,,Și mă întunec” de Kierstin White

Cine ar fi crezut că a fi fată în secolul al XV-lea nu înseamnă neapărat gingășie, supunere și umilință? Cine ar fi crezut că o prințesă poate fi mai mult decât o jucărie politică? Cine ar fi crezut că a iubi și a urî pare să reprezinte de multe ori același lucru?

  ,,Și mă întunec” de Kierstin White dezminte aceste idei, luând forma unui roman historical fiction excepțional. Un roman pe care l-am devorat, pe care l-am citit cu o sete neasemuită și de care m-am bucurat pagină cu pagină. O lectură ce continuă să-mi stăruie în minte, la care mă gândesc cu drag și cu un zâmbet larg pe buze. O carte pe care mi-aș fi dorit s-o termin într-o clipă, dar de care aș fi vrut, totodată, să mă bucur la nesfârșit.

Am primit această bijuterie de la scumpii mei prieteni de la Leda Edge și, din prima clipă, m-am îndrăgostit de copertă, de atât de evidenta sugestie a delicateții străpunse de tăișul sabiei, a aparențelor nimicite de adevăr, de multe ori prezent sub o formă brută, neprelucrată și crudă, otrăvitoare. Nu mai este nevoie, cred eu, să precizez că mi-a plăcut. Și că aștept cu nerăbdare continuarea. Și că seria ,,Saga Cuceritorului” își merită numele și succesul.

„Presarat cu lupte cu săbii, comploturi de asasinare și intrigi de palat, romanul este unul ambițios ca anvergură și concept și dezvăluie o bucată de istorie captivantă, importantă și cumva obscură […] Este un roman uluitor de bun.” SCHOOL LIBRARY JOURNAL

La începutul poveștii facem cunoștință cu Lada Drăculea și cu Radu, copiii lui Vlad Dracul, domnitor al Valahiei. Cei doi frați sunt complet antitetici și par să-și fi schimbat rolurile între ei. Lada este, fără îndoială, fata Dragonului. Curajoasă, luptătoare, ambițioasă, puternică, lipsită de inhibiții, o imagine total diferită de cea cu care este asociat statutul unei fiice de domnitor. Doar ne aflăm în anii 1440, într-un colțișor al Europei. Radu întruchipează copilul sensibil, temător, neîncrezător în forțele proprii, moștenind caracterul slab al mamei sale, o prințesă din Moldova.

Lada a crescut cu dragostea pentru Valahia, pentru patria sa mamă. Întreaga copilărie și-a petrecut-o făcând eforturi pentru a-și impresiona și mulțumi tatăl, dar și în compania mult iubitului său prieten, Bogdan. Spre deosebire de ea, Radu a crescut în umbra Ladei și a fratelui lor mai mare, Mircea, fiind aproape invizibil pentru cei din jur. Singura alinare a găsit-o în brațele doicii sale, pe care a iubit-o nespus. Cei doi frați n-au avut parte de o figură maternă, de mângâierile și dojenele unei mame. Vasilisa a ales să-i părăsească și să se întoarcă în țara sa natală.

,,- Eu sunt tatăl tău. Însă acea femeie nu e mama ta. Mama ta e Valahia. Mama ta este însuși ținutul spre care mergem acum, ținutul al cărui prinț sunt. Înțelegi?

Lada își privi tatăl în ochii adânciți în orbite și în care se gravaseră anii de iscusință și de cruzime. Dădu aprobator din cap, apoi întinse mâna. 

-Fiica Valahiei își vrea cuțitul înapoi. 

Vlad zâmbi și i-l dădu.”

La un moment dat, Vlad Dracul se vede nevoit să-i lase pe Lada și pe Radu la Edirne, capitala de atunci a Imperiului Otoman, drept zălog. Drept garanție a supunerii sale față de sultanul Murad al II-lea. Astfel, o nouă viață începe pentru copiii în vârstă de treisprezece, respectiv doisprezece ani. Un nou palat, un nou oraș, un alt preceptor. În acest loc îl cunosc pe Mehmed, fiul sultanului, cu care se împrietenesc, alături de care călătoresc la Amasya, pe care-l sprijină în timpul primei sale domnii, una scurtă de altfel.

