regininha și Nando se urcă în autobuz și le cer călătorilor banii și tot ce au de valoare. La un moment dat Mel ajunge în dreptul lui Xande și cei doi se privesc în ochi uimiți. Ea coboară în fugă și el din urmă, prizând-o de braț și spunându-i că el o iubea pe vechea Mel. Latiffa se întâlnește la mall cu Zuleika și stau de vorbă când apar Nazira și Karima. Nazira află că aceea este logodnica fratelui ei(nu știa nimic de căsătorie) și se apropie nervoasă și le spune că va renunța la voal. Episodul se termină cu Samira care îi arată lui Zoraide îi Coran că femeile nu sunt obligate să parte voal. Latiffa se întoarce de la întâlnire și-i spune lui Ali că a aflat ce-l interesa despre Zuleika. Cei doi sunt bucuroși.”

Sper să vă placă 🙂

Episodul 226: https://www.youtube.com/watch?v=aiMEQAUe9LI

226

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s