,,Apartamentul” de Hakan Bıçakçı

Am auzit acum ceva timp de această carte, ce mi-a stârnit curiozitatea datorită sinopsisului. Plus că mă dau în vânt după cărțile scrise de autori turci. Îmi place nespus de mult viziunea realistă pe care o au aceștia referitor la viață, faptul că sunt conștienți de modul în care viața îi lovește pe oameni, de modul în care oamenii văd cum sunt loviți de viață. Hakan Bıçakçı este un nume al literaturii turce și, sincer să fiu, mă bucur că nu am mai amânat lectura acestei cărți.

Hakan Bıçakcı (n. 1978) a publicat cinci romane (Camera întunecată, Apartamentul, Timp, Jurnal de vise, Teamă romantică) și un volum de povestiri (Un coșmar în mijlocul verii). În 2010, Radikal Kitap a inclus romanul său Camera întunecată pe lista celor mai bune cincizeci de cărți ale acelui an.

”Apartamentul” este considerat un thriller psihologic și pe bună dreptate. Te aștepți ca evenimentele să ia o anumită întorsătură, puțin stranie, însă descoperi cum adevărul iese la lumină. Nu numai personajul principal este frământat de gânduri bizare, ci și cititorul. Pe tot parcursul lecturii ai impresia că tu însuți ești pe cale să înnebunești, s-o iei razna. Această poveste se joacă la propriu cu psihicul tău, însă în cele din urmă conchizi că ai fost supus unui neobișnuit act catharctic…

Protagonistul acestui roman este tânărul Arif. El renunță la locul de muncă dintr-o agenție publicitară, decide să se despartă de Ceren, iubita sa, și să se mute într-un alt apartament. S-a săturat de zgomotele făcute de vecinii gălăgioși, își dorește liniște și pace, dar și un loc potrivit pentru a desfășura activitatea la care a visat dintotdeauna, acea de a compune muzică…

Agentul imobiliar îi găsește un apartament într-un bloc liniștit, ce pare a fi la prima vedere unul părăsit. Se mută aici, renovează, își creează un mic studio, dar totodată descoperă în dormitor o gaură în perete, pe care o lasă neastupată. Încet-încet se obișnuiește  cu noul cămin, duce o viață haotică. Începe să audă voci venind  din straniul orificiu, astfel încât are impresia că apartamentul contribuie, face tot posibilul pentru ca el să-și ducă la îndeplinire visul.

În mod incredibil Arif remarcă că tabloul de pe peretele vecinei de vis-a-vis este mereu altul. Și pe deasupra gaura din dormitor îi oferă versuri. Astfel reușește să compună câteva melodii ce sunt bine primite de colegii de trupă. Cu toții visează la albumul ce va rezulta în cele din urmă. Iar Arif se adâncește și mai tare în gândurile sale, încearcă să se izoleze în apartamentul său, să se separe de lumea ce-l înconjoară. Cum se va sfârși această întâmplăre veți afla citind romanul lui Hakan Bıçakcı…

Cu siguranță Arif suferă și de o doză de depresie, iar izolarea de lume nu-i face deloc bine. Încearcă pe cât posibil să evite contactul cu ceilalți, se adâncește în muzică, în actul creator. Am crede că este nebun, variantă pe care n-o putem exclude. Se știe că mulți artiști ajung să înnebunească, de fapt asta concluzionăm noi, căci nu avem de unde să știm ce se află în mintea și inima lor. De asemenea, se știe că multe persoane cu probleme, afecțiuni psihice manifestă înclinații artistice. Dar oare Arif va cădea pentru totdeauna în mrejele nebuniei? Va fi un artist nebun?

Sper să vă placă această carte, pe care vi-o recomand cu drag. Este o lectură neobișnuită, care-ți pune mintea la încercare, perfectă pentru pasionații romanelor psihologice…

Fragmente:

  • ,,Aceasta este ușa lui Arif de la intrare, din exterior… Și este aceeași ușă văzută din interior… Nu este nici o diferență între ele. O clanță lungă și subțire pe o parte și un mâner rotund pe partea cealaltă… Dacă aceste două părți ar fi desfăcute cu o șurubelniță și asamblate invers, interiorul și exteriorul și-ar schimba locul între ele. Exteriorul ar fi îngrămădit între ziduri, iar interiorul s-ar desfășura în spațiile deschise ale lumii din afară. Acesta este sunetul pe care-l face cheia întoarsă în broască de Arif… O dată, de două ori, de trei ori și jumatate… Iar acesta este Arif…” 
  • ,,– Una dintre cele mai importante diferențe dintre narațiunea din cărți și cea din filme este aceea că, într-un film, nu poți decât să simți când va lua sfârșit, în timp ce într-o carte știi foarte bine când va ajunge la final. Filmul curge, se va termina la un moment dat, dar când? Pe când într-o carte este destul de evident când se va termina povestea: la ultima pagină. Filmul poate să se termine brusc, în cel mai neașteptat moment. Se termină când tu te aștepți să continue. În loc de imagini începe să curgă genericul. Dar textul care curge într-o carte nu are șansa să-ți facă o asemenea surpriză. Când ajungi la ultimul rând de pe ultima pagină, știi că acela este sfârșitul cărții. Într-un film, nu ai de unde să știi dacă scena pe care o urmărești este ultima sau nu. În cel mai fericit caz, nu poți decât să simți asta.”
  • ,,Vocea pe care credeam că o am și cea pe care o auzeam spunând cuvinte erau diferite. Vocea pe care mi-o imaginam era mai blândă, mai moale, mai liniștitoare și mai frumoasă. Cea care ieșea din gura mea era ascuțită, neliniștită și obositoare, înșelătoare și, mai presus de toate, nefamiliară.”

Mulțumesc mult Editurii Univers pentru că mi-a oferit șansa de a citi această carte incredibilă! O puteți procura de pe site-ul lor, dar și din librării.

 LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

 

2 gânduri despre „,,Apartamentul” de Hakan Bıçakçı

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s