,,Fotograful Curții Regale” de Simona Antonescu

Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în Țintea, județul Prahova. După absolvirea Liceului ,,Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național ,,Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din București. 

,,Fotograful Curții Regale”, primul său roman, a câștigat Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2014, și a devenit în scurt timp bestseller. I-a urmat, în 2016, la aceeași editură, un alt roman, ,,Darul lui Serafim”. În 2017, a publicat ,,Hanul lui Manuc” la Editura Polirom și, ulterior, seria de romane ,,Istoria povestită copiilor” la Editura Nemira. 

16195698_1111870952257520_7471996844069438442_n.jpg
Sursă foto: Pagina de autor

Cu doi ani în urmă, am făcut cunoștință cu Simona Antonescu prin intermediul romanului ,,Hanul lui Manuc”, o experiență literară de excepție despre care am povestit mai multe aici. Astfel, mi-am dorit mult să-i citesc toate cărțile publicate și m-am decis să încep cu ,,Fotograful Curții Regale”, volumul său de debut, cel care, la urma urmei, a consacrat-o.

Dacă ,,Hanul lui Manuc”, o fermecătoare incursiune la începutul secolului al XIX-lea, este un roman extrem de complex, ce necesită multă atenție pentru a nu rata niciunul din tablourile ce se zugrăvesc dinaintea ochilor cititorului, caracterizat printr-un stil greoi pentru lectorul neinițiat sau nu tocmai obișnuit cu tipul acesta de carte, ,,Fotograful Curtii Regale” se dovedește a fi o lectură ce curge lin, precum un pârâu domol ce-și poartă apele printr-o zonă de șes, ce incită cititorul și-l captivează de la prima și până la ultima pagină. Personal, opera de debut a Simonei Antonescu mi-a plăcut cel mai mult, permițându-mi bineînțeles o doză de subiectivism.

Despre carte

Volumul în discuție se prezintă ca un roman polifonic, remarcându-se printr-o multitudine de voci narative, dar și prin evidențierea mai multor planuri ale acțiunii, tehnica fiind frumos exploatată de condeiul autoarei. În plus, nu spune doar o poveste, ci mai multe, brodate cu măiestrie precum modelele tradiționale de pe iile românești ce au fascinat la Expoziția Universală de la Paris din 1889 și ce continuă să-i fascineze pe români și străini, deopotrivă. Toate aceste istorii cu aer ,,de la Belle Époque” surprind prin simplitate, prin înfățișarea vieții de odinioară cu banalitatea și farmecul ei și-l răscolesc pe cel capabil să privească dincolo de rochiile cu crinolină, de aparențele mult prețuite de oamenii dornici să respecte rigorile sociale, de obiceiurile și tabieturile privite astăzi drept desuete.

,,Marele secret, taina pe care mintea Rudăriţei încerca să o pătrundă, era să nu te împotriveşti, ci să iei totul aşa cum vine. Să accepţi toate câte îţi sunt scoase în cale, să le laşi să treacă peste tine, apoi să ridici ochii şi să priveşti dincolo de ele.”

Elementul comun sau, mai bine spus, punctul în care se intersectează viețile personajelor îl constituie atelierul de fotografie al lui Franz Mayer din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atelier devenit un centrum mundi prin însăși funcția sa, aceea de a reda veșniciei clipele de efemeritate ale existenței. Franz Mayer, fotograf de origine săsească din zona Mediașului, un tânăr cu încântătoare perspective de viitor, se însoară cu Anna, nepoata protopopului, și împreună călătoresc în Principate, unde se stabilesc la București, în contextul dualismului austro-ungar și al tendințelor de maghiarizare a populației transilvănene.

Franz Mayer reprezintă, din punctul meu de vedere, o imagine a geniului creator care, conștient de nestatornicia omului, își dorește ca opera sa să-i supraviețuiască și, astfel, să stea mărturie a unei lumi și a unor vieți trecute. Deși talentat ca pictor, se orientează spre fotografie pe care o înalță la rang de artă, în ciuda oricăror prejudecăți și piedici. Pune suflet în ceea ce face, iar ochiul său de estet este permanent atent la ceea ce-l înconjoară pentru a surprinde orice mișcare nespus de grațioasă, orice privire cuprinzătoare, orice pală de lumină dumnezeiască. Cariera sa cunoaște un avânt odată ce ajunge, prin propriile forțe și pe baza meritelor, fotograful Curții Regale și, cu precădere, al principesei și, ulterior, reginei-consoartă Elisabeta. Totodată, se specializează în fotografierea copiilor, suplinindu-și astfel golul sufletesc lăsat de lipsa unor urmași.

