,,Sabia Verii” de Rick Riordan

Ați fi crezut vreodată că lumea noastră este doar una dintre cele Nouă Lumi? Că în universuri paralele trăiesc zei, elfi, uriași care prin acțiunile lor ne influențează, în mod direct, existența? Că noi suntem doar o mică parte, infimă din întreg? Că magia există cu adevărat și că ne înconjoară din toate părțile, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru?

Rick Riordan este, fără doar și poate, unul dintre cei mai buni autori de cărți pentru copii și adolescenți. Acesta reușește să dea naștere unor povești captivante, pornind de la frumusețea și varietatea miturilor. Predă mitologia altfel, punând-o în relație cu lumea contemporană pentru a demonstra că în spatele așa-ziselor basme există și un strop de adevăr, izvorât din conștiința colectivă a popoarelor lumii.

    Rick Riordan s-a născut pe 5 iunie 1964 în San Antonio, Texas. A predat timp de cincisprezece ani limba engleză și științele sociale în diverse școli din Statele Unite, însă a decis ,,cu greu” să renunțe la cariera de profesor după ce a cunoscut succesul editorial cu literatura de factură polițistă, dar mai ales cu seria pentru copii Percy Jackson și Olimpienii, apărută deja la Editura Arthur. Ceea ce a început ca o simplă poveste inspirată din mitologie, spusă copiilor săi înainte de culcare, a devenit în câțiva ani o adevărată ,,modă” culturală, numai în librăriile americane fiind disponibile de-a lungul timpului peste treizeci și cinci de milioane de exemplare din seriile Percy Jackson, Cronicile familiei Kane și Eroii Olimpului. Până în prezent, Rick Riordan a ocupat deja locul întâi pe lista New York Times a celor  mai bine vânduți autori, iar traduceri din cărțile sale au apărut în peste treizeci de țări. 

De această dată, le este adusă la cunoștință cititorilor mitologia nordică. Din acest motiv, reprezintă un interesant suport didactic ce le permite copiilor (și nu numai) să descopere cele Nouă Lumi și ființele ce le populează, zeii din Asgard, Walhalla, Arborele Lumii, magia runelor, iar lista poate continua. Fără îndoială, profesorii de literatură universală ar avea mai mult succes în a le atrage atenția elevilor, recomandându-le această lectură. Rick Riordan deschide o poartă către cunoaștere, scrierile sale reprezentând o modalitate inedită de relaxare, de evadare din cotidian.

După cum putem deduce din denumirea seriei, protagonistul este Magnus Chase. Un adolescent de șaisprezece ani ce trăiește pe străzile Bostonului, căutând prin gunoaie, stând laolaltă cu alți oameni lipsiți de adăpost. Nu a cunoscut dintotdeauna acest stil de viață… Totul a început cu o tragedie. Pe când avea paisprezece ani mama sa a fost omorâtă de un lup înfricoșător, sacrificându-și propria viață pentru supraviețuirea fiului său.

În ziua în care împlinește șaisprezece ani, descoperă că un alt unchi, Frederick, și fiica acestuia, Annabeth, îl caută prin oraș, că împart fluturași cu fotografia sa. Aflând că unchiul Randolph nu este acasă, se decide să-i facă o vizită. Intră prin efracție în conacul-muzeu, însă este prins în fapt. Bătrânul îl convinge să-l însoțească pentru ca Magnus să intre în posesia moștenirii lăsate de tătal lui, pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Astfel, cei doi ajung pe podul Longfellow. Magnus se dovedește a fi, de fapt, fiul zeului Frey din mitologia scandinavă. Iar moștenirea este reprezentată de o bucată de metal ruginit scoasă din Charles River. Sabia Verii. O armă de o importanță colosală. După ce o recuperează își face apariția Surt, un personaj malefic care vrea sabia. Scopul lui este acela de a dezlega Lupul Fenris și de a declanșa Ragnarok-ul, sfârșitul lumii.

În urma unei lupte corp la corp, Magnus moare și cade în apele râului. Walkiria Sam îi recuperează la timp sufletul și-l duce în Walhalla, locul în care băiatul devine un einherjar, un erou, un războinic din armată veșnică a lui Odin. Întâmplarea face ca decizia fetei să fie considerată nepotrivită.

Magnus pornește într-o aventură, avându-i alături pe Sam, decăzută din drepturile de walkirie, pe elful Hearthstone și pe piticul Blitzen. Trebuie să reintre în posesia sabiei, să-l găsească pe Lupul Fenris și să-i înlocuiască legăturile cu unele noi, mai rezistente. Vor avea multe obstacole de depășit, mulți zei de mulțumit, dar și un final… mai mult sau mai puțin fericit 😀

  Va reuși această gașcă pestriță să amâne venirea Ragnarok-ului? Va afla Magnus mai multe despre soarta sa, despre locul în care se află sufletul răposatei sale mame? Își va găsi băiatul locul undeva în aceste Nouă Lumi? Binele va învinge răul?