Lada îmbrățișează slujba armelor, capătă drag de ieniceri, de conceptul de soldat al armatei imperiale, dar și de Mehmed, deși nu recunoaște. Radu se convertește la islamism, acceptând o religie și un Dumnezeu care l-au primit cu brațele deschise. Pe măsură ce trec anii se simte tot mai atras de Mehmed, față de care nutrește mai mult decât niște sentimente de prietenie. De multe ori, relația cu sora sa va fi afectată de anumite incidente, însă persoana care îi desparte este aceeași cu cea care îi apropie…

,,Oare voia să îl țină?

Ca și când ar fi dat atenție disperării ei, dar nepăsătoare față de confuzia și de teama care răsunau înlăuntrul ei asemenea încleșterii a doua săbii, mâinile ei se ridicară și îl prinseră pe Mehmet de ceafă, încâlcindu-se în părul lui ud. Iar apoi, buzele ei, de pe care niciodată nu picurase altceva decât otravă, le găsiră pe ale lui și fură botezate cu un foc dulce, renăscut în ceva nou și sălbatic. Gura lui răspunse gurii ei, buzele se depărtară, dinții lui îi prinseră pe ai ei, limba ei o întâlni pe a lui.

Avea senzația de luptă.

Avea senzația de cădere. 

Avea senzația de moarte.”

Imperiul are de depășit anumite greutăți. Abdicarea de bunăvoie a lui Murad al II-lea, nemulțumirea ienicerilor, conflictele cu Skanderbeg, permanentele animozități cu creștinii, gata oricând să înceapă o nouă cruciadă. Și pe acest fond se proiectează visul măreț al lui Mehmet al II-lea de a cuceri Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, o amintire decăzută a gloriei romanilor.

 Va reuși tânărul sultan să treacă peste toate obstacolele ce-i stau în cale? Iubirea dintre el și Lada se va materializa? Cum rămâne cu Radu și cu sentimentele lui neafectate de scurgerea timpului? Poți renunța vreodată la dragostea pentru țara natală?

Trebuie să recunosc că această carte a declanșat o bătălie în mintea mea. Pe de o parte s-a aflat pasionatul de lectură și de ficțiune istorică, încântat peste măsură de această poveste, al cărei autor ar fi trebuit să fie un român, un descendent al valahilor de odinioară. Pe de altă parte s-a aflat istoricul din mine, fascinat de perioada și de personalitățile descrise. Ideea de a-l înlocui pe Vlad Țepeș cu Lada Drăculea este, din punctul meu de vedere, genială, motiv pentru care sunt curios să descopăr cum va evolua acest personaj pe parcursul seriei.

,,Voia ca Mehmed să îl privească în felul în care o privise pe Lada. Voia ca Mehmed să-l sarute în felul în care o sărutase pe Lada. Voia să fie Lada.

Ba nu, nu voia. Voia să fie el însuși și voia ca Mehmed să-l iubească pentru că era el însuși. Întrebarea lui, întrebarea lui Mehmed, primise în sfârșit răspuns, străpungându-l și lăsându-l tremurând, tăcut, pe podea. Nu voia acel răspuns.”

Însă istoricul din mine a fost și oarecum nemulțumit de anumite aspecte. Atmosfera acelor ani, ultimii din Epoca Medievală, nu a fost fidel redată. Baluri organizate la palatul sultanului. Baluri la care se dansa, unde femeile stăteau laolaltă cu bărbații și, mai mult decât atât, dansau cu străini în ciuda faptului că erau măritate. M-am gândit fără să vreau la Versailles-ul secolului al XVIII-lea. Iar haremul înfățișat reprezintă o variantă stilizată, mai puțin strictă a realității. Totuși, de această dată a câștigat pasionatul de literatură. Povestea deosebită, personajele fermecătoare, complex creionate m-au cucerit iremediabil.

Vă recomand să citiți ,,Și mă întunec”! Veți fi fascinați de scriitura lejeră, plăcută a lui Kierstin White. Veți descoperi o lume despre care nu știm, în general, prea multe. Veți face o incursiune în istoria Imperiului Otoman aflat la începuturi și veți cunoaște spritul românesc autentic și nemuritor. Vă veți împrieteni cu Lada și cu Radu, veți pătrunde până în cele mai tainice cotloane ale palatului imperiului. Prietenia înainte de iubire sau iubirea înainte de prietenie?

   ,,Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat”

 Mulțumesc Editurii Leda Edge pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Și mă întunec” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Imagini pentru și mă întunec

,,Spioana” de Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare.

