,,Cuvântul pierdut” de Oya Baydar

Oya Baydar s-a născut la Istanbul în 1940. În 1971 a fost închisă pentru că s-a opus loviturii de stat militare din Turcia. În 1980 a plecat în Germania, iar perioada de exil i-a inspirat volumul de debut, ,,Adio, Alioșa” (1991). Acest prim volum a avut un mare succes, aducându-i autoarei supranumele ,,Françoise Sagan a Turciei”. A revenit în Turcia în 1991.

A publicat mai multe romane: ,,Kedi Mektupları” (1992, Premiul Yunus Nadi), ,,Hiçbiryer`e Dönüș” (1998), ,,Sıcak Külleri Kaldı” (2000, Premiul Orhan Kemal), ,,Erguvan Kapısı” (2004, Premiul Cevdet Kudret), ,,Cöplüğün Generali” (2009), ,,O Muhteșem Hayatınız” (2012) și mai multe volume de sociologie.

Ca un admirator al literaturii turce ce sunt, îmi place să mă delectez din când în când cu o carte din această categorie. Exceptându-i pe Orhan Pamuk și Elif Shafak – autorii mei favoriți de altfel -, constat cu încântare că m-am îndrăgostit de felul în care scrie Oya Baydar, o autoare extrem de talentată, a cărei operă mi-aș dori să o citesc cândva integral.

Am citit și recitit ,,Cuvântul pierdut”, o scriere monumentală, o istorie absolut fascinantă și, deopotrivă, emoționantă, ce te răvășește prin profunzimea sentimentelor descrise, prin puterea scriitoricească a autoarei de a atinge o coardă sensibilă din sufletul cititorului. La sfârșitul acestei lecturi… nu mai ești același. După această lectură, devii mai empatic, mai înțelegător față de ceea ce se întâmplă în jurul tău, față de semenii tăi, încerci să privești dincolo de cuvinte, în culise, pentru a-ți contura o imagine cât mai aproape de adevăr cu privire la ceea ce se întâmplă în lumea aceasta.

,,Cuvântul pierdut” este un roman complex, ce abordează numeroase și semnificative teme, precum iubirea supusă trecerii timpului, care crește și se modifică odată cu actanții, războiul (și terorismul) ca formă de rebeliune, dar și de apărare a unor drepturi elementare într-o lume supusă schimbărilor, creația ca mijloc de exteriorizare a sentimentelor, gândurilor, tradiția ca formă de opresiune, de îndoctrinare a maselor etc.

Acțiunea cărții se desfășoară pe mai multe fire narative, fiecare dintre ele scoțând în relief parcursul unui personaj al istoriei, ce se întrepătrund dând naștere unei țesături literare desăvârșite.

Pe de o parte, Omer Eren este un scriitor turc de mare succes, trecut de prima tinerețe, dar pentru care viața este mai fadă decât oricând. Simte că îi lipsește ceva. Inspirația, dar și un impuls de a trăi cu adevărat, de a se bucura de existența sa, de carieră, de iubire. Întâmplarea face ca el să fie martor al unui incident cutremurător, și anume atacul armat asupra unei tinere kurde într-o autogară din capitala Turciei. Mânat de milă, de curiozitate sau… nici el nu știe de ce, Omer îi sare în ajutor acesteia și o duce la spital, însă, din păcate, tânăra a pierdut sarcina. Profitând de faima și de banii săi, Omer face tot posibilul pentru a le da o mână de ajutor lui Zelal și partenerului ei Mahmut.

În urma unei conversații cu aceștia, Omer decide să plece în zona estică a țării, în mult disputatul Kurdistan, în căutarea CUVÂNTULUI PIERDUT. Aici, îl așteaptă o bizară aventură, presărată cu stropi de iubire, cu mistere… Când se va întoarce din Est, va mai fi Omer Eren același ca înainte?

,,Căutam un cuvânt, am auzit o voce…

Eram în căutarea cuvântului. A acelui cuvânt pe care-l folosisem în stângă și-n dreapta, îl cheltuisem fără socoteală, îl suflasem în baloane de săpun, îl ripisem; a acelei prime fraze care să marcheze începutul poveștii și s-o facă să meargă până la capăt. Fraza imposibil de pus în scris, care se dizolvă în ușurătatea vaporoasă a gândirii chiar în momentul când cred că am  prins-o… Cuvântul pierdut…

Dar am auzit vocea aceea, am uitat de cuvânt și am urmărit strigătul.”

Pe de altă parte, facem cunoștință cu Elif Eren, soția lui Omer, o femeie de știință extrem de pasionată, dedicată cercetării, dar care este atrasă de Occident, de care este strâns legată, atât datorită muncii, cât și a fiului ,,rătăcitor”, izolat pe Insula Diavolului din friguroasa țară a fiordurilor. După cum îi mărturisește și soțul său, ,,eu în Est, tu în Vest… Drumurile noastre se despart tot mai mult”. Cert este că relația celor doi nu mai este aceeași ca la început, ca în tinerețea lor marcată de afinități politice extremiste, de exilul danez, dar, totuși, sentimentele, puntea ce-i leagă – deși măcinată de timp – continuă să reziste. Vor mai avea ei ocazia să redevină îndrăgostiții de odinioară?