Vă recomand să citiți ,,Sabia verii”! Veți fi încântați de această istorie accesibilă cititorilor de toate vârstele. Prietenie, magie, intrigi, aparențe înșelătoare sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Veți aștepta cu nerăbdare continuarea, veți fi curioși să descoperiți mai multe despre miturile revalorificate de talentatul Rick Riordan. Basmele sunt mai mult decât povești de adormit copiii. Viața noastră este ea însăși un basm. Trebuie doar să ascultăm, să lăsăm povestea să se strecoare în sufletul nostru…

 Mulțumesc Editurii Arthur pentru șansa de a citi această carte extraordinară! ,,Sabia Verii” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (acum cu o reducere de 25%), dar și din librăriile partenere.

P.S.: Dacă treceți pe la Bookfest în perioada această, nu ratați standul Grupului Editorial Art, loc în care puteți găsi și această cărțulie minunată!

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Magnus Chase și zeii din Asgard (#1). Sabia Verii

Surprize editoriale Art (Bookfest 2016)

Anul acesta Bookfest-ul se va desfășura în perioada 1-5 iunie, deci mai e puțintel până atunci. Deja au început să curgă cu noutăți editoriale de care ne vom putea bucura cât mai curând, inclusiv la târg. De aceea, m-am decis să realizez câte o listă cu aceste noutăți pentru fiecare din editurile mai mari, liste pe care le voi actualiza pe măsură ce mai apar și alte cărți. Astăzi, noutățile de la Grupul Editorial Art 😀

  • ,,Cronicile din Narnia (#3). Calul și băiatul” de C.S.Lewis
  • ,,Cronicile familiei Kane (#3). Umbra șarpelui” de Rick Riordan
  • ,,Harry Potter și camera secretelor” de J.K.Rowling
  • ,,Micuțul Nicolas în vacanță” de Goscinny Sempe

Cronicile din Narnia 3. Calul și băiatul (C.S. Lewis)Cronicile familiei Kane (#3). Umbra șarpelui (Rick Riordan)Harry Potter și camera secretelor (J.K. Rowling)Micuțul Nicolas în vacanță (René Goscinny, Jean-Jacques Sempé)

  • ,,Misterioasa dispariție a lui Billy Cataramă” de David Roberts
  • ,,Pinguinii domnului Popper” de Richard și Florence Atwater
  • ,,Raymie Nightingale” de Kate DiCamillo

Această prezentare necesită JavaScript.

  • ,,Fabuloasa călătorie a lui Joshua Perle” de Timothée de Fombele
  • ,,Ținutul țânțarilor” de David Arnold
  • ,,Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine
  • ,,Povestea frindelului” de Andrew Clements 
  • ,,Tom Gates. Idei geniale” de Liz Pichon
  • ,,Găinușa care voia să zboare” de Sun-mi Hwang
  • ,,Nic Năstrușnic” de Francesca Simon
  • ,,Dosarul Popcorn” de Ana Rotea
  • ,,Olguța și un bunic de milioane” de Alex Moldovan
  • ,,Rostogol merge acasă” de Lavinia Brăniște
  • ,,Uite cine vorbește”
  • ,,Darul lui Jonas” de Lois Lowry
  • ,,Minunea” de R.J.Palacio
  • ,,Cronicile din Narnia. Nepotul magicianului” de C.S.Lewis
  • ,,Tuck pentru totdeauna” de Natalie Babbitt
  • ,,L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal
  • ,,Vremurile bune de altădată” de Bohumil Hrabal
  • ,,Viață după viață” de Kate Atkinson
  • ,,Casa veselă. O tragicomedie de familie” de Alison Bechdel
  • ,,Aici” de Richard Mc Guire
  • ,,Un tramvai numit Dorință” de Tennessee Williams
  • ,,Fundația IV. Marginea fundației” de Isaac Asimov
  • ,,Lupul din umbră” de Tony Hillerman
  • ,,Omul Ilustrat” de Ray Bradbury
  • ,,Poștașul sună întotdeauna de două ori” de James M Cain
  • ,,Steaua Polară” de Martin Smith Cruz
  • ,,Vânătorul ” de Richard Stark

 

 

 

,,Cronicile familiei Kane(#2). Tronul de foc” de Rick Riordan

Aventurile fraţilor Carter şi Sadie Kane continuă într-un ritm şi mai alert în acest al doilea volum al seriei, după ce se răspândeşte vestea că Apophis, şarpele haosului, va ieşi din temniţa lui şi va distruge întreaga lume.Cei doi tineri magicieni trebuie să-l trezească pe bătrânul zeu al soarelui, Ra, şi să pună din nou în scenă eterna luptă dintre lumină şi întuneric, altfel nu au nicio şansă în faţa armatelor demonului. Însă această sarcină s-ar putea dovedi peste puterile lor, ţinând seama că vor avea de străbătut mai întâi toate colţurile pământului pentru a reuni cele trei părţi ale Cărţii lui Ra.