,,Ca şi cum toată strada, împreună cu mahalalele din jur, veneau din când în când să lase câte o amintire pe fetrul aşezat în vitrină. Treceau, iscăleau, apoi îşi vedeau de drumurile lor mai mult sau mai puţin şerpuite. Se mai întorceau sau nu. Îşi păstrau fotografiile sau nu. Şi Franz înţelese că trebuie să clădească această vitrină cu responsabilitate, de vreme ce, în jurul său, oamenii aflau uneori prea târziu importanţa unei clipe pe care aparatul său o făcuse nemuritoare.”

O bună parte din personajele portretizate de-a lungul romanului, unele sumar schițate, altele creionate cu grijă și transformate în embleme ale propriei clase sociale, comunități religioase, bresle ș.a.m.d., ajung, la un moment dat, în atelierul de fotografie al lui Franz, unde sunt imortalizate în fotografii deosebite. Unii sunt vecinii domnului Mayer (Chiron grecul, armeanul Agopian), alții pur și simplu clienți (elevele Școlii Centrale de Fete, surorile croitorese) sau trimiși ai reginei, ambasadoarea iei românești. Rând pe rând, cititorul descoperă povestea fiecăruia, poveste ce se dovedește fascinantă, deși mulți dintre protagoniști nu duc o viață scăldată în lapte și miere, ba dimpotrivă au fost și sunt victimele destinului, supuși vicisitudinilor existenței. Probabil talentul Simonei Antonescu rezidă, înainte de toate, în capacitatea sa de a surprinde viața de facto, cu bune și cu rele, urmând sau nu un tipar prestabilit.

,,– Uite, scrie că femeile sunt scutite de la împlinirea multor porunci care sunt obligatorii pentru bărbaţi, spuse el.
– Şi este un lucru bun acesta? întrebă Miriam.
– Bun, sigur că bun, respiră băiatul uşurat pentru că răspunsul acesta îl ştia, se vorbise de curând la templu despre asta. Femeile au o simţire a lor aparte, şi o putere a lor, care le ajută să ţină multe dintre legi mai uşor decât bărbaţii. Ele nu au nevoie de o lege scrisă pe care să o urmeze, pentru că împlinesc cuvintele legii natural.”

În plus, așa cum deja ne-a obișnuit autoarea, scrierile sale sunt monografii cât se poate de interesante, vizibil bine documentate și, implicit, constituie veritabile lecții de istorie. În ,,Fotograful Curții Regale”, cel mai bine este surprinsă societatea bucureșteană din perioada cunoscută drept ,,la Belle Époque”, cosmopolită, pestriță, un amestec etnic, confesional și profesional. Mai mult decât oricând, tendințele epocii moderne interferează cu tradiția, se dezvoltă fotografia, începe pavarea drumurilor și, totodată, străzile capitalei continuă să fie cutreierate de sacagii (vânzători de apă), de exemplu. Interesul autoarei față de vechile ocupații, dispărute între timp, îmi amintește de opera lui Orhan Pamuk (Femeia cu Părul Roșu – săpătorii de fântâni și puțuri, O ciudățenie a minții mele – bragagii, iaurgii), conferind o notă de autenticitate universului descris.

Punctul culminant al romanului îl reprezintă Expoziția Universală din 1889, găzduită de Orașul Luminilor. La acest eveniment, România, devenită între timp stat independent (de altfel, Franz Mayer fotografiază intrarea trupelor române învingătoare în capitală, cu principele Carol în frunte) și regat, își propune să iasă de sub tutela culturală otomană și să promoveze specificul național, așa încât să-și consolideze poziția internațională. Regina Elisabeta dă sfoară-n țară și adună costume populare, obiecte ieșite din mâinile dibace ale românilor din Regat și nu numai, la care se adaugă fotografiile lui Mayer, picturile lui Nicolae Grigorescu, mâncarea românească (cu micii în prim-plan), produsele cofetarului Capșa și muzica de petrecere cântată de taraful lăutarului Fărămiță, un simbol al talentului neșcolit, dar, în definitiv, un talent de necontestat. Fără îndoială, prestația României este un succes!

