Reprezentativ

,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” de Matthew Dennison

Sunt un monarhist convins. Și nu mi-e rușine să recunosc. Cât timp voi trăi, voi prefera monarhia, în defavoarea republicii. Monarhia constituțională, construită pe baza unor principii democratice. Democrația este aceeași sau ar trebui să fie, indiferent de forma de guvernământ a unui stat, însă chiar și așa militez pentru un monarh, capabil să-și reprezinte țara mult mai bine decât ar face-o un președinte. NU vreau să fac polemică, ci prezint un simplu motiv pentru care am ales să citesc și să vorbesc despre această carte.

Dintotdeauna am fost ferm convins că o femeie poate conduce lumea la fel de bine ca un bărbat. O femeie poate întreprinde acțiuni mărețe, poate schimba sau curma vieți. O femeie poate fi regină, își poate conduce regatul și supușii spre victorie sau spre pierzanie. Ca un bărbat, de altfel. Regina Victoria a Marii Britanii este una din femeile care au reușit să lase o moștenire celor ce le-au urmat. Și-a dus la îndeplinire misiunea, cu bune și cu rele, iar numele i-a rămas adânc întipărit în istorie.

Colecția Corint Istorie vă prezintă un nou volum dedicat biografiei uneia dintre femeile puternice ale istoriei lumii, un suveran care a reinventat conceptul de regalitate: ,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” de Matthew Dennison.

Regina Victoria a fost o suverană a contradicțiilor. Un amalgam de sentimentalism și emfază, teamă de intelectualism și interes pentru noile tehnologii, romantism și modestie. Caracterul acestei regine ilustrează perfect atmosfera unei epoci căreia i-a dat numele. A fost pasionată de fotografie, de călătorii cu trenul și de artă modernă. Este cea care a reinventat instituția monarhică.

Viu, spiritual și accesibil, volumul Regina Victoria. Secretele unei epoci reprezintă o evaluare obiectivă a caracterului capricios și a impactului personalității suveranei engleze, fiind scris cu multă ironie, talent și acribie.

Astfel sună descrierea oferită de către Grupul Editorial Corint, cel care traduce și publică numai bijuterii literare (de orice tip). Tot din partea editurii am primit și eu un exemplar al lucrării lui Matthew Dennison, pe care l-am citit cu o deosebită plăcere. Pe măsură ce înaintam cu lectura, am simțit cum pășesc, cum cutreier Anglia victoriană, într-o epocă nu demult apusă. Descrierile atent făurite îți creează impresia că te afli față în față cu personajele evocate, că ești martor al evenimentelor prezentate, că acestea fac parte din prezent și nicidecum din trecut.

MATTHEW DENNISON este jurnalist, istoric și profesor de istorie. De-a lungul activității sale în presa scrisă, a colaborat cu publicațiile Country Life, The Spectator și Telegraph Magazine. A contribuit la filmele documentare despre familia și viața reginei Victoria, produse de posturile de televiziune BBC 1 și BBC 2. În prezent, este profesor la Moreton Hall School. Este autorul mai multor biografii, printre care amintim: The Last Princess: the Devoted Life of Queen Victoria’s Youngest Daughter (2007, bestseller al librăriei londoneze Hatchards), Empress of Rome: the Life of Livia (2010), The Twelve Caesars (2012, considerate la momentul apariției „Cartea săptămânii” de către Daily Mail), Behind the Mask (2014, aleasă „Cartea anului” de publicațiile The Times, The Independent, The Observer și The Spectator).

Victoria este prezentată în mai multe ipostaze, cu trăsăturile specifice fiecăreia, punându-se accent pe personalitate, pe caracterul acesteia, pe modul în care trăirile și viața personală se răsfrâng asupra domniei sale și a scenei politice engleze din acele timpuri. Această incursiune, însoțirea Victoriei în drumul parcurs de la o tânără regină la ,,bunica Europei”, este extrem de bine documentată, o îmbinare între stilul științific, specific istoricilor, și cel jurnalistic, mai accesibil publicului larg.

Alexandrina Victoria s-a născut în data de 24 mai 1819, în palatul Kensington, fiind fiica ducelui de Kent, Eduard, și a ducesei Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld. Rămasă orfană de tată pe când purta încă scutece, Victoria a crescut sub îndrumarea mamei, față de care va manifesta o răceală pe parcursul întregii vieți. Lipsa unei figuri paterne și relația complicată cu cea care i-a dat viață i-au marcat întreaga existență suveranei.

,,Am gândit volumul ca o scurtă povestire a vieții acestei mari suverane. Nu este o relatare amănunțită, ci o încercare de a surprinde esențialul unei personalități energice, puternice și autoritare.” Matthew Dennison

Însă eforturile ducesei de Kent nu au fost zadarnice. În 1837 Victoria îi ia locul unchiului său Wilhelm al II-lea, în momentul respectiv nemaifiind nicio piedică între ea și tronul britanic. Într-o dimineață de douăzeci iunie avea să înceapă o domnie sau, mai bine zis, o epocă. Epoca Victoriei, Regina et Imperatrix.

În sfârșit,  a putut scăpa de presiunile și îngrijorările exagerate ale mamei sale. Ea era regina, ea stătea în fruntea statului englez. S-a căsătorit cu Albert de Saxa-Coburg-Gotha, marea iubire a sa, sufletul ei pereche, bărbatul de care a fost legată printr-un sentiment etern, inexplicabil. Cu acesta și-a împărțit coroana, prerogativele. Albert i-a ținut locul adesea, s-a implicat în viața politică, permițându-i adevăratei suverane să se îngrijească de cei 9 copii ai cuplului regal: Victoria, Eduard (viitorul Eduard al VII-lea), Alice, Alfred, Helena, Louise, Arthur, Leopold și Beatrice.

,,El este perfect; perfect în toate privințele – în frumusețe – în toate, scrisese Victoria în seara în care îl ceruse în căsătorie. I-am spus că mă simt nedemnă de el. (…) Chiar am simțit că a fost cel mai frumos și cel mai fericit moment din viața mea, care a răscumpărat tot ce am suferit și am îndurat până acum. O! Cât de mult îl iubesc și îl ador, nici nu pot să spun!!”

Din nefericire, anul 1861 a fost însoțit de multă durere pentru regină. Atât Albert, cât și ducesa Victoria au trecut în neființă. Prințul-consort a lăsat în urma sa un gol, un gol imens, pe care inima suveranei nu-l va putea umple niciodată. Pierderea sprijinului său de nădejde, suferința provocată de aceasta au însoțit-o până la moarte. De nenumărate ori a amenințat cu abdicarea, s-a retras din viața publică în încercarea de a-și regăsi liniștea. Chiar și așa, societatea victoriană a continuat să evolueze, ca și cum simpla existență a reginei era suficientă pentru buna funcționare a lucrurilor.

Număr mare de copii și de nepoți a dus la extinderea familiei, inclusiv dincolo de granițele arhipelagului britanic. Nu degeaba Victoria este considerată de istorici ,,bunica Europei” sau ,,mama mai multor națiuni”. Membrii familiei sale s-au căsătorit cu reprezentanți ai multor dinastii europene, răspândindu-se în toate colțurile bătrânului continent. De exemplu, prințesa Victoria a fost mama împăratului prusac Wilhelm al II-lea, iar Alexandra, fiica lui Alice, a devenit țarina Rusiei prin căsătoria cu Nicolae al II-lea. Să nu uităm că acești ultimi Romanovi au sfârșit tragic, fără a fi cruțați de bolșevici.

Regina Victoria a murit în 1901, ultimele sale gânduri și vorbe fiind îndreptate către Albert. Fără doar și poate, viața sa a fost una de poveste, cu vizibile accente shakespeariene. Momente-cheie au fost imortalizate în nenumărate picturi, iar câteva reprezentări ale acestora se regăsesc printre paginile cărții lui Matthew Dennison.

,,Deși s-au scris mii de pagini despre regina Victoria, nu a fost niciodată ușor să găsești o carte care să fie în același timp o lectură plăcută și o lucrare bine documentată. Matthew Dennison a reușit să comprime viața ,,micii” regine într-un text bine scris, care respectă adevărul istoric, o biografie echidistantă absolut necesară atât bibliotecilor publice, cât și celor personale.” Historical Novel Society

Vă recomand să citiți această biografie încântătoare, cu o prefață redactată de Diana Mandache! Regina Victoria, până de curând cel mai longeviv monarh britanic, a fost o personalitate remarcabilă, de seamă, pe care o putem descoperi grație volumului de față. După cum vă mai spuneam, istoria este o sursă inepuizabilă de exemple, de modele, de urmat sau nu.

Poate că nu a fost o regină perfectă, poate că a comis erori inacceptabile, însă cel mai important fapt este acela că Victoria a lăsat ceva urmașilor săi. Existența sa efemeră a rămas în memoria colectivă a europenilor și nu numai. Iar povestea de dragoste dintre ea și Albert a depășit orice granițe, spațiale, temporale, o epopee nemuritoare, un elogiu adus celui mai profund și puternic sentiment…

   Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru șansa neprețuită de a o descoperi pe această mare suverană britanică! ,,Regina Victoria. Secretele unei epoci” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” de Cristina Nemerovschi

Cred că nu există cititor român care să nu fi auzit niciodată de Cristina Nemerovschi. De literatura diferită pe care o promovează, de modul în care aceasta reușește să-și așterne sufletul pe hârtie, de noncomformismul cărților sale. Până acum n-am avut șansa de a o citi pe Cristina, am tot amânat (de ce, nu știu), însă când s-a ivit ocazia nu am mai stat pe gânduri.

