,,Inimi chimice” de Krystal Sutherland

Krystal Sutherland s-a născut și a crescut în Townsville, Australia, unde iarna nu a venit niciodată. A locuit în Sidney, unde a condus revista studențească a universității la care a studiat, în Amsterdam, unde a fost corespondent străin, și în Hong Kong. Krystal a făcut un stagiu de pregătire la Bloomsbury Publishing și a fost nominalizată pentru premiul Queensland Young Writers Award. Nu are animale de casă și nici copii, însă îi place să dea nume obiectelor neînsuflețite: în Olanda a avut o bicicletă numită Kim Kardashian și un velociraptor mic, gonflabil, pe nume Herbert. Inimi chimice este romanul său de debut. 

Imagini pentru krystal sutherland

Nu demult, Editura Storia Books și-a început activitatea pe piața editorială românească, remarcându-se într-un timp scurt datorită titlurilor Young Adult (și nu numai) pe care le pune la dispoziția cititorului român. Personal, eram curios în privința cărților promovate de această editură, ținând cont de faptul că genul YA se numără printre favoritele mele, motiv pentru care am citit ,,Inimi chimice” de Krystal Sutherland.

Concluzii? Înainte de toate, țin să felicit editura pentru demersul de a promova literatura dedicată copiilor, adolescenților, tinerilor, o categorie mult mai importantă decât pare. În plus, nu pot să afirm decât că sunt sincer încântat de volumul pe care l-am citit și că-mi doresc să includ în planurile mele de lectură viitoare cât mai multe cărți publicate de Storia Books.

Oprindu-mă asupra romanului intitulat ,,Inimi chimice”, trebuie să recunosc că am fost plăcut surprins de talentul autoarei care debutează cu o istorisire pe care orice tânăr o va îndrăgi. Ceea ce pare a fi la prima vedere o simplă poveste de iubire dintre doi adolescenți reprezintă, de fapt, o veritabilă lecție de viață despre acceptare, despre sentimente profunde, nemuritoare, despre sacrificii în numele iubirii, despre bunătate și despre relația omului cu universul, cu lumea înconjurătoare.

Krystal Sutherland creează, cu talentul său incontestabil, o poveste captivantă, emoționantă, al cărei final îl aștepți cu nerăbdare și, deopotrivă, cu nostalgie.

,,Așadar, în mod sigur, povestea de față nu e despre o dragoste la prima vedere. 

Însă este o poveste de dragoste.

Ei bine.

Oarecum.”

Protagoniștii acestei cărți sunt Henry Page și Grace Town, doi adolescenți americani din clasa a douăsprezecea.

Deși se află deja în ultimul an de liceu, Henry nu a avut șansa să se îndrăgostească până acum, dedicându-se școlii și pasiunii sale pentru scris. Clasa a douăsprezecea este însoțită, în sfârșit, de obținerea poziției de redactor-șef în cadrul ziarului liceului, o poziție mult visată, pentru care a muncit ani întregi. Doar că atingerea acestui obiectiv este însoțită și de o surpriză, mai mult sau mai puțin plăcută, și anume împărțirea postului cu Grace Town, proaspăt venită în liceu, o prezența bizară, lipsită de feminitate, dar care pare să-i atragă atenția tânărului.

Inițial, Grace refuză oferta profesorului Hink, dar, în cele din urmă, acceptă, datorită discuției avute cu Henry, pe care l-a și condus cu mașina acasă. Pe neașteptate, ia naștere o rutină, obiceiul celor doi de a merge pe jos până la Grace acasă, de unde călătoresc cu mașina ei până la Henry, urmând ca ea să plece pe jos spre o destinație necunoscută. Momentan.

Henry este uimit de comportamentul misterios al tinerei, de preferința ei pentru hainele bărbătești, de pesimismul ce pare să-i guverneze existența. Încearcă s-o înțeleagă, însă cu fiecare întâlnire a lor, cu fiecare conversație, se simte tot mai confuz. Iar, în tot acest timp, realizarea următorului număr al revistei stagnează…

,,-Ar trebui să fii îngrozită de nimicnicie, așa cum suntem și noi, ceilalți.

-Cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată de la univers e faptul că vom dispărea cu toții în uitare. 

-O, fii serioasă. Nimeni nu-și dorește să fie uitat.

