,,Alchimistul” de Paulo Coelho

,,Alchimistul” este unul din titlurile aflate pe lista de lecturi școlare obligatorii. Am citit această carte mai mult pentru că trebuie, nu pentru că mi-aș fi dorit asta într-un fel sau altul. Însă de la prima pagină m-am îndrăgostit de povestea și de scriitura lui Coelho. Nu regret nici măcar o secundă lectura acestei cărți ce a devenit una din favoritele mele. ,,Alchimistul” este o carte extrem de profundă, o carte pe care am găsit-o extrem de interesantă, una din cărțile mele de suflet 🙂

Protagonistul este Santiago, un tânăr spaniol care preferă să părăsească cetatea în care s-a născut pentru a deveni cioban. De ce? Fiindcă își dorește să călătorească, să cunoască lumea, să admire culorile, parfumurile și sunetele care înfrumusețează natura și tot ceea ce-l înconjoară. Două nopți la rând are același vis în care i se înfățișează o comoară îngropată lângă Piramide. Merge la o țigancă pentru a-i fi tălmăcit visul, apoi întâlnește un bătrân. Acesta este regele Melchisedec care-i cunoaște visele și care-i vorbește despre Legenda Personală, pe care fiecare om trebuie să și-o urmeze. El îl convinge pe băiat să meargă în căutarea comorii.

Santiago își vinde oile și ajunge imediat în Tanger, unde este tâlhărit, întrucât nu cunoaște limba arabă. Se angajează într-un magazin de cristaluri, îl ajută pe vânzător să-și crească considerabil vânzările și strânge bani. Pleacă cu o caravană prin deșert pentru a ajunge la Piramide. Din cauza unor lupte dintre clanurile din deșert, staționează într-o oază. Aici tânărul nostru se îndrăgostește de Fatima, ba chiar se hotărăște să rămână aici și să lase deoparte călătoria către Piramide și implicit către comoara ce-l așteaptă. Salvează oaza de invazia luptătorilor și de încercarea acestora de a-i încălca neutralitatea.

Cunoaște un bătrân de deșert, însuși Alchimistul, care îi oferă o mână de ajutor și care-i dezvăluie câteva din tainele vieții și ale alchimiei. Santiago reușește să găsească comoara ce se afla mai aproape decât ar fi crezut. De-a lungul acestei aventuri învață că în viața e nevoie să te autodepășești, să-ți îmbunătățești viața, mai bine zis să-ți împlinești Legenda Personală. Am savurat această carte pagină cu pagină, rând cu rând, căci cuprinde doze de înțelepciune și povestioare cu morală la tot pasul. În această carte Coelho a pus tot ce-i mai bun, rezultând un deliciu literar, o capodoperă de toată frumusețea…

Am oferit acestei cărți 5 stele pe Goodreads și vă spun sincer că nu am suficiente cuvinte să descriu senzația plăcută pe care mi-a oferit-o lectura ei. Vi-o recomand cu căldură! Vă spun cu mâna pe inimă că-mi doresc tare mult să descopăr și alte cărți de-ale lui Paulo Coelho, căci este un scriitor excepțional!

Fragmente:

  • ,,Cunoștea multă lume din părțile acelea, doar de asta îi plăcea să călătorească.Cu prietenii pe care și-i face  omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleași fețe mereu, cum i se întâmpla lui la Seminar, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră, încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu  ești așa cum vor ei, se supără. Pentru că toți știu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar de cum trebuie să-și trăiască propriile lor vieți. Ca femeie cu visele, care nu știa să le transforme în realitate.”
  • ,,Și asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, și numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei simți că în deșert există viață, că cerul are stele, și că războinicii se luptă pentru că asta face parte din rasa omenească. Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai și numai momentul în care trăim.”
  • ,,Și atunci a fost ca și cum timpul s-a oprit în loc, iar Sufletul Lumii ar fi apărut cu toată vigoarea în fața flăcăului. Când i-a privit ochii negri, buzele nehotărâte între zâmbet și tăcere, a înțeles că cea mai importantă și mai înțeleaptă parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceea care făcea ca toți pământenii să-și înțeleagă inimile. Și asta se chema iubire, un lucru mai vechi decât oamenii și decât însuși deșertul, care totuși răsărea mereu cu aceeași forță oriunde două perechi de ochi se întâlneau cum se întâlniseră acelea două în fața fântânii. Buzele s-au hotărât în sfarșit să zâmbească, și acela era un semn, un semn pe care el îl așteptase fără să știe, atâta timp din viața lui, pe care îl căutase între oi și prin cărți, în cristaluri și în liniștea deșertului.” 

LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

 

4 gânduri despre „,,Alchimistul” de Paulo Coelho

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s