Paulo Coelho este, fără îndoială, unul dintre autorii mei favoriți, pe care l-am descoperit de curând și care m-a cucerit iremediabil. Scrierile sale ușurele, aerisite, ascund mesaje profunde, idei ce așteaptă să fie descifrate și ,,digerate” de cititori. Oricât de mult l-ai citi pe Coelho, oricât de multă atenție a-i acorda celor așternute de acesta cu măiestrie, tot n-ai putea considera că-l înțelegi pe deplin. La fiecare lectură a unei cărți de-a lui Coelho descoperi alte și alte înțelesuri ce nici nu-ți treceau prin minte odinioară. Coelho e o sursă inepuizabilă de sentimente, gânduri, filosofii de viață, având la bază numeroase experiențe personale și multă muncă de cercetare.

,,- Sunt semințe de floarea-soarelui. Însă, mai mult decât atât, reprezintă ceva ce tu trebuie să înveți; ele vor fi întotdeauna florile-soarelui, chiar dacă uneori nu le vei putea distinge de alte flori. Oricât și-ar dori, nu vor putea fi niciodată trandafiri sau lalele, simbolul țării noastre. Dacă își vor nega propria existență, vor ajunge să ducă o viață amară și vor muri. Așadar, învață să-ți urmezi destinul cu bucurie, oricare ar fi el. Câtă vreme cresc, florile  își arată frumusețea și sunt apreciate de toată lumea; apoi mor și își lasă semințele pentru ca alții să continue lucrarea Domnului.”

Ultima carte, publicată în 2016, a stârnit numeroase controverse. Foarte mulți cititori și fani de-ai săi au fost dezamăgiți, de-a dreptul nemulțumiți, de aceste lipsuri ale volumului de față. Personal, am citit ,,Spioana” cu aceeași nerăbdare și plăcere ca orice altă carte a faimosului Paulo Coelho. Încă odată m-a suprins cum numai acest autor reușește, mi-a întrecut așteptările, oferindu-mi acel ceva de care aveam nevoie, un refresh spiritual. Eu nu am simțit că ar prezenta anumite lacune, că i-ar mai trebui ceva. Pentru mine e perfectă așa cum este.

Subiectul m-a atras la fel de mult și chiar mi-a dorit să citesc un historical fiction ieșit din mâinile lui Coelho. Despre Mata Hari nu știam mai nimic și am considerat că-i ocazia potrivită să mai aflu ceva nou. Modalitatea în care autorul a ales s-o contureze pe celebra spioană mi s-a părut interesantă. Cartea a fost construită sub forma a două scrisori, un schimb de idei, informații și gânduri între Mata Hari și avocatul ei, domnul Clunet, redactate cu puțin timp înainte de executarea ei. O privire retrospectivă asupra unei existențe scurte și învolburate, cu suișuri și coborâșuri, cu speranțe și dezamăgiri.

,,Până atunci numele meu va fi deja uitat; dar nu pentru asta scriu, ca să-și amintească lumea de mine. Încerc de fapt să mă înțeleg pe mine însămi. De ce? Cum se poate ca o femeie care a obținut tot ce a vrut, timp de atâția ani, să fie condamnată la moarte pentru atât de puțin?”

Pe măsură ce înaintăm cu lectura o descoperim pe femeia aflată în spatele pseudonimului ce a consacrat-o, în spatele bârfelor, zvonurilor și a misterului ce-i învăluie povestea. Margaretha Zelle s-a născut într-un orășel din Olanda la sfârșitul secolului al XX-lea. Viața ei a fost cât se poate de normală până când, la 16 ani, a avut nenorocul de  a fi abuzată de către directorul școlii de educatoare pe care o urma. Prea plictisită de existența sa în acest colț uitat de lume și dornică să descopere lucruri noi, răspunde unui anunț matrimonial dintr-un ziar.

,,Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, și nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu știu  dacă lumea își va aminti de mine, dar dacă așa va fi, mi-aș dori să  mă țină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care  a luat hotărâri curajoase și a plătit fără teamă prețul ce trebuie plătit.”

