,,Fata dinainte” de J.P.Delaney

De la lansarea internațională a cărții mi-am dorit s-o citesc, căci îmi atrăsese atenția. Din fericire, a fost tradusă destul de repede la Editura Litera și am reușit să mă delectez cu ea în tihnă. Mi-a plăcut nespus, am fost de-a dreptul fascinat de acest thriller psihologic, fără îndoială, cel mai bun pe care l-am citit vreodată.

  J.P.Delaney a publicat anterior ficțiune de succes sub diferite alte nume. Fata dinainte (The Girl Before) este primul său thriller psihologic scris sub acest pseudonim. Romanul este în curs de apariție în peste 40 de țări și urmează să fie ecranizat de regizorul Ron Howard, câștigător al Premiului Oscar. 

J.P. Delaney reușește să contureze o istorie uimitoare, nelipsită de suspans, de situații-limită, capabilă să te țină treaz până târziu în noapte. Pe tot parcursul lecturii ești ,,în priză”, devii din ce în ce mai nerăbdător. Vrei să afli finalul, simți că însăși viața ta depinde de deznodământul acestei povești. Trăiești la mare intensitate fiecare rând, fiecare pagină, totul culminând cu o explozie de senzații, sentimente. Uimirea se împletește cu ușurarea, indignarea cu resemnarea.

Volumul de față prezintă, în paralel, poveștile a două tinere, Emma și Jane. Aparent, nu au nimic în comun. Cu excepția locuinței One Folgate Street, în care ajung să locuiască fiecare la timpul ei. Un personaj nelipsit din ambele planuri narative este Edward Monkford – un tânăr arhitect, devenit celebru grație construcțiilor sale spectaculoase în stil minimalist. O tragedie i-a marcat existența. Soția sa, Elizabeth, și fiul lor au murit într-un accident nefericit. One Folgate Street urma să fie casa lor, căminul mult visat. După un an petrecut în Japonia a revenit la Londra, complet schimbat, cu o altă filosofie de viață. Iar impunătorul One Folgate Street are, din acel moment, nevoie de chiriași…

Niște tâlhari i-au spart locuința Emmei într-o seară, pe când era singură acasă. Acest incident a marcat-o, încât ea și iubitul său Simon s-au văzut nevoiți să se mute. După căutări zadarnice, au găsit One Folgate Street, singura pe placul lor și singura accesibilă din punct de vedere financiar. Minunata locuință, cu un design interior simplist și guvernată de înalta tehnologie,  vine la pachet cu o serie de reguli, aparent, absurde. Totuși, Emma vrea să încerce, să accepte schimbarea în viața sa și candidatura îi este acceptată de excentricul proprietar. Într-adevăr, acest loc o schimbă. Ajunge să se despartă de Simon și să se cupleze cu Edward. Viața sa nu avea să mai fie niciodată aceeași…

,, – Poate că arhitectura nu înseamnă neapărat construcție. Acceptăm că urbanismul este un fel de arhitectură, la urma urmei. Rețelele de autostrăzi, aeroporturile – și acestea, la limită. Dar cum rămâne cu tehnologia? Cum rămâne cu arhitectura acelui oraș invizibil în care plimbăm, sau ne furișăm, sau ne jucăm cu toții: internetul? Cum rămâne cu matricea vieții noastre, cu legăturile care ne limitează, cu regulile și legile care ne guvernează, cu aspirațiile și dorințele noastre elementare? Nu sunt și ele un fel de structuri?”

Jane își revine cu greu în urma nașterii unui copil mort. Și-a schimbat locul de muncă, nu mai are banii de odinioară, trebuie să-și găsească o altă casă. În mod uimitor, descoperă One Folgate Street – o minunăție de casă care, pe deasupra, se încadrează și în bugetul său. Trece cu brio de procedurile impuse și devine chiriașă a perfecționistului Edward. Cu care începe să aibă o relație lipsită de obligații.

Șederea sa la One Folgate Street se transformă într-o aventură autentică. Află că o veche locatară a imobilului, Emma, fata dinainte, și-a găsit sfârșitul aici, cel mai posibil după ce a alunecat, din neatenție, pe scări. Sau după ce a fost împinsă. Iar aceasta și răposata soție a lui Edward seamănă izbitor cu ea. Își dă seama că la mijloc se află ceva putred. Cercetează, stă de vorbă cu persoane care au cunoscut-o pe Emma. Pe măsură ce află ipoteze noi, misterul se adâncește, relația sa cu Edward are de suferit.