Supranumită de critici rebela culturii române de azi și considerată principala reprezentantă a unui nou mod de a face literatură, licențiată în filosofie, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Acesta a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public: în numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. A primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

M-am avântat printre rândurile scrise cu pasiune și multă documentare. Și ce am descoperit? Înafara unei povești ce m-a scos din zona mea de confort, am avut parte de o scriitură de-a dreptul admirabilă, o reflecție a unui suflet profund, care trăiește scriind, care găsește în această activitate nobilă un izvor neasmuit, un elixir al vieții. Pe măsură ce dădeam paginile m-am simțit tot mai aproape de personaje, de autoarea ce le-a dat viață. Căci volumul de față este asemenea focului: te poate mistui într-o clipă, ca mai apoi să te ajute să renaști din propria cenușă…

Cristina Nemerovschi are talent cu nemiluita, surprinde aspecte ale unei realități căreia evităm să-i acordăm atenție. Ea trece peste orice prejudecăți, ea este un suflet liber ce nu pune preț pe aparențe, ci pe esență, pe ceea ce contează cu adevărat. Pentru ea, orice om, oricât de ciudat ar părea, oricât de diferit ar fi, este special, este unic. Cristina iubește oamenii, iubește viața și nu ezită să-și împărtășească filosofia de viață cu cititorii săi, cei cărora încearcă să le insufle ceva din spiritul său deschis, voios, rebel.

Și acum să revenim la ,,Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, ultima carte a Cristinei, considerată de toată lumea ca fiind cea mai bună de până acum. Personal, nu mă îndoiesc de acest fapt și vă și spun de ce. Evoluția romanului și a personajelor denotă complexitate, sunt de-a dreptul incredibile. Ceea ce inițial are aspectul unui roman psihologic, sub forma unui jurnal prin care protagonista Ana își trăiește gândurile și trăirile, se transformă într-un thriller a cărui acțiune este relatată, în continuare, din perspectiva Anei care, la rândul ei, s-a maturizat.

“Știu că o să mai am obsesii. Știu că foarte probabil o să mai am și depresii. Știu că anxietatea va fi mereu acolo, gata să sară în față oricând și să încerce să preia controlul, numai pentru că e convinsă că poate. Știu că atacurile de panică vor rămâne pentru mine ca niște colegi de școală primară; ne vom mai vizita din când în când, sau ne vom întâlni pe stradă, și ne vom minuna de cât de tare ne-am schimbat cu toții și, în același timp, ceva din noi a rămas la fel și așa va fi pentru totdeauna. Știu că mă voi mai simți defectă până în ultima fibră, și fără vindecare.

Știu și că, dincolo de astea, vor mai fi și multe alte sentimente. Știu că am să mai fiu fericită.

Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.

Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.”

Ana este o tânără în vârstă de douăzeci și doi de ani ce locuiește într-un sanatoriu de lux. A avut o copilărie și o adolescență normale, ba chiar  a excelat în ceea ce făcea, sfârșind prin a fi admisă la două facultăți. Din păcate, viața și viitorul i-au fost marcate de un eveniment tragic: moartea mamei sale. Odată cu aceasta, o parte din sufletul Anei a murit, iar tânăra remarcabilă dinainte a devenit, treptat, tot mai anxioasă și agorafobă. Tulburările de personalitate au îndepărtat-o de prieteni, de iubitul său Dan, au determinat-o să renunțe la studii.

Așa a ajuns în acest sanatoriu cu aspectul unui hotel, dotat cu toate cele necesare unui trai comfortabil, deloc ieftin. Aici se pierde în multitudinea de gânduri ce nu-i dau pace, retrăiește trecutul, poartă o permanentă luptă cu ea însăși, cu fobiile sale, cu temerile cărora nu le găsește leac. Și tot aici îl cunoaște pe Sin, un manechin narcisist de doar 19 ani, care întruchipează, din punctul de vedere al Anei, idealul frumuseții masculine, de care se și îndrăgostește.

“Noi nu pierdem nimic (…) Ei pierd. Clipele, zilele, totul. Pentru că le iau de-a gata ca și cum le-ar merita. Nu luptă ca noi, pentru fiecare gură de aer, pentru fiecare dimineață în care te trezești viu, pentru fiecare zi dusă până la capăt.

 Noi suntem cei vii, iar oamenii care rămân vii nu pot fi decât învingători.  “

Acesta este cazat la una din căsuțele de lemn din apropierea sanatoriului, în mijlocul naturii, într-un loc de poveste. Sagri, o scriitoare pe care Ana o adoră, îl însoțește și are o relație cu acest tânăr care i-ar putea fi fiu. O veche pacientă a sanatoriului, o femeie plină de viață, de la care protagonista învăță multe.

Ana primește vizita neașteptată a sorii sale Cris, o adolescentă bipolară, rebelă, ce nu poate fi ținută în frâu și care, mai apoi, își găsește un iubit printre ,,chiriașii” sanatoriului. Merg cu toții la petreceri, se destind, profită de fiecare clipă ca și cum ar fi cea din urmă. Totul până în ziua în care Sagri este găsită moartă. Ana este distrusă și se învinovățește. Băutura consumată cu o noapte în urmă nu o ajută să-și amintească ce a făcut sau dacă a făcut ceva.

„Oamenii care nu au avut niciodată o tulburare psihică nu vor putea vreodată să vadă realitatea prin ochii cuiva care suferă de depresie clinică. Lumea e diferită prin ochii noștri. Nu poți să ne vorbești cu entuziasm și optimism despre mâine, despre viitor. Pentru noi, cuvintele astea nu mai au semnificație. Noi trăi într-o lume de vată murdară. În orice parte îți arunci privirea, totul e gri. Gri infinit. Mâine e gri. Viitorul e gri. Și, când nu mai poți de atâta gri, alegi să ieși din vată. Fiecare așa cum e în stare.”

Cine este adevăratul ucigaș? Ce l-a împins să recurgă la acest gest necugetat? La sfârșitul acestui thriller va reuși Ana să se regăsească în propria poveste? Vor fi ea și prietenii săi niște Învingători?

Vă recomand să citiți ,,Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”! Veți avea parte de o lectură diferită de tot ceea ce ați mai citit până acum. La granița dintre sănătate și delir, adevăr și vis, iubire și ură, viață și moarte. O carte care vă va schimba modul de a gândi și de a percepe lumea. De a judeca. O poveste despre toleranță, iubire, egalitate…

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru ocazia de a citi această carte! ,,Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Tony&Susan” de Austin Wright

Cu puțin timp în urmă, am primit o carte de la minunații mei prieteni de la Grupul Editorial Litera. O carte despre care nu mai auzisem până în momentul respectiv, dar a cărei descriere mi-a atras atenția. Cu ajutorul prietenului Google, mereu acolo când ai nevoie de el ( 😀 ), am descoperit, printre multe altele, că acest roman, apărut inițial în 1993, a căpătat succesul binemeritat în ultimii ani. Fără doar și poate, recunoașterea meritelor lui Austin Wright s-a realizat postmortem, ca în cazul multor alți autori de valoare.

Austin McGiffert Wright (1922-2003) a fost romancier, critic literar și profesor emerit de limba engleză. A crescut în Hastings-on-Hudson, New York, fiind nepotul autorului romanului utopic Islandia, Austin Tappan Wright. A absolvit Universitatea Harvard în 1943, și-a luat masteratul la Universitatea din Chicago în 1948 și doctoratul în 1959. S-a căsătorit, în 1950, cu Sara Hull Wright și au avut trei copii. În 1985 a primit Whiting Writers’ Award. În afară de Tony&Susan (1993), printre romanele sale se numără și: Camdem’s Eyes (1969), First Persons (1973), The Morley Mythology (1977), After Gregory (1994), Telling Time (1995), Disciples (1997).

Am început s-o citesc și am fost captivat imediat de stilul și scriitura autorului. Păstrând ancorată între paginile sale atmosfera anilor ’90, ,,Tony&Susan” te fascinează iremediabil. Nu-ți vine s-o lași din mână, atât de palpitantă ți se pare. Scriitorul abordează tehnica povestirii în ramă, dând naștere unui thriller psihologic de cea  mai înaltă calitate. Nu există nicio îndoială în ceea ce mă privește că ecranizarea intitulată ,,Animale de noapte” este, la rândul său, excelentă.

Totul începe cu Susan Morrow, o profesoară de limba engleză în vârstă de 49 de ani din Chicago, soție și mamă. În anul 1990, în apropierea Crăciunului, are parte de o surpriză: primește, fără să îi fi fost cerută permisiunea înainte, manuscrisul cărții lui Edward. Edward de care a divorțat în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Acesta o roagă să citească manuscrisul și să-i împărtășească impresiile. Mai ales că urmează să ajungă în Chicago, într-o scurtă vizită, imediat după Crăciun. Susan este uimită și, pe moment, amână lectura romanului ,,Animale de noapte”.

,,În orice caz, iată partea a treia. Ceva s-a încheiat. Este trei din trei sau trei din patru? Dacă sunt trei, e o sonată: ABA. Ce ar însemna asta, înapoi în pădure? Dacă sunt patru, avem o simfonie? Expoziție, marș funebru, scherzo, finale. Avem o crimă, o victimă, o reacție și, până acum, o căutare infructuoasă  a ucigașilor. Susan gândește, gândește: ,,Tony Hastings va fi distrus ori mântuit?”. Un sfârșit fericit și prost ar strica totul, dar e greu de imaginat cum ar arăta un sfârșit reușit.”

Profitând de plecarea soțului său Arnold, medic chirurg, la New York, se înarmează cu mult curaj și se apucă de citit. Încă de la început este impresionată de evoluția literară a lui Edward, ceea ce o determină să continue lectura, cu un amestec de curiozitate și uimire. Evadează din rutina cotidiană, din căldura propriului cămin și petrece trei seri la rând în compania manuscrisului. Trei seri despre care nu ar fi crezut niciodată că va avea parte. Trei seri în care a retrăit trecutul și a privit în viitor. Trei seri în care s-a îndepărtat de Susan pe care o știa, pornind într-o căutare a propriului eu.

Protagonistul poveștii lui Edward este un anume Tony Hastings, profesor universitar de matematică. În vacanța de vară călătorește cu mașina la casa de vacanță din Maine, împreună cu soția sa Laura și cu fiica lor Helen.  Nerăbdători, decid să conducă și pe parcursul nopții pentru a ajunge mai repede la destinație. Toate bune și frumoase până când un șofer teribilist nu le dă pace pe autostradă, determinându-i să oprească la marginea carosabilului. Din mașina cu pricina coboară trei bărbați: Ray, Lou și Turk.

