,,Steaua polară” de Martin Cruz Smith

Cu ceva timp în urmă citeam ,,Parcul Gorki”, o excelentă carte, prima din seria dedicată personajului Arkadi Renko. Traducerea celui de-al doilea volum în limba română nu m-a lăsat indiferent, căci îmi doream nespus să aflu prin ce peripeții mai trece scumpul nostru anchetator. Simțeam nevoia să citesc un thriller, să mă bucur de o astfel de poveste, plină de aventură și suspans, și am recurs la a citi ,,Steaua polară”. Iar acum nu pot decât să afirm că am avut parte de o lectură minunată, extrem de plăcută, încât nici nu am simțit cum zboară paginile și cum trece timpul. Și asta vi-o spune un cititor care nu este fan al romanelor polițiste. Martin Cruz Smith și scrierile sale sunt, fără doar și poate, o excepție.

Pentru cei care nu-l cunosc, Arkadi Renko este un achetator de succes din Moscova. În primul volum al seriei are de-a face cu un caz complicat, straniu și care ajunge să-i schimbe viața odată pentru totdeauna. Este un detectiv veritabil, înzestrat cu o inteligență nativă, capabil să pună cap la cap indiciile și să dezlege și cele mai încâlcite mistere. Personal, îl privesc ca pe un Hamlet într-o variantă modernă, rusească, dar la fel de talentată.

,,- Cuvintele, zicea Zina, te eliberează, te doboară sau te întorc pe dos. Fiecare cuvințel e o armă, un lanț sau o pereche de aripi…”

În cele din urmă, a ajuns să fie internat într-o clinică neuropsihiatrică, din cauza ,,instabilității” sale politice. Acum, în partea a doua, Arkadi este îmbarcat pe un vas de prelucrare a peștelui. A fost exilat, cu puțin ajutor, în estul Siberiei, a schimbat câteva slujbe temporare și a reușit să facă o schimbare. Căci Steaua Polară este asemenea unui guri proaspete de aer, asemenea unei escapade în largul Mării Bering departe de autorități și de KGB. Deși cu puțin timp în urmă era un om important, care se bucura de o viață oarecum normală, acum nu este decât un simplu muncitor, o relicvă al celui decăzut.

Autorul Martin Cruz Smith reușește să creioneze într-o manieră cât se poate de realistă situația politică a anilor ’80. O Rusie comunistă, un Război Rece nu atât de evident, imaginea de vis a unei Americi considerate tărâm al făgăduinței. Sunt reflectate hibele sistemului politic sovietic, adevărul, corupția, neregulile aflate în spatele aparentei ordini și rigori. Putem spune că talentatul scriitor realizează o frescă a Rusiei și societății sovietice, o monografie a ultimilor ani ai URSS. O incursiune extrem de fascinantă într-un trecut nu foarte îndepărtat și ale cărui urmări sunt vizibile și astăzi.

,,- De ce pari atât de fericit?

Aproape că se simți rușinat când îi răspunse:

– Pentru că sunt în viață. Amândoi suntem vii. Cred că totuși nu suntem fluturi de noapte.

– Bine.

Ea se aplecă înainte și lumina o învălui ca o pulbere.

– O să-ți spun ce i-am spus și Zinei. Nu te duce.

Dar el plecase.”

Zina Paceașvili, o tânără lucrătoare de la bucătărie, este găsită moartă în condiții suspecte. Căpitanul Marciuk îl însărcinează, așadar, pe Renko să afle mai multe despre acest incident nefericit. Arkadi acceptă, cu o oarecare reținere la început, și începe investigațiile. După atâta timp revine la activitatea sa de o viață și încearcă să-și ia în serios misiunea. Face cercetări asemenea unui adevărat detectiv, se confruntă cu numeroase piedici. E cert că persoanele vinovate nu vor ca adevărul să fie scos la lumină.

Cum îi stă în fire, Arkadi nu se lasă înfrânt cu una cu două. Se adâncește în necunoscut, face cunoștință indirect cu Zina, începe încet-încet s-o înțeleagă, de parcă s-ar ști de o viață. Ancheta ia sfârșit, autorităților din port li se vor oferi niște minciuni acceptate deopotrivă de ruși și de americani. În acest noroi nu s-au afundat numai rușii, ci și echipajul de peste ocean. Renko nu se poate mulțumi cu atât, nu renunță la acest joc periculos. Este pregătit să câștige sau să piardă. S-a implicat prea tare ca să lase totul baltă. Spionaj, deprăvare, contrabandă, intrigi sociale, politice, toate par să ducă în același punct.

,,Târfă, contrabandistă, informatoare. Un total simplu, clar. Ca alunecarea bilelor pe un abac. Suma rezultată adunării. O fată din Georgia. Educație – limitată la a turna supa cu polonicul. Ocupație – contrabandă, în Odessa, activitate promiscuă cu bărbații, în Vladivostok, informatoare pe mare. O viață jalnică, începută și sfârșită în ignoranță, fără moralitate, fără suflet, fără nicio încercare de reflecție asupra propriei persoane. Cel puțin așa părea.”

A fost Zina aruncată peste bord sau a căzut de una singură? Crimă cu premeditare, crimă pasională sau sinucidere? Un simplu accident? Va afla Arkadi adevărul, îl va dezvălui lumii întregi? În urma acestei lupte pe viață și pe moarte cine va supraviețui?

Este imposibil să nu remarci iscusința cu care autorul narează faptele, modul în care conturează personajele complexe, înfățișate în lumini și umbre. Sovietici și americani, bine sau rău intenționați, stabili sau instabili politici deopotrivă. Caractere puternice, remarcante. Cu siguranță, povestea de față nu ar fi fost la fel fără ofițerul Slava Bukovski ,  secundul Volovoi, Natașa Ceaikovskaia, brutalul Karp și occidentala Suzan.

Vă recomand cu mare drag acest thriller rusesc de excepție! Fie că sunteți pasionați ai genului, fie că nu, merită să oferiți o șansă acestei povești captivante. Reprezintă o lectură perfectă pentru acele clipe în care tânjim după puțină adrenalină. Vă veți lăsa prinși în mrejele acestei istorii, vă veți alătura anchetatorului Arkadi Renko, veți lua parte la o aventură incredibilă. Căci ceea ce pare ficțiune pură, nu este decât realitate, atât de dură, complicată și profundă…

Părerile criticilor:

  • Steaua Polară nu este numai opera unuia dintre cei mai buni autori de romane poliţiste, ci a unuia dintre cei mai buni autori în general.“ New York Times
  • „Imposibil de lăsat din mână….o carte plină de suspans care îţi taie respiraţia, cu intrigi complexe, dar în acelaşi timp o operă literară de calitate, ambiţioasă şi atent studiată.“The Detroit News
  • „Martin Cruz Smith scrie cele mai ingenioase intrigi, dintre toţi autorii de romane poliţiste de primă clasă.“ The Washington Post Book World

Mulțumesc nespus Editurii Paladin pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Steaua polară” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile editurii, nu ezitați să le dați un like pe facebook

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!Steaua Polară

5 gânduri despre „,,Steaua polară” de Martin Cruz Smith

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s