,,Câteodată, mi se pare că așa e și casa asta – relația noastră în ea, cu ea, unul cu altul – ca un palimpsest sau un pentimento; că, oricât am încerca să vopsim peste Emma Matthews, ea se tot întoarce: o imagine vagă, un zâmbet enigmatic, care se strecoară într-un colț al ramei.”

  Viața lui Jane este în pericol? Va afla ea cine este responsabil de uciderea Emmei? Ar trebui să se teamă Edward? 

One Folgate Street nu se joacă doar cu mintea celor ce locuiesc în el, ci și cu cea a cititorilor. Cadrul evenimentelor încearcă să ne ofere tuturor o perspectivă diferită asupra vieții. Cum ar fi să renunțăm la toate accesoriile, la toate decorațiunile, la toate lucrurile ce sunt, la urma urmei, de prisos? N-am putea oare să ne focalizăm asupra chestiunilor cu adevărat importante, asupra perfecționării noastre, a dezvoltării noastre ca indivizi? O casă ne poate schimba stilul de viață și, implicit, existența?

Vă recomand să citiți ,,Fata dinainte”! Veți descoperi un thriller psihologic incredibil, un elogiu adus arhitecturii, o poveste încâlcită, niște personaje uimitoare și veți avea parte de o lectură cum nu ați mai avut până acum. Secrete, minciuni, adevăruri nerostite, obsesii, aparențe înșelătoare sunt doar câteva dintre ingredientele ce condimentează această scriere minunată.

Părerile criticilor: 

  • „Fascinant! Un roman pe care nu îl poți lăsa din mână, așa cum nu am mai citit de mult în ultimii ani. Plin de răsturnări de situație și cu un final care nu trebuie ratat!“ – Lisa Gardner
  • „Suspans psihologic de cea mai bună calitate… un thriller foarte ingenios.“ – The Bookseller
  • ,,Surprinzător, uimitor și, mai ales, ingenios – un roman de suspans psihologic desăvârșit.” – Lee Child

 Mulțumesc Editurii Litera pentru șansa de a citi această carte! ,,Fata dinainte” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

Lansare de carte – Eveniment găzduit de Palatul Suțu

Palatul Suțu găzduiește marți, 27 iunie, ora 19.00, evenimentul de lansare al volumului Stirpea Drăculeștilor. Pseudocronică a Familiei Suţu (dialog imaginat cu colonelul principe Dimitrie Scarlat Suţu), de Radu Negrescu-Suțu, publicat de Editura Corint în cadrul colecției Istorie cu blazon.

Acest nou titlu al colecției Istorie cu blazon,Stirpea Drăculeștilor, este povestea adevărată a familiei Suțu și o incursiune captivantă de-alungul a trei secole de istorie remarcabilă. Este un volum care surprinde prin abilitatea autorului de a-și spune povestea fără a-și idealiza strămoșii, îi ironizează elegant și le recunoaște meritele cu tact și rafinament.

„Cartea este o monografie aproape exhaustivă a familiei Suţu, care va reprezenta, cu siguranţă, de acum înainte, reperul funda­mental în cunoaşterea istoriei şi a genealogiei acestei familii. Nu este însă cartea istoriei unei singure familii. Urmărind cu inepui­zabilă răbdare alianţele matrimoniale şi înrudirile familiei sale, Radu Negrescu‑Suţu ne familiarizează şi cu alte ilustre familii fanariote sau pământene: Cantacuzino, Ghika, Rosetti, Mavrocordat, Dudescu, Miclescu, Callimachi, Moruzi, Racoviţă, Ipsilanti, Mavrogheni şi multe altele. Lărgind cadrul, este o carte care aduce importante contribuţii şi clarificări pentru istoria Imperiului Otoman, a Greciei, a României şi a lumii sud‑est europene în ansamblul ei.”   Filip-Lucian Iorga

Stirpea Draculestilor 01.jpg

La eveniment vor lua cuvântul:

Radu Negrescu-Suțu, autor

Filip-Lucian Iorga, istoric și coordonatorul colecției Istorie cu blazon

Jean Chrissoveloni, om de afaceri

Moderator: Ana Antonescu, director editorial Editura Corint

RADU ALEXANDRU NEGRESCU-SUȚU(n. 1950) este fiul colonelului Aurel Mihai Negrescu, ofițer al Armatei Regale române, și al prințesei Georgeta Rudolf Suțu, stră-strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suțu. Condamnat de Ceauşescu, în urma unui protest, la un an de muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1977, este expulzat la sfârşitul anului şi obţine azilul politic în Franţa, stabilindu-se la Paris. Ziarist şi scriitor, pasionat de istoria și de genealogia familiei sale, este autorul Cărții de aur a Familiei Suțu, apărută în anul 2015, la Editura Capitel din București.