,,Prezența celeilalte persoane, aceasta este cauza. Cealaltă persoană, cititorul, contaminează ceea ce scrie ea. Prejudecățile, gusturile, simpla alteritate a cititorului, care controlează ceea ce poate spune ea, ca un producător de la Hollywood sau un analist de piață. Totuși, chiar și scrierea nepublicată din sufletul ei are o neconcordanță între sine și propozițiile prin care ea o poate exprima. Propozițiile simplifică. Dacă nu, totul devine confuz, iar ea se adâncește în viciul suplimentar al obscurității. Ea creează o propoziție limpede prin salt, exagerare, distorsionare și acoperirea elementelor lipsă, de parcă ar da cu un strat de vopsea. Asta îi dă iluzia unei clarități sau a unei profunzimi pe care o preferă adevărului și, curând, uită că acesta nu este adevărul.”

Familiei Hastings, și așa îngrozită, i se întinde o capcană, astfel încât Ray și Turk se urcă în mașină alături de femei, iar Tony și Lou pornesc, aparent, în urma lor. Incapabil să reacționeze în vreun fel, Tony ajunge să fie abandonat în plină natură. Dar nici urmă de familia sa. Pornește la drum, mergând pe jos până se luminează de zi. Anunță poliția, folosind telefonul unor fermieri, alături de care  reconstituie drumul prin pădure.

Din păcate, inevitabilul se produce. Helen și Laura sunt găsite în locul în care și el fusese abandonat în seara precedentă. Moarte, dezbrăcate, violate și agresate fizic. În acest moment viața pare să ia sfârșit pentru Tony. Familia, cele mai iubite ființe din viața sa au murit. Și încă cum…

    ,,Lumea lui Tony seamănă cu a lui Susan, cu excepția violenței din sânul ei, ceea ce o face să fie cu totul diferită. ,,Ce obțin din faptul că sunt pusă să asist la atâta ghinion?” se întreabă Susan. ,,Acest roman amplifică diferența dintre viața lui Tony și a mea ori ne aduce laolaltă? Romanul mă amenință ori mă liniștește?”. Astfel de întrebări trec prin mintea ei, fără a-și găsi răspunsuri în timpul pauzei din lectura romanului.”

Protagonistul cade în brațele depresiei, nu mai este cel de odinioară, iar singura sa speranță pentru a-și găsi liniștea este răzbunarea. Cu ajutorul anchetatorului Bobby Andes, va reuși să dea de cei trei criminali? Îi va putea recunoaște la lumina zilei? Își va reveni vreodată acest personaj procopsit de soartă?

Susan se regăsește într-o oarecare măsură în personalitatea și caracterul lui Tony. Își reamintește căsnicia cu Edward, divorțul de acesta, se îngrijorează referitor la viitorul sigur pe care nu i-l poate garanta nimeni și nimic. Va izbuti ea să înfrunte trecutul, cicatricile ce par a nu se fi vindecat complet? Această poveste o va schimba odată pentru totdeauna?

Vă recomand cu mare drag romanul ,,Tony&Susan”! O poveste tragică, personaje principale atent creionate, o înfruntare între realitate și ficțiune, artă și iubire, adevăr și minciună, trecut și viitor. Dacă doriți să citiți ceva altfel, o carte care să vă scoată din zona voastră de confort, atunci aceasta este perfectă.

 Părerile criticilor:

  • „Minunat scrisă – ultimul lucru la care te-ai aştepta de la o poveste despre sânge şi răzbunare. Frumos.“ – Saul Bellow
  • „Abil construită, elegantă şi captivantă în egală măsură, este una dintre cărțile care merită să fie descoperite de o întreagă generație nouă de cititori.“ – Independent on Sunday
  • „Un roman tulburător, neobişnuit, despre poveştile pe care ni le spunem unii altora şi poveştile pe care ni le spunem nouă înşine. O carte care te surprinde cu adevărat.“ – The Guardian

Mulțumesc Editurii Litera pentru șansa de a citi această carte minunată din colecția Buzz Books! ,,Tony&Susan” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie” de Andrew Baruch Wachtel

Trăim într-o lume agitată, stresată, în care totul este pe fugă. Inclusiv viața noastră. Ne lăsăm tot mai mult subjugați de grijile și responsabilitățile zilnice, uitând adesea de noi. O cale ideală pentru a evada, pentru a ne îndepărta de toți și de toate este lectura. În zilele noastre, dispunem de o gamă largă de genuri, titluri, numai să avem puțin timp și dorința de a citi. Unul din genurile pe care le ador este reprezentat de cărțile istorice. Historical fiction, historical romance, non-ficțiune, nici nu mai contează. Întotdeauna voi susține necesitatea studierii istoriei (la școală și nu numai), căci această disciplină ne oferă câte puțin din toate, contribuind la evoluția noastră ca indivizi.

Probabil vă întrebați: de ce am citi o carte despre ,,unii” care au murit acum mult timp, despre evenimente pierdute în negura trecutului? Vă și spun de ce. Istoria ne lărgește orizontul, perspectiva asupra vieții. Istoria ne îndeamnă să luăm aminte greșelile altora și să facem eforturi pentru a nu le repeta. Istoria cuprinde din toate, în cantități nelimitate: acțiune, romance, război, pace, călătorii, artă, înțelepciune. Tot istoria este cea care ne urmărește la tot pasul, fiind direct implicată în existența noastră. Ziua de ieri e istorie, ziua de azi e deja înscrisă în cartea vieții, iar cea de mâine va urma cât ai bate din palme. Și tot așa…

Din punctul meu de vedere, Grupul Editorial Corint deține o colecție de cărți de istorie excepțională, dacă nu cea mai bună de pe piața editorială românească. De la lucrările unor istorici de seamă până la jurnalele, mărturiile unor personalități, ale unor oameni ce nu ezită să-și împărtășească experiențele de viață. Oferta e variată, abordând subiecte unele mai interesante decât celelalte. Iar pentru mine este o desfătare să citesc aceste cărți, să călătoresc mai mult sau mai puțin departe, să depășesc granițele temporale. Căci, într-adevăr, cărțile de istorie (mai ales, cele din categoria non-ficțiune) sunt veritabile mașini ale timpului, oferindu-ne posibilități nenumărate.

De această dată am savurat o lucrare incredibilă, am făcut o incursiune în istoria Balcanilor, o regiune din care facem și noi parte și care ne-a influențat în mod direct de-a lungul timpului. Este de apreciat și de lăudat efortul autorului Andrew Baruch Wachtel de a sintetiza într-un număr oarecum redus de pagini atâtea evenimente, viața atâtor oameni, trecutul atâtor națiuni, popoare și state. Totul într-o manieră riguroasă și accesibilă, deopotrivă, astfel încât poate fi lecturată atât de specialiști cât și de publicul larg.

Andrew Baruch Wachtel a absolvit Harvard College în 1981, apoi a studiat limbile și literaturile slave la Universitatea Berkeley din California, unde a primit titlul de doctor în 1987. Fiind un cercetător cu o arie largă de interese, acesta s-a concentrat în special pe complexa interrelaționare dintre istorie și cultură. Pe lângă studiile academice pe teme cum ar fi cele legate de Rusia, Balcani și Europa de Est traduse în limba engleză. Este profesor de științe umaniste la Universitatea americană Northwestern.

Se știe că Peninsula Balcanică, situată în sud-estul Europei este un loc pestriț, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă aruncăm o privire asupra unei hărți politice contemporane, vom putea observa cum teritoriul predominant muntos este împărțit de un număr mare de state. De la România, Bulgaria, până la Albania și Grecia. La prima impresie am considera că nu au nimic în comun, că sunt total diferite.

Dar în această diversitate se evidențiază un trecut comun, o istorie fluctuantă, ce le-a îndepărtat și le-a adus aproape. Unele din problemele politice actuale au drept cauze evenimente din trecut, motiv pentru care autorul hotărăște să înfățișeze drumul ,,parcurs” de Balcani din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

,,Fascinanți și, în aceeași măsură, controversați, Balcanii au reprezentat, de la bun început, mai mult decât o simplă noțiune geografică. Ei sunt mai degrabă un spațiu cu multe conotații  negative, un stigmat al Europei. Criza economică din Grecia, cea a refugiaților, atentatele sângeroase și încercarea eșuată a unei lovituri de stat în Turcia sunt doar câteva dintre evenimentele care au dat, în ultimii trei ani, noi dureri de cap cancelariilor occidentale. Vorbim de un spațiu volatil, cu un amestec rar întâlnit de naționalități, unde granița dintre erou național și criminal de război rămâne, adeseori, insesizabilă.” (Daniel Cain)

Regiunea, nu foarte bogată în resurse, a fost populată de timpuriu, primele urme ale existenței umane datând de mii de ani. Prima civilizație referitoare la care s-au găsit suficiente mărturii este cea miceniană (cretană), urmată de apariția grecilor clasici, cei responsabili de punerea bazelor culturii occidentale și de răspândirea civilizației elene în întregul bazin mediteranean. Cu timpul și-au făcut apariția tracii viteji, macedonenii dornici de cuceriri, ilirii cei barbari și, în cele din urmă, romanii ce nu au ezitat să-și lărgească influența asupra întregii peninsule.

În perioada Evului Mediu, populațiile balcanice au încercat, rând pe rând, să constituie state independente, dar Imperiul Bizantin n-a încetat să-și manifeste dominația asupra regiunii. Încă de pe atunci proasta organizare și incompetența unor conducători au dărâmat ceea ce zidiseră alții. Existența formațiunilor prestatale, a micilor ,,regate”, a contribuit într-o oarecare măsură la înfăptuirea statelor moderne, întrucât națiunile proaspăt creștinate au cunoscut, pentru scurt timp ce-i drept, o individualizare.

,,Andrew Wachtel realizează o sarcină aproape imposibilă: prezentarea a 3000 de ani de istorie într-o carte de 200 de pagini… Autorul încearcă să demonstreze că istoria Balcanilor înseamnă diversitate, complexitate și armonie. Wachtel călătorește în Balcani, pentru a scoate în evidență calitățile eterogene ale vieții culturale, politice și economice din întreaga peninsulă…” (Journal of World History)

Expansiunea otomană, căderea Constantinopolului (1453) au fost decisive pentru Balcanii ce s-au trezit, pe nepusă masă, sub autoritatea musulmanilor. Chiar și așa, au profitat de politica permisivă a Sublimei Porți, bucurându-se de drepturi și libertăți, fără a fi supuși unei omogenizări.

