La Litera Mică a apărut colecția Mensa Kids. Clubul micilor genii!

La Editura Litera Mică a apărut Mensa Kids. Clubul micilor genii, o colecție de cărți cu exerciții de testare a abilităților logice și mentale!

Cărțile, care se adresează copiilor cu vârste  de peste 7 ani, conțin fiecare câte 84 de exerciții împărțite pe câte trei niveluri de dificultate: nivelul 1 – minte superantrenată, nivelul 2 – minte megaantrenată și nivelul 3 – minte ultragenială! Pline de provocări care vor pune mintea copiilor la treabă, aceste cărți conțin exerciții create pentru a le testa abilitățile matematice, logice și de vocabular.

Exercițiile sunt concepute de dr. Gareth Moore, autorul a peste 35 dintre cele mai vândute cărți de testare a abilităților logice ale copiilor și adulților.

“Considerați lectura acestor volume ca pe un antrenament al minții. Apoi vă invităm să acceptați și provocarea oficială Mensa – o testare standardizată, administrată de un proctor Mensa – și să vă alăturați organizației. Mensa România, afiliată Mensa International, este o organizaţie în plină dezvoltare, având cea mai spectaculoasă rată de creştere dintre toate organizaţiile naţionale Mensa.

În doar 4 ani (2O12-2O16), numărul membrilor activi Mensa România s-a mărit de la 16O la peste 7OO, iar statutul nostru în marea familie Mensa a evoluat în mod remarcabil de la nivelul de Emerging National Mensa la Provisional Mensa în 2O15, pentru ca în primăvara lui 2O16 boardul Mensa International să ne acorde recunoaşterea de Full National Mensa, cea mai înaltă treaptă pe care poate ajunge o organizaţie naţională.

Urmăriţi anunţurile publicate pe http://www.mensa-romania.ro sau pe pagina oficială de Facebook Mensa Romania despre acţiunile organizate şi înscrieţi-vă la o testare.” Mensa România

Imagini pentru mensa kids clubul micilor genii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s