Impresii, recomandări

În ceea ce mă privește, ,,Fotograful Curții Regale” este un roman extraordinar, scris foarte bine, cu o acțiune ce se construiește ca un puzzle din numeroasele povești puse pe hârtie de Simona Antonescu. Eu îmi doresc ca astfel de cărți să fie mai bine promovate pe plan național și internațional, întrucât nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale reputaților autori britanici, americani, francezi etc.

Fără doar și poate, aspectul pe care l-am apreciat cel mai mult la această operă îl constituie inspirația din istorie și trimiterile la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reginei Elisabeta, spre exemplu, nu i se plăsmuiește un simplu crochiu, ci un portret ce impresionează prin profunzime și prin surprinderea detaliului semnificativ, în condițiile în care secvențele ce o descriu nu prevalează în carte. Această primă-doamnă a țării se distinge prin eleganță, prin nonconformism, prin spiritul artistic și prin acțiunile de promovare ale tradiționalului românesc. De asemenea, am apreciat demitizarea unor scene istorice, emblemă a discursului (post)modernist, reliefată în momentul intrării armatei române în București când pe chipul ostașilor nu se citește gloria dobândită pe calea armelor în Războiul de Independență, ci suferința pricinuită de vărsările de sânge.

Nu în ultimul rând, paragrafele dedicate vieții cotidiene a personajelor din Bucureștiul epocii m-au fascinat în ciuda ,,prozaismului” lor, activități precum pregătitul cafelei la ibric, a unor mese festive, ritualurile laice și religioase fiind sarea și piperul acestor pagini despre viață, om, iubire, curaj, spiritualitate, creație.

Finalul conține o meditație asupra trecerii timpului și asupra relației creator-creație, opera sfârșindu-se într-o notă emoționantă și încărcată de poezie:

,,Alte ierni așezară aceleași zăpezi peste străzile Bucureștiului. Alt soare, întotdeauna nou în fiecare primăvară, le topea, oglindind apoi cerul senin în băltoace. În Piața Teatrului Național, strada plină de fotografii primi alt nume: îi spuseseră Ion Câmpineanu. Oamenii rămăseseră, ca și zăpezile, aceeași. Se așezaseră straturi-straturi prin timp, topindu-se în fotografii așezate mai apoi în vitrină. Singurii copii pe care îi avusese vreodată Franz erau aceștia – nemuritori și tăcuți – din spatele geamului ce dădea în strada veche cu nume nou.”

Dacă vă doriți o lectură de calitate, șarmantă, capabilă să bucure mintea și sufletul cititorului, romanul de debut al Simonei Antonescu vi se potrivește mănușă!

,,Începuturile sunt atrăgătoare. Toată lumea iubeşte colile albe de hârtie. Un început nu are niciun trecut, nu poartă povara niciunei vinovăţii. Ne-am născut dornici de a aparţine şi ne facem loc cu coatele spre înainte, căutând mereu în jur oameni sau situaţii în care să ne regăsim.

Regăsirea alungă singurătatea. Căutările acestea neobosite fac orice început să aibă farmec. Sperăm că ne vom regăsi aici, în ceea ce începe. În povestirea asta. Nu din nestatornicie căutăm noi şi noi începuturi, ci din teama de a nu fi străini de tot şi de toate.

Teama de a nu fi înţeleşi de nimeni, de a nu ne regăsi în trăirile nimănui, ar trebui să ne dea de gândit. Poate fi dovada că suntem rupţi din ceva mai mare, care a fost întreg şi acum este spart în sute şi mii de <<eu>>, <<eu>>, <<eu>>.”

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa de a-l cunoaște pe Franz Mayer și de a face o incursiune în România și Europa altor vremuri!

,,Fotograful Curții Regale” poate fi achiziționată la un preț avantajos de pe libris.ro, alături de alte titluri semnate de Simona Antonescu

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s