,,Legenda” de Marie Lu

Auzisem de această carte, un adevărat fenomen editorial peste hotare și foarte bine cotată pe Goodreads, și mi-am zis că trebuie neapărat s-o citesc și eu. Recent am descoperit Editura Booklet Fiction și am fost tare încântat să aflu că aici s-a publicat ,,Legenda” de Marie Lu. Cu această ocazie am încheiat și o colaborare cu editura, ce sper eu, va fi de bun augur 🙂

Ce este ,,Legenda”? Un roman SF destinat adolescenților, tinerilor și nu numai. O lectură incredibilă, cu aventură, suspans, trădări, minciuni și o poveste de dragoste ce apare la orizont. Un mod extrem de plăcut de a-ți petrece timpul liber. Un reprezentant de excepție al genului, a cărui continuare, ,,Geniul și Campionul”, o aștept cu mare-mare nerăbdare 😀

Acțiunea se desfășoară într-un viitor în care nimic nu mai e ca înainte. Statele Unite ale Americii s-au scindat, iar partea de vest este ocupată de o Republică ce mă duce cu gândul la statul totalitar din romanul ,,1984” al lui George Orwell. În ,,1984” există un cult al Fratelui cel Mare, iar aici pretorul este tot un conducător suprem al Republicii și o persoană de o mare însemnătate. Din fericire, Republica nu își constrânge așa de tare locuitorii. Aceștia au și libertăți și drepturi, nu sunt supravegheați 24 din 24 de teleecrane și microane. În orice caz, dacă aș fi pus să aleg între Republică și Oceania, aș opta fără ezitare pentru Republică 😀

Protagoniștii romanului sunt June și Day, doi adolescenți de cincisprezece ani. Familia lui June provine din clasa elitelor, este orfană de părinți și crescută de fratele ei mai mare. La Examenul pe care-l susțin toți copiii din Republică a reușit să obțină punctajul maxim, fiind unica persoană capabilă de o asemenea performanță. Astfel reușește să avanseze cu studiile mult înaintea celorlalți copii de vârsta ei și se pregătește pentru cariera militară ce o așteaptă. Ghinionul se abate asupra ei, căci primește o veste neașteptată: fratele ei a fost asasinat, iar criminalul nu e decât rebelul Day, cel mai mare dușman al Republicii. Ea promite să-l găsească și să se răzbune pe necunoscutul care i-a furat tot ce avea mai scump pe lume. Cu acest prilej, June își primește prima misiune…

,,Deschid ochii, ridic mâna și studiez din nou lănțișorul cu pandativ. Îi aparține lui Day. Măcar atât am putut să aflăm datorită amprentelor. Pandantivul e un disc circular pe care nu e gravat nimic. L-am găsit zăcând pe jos, pe treptele spitalului, împreună cu ecusonul furat. Nu aparține niciunei religii de care să știu. Nu valorează nimic din punct de vedere financiar: e o chestie ieftină din nichel și cupru, iar lănțișorul e din plastic. Ceea ce înseamnă că probabil nu l-a furat, că are o semnificație pentru el și din cauza asta îl poartă tot timpul, chiar cu riscul de a-l pierde sau de a-l scăpa pe undeva. Poate că e un talisman norocos. Poate că i-a fost dăruit de cineva de care se simte legat. Poate chiar de aceeași persoană pentru care a încercat să fure antidotul. Pandativul ăsta are un secret; iar eu nu știu care e acela. Cândva, aventurile lui Day mă fascinau. Acum însă acest băiat s-a transformat în inamicul meu, în ținta mea. În prima mea misiune…”

Cum  ziceam adineauri, Day este cel mai mare și abil dușman al Republicii, înfăptuind acte de vandalism și ilegalități. Fratele lui mai mic ia virusul răspândit de o gravă epidemie din cartierele sărace. Are nevoie de antidot, dar Day nu are bani. Singura soluție ar fi să-l fure dintr-un spital. E cât pe ce să fie prins, dar scapă, nu înainte de a arunca un cuțit spre căpitanul Metias. Din păcate, totul a fost în zadar…

June se deghizează și călătorește în căutarea lui Day. Nimeni nu știe cum arată cu adevărat acest tânăr rebel, lipsit de inhibiții. Întâmplarea face ca June să fie salvată de un băiat și de o fetiță care-l însoțește. Ea îl recunoaște și,printr-un vicleșug, îl dă pe mâna superiorilor săi.

