,,Divergent” – Carte vs Film

Aseară a fost difuzată la Pro TV ecranizarea primului volum din seria ,,Divergent” și cu ocazia asta l-am urmărit și eu. Mie mi-a plăcut filmul foarte mult, fiindcă se aseamănă cu cartea, doar că are mai puține detalii. Eu care am citit mai întâi cartea știam deja cam ce urmează să se întâmple și parcă era mai mare suspansul când Tris trebuia să-și aleagă facțiunea sau când era într-un moment dificil. Fiind eroina cărții a reușit să treacă peste toate obstacolele.

Filmul nu a fost în totalitate fidel cărții ceea ce ar fi fost imposibil. De exemplu, prima luptă dintre novici a fost în carte între Will și Al, iar în film între Tris(prima care a sărit) și o altă fată(ultima care a sărit). Apoi în carte nu îmi amintesc ca mama lui Tris să fi venit s-o vadă pe ascuns ca s-o avertizeze de divergență. Cele două s-au revăzut prima oara după alegere în ziua de vizite. În finalul cărții nu îmi amintesc ca Tris să-i injecteze un ser lui Jeanine și astfel s-o facă să încheie simularea. Simularea a fost încheiată în carte de Four. Mai sunt și alte detalii care nu corespund, însă aceste modificări au făcut filmul mai palpitant 🙂

Dacă n-ați văzut filmul, v-aș recomanda mai întâi să citiți cartea(dacă n-ați făcut-o încă) și apoi să vizionați ecranizarea 🙂 Sper ca în curând să putem vedea și filmul Insurgent la televizor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s