Se căsătorește astfel cu ofițerul Rudolf MacLeod și îl însoțește în misiunea sa din Indonezia. Aici, aflată printre mulți alți europeni, descoperă cât de multă nefericire le aduce o căsnicie femeilor. Este un simplu instrument sexual  pentru bărbatul gelos căruia îi oferă și un copil. Un incident nefericit, conștientizarea adevărului ascuns dincolo de aparențe, o determină să se întoarcă acasă.

Se îndreaptă spre Paris și unul din visurile ei devine realitate. Se face cunoscută datorită frumuseții sale, datorită dansurilor ,,orientale” pe la execută pe scenele de la Scala și Olympia. Amestecul dintre erotism și arta unduirii corpului fascinează bărbați și femei, deopotrivă. Își vinde trupul pentru a obține avantaje, pentru a fi fericită. Dar Mata Hari este o femeie fericită? A păstrat semințele de floarea-soarelui de la mama sa și se cufundă într-o pseudo-beatitudine. Iubirea îi este străină, această armă de temut îi lipsește cu desăvârșire.

,,Zveltă și înaltă, cu flexibilitatea grațioasă a unui animal sălbatic, cu păr negru care se ondulează straniu și ne poartă către un tărâm fermecat. Cea mai feminină dintre toate femeile, care scrie o tragedie necunoscută cu  trupul său. Mii de curbe și mii de mișcări care se îmbină perfect cu mii de ritmuri deosebite.

Tăieturile astea din ziare par bucăți dintr-o ceașcă spartă, povestind despre o viață de care nici nu îmi mai aduc aminte…”

Viața în capitala inimilor veșnic îndrăgostite își pierde din farmec, devine tot mai fadă pentru ea. Așa că încet-încet începe să călătorească, într-o perioadă tulbure – în timpul Marelui Război, devenind, teoretic, un pion politic, o spioană, o amenințare. În cele din urmă, măreața Mata Hari a fost acuzată de trădare și arestată. Ea speră până în ultima clipă că va ieși de la Saint-Lazare, că-și va continua viața.

,,Nevinovată? Poate că nu e cuvântul potrivit. N-am fost deloc nevinovată din momentul în care am pus piciorul în orașul acesta pe care îl iubesc atât de mult. Am crezut că îi voi putea manipula pe cei care voiau să afle secrete de stat, am crezut că nemții, francezii, englezii, spaniolii nu vor avea cum să-mi reziste tocmai mie – dar până la urmă eu am fost cea manipulată. Am scăpat de unele fapte rele pe care le-am comis, dar  nu am avut altă vină decât aceea de a fi o femeie emancipată și independentă într-o lume guvernată de bărbați. Am fost condamnată pentru spionaj, când eu n-am aflat de fapt decât bârfe de prin saloanele din înalta societate.”

În acest timp scrie ultimele sale rânduri, un testament, niște file de jurnal. Pe de altă parte, avocatul său se străduiește din răsputeri s-o salveze, însă lipsesc dovezi ,,solide” atât pentru a o incrimina, cât și pentru a-i susține nevinovăția. Până la urmă, a fost sau nu Mata Hari vinovată? A meritat să fie executată această femeie demnă până la capăt?

Paulo Coelho reușește să contureze un uimitor portret acestei femei, acestui simbol al libertății. Cartea sa reușește să-ți creeze o imagine panoramică asupra personalității, asupra adevărului din spatele măștilor. De aceea, vă recomand cu drag să citiți ,,Spioana”, o frumoasă lecție despre viață, artă și curaj! Veți fi fascinați de rândurile așternute de cel mai vândut scriitor contemporan, veți avea pornirea de a sublinia, de a vă nota numeroase pasaje încărcate de adevăr ca și mine, de altfel. Veți încerca s-o înțelegeți pe Mata Hari, veți analiza situația, veți căuta răspunsuri. Însă nu uitați un lucru esențial: înainte de toate, Mata Hari a fost o frumoasă femeie, dornică să descopere cheie universului…

Mulțumesc nespus Librăriei Online Libris pentru șansa de a citi această carte excepțională! ,,Spioana” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte cărți, inclusiv din seria de autor Paulo Coelho, la un preț avantajos. Pentru a fi la curent cu promoțiile lor, nu ezitați să le apreciați pagina de facebook

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru spioana paulo coelho

,,Privighetoarea” de Kristin Hannah

De când mă știu m-au fascinat poveștile legate de cel de-Al Doilea Război Mondial, am fost impresionat de tragediile aduse la pachet, am nutrit o admirație profundă pentru eroi, pentru cei care au salvat vieți, de multe ori cu prețul propriei vieți. NU consider necesare războaiele, diplomația fiind cel mai potrivit mijloc de a rezolva o problemă. Din păcate însă, războaiele au fost și sunt inevitabile. De aceea, e necesar să înțelegem ce înseamnă un război, ce înseamnă austeritatea, suferința, poate-poate vom învăța din greșelile strămoșilor noștri. Acesta este și rolul istoriei.