Despre colecția Istoria cu blazon:

Istorie cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură “cu ștaif”, reeditări sau mărturii inedite ajută la recuperarea istoriei dramatice și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri.

Colecție inițiată și coordonată de Filip-Lucian Iorga.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Pentru mai multe detalii, vă rog contactați:

Editura Corint, Alexandra Șarpe                                            alexandra.sarpe@edituracorint.ro

SD.jpg

,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk

Oare prima experiență erotică poate să ne hotărască întreaga viață? Sau destinul ne este trasat doar de forța istoriei și a legendelor?

Cred că nu mai este nevoie să menționez că Orhan Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți. De când i-am descoperit scrierile, am simțit că acest autor este altfel, că stilul său se deosebește de al altora și că, mai mult decât atât, are ceva important de spus. Toate cărțile sale sunt complexe, fermecătoare, ilustrând talentul și priceperea cu care mânuiește condeiul. Orice lucru, orice detaliu, aparent nesemnificativ, capătă proporții în creația sa. Nimic nu este întâmplător, fiecare cuvânt este ales cu grijă, astfel încât în spatele rândurilor stă ascunsă o amplă experiență și o uimitoare filosofie de viață.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, și a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră și Cevdet Bey și fiii săi, într-un cartier înstărit din Nișantași. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăște să devină romancier; trăiește retras în apartament și începe să scrie. Cu excepția unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani și nu a avut niciodată altă meserie. Cărțile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roșu, a câștigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primește Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepție, cel mai tânăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa. 

A trecut ceva timp de când m-am delectat ultima oară cu o lucrare purtând semnătura lui Orhan Pamuk și, profitând de venirea vacanței, am hotărât că nu trebuie să mai amân. De precizat că eu prefer să-i citesc cărțile în vacanță sau oricând am mai mult timp liber la dispoziție. Și liniște. Totul trebuie analizat și ,,digerat”, căci nu sunt niște cărți oarecare. Cu siguranță nu se recomandă lectura lor pe fugă, printre picături. Ar fi și păcat să risipim o astfel de literatură.

,,Femeia cu Părul Roșu” este o carte încântătoare, cu care Pamuk s-a întrecut pe el însuși. Protagonistul este Cem Çelik, un adolescent de șaptesprezece ani din Istanbul care nutrește în adâncul sufletului său că într-o zi va ajunge scriitor. Acesta duce o viață obișnuită în tumultoșii ani 80. Are o mamă protectoare și un tată de care nu  a avut ocazia să se bucure prea mult, întrucât acesta a fost dintotdeauna mult prea preocupat de politică, de numeroasele acțiuni  riscante ce l-au băgat, inclusiv, la închisoare. Într-o zi nu se mai întoarce acasă de la farmacia pe care o deținea. A dispărut fără să anunțe pe cineva. Se poate spune că, din acest moment, destinul lui Cem a luat o întorsătură neașteptată…

Situația lor financiară precară îi determină să se mute la Gebze, un orășel din apropierea metropolei. Este vară, iar Cem trebuie să strângă bani pentru a-și plăti cursurile private, pentru a se pregăti de admiterea la universitate. În ciuda nemulțumirilor mamei sale, alege să devină ucenic de fântânar pentru câteva săptămâni, o slujbă ce-i va aduce banii atât de necesari. Zis și făcut. Împreună cu Meșterul Mahmud călătorește la Öngören, un mic târg de pe partea europeană a Turciei. Astfel, începe o aventură, o luptă aproape zadarnică a fântânarilor în încercarea de a găsi apă în pustiu, la marginea civilizației.

Zilele se scurg, ei înaintează tot mai adânc în măruntaiele pământului. Nici măcar un strop de apă până acum. Singura lor alinare o reprezintă plimbările la ceas de seară prin târgul din apropiere. Aici Cem a zărit-o pe ea. Pe Femeia cu Părul Roșu. Singurul motiv pentru care se află încă acolo. Ajunge să o revadă, să vizioneze un spectacol în care joacă și ea, organizat de un teatru ambulant. Ba chiar o însoțește în apartamentul ei, unde petrece prima noapte alături de o femeie, unde își pierde inocența cu cea care, la urma urmei, i-ar putea fi mamă. Nimic nu avea să mai fie la fel. Niciodată nu-i va uita chipul frumos, părul vopsit într-un roșu aprins…