,,Apoi văd că altcineva – o siluetă ceva mai scundă și mai delicată – intră în celulă, însoțită de foșnetul pelerinei negre. Îmi ia un minut să o recunosc. Nici urmă de pantaloni rupți, de bocanci plini de noroi, de jeg pe față. Fata e curată și aranjată, cu părul negru strâns într-o coadă prinsă sus și care parcă strălucește. E îmbrăcată cu o uniformă elegantă: epoleții aurii lucesc pe haina militară cu pelerină, șnururi albe i se încolăcesc în jurul umerilor, iar pe mâneci are imprimat câte un simbol cu două săgeți. […] E imposibil ca Republica să acorde unei fete de vârsta mea un grad atât de înalt. Mă uit la gura ei. Aceleași buze pe care le-am sărutat sunt acum conturate discret cu ruj. Un gând prostesc îmi străbate mintea și îmi vine să râd. Dacă nu ar fi cauza care a dus la uciderea mamei mele și la capturarea mea și dacă nu aș fi vrut să sfârșească la rândul ei moartă, ei bine, Fata mi s-ar fi părut o apariție realmente răpitoare.”

Day urmează să fie executat public, însă June își dă seama de câteva lucruri, face anumite descoperir,astfel încât dorește să-l ajute să scape. Vă las pe voi să descoperiți deznodământul acestui prim volum! Eu vi-l recomand cu drag, căci sunt sigur că veți aștepta cu nerăbdare traducerea celui de-al doilea volum (în toamna aceasta, să sperăm :D) ca și mine, de altfel. Vă spun cu mâna pe inimă că nu am mai citit un SF așa de fain de la seria Divergent încoace. Deja îmi doresc și o ecranizare a ,,Legendei” 🙂

Scriitura este excelentă, fontul și așezarea în pagină a textului fac lectura mai ușoară, mai atractivă. Îmi place foarte mult modalitatea de prezentare a acțiunii prin viziunea ambelor personaje principale simultan. Și în final, găsesc potrivit să menționez o zicală, o replică celebră, pe care această carte o respectă întocmai: ,,În dragoste și în război orice este permis”.

Fragmente:

  • ,,Înainte să apuce să mă târască înapoi, în interiorul Batalla Hall, reușesc să o mai văd o dată pe Fată. Se uită țintă la mine. Pe fața ei nu se citește nimic… Dar, dincolo de masca asta, întrezăresc totuși ceva. E aceeași emoție pe care am mai văzut-o pe chipul ei înainte să îmi cunoască adevărata identitate. După o secundă, aceasta dispare. <<Ar trebui să te urăsc pentru ce ai făcut>>, mă gândesc. Dar felul în care ochii ei întârzie asupra mea nu mă lasă să simt asta…”
  • ,,Nu îmi regăsesc furia pe care o simțeam la adresa lui. Iar dacă voi descoperi dovezi că altcineva l-a ucis pe Metias, indiferent din ce motiv,  atunci chiar că nu mai am niciun temei să îl urăsc pe Day. Cândva, eram fascinată de legenda lui, de toate poveștile pe care le-am auzit despre el încă dinainte să îl cunosc. Acum simt că aceeași fascinație renaște în mine. Îi revăd chipul – frumos chiar și după atâta durere, tortură și pătimire – și ochii albaștri, vii și sinceri. Îmi e rușine să recunosc că m-am bucurat de scurtul timp pe care l-am petrecut împreună cu el în celulă. Vocea lui Day poate să mă facă să uit toate lucrurile care mi se învălmășesc în minte, aducând cu ea alte emoții: dorință sau frică, uneori chiar și furie. Întotdeauna îmi provoacă ceva. Ceva ce înainte nu exista…”
  • ,,Închid ochii și mă gândesc la Metias, la toate amintirile mele favorite cu el și chiar și la cele pe care aș prefera să le uit, și mi-l închipui scăldat în lumină. În gând, mă întorc spre el și îmi iau adio. Într-o zi am să îl revăd și ne vom spune poveștile… Dar, deocamdată, ferec imaginea lui la loc sigur, de unde să mă pot hrăni cu energia sa. Când deschid ochii, Day mă privește. Nu are habar la ce mă gândesc, dar știu că poate citi emoția de pe chipul meu. Stăm întinși împreună, privim fulgerele și ascultăm tunetele, așteptând răsăritul înecat în ploaie.”

Părerile criticilor: 

  • „Amestec de actiune alerta si SF. Legenda este lectura perfecta pentru fanii Jocurilor Foamei” – Voya
  • „Nu doar se ridica la inaltimea asteptarilor, ci realmente le depaseste” – The New York Times

Mulțumesc mult Editurii Booklet Fiction pentru că mi-a oferit șansa de a citi această carte minunată pe care o puteți achiziționa de aici! Mai multe detalii despre cărțile apărute la această editură găsiți pe pagina lor de facebook.

LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

Legenda

12 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s