Secole de-a rândul națiunile au conviețuit, în ciuda structurii confesionale diversificate, a limbilor și dialectelor diferite. Aparenta armonie este înlocuită în secolele XIX-XX de numeroase conflicte. Declinul Imperiului Otoman s-a răsfrânt direct asupra situației din Balcani. Acum ar fi fost prilejul popoarelor de a se elibera, însă Marile Puteri puseseră ochii pe moștenirea ,,bolnavului Europei”. Imperiul Habsburgic (mai târziu, Austro-Ungar) și Imperiul Țarist și-au lărgit încet-încet ariile de influență. Dar butoiul cu pulbere stătea să explodeze, ceea ce s-a și întâmplat, ducând la izbucnirea Primului Război Mondial.

,,Cartea lui Wachtel nu numai că risipește mitul Balcanilor ca ținut al violenței și al urii ancestrale, ci se concentrează și asupra transformării gradate a regiunii dintr-o zonă-tampon, de graniță în Europa de Sud-Est contemporană.” (Slavic and Eastern European Journal)

Imediat după marea conflagrație, situația s-a stabilizat într-o anumită măsură. Republica Turcia fusese proclamată la Ankara, iar harta Balcanilor era împărțită de state independente, precum România, Bulgaria, Grecia, Albania și Iugoslavia. Caracterul eterogen al celei din urmă a determinat alte animozități, sfârșind prin destrămarea republicii federale. Astfel, în prezent, Balcanii sunt ocupați de douăsprezece state, iar dintr-o zonă-tampon, dintr-o zonă mărginașă au devenit zona sud-estică a Europei. În sfârșit, s-au integrat în bătrânul continent, fără a se înțelege că problemele au dispărut definitiv.

Ceea ce este fascinant la cartea lui Wachtel este senzația pe care ni-o oferă lectura. Nu ne face să credem că avem în față o carte de istorie plictisitoare, ci, dimpotrivă, că citim jurnalul unui călător aventurier. Acesta ia la pas Balcanii dintr-un capăt în altul, din Preistorie până în secolul al XXI-lea. Ne împărtășește experiențe culturale și aspecte despre care nu aveam habar. Ne oferă ocazia de a rămâne cu gura deschisă de uimire. Ne stârnește interesul, ne determină să renunțăm la anumite prejudecăți, iar pe balcanici să fim mândri cu identitatea noastră.

Vă recomand să citiți ,,Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie”! Vă invit într-o călătorie de neuitat. Aveți încredere în mine! Înarmați-vă cu un creion/pix (sigur veți avea nevoie) și plecați la drum. Peninsula Balcanică, centru al ortodoxismului, este un loc aparte, unic în lume. Citiți, studiați istoria, depășiți orice limite. Ce poate fi mai frumos?

P.S.: Eu ador coperta! Este atât de realistă și de sugestivă pentru situația politică de la începutul secolului al XX-lea 😀

 Mulțumirile mele se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, ce mi-a oferit șansa de a citi această lucrare! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru balcanii o istorie despre diversitate

Reprezentativ

,,8 povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu

Pe autoarea Adina Popescu am cunoscut-o nu demult citind ,,O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului” și de atunci am fost fascinat de maniera în care așterne cuvintele pe foaia de hârtie. Așa că nu am putut rata o altă scriere, tot din categoria literaturii pentru copii, ce poartă semnătura sa. Admir poveștile nemuritoare, pe cele ce adăpostesc printre rândurile lor farmecul copilăriei, universul său inocent și jucăuș fiind în stare să te captiveze indiferent ce vârstă ai avea.

Când consider că rutina cotidiană m-a acaparat, că m-am îndepărtat de copilul din mine, aleg să citesc literatură pentru copii, să evadez într-o lume ludică, multicoloră. Anii copilăriei sunt uimitori, sunt magici, dar efemeri. Creștem, ne maturizăm, ajungem să cântăm că jocul ne este iubirea și, mai apoi, să ne tăcem înțelepciunea (referire la ,,Trei fețe” de Lucian Blaga). De data aceasta m-am delectat cu ,,8 povestiri de pe Calea Moșilor”, o antologie pe care am privit-o ca pe un tot unitar, pe care am parcurs-o cu mare plăcere și pe care am simțit-o în întreaga-i profunzime.

Protagonista acestor povestiri simpatice este Adina, o fetiță adorabilă ce nu ezită să ne împărtășească perspectiva sa asupra lumii ce o  înconjoară. Trăiește în București, mai exact pe Calea Moșilor, centrul vieții și al existenței sale. Preocupările sale sunt diverse. Ca orice copil din România comunistă și, mai apoi, postrevoluționară nu are calculator, smartphone sau păpuși vorbitoare. Nu. Jucăriile sale sunt simple chinezării, luate de la Bucur Obor, însă le apreciază oricum ar fi, prețuind fiecare lucrușor cumpărat de mama sa sau de Anton, cel mai fain tată din lume.

Școala ocupă un rol important în viața sa, fiind o elevă exemplară și, în plus, comandantă de detașament. Aici devine poetă prin publicarea unei poezii în revista ,,Cutezătorii” și descoperă pasiunea pentru cuvinte. Își face prieteni, oriunde ar fi, în fața blocului sau la școală, trăiește certurile copilărești și împăcările. Adina este unică, este un copil minunat ce profită din plin de cea mai frumoasă vârstă. Spre deosebire de mulți copii ai zilelor noastre, ea o valorifică neîncetat. Și, odată ajunsă la maturitate, își păstrează inocența într-un ungher al inimii, nedorind s-o piardă niciodată.

E imposibil să nu îndrăgești aceste peripeții ce-ți amintesc de copilărie, de tine însuți. Îți vor scoate de la naftalină propriile trăiri și gânduri, pe care, cel mai probabil, le credeai uitate. Adina Popescu țese din fire de cerneală o carte despre copii și pentru copii. Dar pe care adulții ar face bine s-o citească și, astfel, să aprecieze vremurile dinainte, mai mult sau mai puțin bune (după preferință), vremurile lor. Cu râsete, cu pozne, cu ,,bătălii” și cu o mare sete de cunoaștere. Cei care au copilărit în perioada anilor ’80-’90 vor face o frumoasă incursiune în trecut…

Ce-aș mai avea de spus? Eu vă recomand din inimă această cărțulie și vă invit s-o descoperiți, s-o simțiți pe cont propriu, să vă bucurați de minunatele ilustrații ce însoțesc lectura. Să nu permitem ca din cauza stresului și agitației ce nu guvernează viețile să ne uităm pe noi înșine. În ceea ce mă privește, putem spune că trăim cu adevărat, că suntem fericiți, doar dacă nu uităm că am fost copii cândva. Și este necesar să îndrumăm generațiile actuale și pe cele viitoare, să le determinăm să trăiască clipa, să se bucure de copilărie. Ce-ar putea fi mai frumos?

,,Am scris aceste opt povestiri mai întâi pentru mine, ca să fiu din nou copil, dar le-am scris și pentru cei care își doresc să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată.” – Adina Popescu

 Mulțumesc Editurii Arthur pentru șansa neprețuită de a citi această carte!

    ,,8 povestiri de pe Calea Moșilor” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

8 povestiri de pe Calea Moșilor

Reprezentativ

,,Jurnalul primei mele morți” de Ioana Duda

Există cărți care te zdruncină din adâncul sufletului, care te fac să arzi în propriile flăcări, care te scot din monotonia vieții cotidiene și-ți oferă ocazia de a renaște. O astfel de carte este ,,Jurnalul primei mele morți”. O carte, un jurnal, introspecția unui personaj feminin, un  monolog interior aflat la granița dintre normalitate și nebunie, discursul meditativ al unei persoane suferinde ce vrea să se sinucidă. O mare de cuvinte, un izvor de trăiri, amintiri și sentimente ce te trezește la realitate și te pune pe gânduri.

Am tot auzit vorbindu-se despre Ioana Duda, o tânără autoare căreia i se prevede un viitor strălucit. Am avut șansa de a-i citi cel de-al doilea roman și am fost de-a dreptul impresionat de profunzimea celor scrise. Am descoperit în spatele cuvintelor un suflet sensibil, cu numeroase cicatrici și răni necicatrizate, care respiră scriind. Așternând cuvintele pe hârtie povara i se ușurează, găsește puterea de a merge mai departe. Scrisul îl vindecă, este un pansament, arma cu care înfruntă realitatea crudă.

,,Mereu am spus că legile sunt bune atâta timp cât nu înlănțuiesc spiritul omului. Iar oamenii au nevoie să cânte. Să picteze. Să scrie. Să danseze. Să sculpteze. Ca să rupă lanțuri. Ca să mai aline dureri. Ca să aibă impresia că viața poate fi și frumoasă. Și chiar e, atunci când creează. Pentru că arta mai spală căcaturile și mizeriile în care ne înglodăm zi de zi.”

Valentina este o tânără de 32 de ani. Până la această vârstă a văzut, a auzit și a trăit multe. Poate prea multe. A iubit, s-a lăsat iubită, a făcut sex, a băut până n-a mai știut cum o cheamă. Și-a făcut de cap, a trăit fiecare clipă la intensitate maximă. A râs și a plâns. S-a bucurat și a suferit. A fost rebelă, s-a lăsat condusă de instinct. A scris o carte și a câștigat inimile multor oameni atât de diferiți, cu care nu are nimic în comun. Le-a obținut încrederea. Pe a lor și pe a persoanelor dragi din viața sa. Toată lumea are încredere în ea, numai ea nu.

Este ora 19.00. Cu paharul de băutură lângă ea, Valentina ia o hotărâre îndrăzneață: în dimineața următoare se va sinucide. Va muri, va părăsi această lume. Odată pentru totdeauna. Nimeni și nimic nu o poate împiedica să facă asta. Trebuie să scape din noroiul în care s-a adâncit tot mai mult. Viața este mai mult ca oricând un iad îngrozitor. S-a săturat să sufere, să-și simtă inima sfâșiată când se gândește la El. Nu e prima dată când se confruntă cu o asemenea durere, însă este ultima dată. Așa trebuie. Va pune capăt acestui calvar.