Volumul de față continuă seria începută de ,,Piramida roșie”, avându-i ca protagoniști pe frații Carter și Sadie Kane. Ei sunt într-adevăr niște eroi salvând lumea, cel puțin pentru moment, de Haosul provocat de Apophis. Cartea pare să fie transcrierea unei înregistrări audio realizate de cei 2 frați care pe rând povestesc întâmplările prin care au trecut.

Din aventurile familiei Kane înveți că este nevoie de sacrificii pentru a reuși, cât de importante sunt familia și prietenii. În plus dacă îți place mitologia egipteană citind această carte vei afla mai multe despre zeii egipteni. V-aș spune mai multe despre acțiunea cărții, însă nu vreau să fac un spoiler, preferând să vă las pe voi să descoperiți detaliile 🙂

Cartea o puteți achiziționa din librării sau online de aici: http://www.editura-arthur.ro/carte/cronicile-familiei-kane-2-tronul-de-foc

Lectură plăcută 🙂

Cronicile familiei Kane (#2). Tronul de foc (Rick Riordan)

Cărțile de la Clubul de lectură (februarie 2015)

GIMNAZIU

  • ,,Percy Jackson şi Olimpienii. Bătălia din labirint”(Vol 4) de Rick Riordan

Foto

Mai multe informații aici: http://www.eucitesc.ro/carte/57-percy-jackson-si-olimpienii-batalia-din-labirint

  • ,,Numără stelele. O poveste din Copenhaga” de Lois Lowry

Foto

Mai multe informații aici: http://www.eucitesc.ro/carte/56-numara-stelele-o-poveste-din-copenhaga

LICEU

Al cincilea val (Rick Yancey)

Mai multe informații aici: http://www.editura-art.ro/carte/al-cincilea-val

P.S.: Cărțile pot fi achiziționate prin intermediul cluburilor de lectură din școli și licee sau online de pe site-ul editurii Arthur 🙂

,,Cronicile familiei Kane. Piramida roșie” de Rick Riordan

   ,, O nouă serie semnată de creatorul lui Percy Jackson, Rick Riordan

    Într-o seară, la Londra, savantul egiptolog Julius Kane vizitează British Museum împreună cu cei doi copii ai săi, Carter şi Sadie, pentru a desfăşura un misterios experiment ştiinţific. Din nefericire, acesta din urmă eşuează, iar Julius Kane este capturat de către Set, zeul egiptean al deşertului, haosului şi violenţei, în timp ce Sadie şi Carter sunt obligaţi să fugă pentru a scăpa cu viaţă.
    Curând, cei doi fraţi descoperă că în spatele unor fiinţe sau lucruri până atunci obişnuite se ascund zeităţi antice ori forţe magice care vin în ajutorul lor sau care sunt capabile să îi distrugă. Pentru a dejuca planurile malefice ale lui Set, ei vor lua parte la o ameţitoare călătorie de-a lungul continentelor, în care situaţiile surprinzătoare, scenele de luptă şi replicile amuzante îşi dispută permanent întâietatea, într-un ritm susţinut. Iar ceea ce vor afla la final despre propria lor familie este un secret vechi de milenii care le va transforma cu totul opiniile şi chiar personalităţile.”

  Vă recomand tuturor să citiți această carte pentru toate vârstele! O puteți achiziționa din Librăriile Humanitas, Diverta sau online de pe site-ul editurii Arthur! LECTURĂ PLĂCUTĂ!

                           cronicile-familiei-kane-piramida-rosie44-th

 

,,Percy Jackson și Olimpienii. Blestemul Titanului” de Rick Riordan

  ,,Un telefon urgent de la satirul Grover şi Percy Jackson se pregăteşte de luptă.

     Cei mai buni prieteni, sabia de semizeu şi… mama lui care să-l ducă la destinaţie sunt singurele arme de care are nevoie pentru a triumfa. Dar încercările pe care fiul lui Poseidon trebuie să le înfrunte se ţin lanţ: doi copii, învăluiţi în mister, se alătură semizeilor în tabăra de antrenament, titanii pun la cale un plan machiavelic de stăpânire a Olimpului, un monstru antic ameninţă siguranţa lumii şi a zeilor, iar zeiţa Artemis, singura care i-ar putea da de urmă, a fost răpită. Percy, Grover, Vânătoreasa Zoë şi Thalia sunt singurii care pot descâlci profeţia ce va salva Olimpul şi omenirea.”

P.S.: Cartea poate fi achizitionata din Librariile Humanitas,Arthur sau online de la Libraria Arthur!

percy-jackson-si-olimpienii-blestemul-titanului76-th