Câteva gânduri despre ,,Pur și simplu perfect. Scurtă istorie despre aproape tot” de Jostein Gaarder

Cu siguranță nu este cea mai bună carte a lui Jostein Gaarder pe care am avut prilejul să o citesc, însă la fel ca celelalte conține acel ceva care te determină să nu o lași din mână până la final.

,,Pur și simplu perfect” constituie mărturia scrisă a unui bărbat trecut prin viață și care află că suferă de o boală care urmează să-i macine nervii și mușchii până când va paraliza și muri. Înspăimântat de gândul neputinței și al propriei efemerități, se refugiază la Căsuța din Povești, pe malul unui lac de culoarea cobaltului, și își scrie gândurile în jurnalul cabanei sale. Trecutul, prezentul și viitorul se împletesc sub ochii protagonistului nostru într-un discurs aflat la granița dintre luciditate și nebunie, real și oniric, știință și filosofie. Amintirile și experiența de viață ale personajului (de la intrarea prin efracție alături de cea care avea să îi devină soție în Căsuța din Povești la 19 ani și prima lor noapte de dragoste până la cumpărarea cabanei, respectiv discuțiile despre univers cu fiul și nepoata sa) devin pretextul pentru a expune o meditație asupra nimicniciei și efemerității omului în raport cu miracolul vieții pe o planetă ,,pur și simplu perfectă” dintr-o galaxie infinită.

Albert, acest alter ego al autorului, umanist din fire și prin formație, adresează o serie de întrebări existențiale, pe care le lasă mai mult sau mai puțin fără răspuns, dar nu se limitează la a-și deplânge soarta, ca exponent al speciei umane muritoare, ci face un efort pentru a aprecia valoarea fiecărei vieți (un diamant al universului) și propria existență, astfel încât, la final, ca cititor tragi următoarea concluzie: viața e scurtă, dar, în mod paradoxal, compusă din multe eternități comprimate în experiențe unice… iar totul este PUR ȘI SIMPLU PERFECT. Revolta, autoizolarea, sinuciderea ș.a.m.d. nu sunt niște soluții pentru personaj, iubirea pentru familie, setea de viață, admirația pentru opera unui zeu în care nu-și pune speranțele îl ,,condamnă” la ,,carpe diem”… dar vor putea ,,clipele” trăite și nu ucise în fașă să tergiverseze inevitabilul?

Câteva citate:
,,Nu există altă veșnicie în afară de o serie de momente pe care le percepi ca fiind de neexprimat.”
,,Deși poate ar fi mai bine să spunem că suntem stele căzătoare, pâlpâiri de lumină. Zburăm pe cerul nopții. Și ardem până la capăt.”
,,Lumea întreagă mi-a fost dată cu împrumut și acum trebuie să o dau înapoi, nu în rate rezonabile, ci toată odată. Am avut o dragoste și acum, acum trebuie pur și simplu să o las în urmă. Așa zice în somația de plată a datoriei. Am avut un fiu iubit, o noră dragă și o nepoată, Sarah, lumina ochilor mei. Și am avut o mulțime de prieteni apropiați și colegi. Poftim. Iat-o, exact așa cum mi-a dat-o viața. Mulțumesc pentru împrumut!”.
,,Pe lângă copii există, probabil, și o altă categorie de oameni care pot privi viața cu o ușurință zdrobitoare. Mă gândesc la cei care sunt profund religioși, toți care care sunt absolut siguri că-i așteaptă o existență mai bună după aceasta pe care o trăiesc. Aproape ca și copiii, oamenii religioși au și ei o înțelegere care este pur și simplu perfectă pentru a trăi fericiți, cu inima împăcată.”
,,Eu nu sunt doar eu. Am o identitate mai profundă și mai importantă. Sunt un reprezentant al umanității și asta vă dăinui”.
,,Cred că timpul care ne-a mai rămas nu este nici prea lung, nici prea scurt. Este exact atât cât trebuie.”

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s