Până atunci va bea pahar după pahar și se va bucura de ultimele sale ore. Astfel începe să să vorbească cu îngerul său păzitor, pe care-l putem confunda adesea cu un djinn, ce nu este altceva decât propria-i conștiință, ultima fărâmă de rațiune. Singurul lucru rămas treaz. Orele trec și cei doi nu încetează să relateze amintiri, să zgândâre alte răni, să zâmbească la gândul momentelor fericite. Acest înger nu îi permite să cadă definitiv în depresie, în uitare. O ajută să rămână vie. Valentina oscilează între cele două extreme, timpul rămas trecând pe nesimțite.

,,Anul trecut am scos prima carte. Și ultima. Pe atunci nu știam. Atât de tare m-a înnebunit tot ce s-a întâmplat după, toți oamenii ăia care mă iubeau fără ca eu să fac ceva special, dimpotrivă, mă foloseam de ei. Mă hrăneam din atenția și dragostea lor și nu le dădeam nimic în schimb. Scriam. Îmi scriam sufletul și îl aruncam apoi în mijlocul lor, eu rămânând însă la o distanță considerabilă, care să îmi permită să mă ascund atunci când va fi fost cazul. Dar a fost cea mai mare realizare a mea de până atunci. Am simțit că, în sfârșit, mama mă poate iubi.”

Această nefericită nu este lăsată să cadă în mrejele morții. Nu. Pentru că miracolele pot avea loc oricând, mai ales pentru cei blestemați de soartă, nici ea nu este scutită de această compensație. Prietena sa Matilda o vizitează în miez de noapte, pe nepusă masă, și o salvează. Pentru că se iubesc foarte mult, pentru niciuna nu ar putea trăi fără cealaltă. Sunt două surori, un singur întreg, o inimă ce bate atât de tare încât aproape că sare din piept. Matilda îi interzice să urmeze calea spre pierzanie, să-și urmeze alegerea. Valentina adoarme și ocazia de a-și pune capăt zilelor în zori este pierdută. A trecut peste acest moment critic, a depășit un obstacol imens.

Povestea de față nu este doar povestea Valentinei, ci a oricărei femei care se lasă răpusă de iubire și care învie tot datorită iubirii. Acest jurnal este al nostru, al tuturor celor care, în anumite momente ale vieții, au impresia că totul s-a sfârșit, că nu mai pot continua. Oricât de rău ne-am simți, trebuie să ne păstrăm măcar o licărire de speranță, să credem în minuni, să le permitem să intre în viețile noastre, să-și facă culcuș în inimile noastre.

,, – Cum e când voi iubiți?

– Păi simți toată viața care curge prin tine. Parcă e un izvor de căldură care te străbate din creștetul capului până în vârful picioarelor. Și parcă te ridici, așa, de la pământ. Parcă nu mai există nimic în jur. Ești într-o bulă și nu mai auzi, nu mai vezi nimic. Simți doar liniște. E ca atunci când ajungi la mare, după un an în care ai râvnit să o vezi, ajungi pe plajă, îți arunci hainele din mers și te arunci pe nisip. Cu picioarele în mare. Închizi ochii și o asculți. Și simți soarele cum te străbate. Te cutreieră. Marea și soarele. Și nimic rău nu ți se poate întâmpla. Și nu ai greșit nimic, niciodată. Parcă ești curățat de orice păcat. Te afunzi în moment și dispare totul. Și tu dispari. E doar starea aia, de bine și ușurătate. Și nu mai există timp, spațiu, mamă, tată, copii. E doar ce-i în tine, în momentul ăla. Nu vrei să oprești timpul în loc. Nu. Doar trăiești. Și ești nespus de fericit.”

Vă recomand cu drag ,,Jurnalul primei mele morți”! Cu siguranță vă va plăcea această lectură altfel și veți aștepta ca și mine, de altfel, alte cărți scrise de Ioana Duda. Limbajul uzual, folosit în viața de zi cu zi vă va oferi un oarecare confort, de parcă v-ați regăsi cu un vechi prieten și ați sta la povești. Iubiți, lăsați-vă iubiți, iar deviza voastră să fie: CARPE DIEM!

   Părerile criticilor:

  • „Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ Ana Barton
  • „Citește-o numai după ce ți-ai scos masca pe care o porți prin lume. Dacă ești printre norocoșii cărora le vorbește pe limba lor, cartea asta s-ar putea să te învețe să arzi, așadar să te salveze.“ Cristina Nemerovschi

  Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această carte! ,,Jurnalul primei mele morți” poate fi achiziționat de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Sultana Kösem” de Aslî Eke

În ultima perioada este imposibil să nu auzim măcar pe cineva vorbind despre serialul ,,Kösem”, difuzat la Kanal D. O mulțime de telespectatori își petrec serile relaxându-se în fața micilor ecrane și urmărind o poveste desprinsă parcă din cele o mie și una de nopți. Este cert că povestea măreței sultane a avut și are un mare impact, că prinde la public. Și eu mă număr printre fanii acestei producții turcești, iar vestea publicării unei cărți referitoare la acest personaj m-a bucurat peste măsură. La doar o lună de la premiera serialului în România, Editura Corint a lansat volumul de față. Asta da promptitudine!

Am primit cartea a cărei copertă m-a cucerit de la prima vedere și m-am apucat imediat de citit. De la început am fost conștient că am în față o operă de ficțiune și că n-are nicio legătură cu serialul, de altfel rodul imaginației unor producători. Am parcurs paginile cu parfum de cerneală cu o nespusă plăcere. Am avut impresia că eu însumi sunt parte a acestei povești, că fac o călătorie la începutul secolului al XVII-lea și că mă pierd într-o lume diferită, condusă după alte legi și principii, dar care nu încetează să uimească.

,,De cum a rostit cuvintele, a început să-mi mângâie părul asemenea unei mame afectuoase. Prin acest gest al său reușise să-mi mai domolească temerile. Și tot ce gândisem doar cu puțin timp în urmă despre această femeie. Experiențele mele de mai târziu aveau să mă învețe că frica reprezintă începutul unor griji nefondate.”

Despre sultana Kösem s-au scris și s-au vehiculat multe. Părerile istoricilor sunt împărțite. Un lucru e sigur: această femeie a reușit să conducă un imperiu, să-i asigure o oarecare stabilitate timp de decenii. După măreața Hürrem, curajoasa Nurbanu și preafrumoasa Safiye a început epoca lui Kösem. Deprinzând de la strămoașele sale calitățile unei Valide Sultan (sultană-mamă), a manipulat bărbații din viața sa, a făcut orice pentru bine copiilor săi și al Imperiului Otoman. Deși după ea au mai existat și alte femei care au ținut statul în frâie, în perioada cunoscută ca și Sultanatul Femeilor (Kadını Saltanatı), niciuna nu a reușit să aibă o activitate vastă asemenea sultanei Kösem, să ajungă la nivelul și gloria ei.

Sultanul Ahmed s-a îndrăgostit nebunește de această femeie, i-a pus lumea la picioare, a eliberat-o și s-a cununat cu ea. O onoare de care puține sultane au avut parte. Influența sa nu s-a manifestat doar în cadrul haremului, în spatele zidurilor groase de la Topkapî. A atras de partea sa oameni politici, ulemale, ieniceri. A câștigat inimile poporului prin activitatea sa caritabilă. S-a îngrijit de cei bolnavi, de cei săraci, de femei și copii, deopotrivă.

,,Cu fiecare apus de soare se ridica un miros care suprima izurile de mirodenii și pește ce împresurau orașul. Bineînțeles că nu era mirosul Istanbulului care putrezea sau al Bosforului pe care un iubit îl lăsa în urmă în strigătele unei zile pierdute. Acesta era un miros proslăvit de haosul creat de teamă și depravare, mirosul poruncilor și al celor zdrobiți de aceste porunci. Se răspândea pe străzile înguste și noroioase, dar și prin piețele devenite cele mai frecventate locuri de trăsurile ale căror perdele ascundeau comori misterioase. Acest miros este suprimat doar de creațiile Marelui Sinan.”

A fost regentă, sultană-mamă, s-a precupat de bunăstarea dinastiei. De asemenea, tot ea a contribuit la interzicerea fratricidului și la modificarea unor tradiții străvechi. Pentru prima oară sultanul nu-și mai ucidea frații, permițându-le să stea închiși în ,,cușca de aur”. Totodată, succesiunea dinastică nu se mai realiza exclusiv din tată în fiu, frații sultanului având șansa de a fi încoronați la rândul lor.

Este greu, dacă nu chiar imposibil, să rezumi viața unei asemenea personalități într-o carte, darămite în câteva rânduri. Tânăra autoare Aslî Eke nu a avut de gând să scrie o biografie propriu-zisă, nici o lucrare de ficțiune care să contrazică adevărul istoric. Nu. Ea nu a făcut altceva decât să umple niște lacune ale istoriei, având la bază o documentare temeinică. A dorit să ofere o altă imagine a lui Kösem care, înainte de toate, înainte de a fi o sultană favorită (haseki), o Valide Sultan admirabilă, o mamă dedicată și o soție iubitoare, a fost femeie și om. Cu defecte și calități. Cu slăbiciuni și puncte tari. Cu lumină și întuneric. A avut de toate, căci fără acest echilibru dintre bine și rău n-ar fi ajuns niciodată sultana Kösem (lidera, conducătoarea).

,,Magia cuvântului ,,palat” mă învăluise deja. Acum aveam să o ascult pe femeie și să-i respect ordinele. Întunericul căzuse peste mine, învățam să nu mă mai tem de întuneric, dar în același timp speram ca el să mă ajute. În sufletul meu, doliul se încheia treptat, pentru prima dată eram singură că soarele va răsări și pentru mine. Doliul nu era sfârșitul, el putea fi considerat un nou început…”

Cartea debutează cu plecarea tinerei grecoaice Anastasia din insula Tinos și îmbarcarea sa forțată pe un vas otoman. Datorită frumuseții sale izbitoare a fost trimisă drept cadou proaspătului sultan Ahmed I. În această situație, este conștientă că nu se va mai întoarce niciodată acasă, că nu va mai auzi graiul grecesc pe care-l iubește atât de mult. O parte din sufletul său rămâne pe meleagurile natale, însă o așteaptă o nouă viață, o aventură care o va schimba radical.