Citesc cu mare plăcere genul intitulat historical fiction, căci reușește să-mi ofere o imagine neașteptată, necunoscută și nu neapărat una falsă a istoriei. Reprezentanți de excepție ai genului îți permit să faci o călătorie în timp, să te familiarizezi cu atmosfera acelor vremuri. Acest lucru este valabil și în cazul romanului ,,Privighetoarea”, o adevărată capodoperă, o carte excepțională, ce-ți oferă de toate în cantități considerabile.

Am citit cu mare plăcere acest volum, i-am permis sufletului meu să zburde printre rândurile așternute cu măiestrie de Kristin Hannah. Am făcut o plimbare prin Franța nazistă, prin meleagurile subjugate de oameni lipsiți de suflet și scrupule, pământuri înecate de sânge și lacrimi, dar care și-au menținut flacăra speranței aprinsă. Chiar dacă în anumite momente de cumpănă, a fost la un pas de a se stinge. Am râs (foarte puțin ce-i drept), am plâns, am fost emoționat (touché). Le-am stat alături personajelor, ne-am sprijinit reciproc, ne-am revoltat, am trăit la intensitate maximă evenimentele.

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Probabil vă întrebați cine este Privighetoarea, cine este această ființă diafană ce impresionează prin glasul și cântecul său fermecător. Privighetoarea este o tănâră de 18 ani, pe numele adevărat Isabelle Rossignol(Privighetoare), un simbol al Rezistenței franceze, al ambiției, sacrificiului, pasiunii și al speranței nemuritoare. Privighetoarea este un ,,passeur”, una dintre binefăcătorii unor posibile victime ale nemților. Își riscă viața, fiecare suflare poate fi și cea din urmă. Trăiește periculos, nimic nu o sperie și pune interesul națiunii mai presus de interesul personal.

,,În visele ei. Parisul era Paris,  neatins de război.

Orașul ei iubit era ca o curtezană cândva frumoasă, acum îmbătrânită și slabă, obosită și abandonată de iubiții ei. În mai puțin de un an, acestui oraș magnific îi fusese răpită însăși esența lui de tropotul neîncetat al cizmelor militare nemțești pe străzi, fusese sluțit de svasticile care fluturau pe toate monumentele.”

Anul 1939. Europa este un butoi cu pulbere, tendințele de hegemonie ale Germaniei hitleriste cresc considerabil. Însă pentru Vianne Mauric viața este cât se poate de frumoasă. Antoine e un soț iubitor, iar Sophie – fiica pe care orice părinți și-ar dori-o. Rachel este cea mai bună prietenă a sa încă din adolescență, petrec mult timp împreună, sunt amândouă învățătoare la o școală din Carriveau. Iubește și se află în deplină armonie cu natura. Cât de simplă și de mirifică este viața sa în acest colțișor al Franței!

Totul până când Antoine este mobilizat în armata franceză. Există certitudinea că războiul va începe și că nimic nu va mai fi la fel. Franța capitulează, căci trupele germane sunt mult mai puternice decât s-ar așteptat. Orășelul Carriveau nu face parte, din nefericire, din regiunea autonomă administrată de guvernul de la Vichy. Soldații germani ocupă o țară locuită acum în mare parte de femei, copii și bătrâni, neputincioși în fața faptului împlinit. Un regim de austeritate este impus, mâncarea este oferită cu porția. Cireașa de pe tort: căpitanul Beck este încărtiruit în casa Viannei și ea este nevoită să reziste tentației de a se îndrăgosti de acest bărbat fermecător.

Sora sa, Isabelle, nu rezistă prea mult aici și pleacă la Paris pentru a locui cu tatăl său. Nu crede că Franța a pierdut, este sigură că totul va fi bine. Nu are de gând să stea cu mâinile în sân, așteptând vreo minune. E hotărâtă să facă ceva, să-i ofere patriei sale ceea ce merită: libertatea și demnitatea. Devine Privighetoarea, este o membră activă a grupării antinaziste ce se străduiește să reziste pe acest ,,câmp de luptă”.