-Mie-mi surâde ideea, spuse Grace. Anume că atunci când murim, în ciuda suferințelor, fricilor și rușinii pe care le-am trăit, în ciuda tuturor durerilor și a frângerii inimii, ni se permite să ne dizolvăm înapoi în nimicnicie. Îmi inspiră curaj gândul că, la capăt de drum, mi se vor șterge toate greșelile. Primim cu toții câte-o scurtă scânteiere de conștiință, cu care putem face ceea ce credem de cuviință, după care dăm totul înapoi universului. Nu sunt religioasă, dar până și eu îmi dau seama că e vorba despre mântuire, la cel mai înalt nivel. Nimicnicia nu e înfricoșătoare; de fapt, nu-mi pot închipui niciun alt fenomen mai apropiat de iertarea autentică a păcatelor.”

Henry ajunge să se îndrăgostească de Grace, în ciuda tuturor ciudățeniilor ei, iubind-o pentru felul ei de a fi, iubind-o necondiționat. Romantic din fire, ar vrea ca relația lor să evolueze, să devină oficială, însă Grace amână, fără a oferi vreun motiv.

,,Pentru că nu știam că te poți îndrăgosti de oameni așa cum te îndrăgostești de muzică. La început, melodia nu-ți spune nimic, e un ritm necunoscut, dar se transformă în curând într-o simfonie gravată pe piele; un imn ce-ți străbate păienjenișul venelor; o armonie cusută de căptușeala sufletului.”

La un moment dat, Henry află adevărul în ceea ce o privește pe Grace. Cu câteva luni în urmă, aceasta și iubitul ei Dom(inic) au fost victimele unui accident rutier. El a murit, iar ea a rămas cu o infirmitate la picior. Nu a putut trece peste decesul băiatului iubit, a ales să sufere, să sufere și să sufere, înveșmântată în hainele lui Dom, dormind în dormitorul acestuia… până când l-a cunoscut pe Henry.

Va putea Grace să treacă peste prima sa poveste de iubire și să-l înlocuiască pe Dominic cu Henry? Cei doi vor avea șansa să devină un cuplu, să-și dea frâu liber sentimentelor sau totul se va rezuma la o poveste de iubire neîmpărtășită? Cele două inimi chimice vor avea posibilitatea să se unească, să se sudeze într-una singură? 

,,-Dragostea e științifică, frate. Adică e vorba doar despre o reacție chimică în creier. Uneori, reacția asta ține o viață întreagă, se repetă iar și iar. Alteori, nu. Uneori se produce o explozie ca o supernova și apoi sentimentul se risipește treptat. Suntem cu toții doar inimi chimice. Oare dragostea e mai puțin sclipitoare din cauza asta? Eu nu cred. Dragostea dispare, dar asta nu înseamnă că nu a fost adevărată.”

Sper că v-am făcut curioși și că veți dori să citiți ,,Inimi chimice”, o poveste condimentată cu iubire, cu lacrimi, cu amintiri dureroase și speranțe, aparent, nemuritoare.

Vă recomand cartea ce poartă semnătura lui Krystal Sutherland, o lectură perfectă, în opinia mea, atât pentru tineri, cât și pentru adulții ce nu au permis adolescentului din ei să moară! Veți fi surprinși de modul în care autoarea redă fiorii primei iubiri și lacrimile ce însoțesc, de multe ori, dezamăgirile, pierderile cu care fiecare dintre noi s-a confruntat sau nu încetează să se confrunte!

PĂRERI:

  • „Autoarea nu se sfiește să-și folosească toate armele… Impresionant.”
    — Kirkus Reviews
  • „Krystal Sutherland dezvăluie complexitatea sentimentelor de iubire și durere și creează o poveste plină de personaje fascinante și memorabile.”
    — Publishers Weekly
  • „Această carte surprinde emoțiile dezordonate, stânjenitoare și mistuitoare, inerente primei iubiri.”
    — Entertainment Weekly
  • „Această minunată operă de debut urmărește iubirea improbabilă dintre Henry Page și Grace Town, doi adolescenți foarte diferiți, aleși să conducă împreună ziarul liceului… Probabil că veți avea de învățat din odiseea emoțională a lui Grace și a lui Henry.”
    — Teen Vogue

Mulțumesc Editurii Storia Books pentru șansa neprețuită de a citi această poveste fermecătoare!

,,Inimi de chimice” de Krystal Sutherland poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru inimi chimice

10 comentarii

  1. Mi-a placut subiectul cartii de cand a recomandat-o Arci si acum ma bucur si eu de ea. Abia vreo 60 de pag am citit, dar sper sa se ridice la nivelul asteptarilor. Pana si tu mi-ai luat-o inainte, sa-mi fie rusinica.

  2. Trebuie neaparat sa citesc si eu cartea. O am de ceva timp in biblioteca. Stii doar ca sunt o fana a celor de la Storia. Au carti / povesti cu impact.
    Felicitari pentru captivanta recenzie! :*

Lasă un răspuns către hayatenguzelhediye Anulează răspunsul