,,Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak

Elif Shafak (n. 1971) a studiat Relatiile internationale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat in Studii feministe si un doctorat in Stiinte politice. A predat la mai multe universitati din Turcia, Marea Britanie si Statele Unite si a colaborat cu articole la numeroase publicatii, precum The Washington Times, The Wall Street Journal, The New York Times, The Economist sau The Guardian. A publicat mai multe romane: Misticul (1997), distins cu Premiul Rumi un an mai tirziu, Oglinzile orasului (1999), Privirea (2000), care i-a adus in acelasi an premiul Uniunii Scriitorilor Turci pentru cel mai bun roman, Palatul Puricilor (2002; Polirom, 2014), Sfintul nebuniilor incipiente (2004; Polirom, 2009), Cele patruzeci de legi ale iubirii (2010; Polirom, 2011, 2014), Lapte negru (2011; Polirom, 2012, 2015),Onoare (2012; Polirom, 2013) si Ucenicul arhitectului (2014; Polirom, 2015). Scrise in turca ori in engleza si traduse deja in peste 40 de tari, cartile ei se bucura de aprecierea criticii si de un succes de public considerabil.

Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Jahan se îndrăgostește de unica fiică a lui Hurrem, Mihrimah Sultan, și o poartă în inimă întreaga sa viață. Feblețea sultanului îl simpatizează pe indian și îndrăgește superbul elefant alb, dar nimic mai mult, din câte se pare. Îngrijitorul elefantului ajunge să fie unul din cei patru ucenici al marelui arhitect Mimar Sinan, contribuind la construirea unor clădiri, al unor moschei, ce dăinuie și în prezent. Este martor al mariajului nefericit pe care Mihrimah este obligată să-l accepte, o vede părăsind această lume, însă pentru el prințesa  cu părul de aur nu moare niciodată…

Timpul trece, anii se scurg, cunoaște lumea, războiul, se îngrozește de vărsarea de sânge, de moarte. Padișahul moare, este succedat de fiul său și, mai apoi, de nepotul său. Jahan îmbătrânește și el, firul vieții lui Sinan este tăiat. Vârstnicul elefant îl părăsește la rândul lui, rămâne singur. Este evident că la Istanbul nu va avea parte de bătrâneți liniștite. Se întoarce pe plaiurile natale, se desparte cu greu de orașul situat pe două continente, cu care se aseamănă extrem de mult. Se stabilește la Agra, în India, unde joacă un rol esențial în înălțarea uimitorului Taj Mahal…

O lectură incredibilă, despre iubire, război, înțelepciune, prietenie adevărată. Un încântător elogiu adus marii metropole de pe Bosfor, Istanbulului prezentat în culori vii, de care ți-e imposibil să nu te îndrăgostești. O frumoasă carte despre profesia de arhitect și despre nemurirea orașelor și a clădirilor temeinic zidite. Un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, pe care îl savurezi pagină cu pagină, pe care-l trăiești la intensitate maximă. De neratat! O poveste pe care vi-o recomand cu drag!

Fragmente: 

  • ,,Acum, când stătea și privea cupola pe care o clădiseră, sprijinită pe patru coloane uriașe, văzând-o pentru a mia oară și parcă cu alți ochi, simți același lucru. Cupola se unise cu bolta de deasupra. Căzu în genunchi, fără să-i pese cine-l vedea. Singur în moschee, doar un grăunte în întinderea ei parcă fără margini, Jahan vedea pur și simplu lumea ca pe un șantier uriaș. În timp ce meșterul și ucenicii lui ridicaseră moscheea, universul le clădise soarta. Niciodată până atunci nu se gândise la Dumnezeu ca la un arhitect. Creștini, evrei, musulmani, zoroastrieni și oameni de atâtea alte credințe trăiau sub aceeași cupolă nevăzută. Pentru ochiul în stare să vadă, lumea întreagă era opera unui arhitect.”
  • ,,Jahan se gândi că oamenii ridicau două feluri de temple: cele care năzuiau să atingă cerul și cele care voiau să aducă cerul mai aproape de pământ. Dar erau și clădiri de un al treilea fel: cele care făceau și una, și alta. Așa era San Pietro. Pe când stătea și privea bazilica, întregind-o cu ochii minții, simți dintr-odată că și acolo se afla Miezul Universului.”
  • ,,Ani de-a rândul își închinase viața unui oraș în care fusese – și era încă – un străin; își închinase iubirea unei femei la care nu putea să ajungă; își închinase tinerețea și vigoarea unui meșteșug care, deși prețuit, era înfierat de fiecare dată când se întâmpla vreo nenorocire. Ce clădiseră în ani de zile, piatră cu piatră, putea fi dărâmat într-o singură după-amiază. Ce era prețuit astăzi era disprețuit a doua zi. Totul era supus capriciilor sorții, și nu mai avea nici o îndoială că soarta era capricioasă.”

     Părerile criticilor:

  • „O punere in scena spectaculoasa, un roman populat cu armate de aventurieri, tigani misteriosi si curtezane carora nu le lipseste bunatatea, Ucenicul arhitectului este si un poem de dragoste inchinat frumusetii cosmopolite a Istanbulului.” (The New York Times Book Review)
  • „Elif Shafak alege pentru romanul ei un fundal istoric generos, plin de frumusete. Ucenicul arhitectului poate fi citit ca o serie de viniete fascinante, inspirate din alaturarea artei cu religia, a creativitatii cu devotiunea… O carte vibranta, plina de spirit, vie.” (The Washington Post)
  • „Arhitectura este unul dintre subiectele puternice ale lui Elif Shafak. Romanul ei este construit pe mai multe straturi, ce impresioneaza prin splendoarea detaliului imbricat si prin maretia viziunii, o viziune care arata cum ura si egoismul distrug o lume ce poate fi reconstruita numai prin dragoste.” (The Observer)

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

7 gânduri despre „,,Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s