,,Capitulare.

Oare se așteptau să petreacă tot războiul în acea casă ca o fetiță neajutorată, spălând rufe și stând la cozi să cumpere mâncare și măturând podeaua? Trebuia să stea pe margine și să privească inamicul luând totul din Franța?

Întotdeauna, sau cel puțin de când își amintea ea, se simțea singură și deznădăjduită, însă niciodată atât de acut ca în acel moment. Era prinsă acolo, la țară, fără prieteni și fără nimic de făcut. 

Nu.

Trebuia să poată face ceva. Chiar acolo, chiar atunci.”

Genocidul evreilor se răspândește și în hexagon. Nenumărați oameni, lipsiți de orice vină, sunt deportați și omorâți. Și oare ce-a făcut acest popor blestemat ca să merite asta? Nu o să încetez niciodată să-mi adresez această întrebare. Nici măcar unui câine nu ai dreptul să-i oferi o astfel de soartă, darămite unor oameni. Rachel este evreică și-și ia adio de la copiii săi, de la viața necruțătoare. Vianne suferă nespus, inima sa sângerează pentru cea care i-a fost mai mult decât o soră. Garantez că cei care vor citi această carte, care vor încerca să empatizeze cu Vianne, nu vor reuși. Atât de îngrozitor, de neimaginat!

Deși stă sub același acoperiș cu dușmanul și nu pare a fi suficient de curajoasă pentru o asemenea faptă,  recurge la un gest eroic, acela de a salva copiii evrei și de a se asigura că vor reuși cândva să se întoarcă în sânul familiilor și a neamului lor. Nu numai Isabelle e cea capabilă de sacrificiu (într-adevăr,  o trăsătură de familie). Vianne acceptă orice pentru binele Sophiei și a mezinului lui Rachel pe care l-a adoptat. Este o mamă devotată, o mamă în adevăratul sens al cuvântului.

După război vine și pacea, după ,,iarna” cea grea vine și primăvara. La un moment dat, răsare din nou soarele pentru Franța, pentru asupriții acestui război ce a cuprins mapamondul. Rămâne să descoperiți cum ia sfârșit această istorie. Vianne îl va vedea pe Antoine pășind iar pe poarta casei? Isabelle va rezista, va face ca ,,Privighetoarea să cânte” până la sfârșit? Vianne își va putea continua viața de unde a rămas, va păstra mereu în minte și în suflet acei ani de foamete, suferință și regrete? Sau totul va fi fost în zadar?

,,- O să-mi dezvălui totul?

– Aproape totul, îi zâmbesc eu. O franțuzoaică trebuie să aibă mereu secretele ei.

Și chiar am de gând să păstrez un secret.

Le surâd celor doi băieți ai mei care ar fi trebuit să-mi sfâșie inima, dar care, cumva m-au salvat, fiecare în felul lui. Datorită lor știu acum ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie.

Noi, oamenii, rămânem.”

Nu știu ce ar mai putea fi spus. Kristin Hannah este o artistă, o scriitoare talentată, capabilă să sensibilizeze și cel mai insensibil cititor. Vă recomand cu drag ,,Privighetoarea”. Citiți, reflectați, simțiți și, mai apoi, apreciați ceea ce aveți. Nimeni nu poate prevesti norii negri ce ar putea învălui mâine cerul. Viața este prea scurtă pentru a fi irosită…

Mulțumesc mult Editurii Litera pentru șansa neprețuită de a citi această carte extraordinară! Aceasta poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

,,Copilul zânelor” de Philippa Gregory

Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de fictiune istorica, s-a nascut in 1954, in Kenya. La virsta de doi ani, s-a mutat in Anglia impreuna cu familia. A absolvit sectia de istorie a Universitatii din Sussex si si-a luat doctoratul in literatura secolului al XVIII-lea la Universitatea din Edinburgh. A lucrat o vreme ca jurnalist si producator la radio BBC, insa pasiunea pentru istorie si literatura a indemnat-o sa se dedice scrisului. Autoare prolifica, Philippa Gregory a publicat pina in prezent peste douazeci de romane, dintre care amintim: The Kingmaker’s Daughter (2012; Fiica eminentei cenusii, Polirom, 2013), Changeling (2012; Copilul zinelor, Polirom, 2013), The White Queen (2009; Regina alba, Polirom, 2010, 2014). Cartile sale s-au bucurat de un succes rasunator in intreaga lume si au fost deja traduse in foarte multe limbi.

