,,Ausländer” de Paul Dowswell

De când mă știu m-am simțit atras de subiectul Holocaustului. Nu sunt vreun insensibil sau ceva de genul acesta, ba dimpotrivă. A-mi aduce aminte și a afla mai multe despre această eroare, despre această pată a Europei secolului al XX-lea, mă fac să conștientizez realitatea, cu surprizele și hibele sale. Sunt profund emoționat de destinele tragice a sute de mii, a milioanelor de evrei nevinovați, născuți sub o stea nefavorabilă.

Ideea de a citi o operă de ficțiune ce abordează acest subiect și care este destinată adolescenților m-a atras și m-a convins să-i ofer o șansă. Asta am făcut și am avut parte de o supriză mai mult decât plăcută. Lectura a fost profundă și lejeră în același timp, motiv pentru care o consider accesibilă publicului larg, indiferent de vârstă.

„Unul dintre cei mai buni autori contemporani de romane istorice.“ The Times

De ce mi-a plăcut atât de mult ,,Ausländer”(Străinul)?

Acțiunea se desfășoară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-o Germanie nazistă, aflată în plină expansiune. Atmosfera acelor ani este perfect redată de condeiul autorului, încât ai impresia că faci o incursiune în trecut și ești martor al ascensiunii și al ulterioarei decăderi a regimului lui Hitler. Societatea este înfățișată cu bune și cu rele, cu diferențele între ceea ce par și ceea ce sunt și gândesc oamenii. De asemenea, personajele principale sunt de-a dreptul admirabile, riscând orice pentru a salva evrei, suflete nevinovate și greu încercate. Iar pe acest fond protagonistul evoluează…

Protagonistul pe care-l menționam anterior este Piotr, un polonez de origine germană, în vârstă de doar treisprezece ani. Războiul și invazia Poloniei l-au lăsat orfan de părinți, obligându-l să locuiască într-un orfelinat sărac. Totul până într-o zi în care este recrutat, împreună cu alți copii de vârsta sa, și trimis la un centru de examinare rasială. Părinții nemți și aspectul său de arian autentic îi asigură posibilitatea de a fi trimis în Germania și primit în sânul unei familii respectabile.

,,De când se știa, avusese în oase un sentiment cumplit de groază. Câteodată estompat și vag (ca atunci când se temea că Hitler va invada Polonia), iar alteori mult mai apăsător, ca spaima aceea îndârjită că va muri într-un atac aerian. Sau teroarea de fiecare clipă că va fi prins și torturat de Gestapo. Dar acum, la orizont nu se întrezărea niciun nor negru. Nu mai avea niciun motiv să se teamă. Simțea ceva ce nu mai simțise de foarte mult timp. Se simțea liber.”

Așa ajunge băiatul, mai nou numit Peter, să locuiască cu familia Kaltenbach din Berlin. Este fascinat de capitala Germaniei, de bunăstarea locuitorilor, de tehnologia avansată folosită ce contrastează cu situația precară a statelor vecine. Merge la școală, se implică în diverse activități desfășurate de orice tânăr german. Viitorul pe care Hitler îl promite națiunii sale sună atât de bine și îl impresionează pe Peter care nu cunoaște, cu adevărat, ororile nazismului.

În mod uimitor, se împrietenește cu Anna, una din cele mai admirate tinere naziste, provenind dintr-o familie foarte bună. Însă se dovedește că aceasta este capabilă de acte de rebeliune, la care nimeni nu s-ar aștepta. Peter, prietenul său Segur și Anna se furișează în cafenele cu swing, cu muzică interzisă, ba chiar fac un obicei din asta. Până când se află la un pas de a fi prinși de Gestapo. Anna și Peter scapă în ultima clipă, însă Segur nu este la fel de norocos.

,,Cuvintele nu puteau cuprinde oroarea unor astfel de crime. Peter a strâns-o mai tare la piept. I se pusese un nod în gât. 

– Ce pot să fac ca să fiu de folos? a întrebat cu o  voce în care se simțea mai mult curaj decât avea el de fapt.”

Peter află că părinții Annei ascund evrei, că le procură acestora medicamente și alimente, riscându-și poziția în societate și viețile. Băiatul începe să-i ajute cu livrările secrete, fără ca familia Kaltenbach să bănuiască ceva. Din punctul lor de vedere, prietenia lui cu Anna, fiica colonelului Reiter, este de bun augur. Într-o zi, Gestapo-ul se înfățișează la ușa lui Otto Reiter și-l iau pe sus.

Anna, mama acesteia Ula și Peter nu mai sunt în siguranță. Se pare că cineva i-a trădat. Trebuia să fugă în Suedia, cât mai au timp… Vor reuși cei trei să scape din iadul nazist? Va avea Peter șansa de a-și găsi locul în această lume?

Vă recomand cu drag ,,Ausländer” de Paul Dowswell! Veți avea ocazia să luați parte la o aventură plină de suspans și de evenimente neașteptate. Veți fi martori la evoluția lui Peter, protagonistul acestui buildungsroman, dar și la schimbările survenite în puținii ani, progresul și regresul militar al unei țări ce se considera superioară. Și, nu în ultimul rând, vă veți aminti de suferințele evreilor. În speranța că astfel de nenorociri nu vor mai avea loc niciodată. Și că într-o bună zi vom uita cu toții de diferențele dintre noi, de oricine natură ar fi…

      Mulțumesc Editurii Booklet Fiction pentru ocazia de a citi această carte! ,,Ausländer” poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s