,,Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de KJ Mecklenfeld

Anul trecut am citit cu mare drag ,,Hendrik de Mol și Planeta de Aur”, începutul unei serii uimitoare. Am așteptat cu mare-mare nerăbdare continuarea, îmi doream nespus să mă întorc în Universul Cunoscut și, din fericire, am obținut destul de repede biletul spre Planeta de Jad, o altă minunăție din galaxia jucăriilor. M-am îmbarcat fără a ezita vreo clipă, m-am echipat corespunzător și am pornit la drum.

I-am reîntâlnit pe Hendrik de Mol, pe Hildegard, pe Berend cel verde, pe vrăjitoarea Wilhelmina, i-am însoțit în aventuri în care pericolul ne-a pândit la tot pasul. Am luptat contra celor răi, am înfruntat și am riscat. Și, în tot acest timp, nu am uitat să fim copii, să ne lăsăm sufletele să zburde pe câmpiile viu colorate ale Planetei de Pluș. Am regretat că a trebuit să mă întorc așa de repede acasă, însă am rămas cu o mulțime de amintiri frumoase, de neuitat.

,, <<Doar o singură dorință arzătoare>>, își spuse el.

– Și apoi? Dacă mă hotărăsc la una singură, ce am de făcut ca să se îndeplinească? îl întrebă el pe bunicul Martinus, uitându-se curios la sfera verde. 

– Acesta este un mister pe care va trebui să îl dezlegi, spuse bunicul zâmbind hâtru.”

Mi-a făcut mare plăcere să citesc încă o carte a autorului de origine română KJ Mecklenfeld, să mă bucur de rândurile așternute de acesta cu iscusință și măiestrie. El reușește să dea viață unei povești pline de culoare și farmec, unei povești ce te prinde în mrejele ei și nu-ți dă drumul până la cea din urmă pagină. Stilul ludic te poartă în frumoasa lumea a copiilor și a jucăriilor, un loc în care ești primit cu brațele deschise, unde te simți minunat orice vârstă ai avea. Căci KJ Mecklenfeld nu scrie doar pentru cei mici, ci pentru toate inimile noastre în care păstrăm veșnic o fărâmă din copilul de altădată, zglobiu și mereu pus pe șotii.

După peripețiile fără de seamăn din primul volum, Hendrik duce o viață normală sau, mai bine zis, aproape normală în orașelul său natal din Olanda. Nu se mai confruntă cu boala de odinioară, merge la școală ca orice copil obișnuit. O are pe mama sa alături, însă nu este complet în lipsa tatălui și a bunicului, nu demult decedat. Locuiește în continuare în Muzeul Jucăriilor și este nevoit să-l suporte pe prefăcutul unchi Severin, mai nou, ,,bolnav” de Alzheimer. Din nefericire, o problemă îl necăjește tot mai tare, zi după zi, întrucât un grup de băieți mai mari, cu Floris în frunte, îl batjocorește și nu-i dă pace.

,,- Bineînțeles că da, spuse ursul de jad serios. Ele sunt parte a minții colective a acestei planete, la fel ca mine, la fel ca dragonul, pasărea phoenix, elefantul și toate celelalte creaturi de jad care trăiesc aici. Dacă oamenii ar fi și ei conștienți că toate creaturile sunt parte ale aceleiași ființe care este Pământul, nu ar fi la un pas să își distrugă planeta care îi adăpostește. Crezi că este vreo diferență între un om și o molie?”

Pe când credea că nu există cale de scăpare, pe când tânjea cu ardoare după o nouă călătorie departe de casă, mama sa dispare subit. Unchiul Severin îl amenință că îl va trimite la orfelinat, situația de la școală este încă nerezolvată. În mod incredibil, Calavera se întoarce în Muzeul Jucăriilor cu gândul de a se răzbuna pe Berend pentru ocazia ratată de a intra în posesia Planetei de Aur. În mintea lui diabolică a încolțit o nouă dorință, aceea de a pune mâna pe Planeta de Jad, despre care nimeni nu mai știe nimic de secole.

Pe nepusă masă, Hendrik este transformat înapoi în cârtiță de pluș, Hildegard în rață și, în mod neașteptat, Floris ia înfățișarea unui buburuze neajutorate. Îl scapă pe ursul verde din mâinile lemnoșilor și pleacă cu toții într-o călătorie cu nava spațială a lui Hendrik. Ajung din nou pe încântătoarea Planetă de Plus, unde este pusă țara la cale pentru zădărnicirea planurilor lui Calavera. Vor trebui să ajungă pe Planeta de Jad înaintea acestuia, s-o salveze și, mai apoi, să-l găsească pe tatăl lui Hendrik, căruia i-a fost dat de urmă pe înfricoșătoarea Planetă a Monștrilor.

,, – Nu înțeleg cum vine asta, zise Hendrik uimit. Cum sunt ,,toate problemele rezolvate”, mă întreb, când noi suntem în prag de război, pe cale să ne pierdem viețile?

– Da, într-un fel ciudat, pot spune că problemele mele s-au rezolvat, zise Floris. Mi-am dat seama că nimeni nu se naște violent, ci vede la alții cum să se exprime prin violență. Am învățat pe pielea mea, însă, că obții rezultate mai bune dacă ești pașnic și refuzi să fii violent. Aveam de gând să vorbesc cu tata când ajungeam acasă, să îi spun că și pe mine mă doare, dar că, indiferent ce vom face, chiar să ne purtăm urât unul cu celălalt, nu o vom aduce înapoi pe mama.”

Astfel începe o aventură nemaipomenită, cu suișuri și coborâșuri, pe parcursul căreia stai cu sufletul la gură, neștiind ce întorsătură vor lua evenimentele. Calavera v-a fi oprit? Va fi împiedicată extinderea Imperiului? Hendrik de Mol va putea trăi fericit alături de părinții săi? Binele va învinge răul? Și, în tot acest timp, va reuși Hendrik să învețe lecția iertării, lecția bunătății și a înțelegerii?

Vă recomand să citiți ,,Hendrik de Mol și Planeta de Jad”! Vă invit să faceți un voiaj într-un univers alegoric în care jucăriile trăiesc în regate, în care se poartă bătălii pe viață și pe moarte, în care se luptă pentru pace și armonie. O lume în care ți-ai dori să te refugiezi pentru a-ți aminti de frumusețea copilăriei. Orice vârstă ai avea, oricât de bătrân te-ai considera, nu uita să mai fii copil din când în când. Viața este atât de frumoasă…

Și, domnule autor, așteptăm cu nerăbdare ,,Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar”!

Le mulțumesc nespus autorului KJ Mecklenfeld și Editurii Univers pentru șansa neprețuită de a-i reîntâlni pe acești eroi dragi mie! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu activitatea domnului autor, nu ezitați să-i vizitați minunatul blog

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

img-book

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s