,,Măreț vom arde” de Kiersten White

Kiersten White este autoarea trilogiei bestseller Paranormal conform New York Times; thrillerele întunecate Mind Games și Perfect Lies, The Chaos of Stars și Illusions of Fate. Este de asemenea co-autoare, alături de Jim Di Bartolo pentru volumul In the Shadows. Trăiește împreună cu familia pe malul oceanului în San Diego iar, în ciuda aparentei perfecțiuni, visează la locuri și timpuri îndepărtate…

Din ,,Saga Cuceritorului” mai fac parte volumele ,,Acum mă înalț” și ,,Și mă întunec”. 

După ,,Și mă întunec” și ,,Acum mă înalț”, Leda Edge ne face bucuria de a traduce și ,,Măreț vom arde”, al treilea și ultimul volum al seriei lui Kiersten White, o incursiune palpitantă în secolul al XV-lea, în vremea sultanului Mehmet al II-lea (Cuceritorul Constantinopolului) și a lui Vlad Țepeș, înlocuit de un personaj feminin, Lada Drăculea, caracterizat prin curaj, printr-o ambiție fără limite și printr-un patriotism acerb. Cel de-al treilea protagonist al trilogiei este Radu cel Frumos, o figură căreia autoarea de origine americană îi creionează un portret incredibil.

 

Dacă cel de-al doilea volum se încheie cu izbânda turcilor în asediul Constantinopolului și cu urcarea pe tronul Valahiei a Ladei Drăculea, ,,Măreț vom arde” surprinde confruntarea dintre Lada, pe de o parte, respectiv Mehmet și fratele ei Radu, pe de altă parte. Totuși, nu vorbim despre un simplu război dintre românii din Țara Românească și otomani, ci, mai degrabă, despre un duel al ego-urilor celor doi conducători: Lada nu poate accepta ca scumpa sa Valahie să fie vasala Porții, la fel cum Mehmet nu-și poate imagina independența Valahiei și, implicit, eșecul său în planul relațiilor internaționale și în fața femeii iubite. Pe scurt, patriotismul și orgoliul Ladei intră în conflict cu interesele politice și amoroase ale padișahului.

Cel care își atribuie sau, mai bine zis, căruia i se atribuie rolul de mediator este Radu, fratele Ladei și, totodată, un musulman și un suflet neliniștit, ce îi poartă o dragoste inefabilă și neîmpărtășită lui Mehmet. Fără să vrea, Radu este prins în acest joc al puterii și al iubirii celor doi oameni de referință ai existenței sale, în timp ce poartă o luptă cu el însuși, între conștiință și iubire, între Mehmet și Ciprian (nepotul bazileului), între viața politică și liniștea și pacea pe care i-o asigură conviețuirea cu Nazira și Fatima, prietenele sale.

Evenimentele sunt relatate din prisma Ladei și a lui Radu, dintr-o perspectivă heterodiegetică și cu o viziune ,,dindărăt”.

Odată ajunsă prinț al Valahiei, Lada se hotărăște să întreprindă orice este omenește posibil pentru a redobândi independența țării sale, pentru a o reconstrui într-o variantă temeinică, înlăturând corupția, nedreptatea, influența boierimii asupritoare, exploatarea oamenilor de rând și, pe cât posibil, inegalitatea dintre femei și bărbați. În ceea ce privesc raporturile cu Poarta, Lada nu se încumetă de la nimic, astfel încât măcelărește fără milă și, consideră ea, pe bună dreptate otomanii încartiruiți în cetățile aflate de-a lungul Dunării și populația bulgară din zona de graniță. Acest act aparent sinucigaș determină mobilizarea trupelor otomane și începutul unei campanii împotriva Ladei, obiectivele constând în prinderea acesteia și aducerea ei la Constantinopol, respectiv în înscăunarea Dăneștilor pe tronul Valahiei, ceea ce ar fi liniștit apele în Balcani și ar fi obligat-o pe Lada să rămână alături de sultan.

Lada, mai neînfricată decât oricând, se pregătește pentru ,,vizita” turcilor, pustiind țara, arzând ogoarele, golind cetatea Târgoviște. Cât mai mulți bărbați, dar și femei sunt instruiți pentru a lua parte la atacurile asupra inamicului, iar restul populației este împărțită în grupuri și ascunsă în munți, departe de orice amenințare.