,,În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor și la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viață, la femei și la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roșu m-a învățat să mă cunosc și m-a învățat, totodată, sensul fericirii…”

Fiind prea euforic și prea obosit după prima sa experiență erotică, tânărul provoacă un accident la locul de muncă. Meșterul Mahmud, bărbatul pe care-l respecta asemenea unui părinte, a fost rănit și zace inconștient în puțul pe care-l săpau. Cem este înfricoșat, nu știe cum să reacționeze, caută ajutoare, dar sfârșește prin a pleca acasă. Mult timp după aceea se va gândi la fapta sa, dar încet-încet se va lăsa acaparat de studii, de slujba la librăria lui Deniz, de cărțile citite. Se va căsători, nu va putea avea copii.

El și Ayșe își vor petrece viața studiind legenda lui Oedip, cel care și-a omorât tatăl și s-a însurat cu mama sa, dar și pe cea a lui Rostam și Sohrab, tatăl care își ucide fiul, din Cartea șahilor – epopeea națională a Iranului. Își vor deschide o firmă, botezată Sohrab, copilul lor, pe care nu vor înceta să-l crească și să-l îngrijească. Amintirea Femeii cu Părul Roșu și a Meșterului Mahmud nu i-au dat pace niciodată adultului Cem, deși totul rămăsese doar o amintire, un suvenir dintr-o vreme de mult apusă. Până într-o zi…

Se pare că noaptea petrecută alături de actriță a avut urmări. Mai exact, un băiat, Enver. Spre sfârșitul cărții avem, adesea, impresia că avem de-a face cu un thriller, nelipsit de aventură și suspans. Legendele despre tați și fii par să se fi reflectat asupra vieții protagonistului. Și în centrul acestui tablou imens, presărat cu secrete, minciuni, speranțe se află… ghiciți voi cine!

,,Asta pentru că lucrurile despre care se povestește în basmele și în legendele de pe vremuri sfârșesc prin a ni se întâmpla și nouă. Cu cât citiţi mai multe legende și cu cât credeţi mai mult în ele, cu atât ajunge să vi se întâmple mai des ceea ce stă scris în ele. Poveștile pe care le ascultaţi sunt numite, de fapt, legende pentru că vi se întâmplă și vouă.”

Este uimitoare evoluția personajului corelată cu cea a Turciei Moderne. Cititorul este martor al loviturii de stat militare din 1980, al urbanizării tot mai proeminente a țării. Istanbulul își lărgește granițele, ajungând să concentreze și târgul din tinerețea lui Cem. Totul se modernizează, meseria de fântânar dispare treptat ca urmare a industrializării și a robotizării pe scară largă. Străzile, clădirile și oamenii de ieri au dispărut, lăsând loc altora. Pe acest fond al evoluției, al schimbărilor se conturează acțiunea acestui roman despre care sunt atâtea de spus…

Vă recomand să citiți ,,Femeia cu Părul Roșu”, chiar dacă Pamuk nu pare sau nu a fost până acum pe gustul vostru! Personal, am fost vrăjit, nopțile petrecute în compania acestei cărți au fost de neuitat. Veți descoperi o istorie copleșitoare. De-a lungul celor aproximativ 270 de pagini veți ajunge să priviți din numeroase perspective controversata relație dintre tați și fii. Analogiile cu legende faimoase, precum cea a lui Oedip sau a lui Rostam și Sohrab, sunt nelipsite. Avem de-a face cu o carte despre destinul ce nu poate fi schimbat, despre misterele iubirii, ale legăturilor dintre femei și bărbați, despre poveștile care devin realitate.

 La urma urmei, viața este o poveste ori povestea este o reflecție a vieții?

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea si dificultatile ei, cu seninatatile si grosolaniile ei. Totul are rezonanta, totul are intelesuri.” (The Washington Post)

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Femeia cu Părul Roșu” poate fi procurată de pe site-ul librăriei la un preț avantajos, alături de multe alte titluri ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

,,Papagalul verde” de Martha Bibescu

Cu puțin timp în urmă, am descoperit-o pe Martha Bibescu, o personalitate remarcabilă a secolului al XX-lea. Am cunoscut-o mai bine datorită unui volum realizat de Alina Pavelescu în cinstea sa, frumos intitulat ,,Martha Bibescu și vocile Europei” (despre care puteți citi mai multe aici). Cert este că am rămas fascinat de această prințesă, de această scriitoare, de această femeie sensibilă și puternică, deopotrivă. Din acest motiv, am fost curios să citesc ,,Papagalul verde”, la recomandarea unei prietene dragi, ceea ce am și făcut. Dar, înainte de toate, cine a fost Martha Bibescu?

