2017 s-a sfârșit… să înceapă 2018!

Oficial, am intrat în anul 2018 și ne-am luat la revedere de la bătrânul 2017, nevoit să se pensioneze și să se alăture predecesorilor săi, înscriși deja în istorie. 2017 a fost un an excepțional, încărcat de reușite, bucurii, momente memorabile, oameni frumoși, zâmbete (bineînțeles că nu a fost totul complet roz, dar trebuie să privim partea plină a paharului!).

În 2017 am muncit pe rupte, nu am stat o clipă locului, mi-am sacrificat de nenumărate ori timpul liber, am fost mai activ decât oricând, însă nu regret… DELOC! De-a lungul acestui an am reușit să îmi ating diferite obiective (precum promovarea examenului de limba franceză – DELF, schimbarea stilului de viață într-unul sănătos – axat pe mult sport și pe o alimentație cât se poate de echilibrată), ba chiar am izbutit (nu știu cum) să acord timp numeroaselor mele pasiuni. Am scris pe blog, am redactat recenzii pentru Literatura pe tocuri, am lucrat la cartea mea, am continuat să studiez limbi străine (am început să mă ocup și de spaniolă – a patra la număr), mi-am lăsat sufletul și mintea învăluite de lucruri pe care le iubesc: literatura, istoria, limbile străine și, mai nou, sportul.

Printre picături, am mai urmărit și câte un film, câte un serial (chiar mi-ar plăcea să o pot face mai des), am mers la teatru și m-am plimbat. Am participat la cele două mari târguri de carte – Bookfest și Gaudeamus -, am petrecut câteva zile fascinante în nordul Moldovei (Iași, Pașcani, Târgul Neamț, Suceava), pe scurt: m-am (re)găsit cu prieteni/colegi din echipa Literatura pe tocuri, oameni extrem de frumoși (mai frumoși decât i-ar putea descrie Puric în vreuna din cărțile sale 😀 ). Ba chiar am încheiat anul cum nu se putea mai bine, și anume la Pașcani alături de două prietene dragi sufletului meu.

Fotografia postată de Hayat Seviyor.
La Cetatea Sucevei, alături de Crina și Andreea D. – Arhivă personală

Anul 2017 mi-a permis să-mi lărgesc orizontul de cunoaștere, mi-a oferit ocazia de a descoperi oameni noi, de a mai învăța câteva lecții din complicata și complexa programă a unității de învățământ, cunoscute drept școala vieții.

Pe Goodreads îmi stabilisem un Challenge de 125 de cărți, însă nu am reușit să îl duc la sfârșit. Trebuie să recunosc că am început și am sfârșit anul cam prost în ceea ce privește cărțile citite, dar sunt mulțumit de mine. La urma urmei, calitatea valorează mai mult decât cantitatea și, cu adevărat, anul 2017 mi-a oferit lecturi de neuitat, bijuterii literare, cărți pe care nu încetez să le port în suflet orice aș face.

Din cele 103 cărți citite cap-coadă (am mai început vreo 6 cărți, pe care sper că le voi termina în 2018), marea majoritate au primit din partea mea 4-5 steluțe, pe care zic eu că le merită din plin. Totuși, nu cred că ar strica să realizez un top 10 care, cine știe, poate vă va inspira în noul an 🙂

  1. ,,Cele patruzeci de legi ale iubirii” de Elif Shafak – recenzia îmi justifică alegerea 🙂
  2. ,,Iubirile croitoresei” de Maria Duenas
  3. ,,Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu – cea mai bună carte scrisă de un autor român și publicată în 2017!
  4. ,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk – doar e Pamuk 😀
  5. ,,O ciudățenie a minții mele” de Orhan Pamuk
  6. ,,Belgravia” de Julian Fellowes -urmează și recenzia, zilele acestea
  7. ,,Noapte de foc” de Eric-Emmanuel Schmitt
  8. ,,Istanbul. Orașul Imperial” de John Freely
  9. ,,Saga dinastiei Romanov” de Jean des Cars
  10. ,,Sub aceeași stea” de John Green

În anul 2018 îmi propun să citesc mai mult și mi-am stabilit un Challenge de 120 de cărți pe Goodreads. Îmi doresc să mă delectez cu cel puțin o carte din literatura clasică și cu un volum de poezie pe lună. De asemenea, vreau să mă axez pe cărți cu conținut istoric și să mă delectez cu cât mai multe opere din literatura turcă. Plănuiesc, totodată, să dedic mult mai mult timp lecturilor în limba franceză și să citesc și câteva titluri în engleză 🙂

În noaptea dintre ani mi-am pus o serie de dorințe, o parte dintre ele sunt strâns legate de pasiunile mele, însă nu am de gând să le dau glas, căci dacă o fac, nu se vor mai împlini 😀 Totuși, vă pregătesc și câteva surprize, însă trebuie să așteptați puțin!

Vă doresc un 2018 plin de bucurii și realizări, în care să citiți, în care să faceți tot ceea ce vă place, tot ceea ce vă luminează existența! Vă doresc sănătate, liniște, iubire și posibilitatea de a fi voi înșivă!

2017 s-a sfârșit… Să înceapă 2018! Enjoy it!

Imagini pentru 2018 happy new year

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s