,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” de Matthew Dennison

Sunt un monarhist convins. Și nu mi-e rușine să recunosc. Cât timp voi trăi, voi prefera monarhia, în defavoarea republicii. Monarhia constituțională, construită pe baza unor principii democratice. Democrația este aceeași sau ar trebui să fie, indiferent de forma de guvernământ a unui stat, însă chiar și așa militez pentru un monarh, capabil să-și reprezinte țara mult mai bine decât ar face-o un președinte. NU vreau să fac polemică, ci prezint un simplu motiv pentru care am ales să citesc și să vorbesc despre această carte.

Dintotdeauna am fost ferm convins că o femeie poate conduce lumea la fel de bine ca un bărbat. O femeie poate întreprinde acțiuni mărețe, poate schimba sau curma vieți. O femeie poate fi regină, își poate conduce regatul și supușii spre victorie sau spre pierzanie. Ca un bărbat, de altfel. Regina Victoria a Marii Britanii este una din femeile care au reușit să lase o moștenire celor ce le-au urmat. Și-a dus la îndeplinire misiunea, cu bune și cu rele, iar numele i-a rămas adânc întipărit în istorie.

Colecția Corint Istorie vă prezintă un nou volum dedicat biografiei uneia dintre femeile puternice ale istoriei lumii, un suveran care a reinventat conceptul de regalitate: ,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” de Matthew Dennison.

Regina Victoria a fost o suverană a contradicțiilor. Un amalgam de sentimentalism și emfază, teamă de intelectualism și interes pentru noile tehnologii, romantism și modestie. Caracterul acestei regine ilustrează perfect atmosfera unei epoci căreia i-a dat numele. A fost pasionată de fotografie, de călătorii cu trenul și de artă modernă. Este cea care a reinventat instituția monarhică.

Viu, spiritual și accesibil, volumul Regina Victoria. Secretele unei epoci reprezintă o evaluare obiectivă a caracterului capricios și a impactului personalității suveranei engleze, fiind scris cu multă ironie, talent și acribie.

Astfel sună descrierea oferită de către Grupul Editorial Corint, cel care traduce și publică numai bijuterii literare (de orice tip). Tot din partea editurii am primit și eu un exemplar al lucrării lui Matthew Dennison, pe care l-am citit cu o deosebită plăcere. Pe măsură ce înaintam cu lectura, am simțit cum pășesc, cum cutreier Anglia victoriană, într-o epocă nu demult apusă. Descrierile atent făurite îți creează impresia că te afli față în față cu personajele evocate, că ești martor al evenimentelor prezentate, că acestea fac parte din prezent și nicidecum din trecut.

MATTHEW DENNISON este jurnalist, istoric și profesor de istorie. De-a lungul activității sale în presa scrisă, a colaborat cu publicațiile Country Life, The Spectator și Telegraph Magazine. A contribuit la filmele documentare despre familia și viața reginei Victoria, produse de posturile de televiziune BBC 1 și BBC 2. În prezent, este profesor la Moreton Hall School. Este autorul mai multor biografii, printre care amintim: The Last Princess: the Devoted Life of Queen Victoria’s Youngest Daughter (2007, bestseller al librăriei londoneze Hatchards), Empress of Rome: the Life of Livia (2010), The Twelve Caesars (2012, considerate la momentul apariției „Cartea săptămânii” de către Daily Mail), Behind the Mask (2014, aleasă „Cartea anului” de publicațiile The Times, The Independent, The Observer și The Spectator).

Victoria este prezentată în mai multe ipostaze, cu trăsăturile specifice fiecăreia, punându-se accent pe personalitate, pe caracterul acesteia, pe modul în care trăirile și viața personală se răsfrâng asupra domniei sale și a scenei politice engleze din acele timpuri. Această incursiune, însoțirea Victoriei în drumul parcurs de la o tânără regină la ,,bunica Europei”, este extrem de bine documentată, o îmbinare între stilul științific, specific istoricilor, și cel jurnalistic, mai accesibil publicului larg.

Alexandrina Victoria s-a născut în data de 24 mai 1819, în palatul Kensington, fiind fiica ducelui de Kent, Eduard, și a ducesei Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld. Rămasă orfană de tată pe când purta încă scutece, Victoria a crescut sub îndrumarea mamei, față de care va manifesta o răceală pe parcursul întregii vieți. Lipsa unei figuri paterne și relația complicată cu cea care i-a dat viață i-au marcat întreaga existență suveranei.

,,Am gândit volumul ca o scurtă povestire a vieții acestei mari suverane. Nu este o relatare amănunțită, ci o încercare de a surprinde esențialul unei personalități energice, puternice și autoritare.” Matthew Dennison

Însă eforturile ducesei de Kent nu au fost zadarnice. În 1837 Victoria îi ia locul unchiului său Wilhelm al II-lea, în momentul respectiv nemaifiind nicio piedică între ea și tronul britanic. Într-o dimineață de douăzeci iunie avea să înceapă o domnie sau, mai bine zis, o epocă. Epoca Victoriei, Regina et Imperatrix.