O prințesă româncă, fiică a soților Ion Lahovary și a Smarandei Mavrocordat, care a ales să fie o scriitoare, o romancieră franceză. Căsătoria sa cu prințul George Valentin Bibescu a adus-o în sânul unei mari familii nobile, din care făceau parte și numeroși francezi. A iubit Franța și graiul franțuzesc, exilul și ultimii ani din viață i-a petrecut pe acele meleaguri. A fost membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, s-a implicat în viața politică și diplomatică a României. A avut nenumărați prieteni, răspândiți prin întreaga Europă. Și, cel mai important, s-a străduit pe parcursul întregii vieți să fie ea însăși: Martha Bibescu, prințesa talentată, iubită, capabilă de orice…

Câteva ore mi-au fost suficiente pentru a mă delecta cu ,,Papagalul verde”. L-am lecturat imediat, însetat de cuvintele atent meșteșugite, de artă. Martha a fost, fără îndoială, o artistă în adevăratul sens al cuvântului, o prezență ce denota eleganță, delicatețe, ce atrăgea toate privirile. M-am lăsat purtat în acest univers descris cu atâta măiestrie de ea, am avut impresia că citesc capodopera unui scriitor francez. Nu există niciun dubiu că Martha și-a îndeplinit visul și că a meritat pe deplin fotoliul de la Academie. Poate că s-a născut la București, în Regatul României, dar inima ei a aparținut Franței, Republicii și Occidentului.

Protagonista acestei povești este o fetiță în vârstă de nouă ani. De când se știe, face parte dintr-o familie numeroasă, originară din Rusia țaristă, stabilită la Biarritz, pe Coasta de Argint. Deși familia sa duce o viață lipsită de griji de ordin financiar, este permanent îndoliată. Cu ani în urmă, fratele ei mai mare, Sașa, a murit din cauza unei boli necruțătoare. Unicul fiu al părinților săi, copilul cel mai iubit a rămas doar o amintire. O amintire în funcție de care părinții își ghidează existența. Odată cu Sașa au murit și sufletele lor. O singură speranță le mai dă putere celor doi adulți: nașterea unui alt băiat, reîncarnarea răposatului mult adorat.

,,Mai mult decât averea, mai mult decât aglomerația de copii și de servitori și mai mult decât uriașa clădire ridicată de tata între parc și plaja particulară, nenorocirea ne acorda un fel de superioritate asupra altor familii străine, ba chiar și un fel de lustru. Căci doliul e întotdeauna strălucitor; îi înfrumusețează pe cei care îl poartă și îi scoate în față, acoperindu-i cu umbre, așa cum face noaptea cu stelele.”

Fetița a crescut, alături de surorile ei, într-o locuință a suferinței, a deznădejdii, a nevrozei. O atmosferă demnă de opera lui George Bacovia. Într-o zi, viața sa monotonă a luat o întorsătură neașteptată. Un superb papagal verde i-a aterizat pe manșonul de lutru, iar din acel moment a știut că pasărea îi aparține, că trebuie să fie a ei. Totul a fost în zadar. Părinții nu i-au cumpărat-o. Și așa se face că o fetiță de doar nouă ani a descoperit suferința. A încercat chiar să-și pună capăt zilelor, dar a fost scăpată din ghearele morții…

,,Așa cum se întâmplă în marile iubiri, obiectul pasiunii mele corespundea prin mii de afinități secrete preferințelor mele estetice și ajunsese să le stăpânească pe toate. Pasărea purta pe penele ei culoarea primăverii; era la fel de verde ca iarba, iar eu iubeam primăvara, deși ne era interzis s-o iubim: pentru noi reprezenta anotimpul morții. Pasărea avea aripi, un cioc și gheare tăiate ciudat, iar îngerul ciudățeniei m-a atins cu aripa lui; fusesem crescută în tăcerea forțată a casei, pe care tristețea și durerile de cap ale mamei o făceau să fie mută, și unde nu răsuna niciodată o voce omenească, iar această pasăre vorbea!”

