Interviu cu Florin Bican

   Bună ziua, domnule Florin Bican!

   Mă bucur că ați acceptat să-mi acordați acest interviu!

  • Cu ceva timp în urmă am citit romanul ,,Și v-am spus povestea așa” și am fost extrem de încântat. E evident că iubiți basmele din folclorul românesc. În ce perioadă a vieții dumneavoastră s-a născut această pasiune pentru basme?

Ar fi ieșit, poate, un interviu mai interesant dacă aș fi putut declara că în copilărie detestam basmele și mi-am descoperit pasiunea pentru ele la maturitate, sau chiar în pragul senectuții – dar nu este așa… Pasiunea mea pentru basme a apărut, cât se poate de banal, în copilărie. Cu Petre Ispirescu, Frații Grimm, legendele și miturile Greciei antice și o carte de basme japoneze (care nu știu cum se numea, pentru că am moștenit-o fără coperte și cu fascicole lipsă).

  • Cum v-a venit ideea să prezentați basmele din perspectiva cailor năzdrăvani?

Dintr-o pornire justiţiară. Caii din poveştile citite în copilărie mi se păreau eroii de drept ai acelor naraţiuni. Bipedul care-i călărea nu făcea decât să profite de înzestrările lor. Prin forţe proprii, respectivul biped nu numai că nu ar fi ajuns la destinaţie – necum să se mai şi întoarcă teafăr de acolo – dar nici nu ar fi făcut faţă probelor de pe traseu. Înainte chiar de plecarea de acasă, care generează aventura, calul este cel care-l consiliază pe „erou” cu privire la garderoba de călătorie şi la armamentul din dotare. Unde mai pui că eroul face iniţial fiţe, strâmbând din nas la camuflajul de mârţoagă al calului ce i se oferă, ba-l mai şi pocneşte cu frâul peste ochi. Iar calul, nu se supără – după ce-i face pedantului erou un tur de univers, cât să-i arate de ce-i în stare el, calul, şi de ce nu-i în stare el, eroul, îşi oferă necondiţionat serviciile. Eroul nu ştie încotro – şi pe unde – s-o ia, calul se face GPS pentru el. Eroului nu i-ar ajunge o viaţă de om să parcurgă spaţiile neeuclidiene ale poveştii, calul se teleportează prin ele – cu eroul în spinare – în câteva clipe. Eroul e pe cale să fie anihilat de oponent, calul îl salvează. Iar când eroul triumfă în sfârşit, nu-i zice calului nici mersi, nici… paşte, murgule, iarbă verde. Îl abandonează pur şi simplu şi primeşte singur felicitările. Să ne gândim puţin la Harap Alb… Discursul lui este eminamente defetist. De câte ori îl trimite Spânul într-o misiune, o dă pe emo; prima lui reacţie e să se sinucidă. Trebuie să intervină calul să-i facă psihoterapie. Şi după ce că-l scoate tot timpul din belea, bietul cal i se mai şi adresează reverenţios, cu „Stăpâne”. Păi să fi avut eu un cal de ăsta, mă gândeam în copilărie, i-aş fi zis eu lui cel puţin „nene” şi m-aş fi afişat cu el peste tot. Asta am încercat să fac în „Şi v-am spus povestea aşa” – să repar nedreptatea rolului secundar atribuit cailor, aducându-i în prim plan, punând pe ei lumina reflectoarelor, dându-le microfonul şi lăsându-i să spună povestea din perspectiva lor, făcând astfel dezvăluiri asupra episoadelor pe care naraţiunea fixată pe erou tinde să le treacă cu vederea. Alături de cai, am încercat în această carte să aduc în prim plan şi personajul feminin, la rândul său condamnat să figureze în planul secund al basmelor. Am încercat, deci, să fiu justiţiar până la capăt.

  • Care este basmul dumneavoastră favorit? Și pe care din caii năzdrăvani îl simpatizați cel mai mult?

   Voinicul cel cu cartea în mână născut, de Petre Ispirescu, deși eroul lui nu merge pe cal. Se deplasează cu ajutorul cărții pe care în copilărie pare să o citească în mod constant, iar ulterior – într-o caleașcă al cărui vizitiu preia rolul de consilier care-i revine de obicei calului. Iar într-un episod dinspre final, călărește pe un lăutar care se deplasează cu o viteză apropiată de cea a luminii. Iar calul pe care-l simpatizez cel mai mult, rămâne cel al lui Harap Alb.

  • Preferați cărțile în format electronic sau pe cele tipărite?

 Indiscutabil, le prefer pe cele tipărite, dar nu pot să neg avantajele celor în format electronic – circulă mai ușor, se pot citi în semiîntuneric, nu adună praf și nu ocupă spațiu în bibliotecă.

  • Am aflat că ați fost profesor universitar cu specializarea în limba engleză. Aveți un ,,idol” printre scriitorii englezi, unul care v-a influențat?

Am predat o vreme la facultatea de engleză a Universității din București – locul unde, de altfel, am și studiat. Acolo l-am descoperit cu adevărat pe James Joyce – care nici măcar nu-i englez, e irlandez. Și tot acolo am ratat, ca student, descoperirea lui Shakespeare. De Joyce am rămas apropiat până-n ziua de azi și, între timp, m-am apropiat și de Shakespeare. Dar n-aș putea să spun că am vreun idol printre scriitorii englezi sau de altă nație – idolatria este o atitudine periculoasă: distorsionează și idolul și idolatrul. Iar de influențat, cred că m-au influențat toți scriitorii pe care i-am citit – este un fenomen inevitabil. Nu neapărat în sensul că ajungi să scrii ca ei, ci că înveți niște… hai să le spunem „tehnici”. Dar un scriitor nu te influențează doar în felul tău de a scrie, ci și în felul tău de a fi. Poate chiar fără să-ți dai seama… A fost o vreme când îmi doream să scriu ca anumiți autori care-mi plăceau foarte mult. Până când am realizat că, de fapt, n-aș fi vrut să scriu ca ei, ci în locul lor. Ceea ce, în mod clar, nu se mai putea, așa că m-am potolit.

  • Care este romanul dumneavoastră favorit, pe care l-ați reciti cu orice ocazie?

 Finnegans Wake, al lui Joyce. Cred că este singurul care rezistă unei lecturi „cu orice ocazie”.

  • Ce sfat le dați persoanelor care doresc să devină scriitori(și eu mă număr printre ei 😀 ) ?

Să citească! Restul, dacă e să vină, vine de la sine. Dar deocamdată, să citească până când simt că lectura nu le dă pace şi poveştile adunate în ei încep să fermenteze şi să dea pe dinafară. Apoi să mai citească o vreme, cu propriile lor poveşti în minte, şi de-abia după aia să scrie, recitind permanent ce-au scris și, acolo unde simt nevoia (căci o vor simți, cu siguranță) – să rescrie… Şi să continue toată viaţa să citească cu un ochi şi cu unul să scrie. Și să fie smeriţi, să înveţe bine la şcoală, să facă multe plimbări în aer liber, să nu se-apuce de fumat şi să nu uite să se joace (dar nu cu focul!).

    Vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu 🙂

    Thank you very much for attention!

Mai multe despre volumul ,,Și v-am spus povestea așa” găsiți aici:  https://hayatseviyor.wordpress.com/2015/02/28/si-v-am-spus-povestea-asa-de-florin-bican-2/

Și v-am spus povestea așa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s