,,Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” de Mathias Énard

Mathias Énard, născut în 1972, studiază civilizațiile arabe și persane și petrece mult timp pentru cercetare în Orientul Mijlociu. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 debutează cu romanul La Perfection du tir, care va fi recompensat cu mai multe premii pentru francofonie. Confirmă apoi în 2008 cu Zone, un roman scris într-o singură frază lunga de 500 de pagini, pentru care câștigă nu mai puțin de 6 premii literare.

În 2010 publică Vorbește-le despră bătălii, regi și elefanți, un mare succes de critică, pentru care primește premiul Goncourt des lycéens. Consacrarea definitivă vine în 2015, când câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Boussole.

Imagini pentru mathias enard

Încă din momentul în care am aflat că se va publica această carte la Editura Nemira, mi-am dorit s-o citesc. Exceptând coperta superbă (susține cineva contrariul? 😀 ), descrierea este mai mult decât suficientă pentru a-ți dori să pui mâna pe acest volum. În plus, lucrarea a câștigat în anul 2010 premiul Goncourt des lycéens, ceea ce pentru mine valorează foarte mult. Cum se putea să ratez o astfel de apariție editorială?!

Am citit ,,Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți”, al cărei titlu, pur și simplu, îl ador, atât în franceză, cât și în traducerea în limba română. Am încercat să prelungesc pe cât posibil lectura, am savurat fiecare rând, fiecare pagină din această bijuterie din hârtie și cerneală. Concluzii?

În primul rând, am iubit acest roman de ficțiune istorică, extrem de bine realizat (cu mici scăpări), capabil să redea cât mai fidel posibil atmosfera specifică primilor ani din secolul al XVI-lea. M-am lăsat purtat pe meleaguri orientale,  l-am însoțit pe Michelangelo la Istanbul (Constantinopol) și am fost învăluit de frumusețea, de farmecul metropolei de pe Bosfor, a capitalei considerate, pe bună dreptate, centrul lumii. (Poate exagerez, însă, pentru o perioadă de timp, Istanbulul a reprezentat o veritabilă AXIS MUNDI.)

În al doilea rând,  am avut parte de o lectură ușoară, plăcută, nelipsită de trăiri intense, de emoții puternice, de sentimente arzătoare, contradictorii. Într-un număr redus de pagini, autorul reușește să-l supună pe cititor unei game variate de senzații, să-l treacă printr-un iureș de iatagane, focuri mistuitoare și miresme orientale…

,,Nu caut iubirea. Caut consolarea. Mângâierea pentru toate țările pe care le pierdem, încă din pântecele mamelor noastre, și pe care le înlocuim cu povești, ca niște copii lacomi cu ochii larg deschiși în fața povestitorului.

Adevărul este că nu există nimic altceva decât suferința și că încercăm să uităm, în brațe străine, că vom dispărea curând.”

După cum probabil bănuiți, protagonistul acestei povești este Michelangelo Buonarotti, unul din marile genii ale Renașterii italiene. Acesta primește o ofertă de lucru interesantă, venită din partea sultanului Bayazid al II-lea, și anume aceea de a construi un pod peste Cornul de Aur, faimosul golf istanbulez, totul în schimbul unei sume deloc neglijabile.

Artistul acceptă, căci are nevoie de bani, și călătorește în capitala Imperiului Otoman, lăsând în urmă lucrările pentru mormântul Papei Iulius al II-lea, un rău platnic de altfel. Dă dovadă de curaj, mergând într-un loc ce impresiona prin opulență și strălucire, dar care, totodată, îi înfricoșa pe mulți creștini. Mai mult decât atât, specialitatea sa o reprezenta, în principal, sculptura, neavând experiență în domeniul arhitecturii. Dar a acceptat, iar la 13 mai 1506 ajungea la Constantinopol, așa cum numeau europenii Istanbulul.

,,Michelangelo aruncă o privire spre peisajul șters de noapte, dar nu vede decât luminile turnurilor și câteva reflexii în mare. 