Anii au trecut și a ajuns la vârsta maturității. S-a căsătorit cu un bărbat mai în vârstă, a călătorit în întreaga lumea în căutarea terenurilor de polo. A rămas văduvă. Și a remarcat cum Marie, mezina familiei, a crescut, semănând tot mai mult cu ea. Atât la chip, cât și la suflet. Se pare că și ea face cunoștință cu papagalul verde, doar că acesta are înfățișarea unui tânăr de care se îndrăgostește. Finalul este tragic, căci Marie nu poate trece peste suferința din dragoste. Existența sa se sfârșește la nouăsprezece ani… În ciuda acestei pierderi, viața protagonistei continuă. Inima ei începe să bată mai puternic pentru un bărbat tânăr, despre care veți afla mai multe citind cartea.

  ,,Punând stăpânire pe tânăra lui imaginație, mi-am dat seama ce voiam să fac cu el: nu-l voiam sclavul meu, ci sclavul lui Marie. Voiam să se îndrăgostească de o moartă și nu simțeam niciun regret. Sora mea trebuia să trăiască în gândurile mele și în cuvintele mele; trăind așa, trebuia să placă și era firesc să fie iubită. Felix se găsea acolo pentru a fi prima victimă și nu aveam niciun fel de milă.” 

La prima impresie am conchide că avem în față o simplă tragedie. Totuși, cartea Marthei este mai mult decât atât. Aceasta cuprinde un periplu interesant în istoria familiei protagonistei dintr-o Rusie a altor timpuri și abordează tema iubirii dintre frate și soră, a incestului. Pe acest fond, papagalul verde își face apariția în viețile a două surori vulnerabile, dezavantajate de familia prea preocupată de un copil mort și indiferentă la nevoile celor vii. Papagalul verde devine, astfel, un simbol al visurilor neîmplinite, al idealului neatins, al nereușitei, al eșecului într-o lume rece, funebră, ce nu mai are nimic de oferit. Cel puțin pentru Marie.

Romanul psihologic reflectă și anumite aspecte din biografia Marthei. Protagonista și copilăria nefericită a acesteia sunt inspirate din experiența autoarei, doar că sub o altă formă. Fără îndoială, creația Marthei este spectaculoasă, capabilă să invite cititorul la reflecție, dar și să-l implice într-un act cathartic, de înălțare a sufletului. Cărțile sale sunt considerate a face parte din literatura franceză, un motiv în plus să ne mândrim cu această româncă care, înzestrată cu ambiție, a depășit orice limite, s-a întrecut pe ea însăși.

Apreciere critică: 

„întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinței de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste «capcane ale ideilor» cum le numește Sartre, clipa nestatornică, ființa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teama să nu uite viața. Este expresia unui altruism mișcător și, totodată, aceea a unui egoism înverșunat, a unei avariții sentimentale. 
   Maestra necontestată a portretului literar, dată fiind precizia notației sale psihologice, spiritul de observație și suplețea condeiului, Martha Bibescu a fost aleasă pentru a ilustra în manualele franceze această specie literară.” Tudor lonescu

Vă recomand să citiți ,,Papagalul verde”! Veți descoperi o poveste inocentă și emoționantă, o istorie despre predestinare, neșansă și copilărie. Și despre modul în care acei ani unici, efemeri influențează un om mare, o viață întreagă ce pare, uneori, să se scurgă mai încet decât ceara unei lumânări… Și, totuși, cu toții am avut un papagal verde sau urmează să-l întâlnim. Mai devreme sau mai târziu.

Alte opinii: 

  • ,,O carte stranie, o poveste frumoasă, cu farmecul arid al unei cutiuțe de prizat tutun din secolul al XVII.” New York Times
  • ,,Publicat prima oară în anii 1920, în Franța, tradus  apoi în engleză, Papagalul verde era pentru vremea aceea o adevărată îndrăzneală literară, căci vorbea despre incest într-o poveste în care o tânără rusoaică încearcă din răsputeri să  afle rădăcinile exilului, ale înstrăinării familiei sale.” Library Journal

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru ocazia de a citi acest volum de excepție! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte cărți interesante, scrise de Martha sau din oferta Editurii Polirom, la un preț avantajos! 

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Concurs Agatha Christie

A început vacanța, vara și-a intrat pe deplin în drepturi. În aceste zile caniculare alegem să ne petrecem timpul liber undeva la umbră, în compania unei cărți bune. Agatha Christie și ale ei romane polițiste reprezintă o idee mai mult decât potrivită. Enigme de descifrat, detectivi iscusiți, aventură, mister. Ce ne-am mai putea dori?

Din acest motiv, m-am hotărât să organizez un concurs pentru voi, împreună cu dragii mei prieteni de la Grupul Editorial Litera. Premiul constă în volumul ,,Elefanții nu uită niciodată”, publicat de autoare în 1972 și tradus de Editura Litera într-un format simpatic la începutul acestui an.