Multă lume o laudă pe Philippa Gregory pentru romanele ei, pentru poveștile pline de farmec pe care condeiul ei magic le așterne pe hârtie. Și da, merită laudele, cu vârf și îndesat. Sincer să fiu o admir pentru  că a izbutit să scrie atât de mult și de bine, dar și că a reușit să-și prindă cititorii în mrejele ficțiunii cu iz istoric. Eu iubesc acest gen, cum iubesc și istoria de altfel 🙂

După ce am tot amânat lectura unei cărți de-a ei, s-a ivit și ocazia mult așteptată. Am ales să încep cu primul volum al seriei ,,Ordinul Dragonului”, intitulat ,,Copilul zânelor”. Titlul m-a intrigat și chiar eram curios să aflu cine este acel copil și nu am putut să nu mă gândesc la acele povești cu bebelușii lăsați de zâne în schimbul altora, la toate superstițiile oamenilor de altădată…

Personajul principal al romanului este Luca Vero, un tânăr de șaptesprezece, care după moartea părinților a rămas să locuiască într-o mănăstire. Toată lumea îl consideră a fi copil al zânelor, lăsat de acestea pe pragul casei unor soți nu tocmai tineri. Ipoteza lor este confirmată de contrastul dintre bătrânii părinți, oameni simpli, din popor, și fiul extrem de frumos și de deștept. Luca este preocupat de cifre și pentru anumite idei pe care le susține, este considerat eretic. Scapă, fiind racolat de un ordin religios secret – Ordinul Dragonului – pentru istețimea și perspicacitatea sa. Devine astfel inchizitor și va trebui să călătorească pentru a cerceta răul ce pare a vesti venirea sfârșitului lumii.

,,Se poate să fi trimis chiar un copil de zâne să afle spaimele din lume”, a spus în sinea lui bărbatul, în timp ce-și aduna hârtiile pe masă, apoi s-a ridicat în picioare. ,,Ce glumă bună pentru lumile văzute și nevăzute! Un copil de zâne în ordinul nostru. Un copil de zâne care trebuie să afle de ce se teme omenirea.”

La polul opus se află Isolda, fiica de șaptesprezece ani a unui fost cruciat. Ea nu este lăsată să stea lângă tatăl aflat pe patul de moarte, astfel încât fratele ei modifica testamentul răposatului, după bunul său plac. În mod normal ea ar fi trebuit să moștenească castelul Lucretili și moșiile din Italia, iar fratele ei proprietățile din Franța. Aviditatea lui întrece orice limite și-și pune sora în situația de a alege: fie se va căsători cu Robert, prietenul lui, fie va deveni maică abatesă. Preferă a doua variantă și fără nicio tragere de inimă depune jurământul monahal și devine conducătoarea unei mănăstiri de maici. În tot acest timp, prietena ei din copilărie și sora de cruce, maura Ishraq nu o părăsește nicio clipă.

,,Isolda era înveșmântată în albastru intens, culoarea doliului, și purta o pălărie înaltă, împodobită cu un voal din dantelă de culoarea prunei care îi acoperea părul blond, o cingătoare din aur arab strânsă pe talia înaltă a rochiei și cheile castelului prinse într-o parte pe un lanț de aur. […] Isolda a urcat treptele joase spre masa mare, tresărind când și-a văzut fratele așezat în jilțul mare cât un tron, unde până atunci stătuse tatăl lor. Știa că ar fi trebuit să se aștepte ca el să fie acolo, așa cum și el știa că ea va moșteni castelul și va sta în jilț după ce testamentul va fi deschis. Dar acum era prea îndurerată și nu s-a gândit că de-aici înainte își va vedea mereu fratele pe locul tatălui. Durerea era prea mare și ea nu-și dădea încă seama că nu-și va mai vedea niciodată tatăl.”

