,,Noumenoir” de Flavius Ardelean

Despre Flavius Ardelean am auzit multe. Acest scriitor contemporan este lăudat și apreciat de toți cei care-i citesc cărțile și care au șansa de a surprinde măcar puțin din mesajul pe care autorul dorește să-l transmită. Considerat o revelație a literaturii române (și nu numai), uimește prin profunzimea scrierilor sale, prin numeroasele semnificații încifrate în texte, dar și printr-un vizibil noncomformism. Din acest motiv, am fost curios să-l descopăr, să încerc un alt tip de literatură, căci da, Flavius Ardelean reinventează scrisul.

Am ales să încep cu ,,Noumenoir”, o carte cu un titlu ieșit din comun, un substantiv (sau poate mai mult decât atât) aparent împrumutat din franceză (,,noir” = negru), dar care în urma căutărilor întreprinse de mine se dovedește a fi inventat, născocit de mintea ingenioasă a autorului. Așadar, m-am aventurat în lectura romanului  cu o enigmă pe care o voiam într-adevăr descifrată. A fost o experiență incredibilă, inefabilă, pe care mi-e greu s-o exprim în cuvinte. Mi-a plăcut foarte mult, m-a pus pe gânduri și m-a convins că trebuie să mai citesc și alte cărți  ce poartă semnătura lui Flavius Ardelean.

Acțiunea este plasată într-un viitor nici foarte îndepărtat, dar nici foarte apropiat. În anul 2085. Într-o România care în viziunea scriitorului este extrem de diferită de cea pe care o cunoaștem cu toții. În această Românie utopică nimic nu este mai important decât literatura, devenită centrul existenței omenești. Societatea este împărțită între cei care scriu, cei care critică și cei care nu sunt înzestrați pentru a intra în contact cu lumea literelor, dar de care este nevoie. Totul este… altfel. E imposibil să nu fii uimit de această lume în care, de exemplu, o lună din calendar este sugestiv intitulată ,,Nemerovschi”.

„Moartea îmi pare singurul lucru cu adevărat demn de încropit vreo discuție în juru-i, iar iubirea – că pentru asta ne-am adunat cu toții aici, nu? – nu e decât un pretext, un panaceu placebo, o fugă de, o mai-lasă-mă-un-pic. Când spui iubire, spui de fapt moarte. Știai tu, domnule Radu Lenea, că „iubirea” e de fapt „moartea” scris greșit? Și că, deși singurele litere în comun formează cuvintele „rea”, „era” și „are”, acestea sunt de fapt emisari nocturni care, dincolo de toate, când totul se termină, la sfârșitul zilei, formează cu totul alte cuvinte, absolut improbabile statistic și lexical. Iar asta e ceva cu adevărat sfâșietor; ceva ce-ți poate frânge inima, nu, scumpule? Multitudinea improbabilă de combinații ale literelor e ceva ce-ți poate frânge spiritul.”

La hotelul Agnus Dei ( cu ,,g”-ul șters) sunt trimiși scriitorii exilați, cei care din anumite motive nu-și mai pot face treaba. Stau închiși  aici fără posibilitatea de a mai ieși, fără a mai vedea razele soarelui strecurându-se prin ferestrele și așa inexistente. Însă la Agnus Dei viața poate continua, cu petreceri, cu voie bună, dar fără literatură și sub atenta observație a înfricoșătorilor gangsteri Kritikos. Bineînțeles că regulile au fost făcute pentru a fi încălcate. În apartamentul fiecăruia sunt, mai mult decât sigur, ascunse un teanc de foi și un instrument de scris, dar și droguri, purtând nume de figuri de stil, achiziționate ilegal. La fel și în cazul lui Radu Lenea, fostul scriitorul care-și duce existența monotonă între cei patru pereți ai hotelului, un spațiu de-a dreptul claustrant.

Totul se schimbă într-o seară când o găsește pe Lizaveta Markov în baia sa, făcând duș. În următoarele ore se întâmplă atât de multe, destinul protagonistului luând o întorsătură neașteptată. A. R. Deleanu, soțul Lizavetei, a dispărut, lăsând în urmă un manuscris care le-ar putea salva viețile și viitorul celor doi dacă ar reuși să scape din hotel. Kritikos află de manuscris și, astfel, Radu se vede prins într-o încercare nebunească de a fugi din calea gangsterilor  nemiloși. Aleargă pe coridoare, coboară și urcă scări, pătrunde până în cele mai necunoscute unghere ale clădirii. Nu mai poate da înapoi, trebuie să joace până la capăt.

,,Noumenoirul este o formulă care conține toate potențialitățile literaturii, știi?, a tot ce s-a gândit vreodată, a tot ce se poate gândi și a tot ce se va putea vreodată gândi. Noumenoirul încapsulează toată literatura trecută, toate posibilele literaturi și întreaga literatură a viitorului. A dat peste noumenoir, nu știu cum, și l-a ascuns undeva între rândurile cărții sale sau în personajele romanului, sau, poate, în firul epic, nu știu, și s-a folosit de A.R. Deleanu pentru asta.”

Fostul scriitor ia parte la nenumărate aventuri, intră în contact cu organizații clandestine și scapă, de fiecare dată, cu viața. Povestea ia forma unui roman polițist, întrucât protagonistul se află în căutarea unei soluții, a propriei identități și, cel mai important, a dezlegării misterului privind noumenoir-ul. Dacă va reuși să se salveze, dacă toate eforturile nu sunt în zadar, rămâne să descoperiți citind această alegorie, această satiră la adresa societății contemporane, pe alocuri, un basm modern.

Vă invit și vă recomand să citiți ,,Noumenoir”! Flavius Ardelean are o scriitură care te prinde și te ține captiv în mrejele poveștii. Cum ziceam, este un noncomformist, întrucât nu respectă reguli, nu folosește tipare. Cartea sa nu are capitole, nu are paragrafe, nu are linii de dialog. Cuprinde doar o poveste, aflată la limita dintre realitate și fantezie, frumos și urât, viață și moarte… Iar eu vă sfătuiesc să n-o ratați!

 Părerile criticilor: 

• „Dacă va fi citită, va fi un manifest.” (Cătălin Badea-Gheracostea – Observator Cultral)
• „Un delir literar, excelent scris, care se citește cu folos. O vervă, o avalanșă de cuvinte, un ritm intrinsec, un roman uluitor, care nici măcar nu se sfârșește.” (Stelian Țurlea)

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această creație! ,,Noumenoir” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!