-Veți adăuga frumusețe lumii, spune Mesihi. Nu există nimic mai maiestuos decât un pod. Niciun poem nu va avea niciodată această forță, la fel, nicio istorie. Atunci când se va vorbi despre Constantinopol vor fi amintite Sfânta Sofia, moscheea lui Bayazid și opera voastră, maestro. Nimic altceva.

Flatat și emoționat, Michelangelo zâmbește și privește farurile care ghidează bărcile în dansul lor pe valurile negre.”

Michelangelo descoperă o cultură diferită de a sa, trăiește printre otomani și printre nelipsiții europeni din metropola de pe Bosfor. Istanbulul i se dezvăluie asemenea unei cărți, asemenea unei femei înzestrate cu un șarm căruia îți este dificil, dacă nu chiar imposibil să-i faci față. Își face prieteni, se perindă pe străduțele întortocheate și nelipsite de viață și culoare din această capitală fermecătoare. Pentru Michelangelo, Istanbulul reprezintă locul care-i permite să evolueze, mai degrabă, din punct de vedere personal, dar și profesional.

Amicul său, poetul Mesihi, pare să se fi îndrăgostit de el, în timp ce inima și gândurile lui se îndreaptă către o cadână seducătoare, venită de pe tărâmurile Andaluziei, ale grădinilor mirifice ale Alhambrei. Începe să lucreze la proiectul podului, însă situația se complică. Viața lui e posibil să se afle în pericol, însă nu îi putem acuza neapărat pe turci de lipsă de ospitalitate…

,,Michelangelo a privit-o mult timp pe tânăra femeie adormită lângă el. O umbră poleită; licărul lumânării îi luminează pulpa, coapsa, mâna închisă ca și cum ar vrea să țină somnul sau altceva, de neatins; pielea ei e întunecată, Michelangelo își trece ușor degetul peste brațul ei, urcă până la încheietura umărului. 

Nu știe nimic despre ea; s-a lăsat fermecat de această voce epuizată, apoi a privit-o adormind în timp ce focul de Sfântul Ioan murea și astfel scotea la iveală nenumăratele stele de pe cerul nopții din grădină.

Trei cuvinte spaniole i se rotesc în minte ca o melodie:

Reyes, batallas, elefantes.

Battaglie, re, elefanti.

Le va consemna în carnet, așa cum un copil își păzește feroce comoara de pietricele prețioase.”

Rămâne să descoperiți finalul acestei povești încântătoare, pe care vă recomand s-o citiți. Mathias Énard reușește să-i contureze un portret uimitor marelui artist, un portret bogat, demn de un geniu, de un om care a contribuit la evoluția culturii și a artei occidentale, dar care, în definitiv, a fost un om ca toți ceilalți, cu bune și cu rele, cu virtuți și cu slăbiciuni.

Este adevărat că, în realitate, Michelangelo a refuzat oferta Marelui Turc, însă acest aspect este complet lipsit de importanță, întrucât ,,Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” întruchipează o veritabilă ,,chef-d’œuvre” a literaturii contemporane, un roman de ficțiune istorică, cu adevărat, reușit. Ar fi păcat să nu-l citiți, să nu-l cunoașteți pe impunătorul și sensibilul Michelangelo, să nu vă lăsați îmbătați de parfumul orașului de pe Bosfor…

„Mathias Énard îl studiază pe Michelangelo, îi respectă tăcerile și ezitările, le urmărește pe căi sinuoase și îi devine un complice discret. Scriitura e ca un desen: senzuală ca efectele de clarobscur, tranșantă ca piatra ascuțită.“ Télérama

Mulțumesc nespus Editurii Nemira pentru șansa neprețuită de a citi această carte impresionantă! 

,,Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

9 comentarii

  1. Mili si Vero au perfecta dreptate! Doamne cat de mult pot sa iti placa unele carti! Scriind despre ele le transformi, pentru cateva minute, in centrul universului literar exceptional. Bravo pentru dedicare! Esti un talent, tinere! Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s