Sinopsis: 

,,Prietena lui Hercule Poirot, scriitoarea Ariadne Oliver, primește o solicitare ciudată din partea unei necunoscute: să îi spună adevărul despre moartea soților Ravenscroft – el a ucis-o pe ea sau ea l-a ucis pe el, apoi s-a sinucis? Dar cine ar mai putea ști, după cincisprezece ani, ce s-a întâmplat de fapt cu cei doi soți și cu sora lui lady Ravenscroft, moartă și ea, tot atunci, într-un accident? Cu ajutorul lui Poirot, Ariadne va încerca să dezlege misterul unei tragedii provocate în egală măsură de dragoste și de ură.”        

 Ce trebuie să faceți pentru a intra în posesia acestui roman polițist?

  1. Like paginilor Editura Litera, Mes passions, Maktub. Ce a fost scris.
  2. Share public acestui articol.
  3. Menționați într-un comentariu răspunsul la această întrebare: Ați mai citit vreo carte semnată de Agatha Christie? Dacă da, ce titlu poartă și ce impresie v-a făcut? 

Perioadă de desfășurare:  22.06-10.07.2017

     Câștigătorul va fi ales cu ajutorul random.org!

      Succes!

19489245_1221192358007199_1613344895_n.jpg

,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” de Celestin Cheran

   „Simțea pădurea vie, alchimică, pulsând, și, deși nu credea în fantome și alte bazaconii, îi plăcea să vorbească cu ea în minte, să se lase descoperit de ceva aparte, ceva deasupra sa și de neînțeles întru totul, ca-n Her. Iar pădurea putea să-și facă simțită prezența în atâtea feluri, putea să poarte atâtea chipuri și atâtea voci. Iar el putea să intre și să iasă din ea, să uite de el de atâtea și atâtea ori. Aici singurătatea devenea intimitate, devenea liniște, devenea apă, devenea o mină străbătută de infuziile proteice ale pământului; o subterană în care plictiseala conferințelor de presă, momentele de stânjeneală și de bâlbâială erau absorbite de mușchi, de ciuperci, de licheni. Aici devenea polen purtat de vânt. O pădure precum o planetă extraterestră studiindu-l în tăcere. Realitatea sa era irealitatea altor umbre, visele sale erau coșmarurile altor monștri.”

Cu puțin timp în urmă, am avut șansa de a descoperi o carte și un autor cu totul deosebiți. Este vorba despre ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” și Celestin Cheran, un tânăr scriitor al minunatei Edituri Herg Benet. Titlul m-a intrigat, iar coperta m-a pus pe gânduri, mi-a oferit ocazia să dau frâu liber imaginației și să privesc dincolo de pădurea întunecată și de pata de lumină apărută ca din neant. Am citit cartea, paginile au zburat ca vântul și ca gândul, încât am fost complet uimit când am terminat-o. Și că totul s-a sfârșit atât de repede. Iar eu mai voiam.

Despre Celestin Cheran am mai auzit datorită volumului ,,Memoriile Domnului Roșu” ce a câștigat Concursul de Debut al Editurii Herg Benet în anul 2014, însă nu am avut până acum ocazia să citesc ceva scris de el. Cert este că am fost impresionat de stilul său de a scrie, de pasiunea cu care duce la îndeplinire această activitate nobilă. Nu am niciun dubiu că se numără printre cei mai talentați autori contemporani, motiv pentru care sunt nerăbdător să-i descopăr și creațiile viitoare.

    Biografie literară:

,,Scriu proză scurtă fantastică și mă gândesc la scris în permanență, obsesiv, indiferent de ce pretind că întreprind. Sunt o persoană ciclotimică, o fire pasională ca blues-ul, cu un gust aparte pentru excese și cu mult spirit satiric în gropile lăsate în urma mea. Cred că totul a început cu o carte de conferințe a lui Borges și a continuat cu marea descoperire coleopterică a lui Kafka și cu saltul lunatic de pe trambulina realismului magic al lui Marquez, direct în imaginație.

Surpinzător, nu am citit în draci de mic. De fapt, prima mea carte a fost „Cartea Junglei” în clasa a VIII-a. Au urmat lecturile obligatorii din liceu și, de abia, din clasa a XI-a am început să fac alegeri de unul singur, pe bâjbâite.

