,,Jurnalul primei mele morți” de Ioana Duda

Există cărți care te zdruncină din adâncul sufletului, care te fac să arzi în propriile flăcări, care te scot din monotonia vieții cotidiene și-ți oferă ocazia de a renaște. O astfel de carte este ,,Jurnalul primei mele morți”. O carte, un jurnal, introspecția unui personaj feminin, un  monolog interior aflat la granița dintre normalitate și nebunie, discursul meditativ al unei persoane suferinde ce vrea să se sinucidă. O mare de cuvinte, un izvor de trăiri, amintiri și sentimente ce te trezește la realitate și te pune pe gânduri.

Am tot auzit vorbindu-se despre Ioana Duda, o tânără autoare căreia i se prevede un viitor strălucit. Am avut șansa de a-i citi cel de-al doilea roman și am fost de-a dreptul impresionat de profunzimea celor scrise. Am descoperit în spatele cuvintelor un suflet sensibil, cu numeroase cicatrici și răni necicatrizate, care respiră scriind. Așternând cuvintele pe hârtie povara i se ușurează, găsește puterea de a merge mai departe. Scrisul îl vindecă, este un pansament, arma cu care înfruntă realitatea crudă.

,,Mereu am spus că legile sunt bune atâta timp cât nu înlănțuiesc spiritul omului. Iar oamenii au nevoie să cânte. Să picteze. Să scrie. Să danseze. Să sculpteze. Ca să rupă lanțuri. Ca să mai aline dureri. Ca să aibă impresia că viața poate fi și frumoasă. Și chiar e, atunci când creează. Pentru că arta mai spală căcaturile și mizeriile în care ne înglodăm zi de zi.”

Valentina este o tânără de 32 de ani. Până la această vârstă a văzut, a auzit și a trăit multe. Poate prea multe. A iubit, s-a lăsat iubită, a făcut sex, a băut până n-a mai știut cum o cheamă. Și-a făcut de cap, a trăit fiecare clipă la intensitate maximă. A râs și a plâns. S-a bucurat și a suferit. A fost rebelă, s-a lăsat condusă de instinct. A scris o carte și a câștigat inimile multor oameni atât de diferiți, cu care nu are nimic în comun. Le-a obținut încrederea. Pe a lor și pe a persoanelor dragi din viața sa. Toată lumea are încredere în ea, numai ea nu.

Este ora 19.00. Cu paharul de băutură lângă ea, Valentina ia o hotărâre îndrăzneață: în dimineața următoare se va sinucide. Va muri, va părăsi această lume. Odată pentru totdeauna. Nimeni și nimic nu o poate împiedica să facă asta. Trebuie să scape din noroiul în care s-a adâncit tot mai mult. Viața este mai mult ca oricând un iad îngrozitor. S-a săturat să sufere, să-și simtă inima sfâșiată când se gândește la El. Nu e prima dată când se confruntă cu o asemenea durere, însă este ultima dată. Așa trebuie. Va pune capăt acestui calvar.

Până atunci va bea pahar după pahar și se va bucura de ultimele sale ore. Astfel începe să să vorbească cu îngerul său păzitor, pe care-l putem confunda adesea cu un djinn, ce nu este altceva decât propria-i conștiință, ultima fărâmă de rațiune. Singurul lucru rămas treaz. Orele trec și cei doi nu încetează să relateze amintiri, să zgândâre alte răni, să zâmbească la gândul momentelor fericite. Acest înger nu îi permite să cadă definitiv în depresie, în uitare. O ajută să rămână vie. Valentina oscilează între cele două extreme, timpul rămas trecând pe nesimțite.