În sfârșit,  a putut scăpa de presiunile și îngrijorările exagerate ale mamei sale. Ea era regina, ea stătea în fruntea statului englez. S-a căsătorit cu Albert de Saxa-Coburg-Gotha, marea iubire a sa, sufletul ei pereche, bărbatul de care a fost legată printr-un sentiment etern, inexplicabil. Cu acesta și-a împărțit coroana, prerogativele. Albert i-a ținut locul adesea, s-a implicat în viața politică, permițându-i adevăratei suverane să se îngrijească de cei 9 copii ai cuplului regal: Victoria, Eduard (viitorul Eduard al VII-lea), Alice, Alfred, Helena, Louise, Arthur, Leopold și Beatrice.

,,El este perfect; perfect în toate privințele – în frumusețe – în toate, scrisese Victoria în seara în care îl ceruse în căsătorie. I-am spus că mă simt nedemnă de el. (…) Chiar am simțit că a fost cel mai frumos și cel mai fericit moment din viața mea, care a răscumpărat tot ce am suferit și am îndurat până acum. O! Cât de mult îl iubesc și îl ador, nici nu pot să spun!!”

Din nefericire, anul 1861 a fost însoțit de multă durere pentru regină. Atât Albert, cât și ducesa Victoria au trecut în neființă. Prințul-consort a lăsat în urma sa un gol, un gol imens, pe care inima suveranei nu-l va putea umple niciodată. Pierderea sprijinului său de nădejde, suferința provocată de aceasta au însoțit-o până la moarte. De nenumărate ori a amenințat cu abdicarea, s-a retras din viața publică în încercarea de a-și regăsi liniștea. Chiar și așa, societatea victoriană a continuat să evolueze, ca și cum simpla existență a reginei era suficientă pentru buna funcționare a lucrurilor.

Număr mare de copii și de nepoți a dus la extinderea familiei, inclusiv dincolo de granițele arhipelagului britanic. Nu degeaba Victoria este considerată de istorici ,,bunica Europei” sau ,,mama mai multor națiuni”. Membrii familiei sale s-au căsătorit cu reprezentanți ai multor dinastii europene, răspândindu-se în toate colțurile bătrânului continent. De exemplu, prințesa Victoria a fost mama împăratului prusac Wilhelm al II-lea, iar Alexandra, fiica lui Alice, a devenit țarina Rusiei prin căsătoria cu Nicolae al II-lea. Să nu uităm că acești ultimi Romanovi au sfârșit tragic, fără a fi cruțați de bolșevici.

Regina Victoria a murit în 1901, ultimele sale gânduri și vorbe fiind îndreptate către Albert. Fără doar și poate, viața sa a fost una de poveste, cu vizibile accente shakespeariene. Momente-cheie au fost imortalizate în nenumărate picturi, iar câteva reprezentări ale acestora se regăsesc printre paginile cărții lui Matthew Dennison.

,,Deși s-au scris mii de pagini despre regina Victoria, nu a fost niciodată ușor să găsești o carte care să fie în același timp o lectură plăcută și o lucrare bine documentată. Matthew Dennison a reușit să comprime viața ,,micii” regine într-un text bine scris, care respectă adevărul istoric, o biografie echidistantă absolut necesară atât bibliotecilor publice, cât și celor personale.” Historical Novel Society

Vă recomand să citiți această biografie încântătoare, cu o prefață redactată de Diana Mandache! Regina Victoria, până de curând cel mai longeviv monarh britanic, a fost o personalitate remarcabilă, de seamă, pe care o putem descoperi grație volumului de față. După cum vă mai spuneam, istoria este o sursă inepuizabilă de exemple, de modele, de urmat sau nu.

Poate că nu a fost o regină perfectă, poate că a comis erori inacceptabile, însă cel mai important fapt este acela că Victoria a lăsat ceva urmașilor săi. Existența sa efemeră a rămas în memoria colectivă a europenilor și nu numai. Iar povestea de dragoste dintre ea și Albert a depășit orice granițe, spațiale, temporale, o epopee nemuritoare, un elogiu adus celui mai profund și puternic sentiment…

   Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru șansa neprețuită de a o descoperi pe această mare suverană britanică! ,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

,,O zi în Roma Antică” de Alberto Angela

Am fost tare încântat să aflu de traducerea acestei cărți în română, căci auzisem de ea ca fiind o excelentă sinteză a vieții în Roma Antică din perioada lui Traian și extrem de bine documentată. Din fericire, s-a ivit destul de repede și ocazia de a o citi. Nu pot să spun decât că a întrecut orice așteptări. Mi-a plăcut extraordinar modul în care autorul Alberto Angela readuce la viață această lume din trecutul îndepărtat, scriitura și cursivitatea ideilor, astfel încât oricine, nu numai pasionații și cunoscătorii, pot înțelege imaginea de ansamblu a acelor timpuri.