Campania debutează cu încercările Ladei de a împiedica trecerea Dunării de către armatele dușmanului, însă, în cele din urmă, acestea pătrund în Valahia. Chiar și așa, Lada nu se lasă bătută, pregătindu-i lui Mehmet nenumărate surprize și chiar plănuind să-l asasineze. Mulți oșteni turci pier, mulți oameni de nădejde de-ai Ladei dispar unul câte unul, însă dragonul din ea nu-i permite să se lase înfrântă. În tumultul întâmplărilor, Lada îi face o vizită nocturnă lui Mehmet și rămâne însărcinată, este luată prizonieră de Matei Corvin la Hunedoara… și rămâne să aflați de unii singuri cum sfârșește aventura curajoasei Lada Drăculea. Își va atinge scopul, pe cât de nobil, pe atât de irealist, ținând cont de condițiile social-politice ale epocii? Îl va nimici pe Mehmet sau va fi ea însăși copleșită de focul iubirii ce-i leagă?

,,Nu exista decât o soluție.

Fusese prea blândă, prea bună. Încercase să păstreze intact ce putuse, încercase să construiască pe ce exista deja. Dar întrega fundație era putredă. Nu putea construi un regat puternic îndepărtând doar câteva dintre cele mai stricate pietre. Trebuia să dărâme totul. Trebuia să ardă totul până la temelie. Abia atunci Valahia putea să se ridice din nou din cenușă.

Se îndreptă în sa, cu ochii asupra orizontului. Nu exista loc pentru bunătate, nu exista loc pentru milă. Matei îi dovedise că ea nu putea să joace după regulile existente deja. Trebuia să devină ceva cu totul nou.

Ținutul din jurul ei era tăcut, liniștit, ca și cum până și insectele și vântul recunoșteau trecerea unui mare prădător. Își închipui din nou aripi desfășurându-se în urma ei, acoperind tot pământul în umbră și foc. Nu avea să mai fie nicio ordine, nicio structură. Avea să omoare conducătorii tuturor țărilor de la hotarele ei și pe toți moștenitorii lor. Avea să semene haos și distrugere absolute.

Iar ea avea să fie acolo, în centru, încolăcită peste propriul ei pământ. Valahia avea să supraviețuiască. Întotdeauna supraviețuise. Dar cu ea acolo și cu totul în jurul lor prăbușit într-o dezordine mortală, Valahia avea în fine să prospere.

La urma urmei, focul, sângele și moartea nu însemnau nimic pentru o țară condusă de un dragon.”

În ceea ce îl privește pe Radu, volumul 3 devine sinonim cu punctul culminant al ritualului său de inițiere. Și în acest volum se vede nevoit să ia anumite decizii, să opteze pentru tabăra din care vrea să facă parte (și de această dată, cea a lui Mehmet). Dar acum, mai mult decât oricând, conștientizează că nimic nu contează mai mult decât familia, mai ales după ce îi regăsește pe Nazira și pe Ciprian. Din acest motiv, se grăbește să-și ducă la capăt sarcinile pentru ca apoi să se facă  nevăzut în coconul familial, departe de intrigi, vărsări de sânge, orgolii rănite. Mă voi opri aici, tocmai pentru a vă permite să-l descoperiți voi înșivă pe Radu cel Frumos sau, mai bine zis, pe Radu Bey, valahul care și-a găsit pacea în islam și în sânul unei familii… deosebite.

,,Căsătoria lui cu Nazira era legală. Căsătoria ei cu Fatima era spirituală, dar cu atât mai strânsă. Radu avea să facă același lucru cu Ciprian. 

Bărbatul își urcă din nou mâna și o așeză peste inima lui Radu. Era atât o ușurare, cât și o dezamăgire. Dar când Ciprian se mută mai aproape și respirară la un loc, alunecând împreună în somn, Radu știu că aveau tot timpul să exploreze dorința. Nu era niciun fel de frică sau disperare aici. Numai fericire și harul incredibil de a iubi și de a fi iubit. 

Acesta fusese singurul lucru pe care și-l dorise, toată viața lui. Îl găsise în islam. Îl găsise în legătură cu Nazira. Și acum îi găsise aici cea mai deplină formă. Își odihni capul pe pieptul lui Ciprian, adormind pe muzica inimii care bătea cu tot ce avea nevoie Radu în viața sa.”

Vă recomand cu mare drag ,,Măreț vom arde” și, de fapt, întreaga sagă a Cuceritorului, o creație ficțională ce se îndepărtează de adevărul istoric și de tipicul epocii cu scopul vădit de a sublinia anumite calități și defecte ale personajelor și de a reaminti cititorului contemporan că istoria este, prin natura ei, un izvor nesecat de povești și pilde!

Mulțumesc Leda Edge pentru ocazia de a mă alătura Ladei și lui Radu în această aventură cu iz medieval!

,,Măreț vom arde” poate fi achiziționată de pe edituracorint.ro!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s