Am terminat Facultatea de Drept. Mare prostie. Am început un Master de Antropologie și Management Cultural la Timișoara. Nu l-am terminat. Am pierdut mult timp degeaba, dar cu satisfacție. Am fost în Amsterdam și în New York și la mare și la munte și în spital și în coșmarurile puse la cale de realitate. I-am citit unele povești lui Mircea Ivănescu, care credea că pot deja să public.
Scriu „Povești în șase cuvinte” ca să-mi exersez mîna și să-mi țin mintea ocupată de alte minți. Aștept cu nerăbdare să văd ce mai scot din debaraua cu monștrii, libelule și speranțe.
Site personal: www.celestincheran.ro

 
       ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” este o culegere alcătuită din 18 povestiri și schițe, în care nimic nu este ceea ce pare. Una dintre ele dă numele volumului, fiind cea mai reprezentativă, cea mai sugestivă pentru întreaga lucrare, pe care este necesar să o privim ca pe un tot unitar. Ar fi de prisos să prezint acțiunea fiecare povestioare în parte, plus că nu aș dori să vă dau spoilere. Totuși, trebuie să știți că imaginația autorului nu are limite, că povestirile se află la limita dintre straniu și mirific, realitate și fantezie. Granița ce le desparte este atât de fină, încât de multe ori ai impresia că nu știi dacă ai citit anumite lucruri sau dacă, pur și simplu, ți le-ai închipuit.
      Autorul Celestin Cheran reușește să pună și imaginația cititorului la încercare, o testează și, în final, cei mai iscusiți și cei mai pricepuți în arta visatului cu ochii deschiși vor fi răsplătiți. El nu se joacă numai cu condeiul și cu cuvintele, ci și cu mintea cititorului. De aceea, este important să primești aceste povestiri cu brațele deschise, să te eliberezi, pe cât posibil, de răceala rațiunii și să te lași purtat în lumea născută și țesută din hârtie și cerneală.
      Vă recomand să citiți ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix”! Veți descoperi niște narațiuni intense, în care se ascund semnificații profunde, dar și niște povestiri plăcute, simpatice, perfecte pentru a fi citite în concediu, la umbra palmierilor ori a teilor înfloriți. Dacă doriți să încercați un alt tip de literatură, să vă familiarizați cu generația actuală de scriitori, volumul lui Celestin Cheran reprezintă un bun început.
      Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această carte! ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.
 
       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Lansare de carte, sesiune de fotografii și autografe cu Dragoș Pătraru

Vineri, 23 iunie, Dragoș Pătraru va fi prezent la lansarea cărții sale:“Unde nu-i cap, vai de popoare!”. Începând cu ora 18.00, la Librăria Luceafărul din zona Unirii, autorul se va întâlni cu fanii emisiunii Starea Nației pentru a discuta despre carte și pentru a lua parte la sesiunea de fotografii și autografe.

Unde nu-i cap, vai de popoare!”, o culegere de texte cu materiale apărute în ultimul an la emisiunea Starea nației, este a doua ispravă de succes de acest gen sub semnătura lui Dragoș Pătraru, cu desene de Mardale.

 „Nu vrem să vă convingem de nimic, nu vă cerem să votați cu cineva. Ne dorim o lume care să aibă în centrul ei omul. Nu banii, nu instituțiile. Oamenii! Totul, pentru a avea cât mai puțină sărăcie și cât mai multă fericire. Ce altceva este viața, dacă nu dreptul de a-ți căuta și de a-ți găsi fericirea? Așadar, dacă aveți, după 48 de minute de emisiune, măcar o întrebare pentru voi, înseamnă că noi ne-am atins scopul. Să vă facem să gândiți critic, să vă creștem rezistența la manipulare.“ Dragoș Pătraru

Din cuprins: Când ne ceartă hoții / Oare va rezista România la cinste? / Terorism de internet /Hă-hă, ce proști sunt ăștia! Și ce deștepți suntem noi!/ Cei obscen de bogați / Sfântul profit / Dosarul loviturii de stat când se deschide? / Doze letale de prostie și de ciordeală/ Hăul cel mai mic / Cetățeni cu chirie/Ne amenință plagiatorii. Cu cremenalul! / Știți bancul cu mineriada?/ Dă, mamă, cu kitsch-ul în mine! / Ne vedem cu politicienii când le va crește creierul / Și se jură că nu fură, dar l-am prins cu votu-n gură/ Români, nu proști sau deștepți! / România ca o ordonanță de urgență.

 

Mai multe detalii despre evenimentul de lansare a cărții puteți găsi aici.

 Cartea este disponibilă în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și www.elefant.ro.

Mulțumim și vă așteptăm!

Imagini pentru dragoş pătraru unde nu-i cap