Apele Bosforului o întâmpină, urându-i bun venit. Locul în care a ajuns pare să o fi așteptat dintotdeauna. Câțiva eunuci o duc la palatul Topkapî. Chiar dacă Măria Sa nu se află în capitală, Anastasia deține deja un statut în harem. Devine sultană fără să fi născut vreun fiu, îl vrăjește pe Ahmed cu frumusețea și mintea sa. Duce o viață de huzur, își face prieteni și-și petrece zilele răsfățându-se cu bunătăți, consumând alcool, fumând din narghilea.

,,Râsul lui mărturisea într-un fel că destinele noastre se vor intersecta doar într-un punct, fără să se unească vreodată; pe măsură ce râdea, părea că plânge. Când a încetat, îi dispăruseră și gropițele din obraj. În fața mea stătea un copil, ca și mine; în timp ce-mi săruta mâinile care ardeau în palmele lui fierbinți, mi-a răspuns la întrebare.

– Momentul în care îmi întâlnesc îngerul păzitor.

Sărutările îi erau blânde, la fiecare sărutare își închidea  strâns ochii. Era obișnuit să rămână în întuneric.”

Tânăra face totul după bunul plac, făcându-se remarcată prin caracterul rebel, libertin. Mama lui Ahmed, sultana Handan, nu-i pune bețe-n roate, ba chiar moare curând. Cadâna Mahfiruze Hatice îi naște sultanului un fiu, însă noua Anastasia, botezată Mahpeyker Kösem, este o sultană prin felul de a fi, născută pentru a conduce.

Pe parcursul  întregii cărți este prezentată latura ascunsă a lui Kösem. Îi aflăm gândurile, sentimentele, minciunile. Aslî Eke conturează cu mult talent portetul psihologic al acestei femei mărețe. Viața de la palat este prezentată în culori vii și tonuri cenușii, cu monotonia și farmecul său. Cu râsete și lacrimi, cu loialitate și infidelități, cu intrigi. În harem orice este permis, întrucât acest loc este guvernat de dragoste și război. Un rai în mijlocul iadului, un colț de infern în întinsul paradis.

,,- Sigur te vei întoarcem, Kosem; te vei întoarce pentru mine… te vei întoarce pentru că eu te doresc, te iubesc și mi-e dor de tine. Pentru că tu ești cea pe care o iubesc cu adevărat.

A gemut ca un animal în agonie. Da, el se gândea la mine; simțisem asta din frământările copacilor ce dispăreau în urma mea și din tresăririle inimii mele. Îl puteam auzi cum mă striga în fiecare zâmbet al lui Cemal sau când Firuze își trăgea brusc răsuflarea. Am înțeles; aveam să fiu mereu în față.”

În acest loc de basm, închis între patru pereți, Kösem cunoaște lumea, libertatea, iubirea. Depășește orice obstacol și renaște de fiecare dată din propria cenușă, devenind și mai puternică și mai curajoasă, pregătită pentru a înfrunta viața. Și, într-un final,  vine și vestea mult așteptată: Kösem urmează să-i ofere un prinț Măriei Sale.

Citind rândurile ce denotă măiestrie nu te-ai gândi nici măcar o clipă că au fost așternute pe hârtie de o adolescentă. Scriitura este complexă și te prinde în mrejele poveștii, fără a-ți mai da drumul. Cu toate că firul narativ cuprinde doar primii doi ani de la venirea Anastasiei în metropola de pe Bosfor, cartea lui Aslî Eke reprezintă o lectură de excepție, pe care vi-o recomand tuturor!

Pregătiți-vă pentru a face cunoștință cu lumea din spatele vălului, cu băile lungi la hamam și cu niște persoanaje atent creionate. Sunt sigur că vă va plăcea această escapadă în Orient, departe, într-o epocă de mult apusă…

   Mulțumesc Editurii Corint pentru șansa neprețuită de a citi această bijuterie literară! ,,Sultana Kosem” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile editurii, nu ezitați să-i accesați pagina de facebook

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru sultana kosem aslî eke

Reprezentativ

,,Biblioteca sufletelor” de Ransom Riggs

În februarie 2015 și 2016 am citit primele două volume din faimoasa serie ,,Miss Peregrine” și, din fericire, am reușit să păstrez tradiția. Într-un alt februarie m-am delectat cu sfârșitul trilogiei, i-am regăsit pe Jacob și pe restul copiilor deosebiți și am continuat să-i însoțesc în niște aventuri fără de seamăn. Pe tot parcursul lecturii am sperat din adâncul sufletului  că povestea nu se va sfârși aici și acum, că va mai continua, că voi avea șansa să mă mai bucur de universul țesut cu măiestrie de Ransom Riggs.

„După finalul plin de suspans al volumului Oraşul pustiu, cititorii se vor arunca fără să stea pe gânduri în noua aventură; şi nu vor fi dezamăgiţi.” RT Book Review

Pentru cei care nu au reușit să citească primele două volume, această serie fascinantă prezintă istoria lui Jacob, un băiat ce descoperă, după moartea bunicului său, că este diferit de ceilalți adolescenți, de ceilalți oameni. A moștenit un dar pe cât de ciudat, pe atât de important. Este un copil deosebit capabil să zărească sufletele-pustii. Un șir de evenimente îl aduce în Anglia unde face cunoștință cu alții copii asemenea lui, cu puteri stranii, ținuți în siguranță în bucla temporală a ymbrynei Miss Peregrine.

,,Ăsta era cel mai greu lucru de imaginat. N-aș fi putut face asta niciodată: o iubeam pe Emma și îi mărturisisem asta. Și n-aș fi părăsit-o pentru nimic în lume. Și nu fiindcă eram nobil, curajos sau un cavaler. Nici pe departe. Mă temeam că dacă o părăseam aș fi murit de durere.”

Această femeie care se poate metamorfoza în pasăre încearcă să-i apere pe deosebiții săi de strigoi și de suflete-pustii. Ea și alte ymbryne sunt răpite, rând pe rând, de către nemilosul Caul. Fiind în joc propriile lor vieți, ba chiar ale tuturor deosebiților, Jacob și prietenii săi, o trupă pestriță, pornesc într-o aventură de mari proporții.

Acum, în cel de-al treilea volum, Jacob, mult iubita sa prietenă Emma și câinele vorbitor Addison sunt nevoiți să călătorească într-o Anglie victoriană cu ajutorul luntrașului Sharon, să depășească barierele temporale. Ajung în Pogonul dracului, o mahala rău famată, unde talentele deosebiților sunt, pur și simplu, vândute. Îl cunosc pe Bentham, un personaj bizar, fratele lui Miss Peregrine și a lui Caul, cel care-i și găzduiește, de altfel.

,,Pentru altcineva modul în care și-a înăbușit durerea putea să pară destul  de aspru, dar eu o cunoșteam mult prea bine, așa că o înțelegeam perfect. Avea o inimă mare cât Franța și puținii norocoși la care ținea puteau fi siguri că-i iubea cu fiecare colțișor al acelei inimi – dar aceeași mărime era cea care îi cauza și probleme. Dacă se lasă copleșită de sentimente, ar fi fost prea mult pentru ea. Așa că, trebuia  s-o îmblânzească, s-o facă să tacă. Să expedieze suferințele spre o insulă care se umplea rapid cu ele, un loc unde avea să se mute și ea într-o zi.”

De la acesta află adevăratele planuri ale strigoilor. Caul dorește să se folosească de cele 12 ymbryne pentru a descoperi Biblioteca sufletelor. După cum probabil intuiți, pe rafturile acestei biblioteci nu se găsesc tomuri prăfuite, ci recipiente conținând sufletele mai mult sau mai puțin puternice ale unor deosebiți din trecut.

Hotărăsc cu toții, de comun acord, să folosească mașinăria lui Bentham și să pătrundă în fortăreața strigoilor, dincolo de zidurile de nepătruns. Pentru asta, Jacob aproape că-l sacrifică, cu părere de rău, pe sufletul-pustiu cu care se poate spune că se împrietenise. Pentru prima oară a descoperit că poate comunica cu aceste ființe înfricoșătoare, că le poate controla. Acest talent îi permite, totodată, să privească dincolo de aparențe, să găsească raza de lumină din întunericul de nepătruns.

,,Doar o poveste. Era unul din adevărurile care-mi defineau viața: faptul că, indiferent cât de mult aș fi încercat să le aplatizez, să le fac bidimensionale, prinse pe hârtie și sub cerneală, mereu aveau să existe povești care refuzau să rămână între copertele unei cărți. N-a fost niciodată ,,doar o poveste”. Eu înțelegeam cel mai bine: o poveste îmi acaparase întreaga viață.”

Emma și Jacob își duc la îndeplinire misiunea, își găsesc prietenii și pe ymbryne în spatele unor gratii. Caul încearcă să-l tragă pe sfoară pe băiat, cerându-i sprijinul, întrucât el este singurul capabil să vadă urnele cu suflete. Jacob și tovarășii săi decid să poarte o luptă contra strigoilor, apelând la ajutorul sufletelor-pustii. Când credeau că aproape i-au nimicit, sunt prinși și amenințați. Jacob se vede în situația de accepta doleanțele lui Caul în schimbul vieții lui Miss Peregrine.

Odată ce vor fi găsit biblioteca pierdută, vor bea Caul și trădătorul de Bentham din izvorul puterii și al nemuririi? Vor reuși deosebiții și ymbrynele să-i înfrângă pe strigoi și să le zădărnicească planurile? Mai există vreo șansă ca dominația malefică a lui Caul să fie împiedicată? Emma și Jacob vor avea un viitor împreună, se vor putea lăsa conduși de glasul inimii?

