,,Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată” de Karl Ove Knaugard

Seria alcătuită din șase volume a lui Knausgard este un adevărat fenomen editorial în Norvegia, lăudată și apreciată de mulți cititori, critici. M-am bucurat să aflu că se traduce în română la Editura Litera, căreia îi mulțumesc pe această cale pentru că mi-a oferit șansa de a citi primul volum. Evident că mi-a făcut o impresie foarte  bună, mi-a plăcut extraordinat de mult modul în care Karl Ove și-a expus memoriile. El este un scriitor talentat, un artist al cuvântului, însă este hipersensibil.

Copilăria și adolescența l-au lăsat cu anumite sechele. A crescut în umbra fratelui său mai mare Yngve, sociabil și lipsit de inhibiții. Mare parte din adolescență și-o petrece fie singur în apartamentul bunicului, fie acasă cu tatăl său. Mama lipsea luni întregi, căci s-a angajat într-un alt oraș, departe de casă. Tatăl, cel care ar fi trebuit să-l sprijine, să-l ajute să evolueze armonios, îi era aproape doar fizic, nu și sufletește. Relația tată-fiu dintre el și Karl Ove se reducea strict la partea materială. Băiatul nu ducea lipsă de nimic, decât de un umăr pe care să poată plânge, de o persoană care să-l îmbărbăteze.

Astfel tânărul bărbat a ajuns o persoană lipsită de încrederea în forțele proprii, o persoană emotivă, timidă, o persoană ce nu poate fi ea însăși decât în fața foii hârtie pe care-și putea așterne gândurile, sentimentele… În ciuda acestor lucruri, scriitorul Karl Ove, ajuns la maturitate, este afectat de moartea tatălui său. Regretă, se crede într-o oarecare măsură vinovat pentru starea în care a ajuns figura masculină ce i-a marcat existența. Înr-un fel sau altul, dorește să-i aducă un elogiu părintelui său. Poate că din cauza lui a ajuns o persoană complexată, însă sângele apă nu se face. Această lipsă de încredere în sine este parțial compensată de profesia de scriitor, dar și de dorința de a fi un TATĂ bun pentru copiii săi…

Vă recomand cu căldură acest roman aubiografic! Eu aștept cu nerăbdare continuarea, căci Knausgard reușește să insereze în cadrul poveștii filosofii de viață, concluzii pe care le trage în urma experiențelor sale. Scriitura este complexă. ascunzând un mesaj profund. Așa că vă invit să descoperiți mai multe despre VIAȚĂ, despre bucuriile și necazurile pe care aceasta ni le aduce. Niciodată nu trebuie să renunțăm să ne luptăm, să rămânem cu fruntea sus, ba chiar să renaștem din propria cenușă…

  Cartea poate fi achiziționată la un preț foarte bun de pe site-ul Editurii Litera:  http://www.litera.ro/lupta-mea-carte-intai-moartea-unui-tata.html

  Câteva fragmente pentru a fi mai convingător:

  • ,,O iubeam. Nu era nimic între noi, nu voia să fie împreună cu mine, dar eu o iubeam. Nu mă puteam gândi la altceva. Chiar și atunci când jucam fotbal, singurul loc unde eram în totalitate ferit de gânduri, unde totul se rezuma la a fi prezent cu tot corpul, chiar și acolo ea îmi apărea înaintea ochilor. ,,Dacă Hanne ar fi acum aici și m-ar vedea ”, mă gândeam, ,,ar fi surprinsă”. De fiecare dată când mi se întâmplă ceva mișto, de fiecare dată când auzeam o replică ce mă făcea să pufnesc în râs, mă gândeam că ar fi trebuit să fie și Hanne acolo. S-o vadă pe Mefisto, pisica  noastră. Sau casa noastră, atmosfera din ea. Cu mama ar fi trebuit să stea și să discute. Râul din fața casei ar fi trebuit să-l vadă. Și discurile mele! Trebuie să le asculte, până la ultimul. Dar relația noastră nu mergea în direcția aceea, nu ea voia să intre în lumea mea, eu eram cel care voiam în lumea ei. Uneori mă gândeam că asta nu se va întâmpla niciodată, alteori că soarta putea să se întoarcă și lucrurile să fie complet diferite. O observam tot timpul, nu examinând-o sau cercetând-o, nu despre asta era vorba, nu, o privire fugară când și când îmi ajungea. Speranța mă purta spre următoarea dată când aveam s-o văd.”
  • ,,Știi prea puțin, și anumite lucruri nu există pentru tine. Știi prea mult, și iarăși nu există. A scrie înseamnă a scoate la lumină ceea ce există din umbrele a ceea ce știm. Despre asta e vorba când scrii. Nu despre ce se petrece, despre ce fel de întâmplări se desfășoară acolo, ci despre acel acolo în sine. Acela este locul și menirea scrisului. Dar cum să ajungi acolo?” 
  • ,,Dacă lucrai la mașini, atunci da, se simțeau în aer urme de ulei și solvent, de metal și gaze de eșapament; dacă lucrai cu cărți vechi, atunci se simțeau urme de hârtie îngălbenită și de piele veche. Dar, într-o casă în care toate obiceiurile anterioare încremeniseră, în care oamenii muriseră și cei care rămăseseră erau prea bătrâni ca să-și continue activitățile obișnuite, cum putea mirosul să rămână neschimbat? Oare pereții erau impregnați de cei patruzeci de ani de viață, asta recunoșteam de fiecare dată când intram?” 

 

Părerile criticilor:

  • „… extrem de sincer, Knausgard… vrea să ne intro – ducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit pentru că ni se întâm – plă pe tot parcursul vieții și tuturor…“ (The New Yorker)
  • „O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgard de talent, stil, spirit de observație și originalitate…“ (Dagens Naeringsliv)
  • ,,Dur și plin de forță precum granitul. Mai real decât realitatea.” (La Repubblica)

 

 LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

coperta

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s