,,Ce rămâne din iubire? Ce mai rămâne după treizeci de ani? Frica de a nu-l mai găsi pe celălalt în locul unde l-ai lăsat, anxietatea față de puterea insidioasă a despărțirilor care subminează relația, angoasa pierderii. Obișnuința plăcută și dătătoare de încredere care începe acolo unde se stinge focul pasiunii și unde încetează seducția inaccesibilului. Un fel de confort al vieții, sentimentul că, acolo, ,,este cineva”. O legătură pe care totuși amândoi ne temem să n-o pierdem.”

Elif participă la un congres ținut la Copenhaga și, cu acest prilej, își vizitează fiul și nepotul pe peticul de pământ pe care-l consideră acasă. Această revedere dă naștere unor frământări, unor aprigi mustrări de conștiință. Elif este dezamăgită de alegerile fiului său, de cariera pe care nu a fost în stare să și-o clădească, de căsătoria acestuia cu o ,,țărăncuță” (ucisă într-un atentat în piața Sultanahmet din Istanbul), dar ajunge să se întrebe dacă nu cumva a greșit și ea la un moment dat, dacă nu cumva fericirea constă în lucruri mici, dovadă stând cazul fiului ei Deniz.

Deniz retrăiește și el neînțelegerile cu părinții din trecut, afecțiunea maternă ce-l înconjura în primii ani de viață, încercările de a se conforma rigorilor impuse de ceilalți, povestea de iubire cu Ulla, sfârșită tragic. S-a refugiat pe Insula Diavolului, unde își poate crește fiul, Bjorn, în siguranță… aparent.

Nu în ultimul rând, cititorul este martorul epopeei amoroase dintre Zelal și Mahmut, doi tineri kurzi, născuți în locul și în momentul nepotrivit. El – luptător al gherilei din munți, ea – o tânără dezonorată, rămasă însărcinată în urma unui viol, două suflete care-și caută locul în această lume încărcată de ură, de ploaie de gloanțe, de inimi zdrobite și care își regăsesc liniștea unul în brațele celuilalt.

Prin intermediul lui Zelal și al lui Mahmud, ni se dezvăluie viața nefericită a kurzilor, obligați să renunțe la propria limbă, la identitatea națională, pentru care, cel mai adesea, nu există decât două variante, și anume să se retragă în munți și să lupte împotriva autorităților ori să fraternizeze cu acestea, să devină turnători. Sate incendiate, familii destrămate, violuri, crime, toate acestea au devenit o obișnuință pentru comunitatea kurdă, cel mai mare grup etnic din lume care nu are un stat al său.

,,Doborât, extenuat de nesomn, Mahmut se lasă să alunece cu spatele la perete și închide ochii. Cu mintea perfect trează în spatele pleoapelor închise, se gândește la epopeea sa amoroasă cu Zelal, în munți. O iubire de legendă căreia nici un roman, nici un serial de televiziune, nici vreunul dintre filmele pe  care le văzuse el n-ar fi putut să-i ofere un echivalent, ci pe care o puteau spune numai poveștile epice ale dengbeji-lor, care dau farmec lungilor nopți de iarnă cu povestirile lor. Vor adăuga ei cândva legenda lui Mahmut și a lui Zelal la repertoriul lor?

Dacă epopeile eroice ale degbej-ilor se sfârșesc întotdeauna cu glorioase fapte de vitejie, poveștile de dragoste sunt cel mai adesea pline de tristețe. Oamenii răi se pun între iubiți, pe care numai moartea reușește să-i unească. Un fior de gheață îl trece pe șira spinării. Povestea noastră o să aibă un final fericit, totul o să meargă spre bine. Nu contează că nu intră în legendă, nu contează că dengbej-ii nu spun epopeea noastră; e de-ajuns ca Zelal să scape și să mă iubească…”

Este extrem de emoționant să citești despre acești oameni, despre povestea lui Zelal și a lui Mahmud, despre suferință omniprezentă într-o permanentă zonă de conflict, în care cad victime nu doar kurzii din gherilă, ci și soldații turci și civilii. Ajungi să te întrebi ce va mai urma, dacă se va încheia odată conflictul din butoiul cu pulbere reprezentat de Orientul Mijlociu, dacă epoca lacrimilor se va sfârși…

Până la sfârșit, speri că totul va fi bine pentru personajele măiestruos creionate de Oya Baydar, că vechile legături se vor reînnoda, că vor putea găsi cuvântul pierdut, fericirea, iubirea, locul pe care să-l poată numi acasă și unde să se simtă, într-adevăr, ca acasă.

,,Căutam un cuvânt, am auzit o voce.

Am plecat departe pe urmele unui strigăt. 

Nu știam că vocea pe care am auzit-o era strigătul durerii născute din violență, am aflat. 

Am urmărit strigătul acesta și am regăsit cuvântul. 

De acum am un cuvânt de spus.”

Vă invit să descoperiți povestea acestor personaje pe care ajungi să le îndrăgești, cu care empatizezi, cu care descoperi că ai lucruri în comun și de la care vrei să înveți ceva…! Vă recomand ,,Cuvântul pierdut” și vă garantez că nu veți regreta această lectură incredibilă!

Mulțumesc Editurii Univers pentru ocazia de a citi această carte excepțională!

,,Cuvântul pierdut” de Oya Baydar se poate cumpără de pe site-ul editurii (LA PREȚ REDUS!), dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

8 comentarii

Lasă un răspuns la Vero Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s