În ,,Biblioteca sufletelor” se prezintă un istoric al deosebiților, aducându-se la cunoștința cititorului detalii despre acest univers incredibil, înțesat de magie și erudiție. Scriitura lui Ransom Riggs este de o complexitate uimitoare, creând un cadru propice acestor peripeții, pe care vă invit să le descoperiți. Nu am nicio îndoială că vă vor plăcea 🙂

  Mulțumesc Editurii Young Art pentru ocazia de a citi această carte de excepție! ,,Biblioteca sufletelor” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii. Nu uitați că editura vă oferă șansa de a achiziționa întreaga trilogie, alături de 10 fotografii ,,deosebite”, într-un pachet nespus de avantajos. 

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Miss Peregrine 3. Biblioteca Sufletelor

Reprezentativ

,,Ultimul avanpost” de Lavinia Călina

V-am spus deja că o ador pe Lavinia și că-mi face deosebită plăcere să-mi petrec timpul în compania cărților sale. ,,Neamul Corbilor” m-a fascinat, așa că a venit timpul să mă delectez cu o altă serie a mult talentatei autoare. Am citit primul volum din ,,Ultimul avanpost” și am fost profund impresionat. Îmi este imposibil să-i înțeleg pe cei care consideră literatura română contemporană ca fiind ,,de calitate îndoielnică”. Se înșală amarnic. Această poveste este dovada vie pentru a demonstra că autorii români pot scrie la fel de bine ca cei de peste hotare, că nu sunt cu nimic mai prejos.

 Lavinia Călina reușește să creioneze în această distopie incredibilă un portret interesant al României. După cel de-Al Treilea Război Mondial, în anul 2046, România își readună forțele și încearcă să se reorganizeze. Monarhia se află la conducere, impunând un regim totalitar. Imaginea țării este diferită de cea pe care o știm cu toții, prezentând și o evidentă notă dezolantă. Ca și  cum progresul acestei națiuni ar fi fost încetinit și amânat în mod intenționat.

,,Mă trase spre el și mă sărută. Un sărut ce era mai degrabă o demonstrație de forță din partea lui, decât un gest romantic. Era o încununare a propriei victorii și un semn al înfrângerii mele. Cum și-au dezlipit buzele de ale mele, m-am și tras înapoi. Furia din ochii lui a fost înlocuită de dezgust.”

Există o distincție clară între cele două clase sociale: cei bogați, cei aflați în funcții de conducere, scăldați în lapte și miere, și restul oamenilor, victime ale acestui regim, ale lipsurilor și ale raționalizării alimentelor. Îmi este imposibil să nu mă gândesc la ,,Legenda” de Marie Lu, la ,,1984” a lui George Orwell, cărți în care sunt atât de bine conturate regimuri politice totalitare din SUA, respectiv Marea Britanie. De aceea, ,,Ultimul avanpost” poate fi pus laolaltă cu aceste titluri de excepție.

Personajul principal este Diane, o tânără frumoasă, fiica ministrului de interne, care, din păcate sau din fericire, este logodită cu prințul Alex. De când se știe, această viitoare noră a Casei Regale a cunoscut o viață lipsită de griji. Nu i-a lipsit nimic niciodată, a primit totul pe tavă. Cu excepția, afecțiunii și a iubirii adevărate. Face parte din înalta societate, însă nu este prea încântată de existența sa plictisitoare, de fațadă. Și-ar dori mai multă libertate, să fie un om obișnuit care nu se preocupă 24 din 24 de modul în care îi stă părul, dacă discursurile învățate pe de rost îi ies bine, dacă îi face pe plac prințului. Totuși, Diane, ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să devină realitate…

,,Cei ca mine? Dar cine eram eu? În ochii lui și ai prietenilor săi eram produsul unei societăți lipsite de compasiune, în care fiecare speră să-i fie lui bine, o societate mecanică care nu pleacă urechea la problemele celorlalți. Care nu se sinchisește să întindă mâna celor care cer ajutor. Ne preocupăm de lucrurile lipsite de sens, lucruri inutile. Am șters definitiv din limbajul nostru cuvinte precum  comunitatea, fraternitate, onoare, unitate, etică, valoare, libertate, moralitate, le-am înlocuit cu singurătate, izolare, sclavie, frică, teamă, lașitate și am instalat o stare de paralizie din care cu greu aveam să ne trezim.”

Într-o zi de sărbătoare, cuplul princiar face câteva vizite oficiale prin regat, ține discursuri și este aplaudat frenetic de popor. Când ajung la Timișoara, în saraca regiune 5,  Diane îl scapă pe Alex dintr-o tentativă de asasinat. Totul după ce, cu câteva ore mai înainte, Alex își vărsase nervii pe logodnica sa. O zi cum nu se poate mai perfectă pentru Diane, dar care nu se termină aici. Este obligată să-l însoțească pe prinț într-un club de noapte de lux, unde, în mod neașteptat, reușește să se destindă. Să danseze și să bea. Și să-și înșele logodnicul cu bodyguardul Dan, ce se alăturase în acea zi suitei sale.

În toată această învălmășeală, Diane este răpită de cel care trebuia să-i ofere, de fapt, protecție. Este sechestrată, trece printr-o perioadă critică, întrucât nu-și mai ia pastilele. Fără să vrea este prinsă într-un joc periculos. Îl ajută pe Dan să-și salveze din mâinile autorităților și ajunge o proscrisă. Nu mai poate da înapoi, căci a rămas, brusc, fără familie. Încet-încet descoperă lucruri uimitoare, află despre experimentele făcute de armată asupra unor copiii pentru a face din ei niște soldați de elită, puternici și de neînvins.

,,Dar ce faci cu realitatea? Ce faci atunci când viața de zi cu zi devine coșmar, atunci când te pierzi printre minciunile altora, când tu devii doar o umbră, o iluzie  menită să hrănească imaginația altora… atunci trebuie să alegi: continui să fii o nălucă pe care o disprețuiești, sau te trezești, îți iei viața în propriile mâini și lupți împotriva propriilor tăi creatori?” 

Ceea ce știa despre propria viața se dovedește a fi o minciună. Ea însăși este rezultatul unor astfel de experimente. Și, treptat, începe să-și recapete memoria. Are de făcut o alegere dificilă: să lupte alături de rebeli contra sistemului sau să-și accepte moartea fără drept de apel. Ce decizie va lua Diane? Va putea suporta un război de o asemenea anvergură, un război cu autoritățile și cu propria persoană? Va duce dorul vieții lipsite de griji? Va înțelege cât este de complicată situația regatului? Și cine este ea cu adevărat?

Vă invit să lecturați această carte minunată! Sunt sigur că povestea Dianei vă va fascina și că o veți însoți cu drag în peripețiile ce o așteaptă. Veți învăța alături de ea lecția aparențelor înșelătoare și a alegerilor ce-ți pot salva sau distruge viața. Veți sta cu sufletul la gură, veți trăi totul la intensitate maximă. Și veți aștepta cu nerăbdare să citiți continuarea.

      Părerile criticilor:   

  • ,,Dacă te-a atras trilogia Jocurile foamei, trebuie să citești Ultimul avanpost. Vei fi fascinat!” (Radical Art)
  • ,,O distopie în context autohton care, culmea!, îți este în același timp foarte familiară, dar și exotică. O alegere perfectă pentru serile târzii.” (Anna Vary)

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru ocazia de a citi această carte de excepție! Aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Blestemul zorilor” de Lavinia Călina

Nu demult, am descoperit-o pe Lavinia Călina datorită cărții sale ,,Copiii întunericului”. Am fost de-a dreptul fascinat de scriitura lejeră, de povestea țesută din ițe încâlcite, de genul pe care l-a adoptat. Se știe că fantasy-ul se numără printre favoritele mele și că nu mă abțin de la lectura unei povești cu un strop de magie (sau poate mai multă, căci nu strică niciodată 😀 ). Am citit și ,,Blestemul zorilor”, cu o mare nerăbdare și curiozitate. Iar acum nu mai am niciun dubiu că seria ,,Neamul Corbilor” se numără printre cele mai bune citite de mine. Lavinia Călina scrie bine, ba chiar foarte bine, reușind să te captiveze încă de la primele pagini și să te țină cu sufletul la gură până la sfârșit.

Din punctul meu de vedere, volumul al doilea este și mai fain decât primul, astfel încât nici nu vreau să-mi închipui cum va fi al treilea. Nu simți cum zboară timpul în compania acestei cărți, pe care, pur și simplu, o devorezi și care n-ai dori să se mai termine. Însă când ajungi la final ești euforic, de parcă ai fi rămas prins în mrejele poveștii. Euforic și nerăbdător să afli ce se va mai întâmpla. Și, în tot acest timp, te rogi ca Lavinia Călina să scrie continuarea cât mai repede și să nu se limiteze la o trilogie. Vrei mai mult de-atât și pe bună dreptate!

,,E momentul acela când realizezi că nimic din ce ai mai face nu te va salva. Orice acțiune devine inutilă, orice gând e în zadar. E revelația aceea că asta a fost tot, că nu mai poți schimba nimic. Clepsidra e la ultimul fir de nisip. Întreaga viață îți trece prin fața ochilor, toate emoțiile trăite, toate visele avute, toate cuvintele rostite, toate revin în mintea ta. Atunci, în clipa aia dinainte de a te abandona în brațele reci ale morții, atunci îți simți cu adevărat viața. Te agăți de clipa aceea și o trăiești cu atâta intensitate cum nu le-ai trăit pe toate celelalte la un loc, căci asta e ultima.”

Acțiunea se desfășoară pe plaiuri mioritice, într-un colțișor din această Românie frumoasă și urâtă, impresionantă și dezgustătoare, deopotrivă. Printre oamenii de rând trăiesc și vrăjitori înzestrați cu puteri magice. Există patru neamuri, patru clanuri diferite, cărora le este imposibil să conviețuiască în liniște și pace. Dintre toate, neamul Corbilor este cel mai puternic, cel mai însetat de sânge și putere. În primul volum, Nicol s-a văzut nevoită să depună un jurământ și să devină un Corb. Însă prietena sa cea mai bună, Roxana, s-a îndrăgostit de un Lup. Au fugit cât de mult au putut de magie și de această realitate crunte, dar nu s-au putut ascunde…

Cele două află că sunt surori și descendente ale Corbilor. Acum, în cel de-al doilea volum, situația se precipită. Nicol se află într-o mare dilemă, într-o luptă cu ea însăși. I-a ales pe Corbi pentru fiul său, Ovidiu, viitorul șef al clanului, dar o doare inima când se gândește la Roxana, pe care încearcă s-o recupereze din mâinile Lupilor. Din păcate, temerile i se confirmă, căci Roxana intră în neamul celui pe care-l iubește, lăsându-se mânată de glasul inimii.