Situația se complică atunci când maicile încep să aibă vise stranii, se trezesc cu stigmate în palme. Acest necaz este pus pe seama venirii noii maici abatesă și a slujnicei sale păgâne. Luca, însoțit de Freize și de secretarul Peter, pleacă în prima sa misiune, aceea de a descoperi cauzele întâmplărilor dubioase din schitul de maici. Nimic nu este ceea ce pare a fi, iar vinovații sunt persoanele pe care nu le bănuia nimeni. Chiar și așa, Isolda și Ishraq nu sunt în siguranță. Fug, sunt răpite și apoi salvate de tânărul inchizitor. Așa devin tovarăși de drum, însă vă las pe voi să descoperiți pe unde îi mai poartă pașii. În plus, cine a zis că un om al bisericii nu pot nutri sentimente pentru o altă persoană? Cine a zis că diferențele de cultură, de religie sunt o piedică în calea iubirii?

Vă recomand cu tot dragul această carte. Sunt sigur că vă va plăcea și că vă veți  îndrăgosti de felul în care scrie Philippa Gregory. În timpul lecturii simți că ești alături de personaje, că lupți alături de ele împotriva răului, că ești parte a acelei lumi superstițioase din secolul al XV-lea. Contextul istoric este extrem de interesant, acțiunea fiind plasată în anul 1453, la scurt timp după Căderea Constantinopolului, eveniment pe care europenii îl privesc cu groază. Dacă o așa capitală a creștinătății a fost doborâtă, ce soartă tragică îi așteaptă pe ei?

În orice caz, nu ratați lectura acestui prim volum. Veți aștepta ca și mine continuarea, cu sufletul la gură, pentru a afla prin ce peripeții mai trec inchizitorul Luca și nobila Isolda…

Fragmente:

  • ,,- Cu zero poți măsura ce nu există. Turcii au cucerit Constantinopolul și imperiul nostru de răsărit nu numai pentru că au avut cele mai puternice oști și cei mai buni comandanți, ci pentru că au avut o armă pe care noi nu am avut-o: un tun așa de mare, că a fost nevoie de șaizeci de boi ca să-l aducă. Ei știu lucruri pe care noi nu le înțelegem. Motivul pentru care am cerut să fii adus aici, motivul pentru care ai fost dat afară de la mănăstire fără să fii pedepsit pentru nesupunere sau torturat pentru erezie este că eu doresc ca tu să afli aceste mistere; vreau să le cercetezi, ca și noi să le știm și să ne înarmăm împotriva lor.” 
  • ,,- Nu este dorința mea, ci a lui. E și calea firească a lucrurilor – trebuie să recunoști și tu. Te-a crescut aproape ca pe un băiat, cu prea multă bogăție și prea multă libertate. Dar acum trebuie să trăiești ca o doamnă nobilă. Ar trebui să te bucuri că mănăstirea e aproape și nu e nevoie să pleci prea departe de pământurile astea, pe care știu că le-ndrăgești. Nu ai fost alungată – ar fi putut porunci să pleci oriunde altundeva. Vei sta într-un loc de pe moșia noastră: la abație. Voi veni să te văd din când în când…”
  • ,,Luca a așteptat până ce femeile au trecut de el ca niște somnambule, cu pasul măsurat, ca o gardă de onoare, apoi s-a întors în camera de oaspeți și a îngenuncheat la marginea patului, rugându-se fierbinte pentru îndrumare și pentru a găsi, în ciuda îndoielilor sale, înțelepciunea de a descoperi ce lucru necurat se petrecea în locul acesta sfânt și de a-l îndrepta.”

Părerile criticilor:

  • Copilul zânelor este o carte stranie… Ea te pune in pielea unor personaje istorice si, prin scenele pe care le regizeaza, te ajuta sa intelegi momente din istoria medievala care altfel ar fi ramas necunoscute.” (The Guardian)
  • „Misiunea incredintata lui Luca – aceea de a gasi semne care prevesteau sfirsitul lumii – este o versiune fictiva a nelinistii resimtite de majoritatea crestinilor dupa caderea Constantinopolului.” (Philippa Gregory)

Mulțumesc mult Librăriei Online Libris pentru că mi-a oferit ocazia de a citi această poveste încântătoare! ,,Copilul zânelor” poate fi procurată de pe site-ul Libris la un preț extrem de avantajos alături de alte cărți online și, evident, cu transport gratuit. Pentru a fi la curent cu noile promoții și oferte dați un like paginii lor de facebook 🙂

LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