,,Austerlitz” de W.G.Sebald

     Pentru a-şi scăpa fiul de persecuţiile antisemite, o familie de evrei din Praga decide să-l trimită la începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Anglia, la o vârstă atât de mică, încât băiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Ţara Galilor – nu-şi va putea aminti şi înţelege mai târziu propriul trecut.

La maturitate află care e adevăratul lui nume şi porneşte prin Europa încercând să-şi recompună o istorie pe care o presimţise cumva întotdeauna într-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, în tot ce are ea mai funest şi mai tragic. J. Austerlitz, neobişnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit să-şi reconstituie viaţa bucată cu bucată, prin îmbinarea unor poveşti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, în ultimă instanţă, cine este.

   Austerlitz este ultimul roman al lui W. G. Sebald şi capodopera sa, o poveste tandră şi sobră deopotrivă, o dramă atât de profundă, încât rămâne aproape incomunicabilă.

Personajul-narator îl cunoaște pe Austerlitz care-și prezintă viața petrecută în familia sa adoptivă, dar și căutările pe care le-a făcut pentru a-și afla adevărate origini, adevărații părinți. Austerlitz este un om foarte cult, pasionat de arhitectură și arte vizuale, dar care a făcut totul pentru a-și atinge țelul. Este un model de ambiție, răbdare, dar care de numeroase ori are căderi nervoase din cauza trăirilor, sentimentelor profunde.

Povestea vieții lui Austerlitz îl pune pe gânduri pe cititor, întrucât inevitabil ajungi să te întrebi : ,,Oare ăsta este numele meu adevărat?” sau ,,Oare familia care m-a crescut este familia mea reală sau este una adoptivă care mi-a ascuns adevăratele origini?”.. De multe ori ești derutat deoarece întreaga operă nu este structurată în capitole, cuvintele curgând unele după altele fără alineate, însă această continuitate fără pauze are și ea farmecul ei aparte 🙂

Din punctul meu de vedere, capodopera lui W.G.Sebald se potrivește mai degrabă cititorilor mai experimentați, deoarece am observat că numeroasele amănunte m-au cam pus în dificultate, însă într-un final le-am dat de cap 🙂  Cartea poate fi achiziționată din librăriile Arthur sau online de aici: http://www.editura-art.ro/carte/austelitz

  Părerile criticilor:

  • „Austerlitz este cartea a o mie de revelaţii.“ Frankfurter Allgemeine Zeitung
  • „Oare mai e încă posibilă măreţia literară? Cum ar putea să mai arate o iniţiativă literară nobilă? Unul dintre puţinele răspunsuri disponibile nouă este opera lui W.G. Sebald.“ Susan Sontag

  • „O evidentă carte de geniu.“ Literary Review

    LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

Austerlitz (W. G. Sebald)

Un gând despre „,,Austerlitz” de W.G.Sebald

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s