Editura Litera continuă seria cărților-mărturie :)

Editura Litera continuă seria cărților – mărturie,
de laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici

După titlurile remarcabile din colecția Clasici Contemporani Litera:”Războiul nu are chip de femeie” (volum ce cuprinde mărturiile femeilor sovietice care au luptat în al Doilea Război Mondial) și „Ultimii martori” (volum cu amintiri ale adulților care în vremea celui de-al Doilea Război Mondial erau copii), Svetlana Aleksievici aduce în prim plan experiențele soldaților sovietici din războiul din Afganistan în volumul „Soldații de zinc”.

În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaționalist” care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 și 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriașe și rămânând ei înșiși marcați de experiența unui conflict nerecunoscut oficial. Morții erau trimiși înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorși în patrie, mare parte din supraviețuitori nu s-au putut reintegra și au devenit, în ochii altora, niște criminali.
“Soldații de zinc” prezintă mărturiile emoționante ale unor participanți la război – soldați, ofițeri, asistente medicale – și ale unor mame care și-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte șocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire tulburătoare și de neuitat a realității și absurdității războiului.

„Cu un stil și o pasiune singulare, adoptând o viziune tragică susținută de inteligență politică, [Aleksievici] prezintă acest război ca pe o experiență omniprezentă și profund personală…” The New Yorker

Cărțile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi și în 47 de țări.
În România,”Războiul nu are chip de femeie”, „Ultimii martori”, „Soldații de zinc”, sunt disponibile în rețeauna Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și pe www.elefant.ro.

Câteva impresii despre cărțile Svetlanei Aleksievici în Colecția Clasici Contemporani Litera:

“Inocenţa faţă în faţă cu violenţa, oroarea şi spaima. Poezia vârstei fragede făcută ţăndări de obuze, mortiere sau imagini ale coşmarului. Aceasta este, pe scurt, cartea Svetlanei Aleksievici. Ultimii martori o confirmă pe scriitoarea şi jurnalista bielorusă ca pe una dintre vocile puternice ale literaturii de azi.” Radu Paraschivescu, Dă-te la o carte, Digi 24

“Mă bucur foarte mult că Svetlana Aleksievici a câștigat Nobelul pentru Literatură și sper ca acest premiu să însemne că volumele sale vor fi citite și înțelese de cât mai mulți oameni. Războiul nu are chip de femeie e o carte foarte bine scrisă, dar nu veți găsi literatură în paginile ei. Veți găsi viață, așa cum a fost și așa cum sperăm să nu mai fie vreodată. Dar, ca să nu mai fie, trebuie să știm și să o cunoaștem.” Laura Câlțea, Blogul unei cititoare de cursă lungă

“Ceea ce descoperim nu este însă războiul propriu-zis, cum toți îl cunoaștem din cărți și filme, ci o altă față a acestuia, cea adevărată, cea umană, în care nu mai contează cine câștigă sau cine pierde, ci reala tragedie a ființei umane simple.” Jovi Ene, Filme-carti.ro

13450040_1102066019856980_8131489564885038861_n.jpg

2 gânduri despre „Editura Litera continuă seria cărților-mărturie :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s