,,Anul trecut am scos prima carte. Și ultima. Pe atunci nu știam. Atât de tare m-a înnebunit tot ce s-a întâmplat după, toți oamenii ăia care mă iubeau fără ca eu să fac ceva special, dimpotrivă, mă foloseam de ei. Mă hrăneam din atenția și dragostea lor și nu le dădeam nimic în schimb. Scriam. Îmi scriam sufletul și îl aruncam apoi în mijlocul lor, eu rămânând însă la o distanță considerabilă, care să îmi permită să mă ascund atunci când va fi fost cazul. Dar a fost cea mai mare realizare a mea de până atunci. Am simțit că, în sfârșit, mama mă poate iubi.”

Această nefericită nu este lăsată să cadă în mrejele morții. Nu. Pentru că miracolele pot avea loc oricând, mai ales pentru cei blestemați de soartă, nici ea nu este scutită de această compensație. Prietena sa Matilda o vizitează în miez de noapte, pe nepusă masă, și o salvează. Pentru că se iubesc foarte mult, pentru niciuna nu ar putea trăi fără cealaltă. Sunt două surori, un singur întreg, o inimă ce bate atât de tare încât aproape că sare din piept. Matilda îi interzice să urmeze calea spre pierzanie, să-și urmeze alegerea. Valentina adoarme și ocazia de a-și pune capăt zilelor în zori este pierdută. A trecut peste acest moment critic, a depășit un obstacol imens.

Povestea de față nu este doar povestea Valentinei, ci a oricărei femei care se lasă răpusă de iubire și care învie tot datorită iubirii. Acest jurnal este al nostru, al tuturor celor care, în anumite momente ale vieții, au impresia că totul s-a sfârșit, că nu mai pot continua. Oricât de rău ne-am simți, trebuie să ne păstrăm măcar o licărire de speranță, să credem în minuni, să le permitem să intre în viețile noastre, să-și facă culcuș în inimile noastre.

,, – Cum e când voi iubiți?

– Păi simți toată viața care curge prin tine. Parcă e un izvor de căldură care te străbate din creștetul capului până în vârful picioarelor. Și parcă te ridici, așa, de la pământ. Parcă nu mai există nimic în jur. Ești într-o bulă și nu mai auzi, nu mai vezi nimic. Simți doar liniște. E ca atunci când ajungi la mare, după un an în care ai râvnit să o vezi, ajungi pe plajă, îți arunci hainele din mers și te arunci pe nisip. Cu picioarele în mare. Închizi ochii și o asculți. Și simți soarele cum te străbate. Te cutreieră. Marea și soarele. Și nimic rău nu ți se poate întâmpla. Și nu ai greșit nimic, niciodată. Parcă ești curățat de orice păcat. Te afunzi în moment și dispare totul. Și tu dispari. E doar starea aia, de bine și ușurătate. Și nu mai există timp, spațiu, mamă, tată, copii. E doar ce-i în tine, în momentul ăla. Nu vrei să oprești timpul în loc. Nu. Doar trăiești. Și ești nespus de fericit.”

Vă recomand cu drag ,,Jurnalul primei mele morți”! Cu siguranță vă va plăcea această lectură altfel și veți aștepta ca și mine, de altfel, alte cărți scrise de Ioana Duda. Limbajul uzual, folosit în viața de zi cu zi vă va oferi un oarecare confort, de parcă v-ați regăsi cu un vechi prieten și ați sta la povești. Iubiți, lăsați-vă iubiți, iar deviza voastră să fie: CARPE DIEM!

   Părerile criticilor:

  • „Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ Ana Barton
  • „Citește-o numai după ce ți-ai scos masca pe care o porți prin lume. Dacă ești printre norocoșii cărora le vorbește pe limba lor, cartea asta s-ar putea să te învețe să arzi, așadar să te salveze.“ Cristina Nemerovschi

  Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această carte! ,,Jurnalul primei mele morți” poate fi achiziționat de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

8 gânduri despre „,,Jurnalul primei mele morți” de Ioana Duda

  1. o editura pe care am descoperit-o de curand si chiar am reusit sa bifez si eu ceva carti de la ea, dar din pacate nu si aceasta carte chiar daca am auzit numai lucruri frumoase despre ea…felicitari pentru recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s