Roma Antică face parte din istoria universală, este strâns legată de istoria noastră, a românilor. Civilizația romană stă, alături de cea elenă, la baza civilizației europene de astăzi. Strămoșii noștri au fost dacii și romanii, limba noastră este neolatină, multe din elementele culturale și sociale întâlnite în prezent datează, în mod uimitor, încă din acele vremuri. De aceea, să știm mai multe despre Roma e un lucru absolut necesar.

„În numeroasele emisiuni de televiziune realizate de-a lungul anilor printre ruinele Romei antice sau în alte situri datând din epoca romană, am auzit nenumărate relatări și detalii legate de viața cotidiană în perioada Romei imperiale, rămase în uitare secole de-a rândul și scoase apoi la lumină de arheologi. Au ieșit astfel la iveală indicii diverse, informații despre obiceiurile romanilor, curiozități despre viața de zi cu zi și despre regulile sociale ale unei lumi de mult dispărute… Același rezultat l-am obținut și în urma discuțiilor cu arheologii la locul săpăturilor, citind lucrările publicate de ei sau consultându-le studiile. Mi-am dat astfel seama că asemenea informații prețioase referitoare la lumea romană nu ajung aproape niciodată la oamenii obișnuiți, rămânând de cele mai multe ori «prizoniere» în publicațiile de specialitate sau chiar acolo, în siturile arheologice. Prin urmare, am încercat să le aștern în pagină ca pe niște povești.” Alberto Angela

,,O zi în Roma Antică” este o carte incredibilă, foarte-foarte bine documentată. Să nu credeți că avem de-a face cu un  manual de istorie în care ideile sunt ,,aruncate” la întâmplare. Cum am zis și mai sus, avem de-a face cu o poveste cursivă, o lectură plăcută. Autorul își ordonează ideile și cunoștințele, rezultând astfel un jurnal al Romei din preajma anului 115, era noastră. Traian era împăratul acestui imperiu aflat la strălucitul său apogeu.

Totul începe de dimineață, odată cu trezirea romanilor, gata pentru o nouă zi. Luăm la cunoștință obiceiurile din acele timpuri, inclusiv cele vestimentare, cele legate de make-up. Se remarcă un contrast uimitor între nobilii extrem de bogați și oamenii de rând,  dar și sclavii cu al lor rol esențial. O societate pestriță, bine ierarhizată, bine organizată. Ne plimbăm alături de narator pe străzile animate ale Romei, ne strecurăm prin puhoiul de lume care-și duce existența în cea mai mare metropolă a antichității.

Descoperim ce înseamnă mesele și ospețele la romani, cât de importante sunt vizitele la celebrele terme și băi publice, ce rol joacă fiecare element al acestui univers atât de îndepărtat și de fascinant. Istoricul italian reușește să ne potolească setea de cunoaștere, ne oferă curiozități care ar lăsa pe oricine cu gura căscată.

De exemplu, v-ați fi așteptat ca unii oameni de rând să locuiască în blocuri și zgârie-nori (numite insulae)? V-ați fi gândit că societatea romană avea de-a face cu probleme atât de cunoscute nouă, precum traficul intens (din fericire, nu aveau și mașini), fluxuri masive de imigranți, crizele din domeniul imobiliar? Vă vine să credeți că într-o epocă neindustrializată, lipsită de tehnologie, s-a putut construi Colosseumul, o adevărată bijuterie arhitecturală și nu numai?

Mai multe nu vă spun. Vă las pe voi să faceți această călătorie în Roma Antică, să vă bucurați de această zi altfel.Sunt sigur că vă va plăcea, că vă veți lăsa pierduți în capitala acestui imperiu de care suntem atât de legați. Roma a făcut și face parte din istoria noastră și nimeni nu va putea schimba acest fapt…

Părerile criticilor:

  • „O lectură instructivă și în același timp relaxantă, care ne îmbunătățește într-un mod plăcut cunoștințele istorice. (…) Una peste alta, o plăcută călătorie în timp în Roma antică…”    Osservatorio letterario
  •  „Pentru a izbuti să restituie marea istorie povestită prin intermediul mai multor mici istorioare, Alberto Angela folosește în egală măsură surse antice de foarte bună calitate, cu precădere Martial, Iuvenal și Petroniu, făra a uita acolo unde e cazul de comediile lui Plaut sau de lirica lui Catullus și Ovidiu.
       Pas cu pas, din zori până târziu în noapte, el urmărește itinerarele și preocuparile unui locuitor al Romei din vremea Antoninilor, descriind cu vivacitate îmbrăcămintea, distracțiile, preocupările și necazurile acestuia. Nu uită femeile sau sclavii, banchetele sau frecventarea băilor publice, spectacolele sângeroase din Colosseum.”  Zoe Petre

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a descoperi această carte! O puteți achiziționa de pe site-ul lor, la un preț extrem de avantajos, alături de multe alte cărțulii încântătoare, inclusiv din categoria celor istorice. Totul cu transport gratuit, bineînțeles. 

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!