,,Ciudat, dar cu cât mai mult îți planifici viața, cu atât mai mult te surprinde când se dă totul peste cap. În ultima vreme încetasem să-mi mai fac planuri și încercam să trăiesc clipa, căci știam că nimic nu avea să țină prea mult.”

Acum Nicol o poate omorî pe această trădătoare și niciuna dintre ele nu mai vede fața adevărată a celeilalte. Deși se iubesc nespus, se lasă influențate de cei din jur, de aparențe, considerându-se dușmance. Pe fondul conflictelor sângeroase dintre neamuri nu sunt capabile să gândească limpede…

Nicol se zbate pentru binele său, al lui Ovi, și face tot posibilul pentru a-l impresiona pe Radu într-un mod involuntar și inconștient. Își mărește puterea pe zi ce trece, omorând Lupi și Roibi, fără să-și dea seama se schimbă. Nu mai este Nicol cea de odinioară, indepedentă, libertină. În acest timp, Roxi se antrenează și intră într-un joc al supraviețuirii. Totul este diferit pentru ea acum. Prietena de altădată îi este dușman de moarte. Îl mai are doare pe Liviu și un clan care a primit-o în sânul său cu scepticism.

,,În minte nu-mi veneau decât imaginile ultimei noastre întâlniri! Cât de mult se poate schimba o persoană! O persoană pe care credeai că o cunoști, împreună cu care ai trăit atâta vreme și alături de care ai împărtășit atât clipe bune, cât și clipe grele. E ciudat cum unele prietenii, în loc să devină mai frumoase, se pierd în negura timpului și devin simple amintiri, dar mai rău e când devin rivalități.”

Situația se agravează și mai mult când Roxi și Liviu au un accident de motocicletă. Ea scapă teafără, însă Liviu nu mai are mult de trăit. Împreună cu Ștefan, fratele acestuia, se văd nevoiți să ia cea mai grea decizie cu putință: s-o convingă pe Nicol să-l vindece pe Liviu cu talentul său. În lumea asta orice are un preț, iar orice faptă atrage după ea și consecințe. Ceea ce Nicol nu știe e că se apropie de moarte, de împlinirea blestemului zorilor.

Va fi Liviu vindecat? Ce preț va plăti Nicol pentru o altă mare greșeală? Neamul Corbilor va câștiga supremația asupra lumii?

Vă invit să citiți ,,Blestemul zorilor”, să vă alăturați celor două protagoniste într-o aventură fără limite! Cu siguranță vă va plăcea să mânuiți magia, să luptați dincolo de barierele vizibilului. Le veți îndrăgi pe Nicol și Roxi, două tinere fermecătoare, și vă veți convinge că nimeni nu se poate ascunde de destin și de ceea ce i-a fost predestinat. Înarmați-vă și înfruntați realitatea, oricât ar fi ea de crudă!

Mulțumesc nespus Editurii Herg Benet pentru șansa neprețuită de a mă aventura în acest univers al literelor și al magiei! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (alături de alte titluri by Lavinia Călina), dar și din librăriile partenere. 

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Noaptea de foc” de Eric-Emmanuel Schmitt

Unele cărți sunt scrise doar pentru a destinde publicul și pentru a-l ajuta să se elibereze de tot stresul cotidian. Altele îl implică pe cititor, îl determină să se identifice cu cele scrise, să treacă fiecare cuvințel prin cele două filtre ale sale: mintea și sufletul. O astfel de carte este ,,Noaptea de foc”, ca oricare alt titlu ce poartă semnătura lui Eric-Emmanuel Schmitt. După ,,Oscar și Tanti Roz”, respectiv ,,Domnul Ibrahim și florile din Coran”, am avut deosebita plăcere de a ține în mână acest volum, pe care l-am citit cu o deosebită plăcere.

Acum, după ce am dat ultima pagină, nu știu ce să spun. Că mi-a plăcut nespus nu ar fi suficient. Această minunăție de carte te zdruncină din adâncul sufletului, te macină picătură cu picătură, culminând cu o furtună de nisip. Ești acoperit din cap până-n picioare, simțurile îți sunt inundate și te topești sub acțiunea soarelui dogoritor. Focul te învăluie ca o mantie distructivă și protectoare, deopotrivă. Asculți liniștea nopții și lași să-ți curgă o lacrimă pe obraz…

,,O călătorie adevărată constă întotdeauna în confruntarea unor plămădiri ale imaginației cu o anumită realitate, situându-se între aceste două lumi. Atunci când nu pornește la drum cu nici o așteptare, călătorul nu va vedea decât ceea ce poate fi văzut cu ochii; în schimb, dacă și-a format deja în închipuire o imagine a locului pe care-l vizitează, va vedea mai mult decât se arată privirii și, dincolo de clipa prezentă, îi va întrezări trecutul și viitorul; și chiar dacă ar suferi o dezamăgire, aceasta i-ar fi mult mai de folos și l-ar îmbogăți oricum, spre deosebire de un simplu proces-verbal.”

În această ultimă carte, Schmitt alege să facă o dezvăluire, alege să împărtășească o experiență ce i-a marcat existența odată pentru totdeauna. La vârsta de doar 28 de ani a renăscut din propria cenușă asemenea păsării Phoenix. S-a născut din nou în deșert, fiind o altă persoană, una care a descoperit niște taine ale acestei lumi complicate. Iar totul a început cu o propunere venită din partea regizorului Gerard de a face un film despre Charles de Foucauld. Tânărul conferențiar din Lyon a acceptat fără să știe că viața și divinitatea aveau să-i ofere o lecție.

Astfel, Eric și Gerard ajung în Sahara algeriană pentru a vedea cu proprii ochi locul unde călugărul și-a petrecut ultimii ani de viață și fortăreața construită de acesta la Tamanrasset. Călătoresc câteva zile prin deșert, alături de un grup pestriț de turiști, sub atenta supraveghere a ghidului tuareg Moussa. Descoperă pe propria piele arșița, mersul pe cămile, pașii făcuți printre dunele de nisip, asfințiturile femecătoare și nopțile friguroase. Însă pentru Eric nu este doar o simplă expediție, ci o căutare a unor răspunsuri, o căutare a eului său interior.

,,Din vârful unei dune, Abayghur scruta zarea. Linia orizontului i se reflecta în ochi, împărțindu-i în două, o jumătate de cer limpede, o jumătate de pământ întunecat. Nu reușeam să ghicesc sentimentele care se perindau dincolo de această reflexie. Stătea drept, de nepătruns, placid și etern, ca și lumea.

S-a lăsat o tăcere grea, compactă. Iată-ne singuri, pentru zece zile, în inima deșertului.

Nici o cale de scăpare.

Începea aventura.

Avea oare să fie un calvar, sau un extaz?”

Deșertul, văzut prin ochii protagonistului, capătă o aură magică, inexplicabilă. Această mare aurie pare să ascundă cheia universului, locul în care oricine și orice este ,,dezbrăcat” de secrete. Un spațiu interminabil, un tărâm ce face legătura între lumea noastră și cea de dincolo. În această țară a contrastelor, totul este sacru, totul capătă o însemnătate și o valoare. Aici par să conviețuiască toate zeitățile pământului, toate credințele, adevărul suprem strecurându-se printre firele de nisip, stâncile golașe și puținele plante ce îndrăznesc să-și ducă traiul pe aceste meleaguri.

Eric parcurge un drum inițiatic, fapt pentru care-l putem considera un veritabil personaj al bildungsromanului. Se îndrăgostește de deșert și îl simpatizează pe ghidul tuareg. Se înțeleg fără a ști limba celuilalt, căci inimile lor deprind graiul acestui loc veșnic torid. Din prea multă îngâmfare și o oarecare inconștiență, se depărtează de grup și se pierde printre stânci. Petrece o noapte de unul singur, luptându-se cu el însuși pentru supraviețuire. Are parte de o revelație, o revelație pe care o primește el – un ateu, dar căreia îi dă ascultare, îi permite să se cuibărească în sufletul său. Poate că totul a fost doar un delir, însă cert este că i-a schimbat perspectiva asupra lumii. A învățat să creadă, să accepte și, cel mai important, să asculte. Glasul naturii, glasul inimii…

,,Țara mea… Aveam o țară? Acum știam că vin de nicăieri și că nu merg nicăieri. Doar rătăcesc. Am primit soarele la zenit. Țara mea? Deșertul e țara mea, fiindcă e o țară a celor fără de țară. E țara oamenilor adevărați, care se eliberează de orice legături. E țara lui Dumnezeu.”

Eric dinainte de călătorie nu mai este același cu cel de după. L-am putea compara cu Santiago din ,,Alchimistul” de Paulo Coelho. Amândoi au căutat ceva și au ajuns să-l găsească unde se așteptau mai puțin: lângă ei, uimitor de aproape. Santiago râvnea după o comoară, pe când Eric dorea niște răspunsuri. Stilul în care sunt scrise cele două cărți este cât se poate de asemănător. Personal, îmi oferă aceleași trăiri, senzații. Poate că exagerez sau poate că nu, dar pentru mine Schmitt este Paulo Coelho  al Europei, al lumii francofone. Le citesc cărțile cu aceeași plăcere, cu aceeași sete, de parcă aș fi pierdut într-un deșert al ignoranței…

Vă recomand  cu mult drag ,,Noaptea de foc” a lui Eric-Emmanuel Schmitt! Vă veți abține cu greu să subliniați (să transcrieți) toate ideile și conceptele pe care autorul nu ezită să le expună. Veți citi această poveste, vă veți dori să trăiți și voi o noapte de foc în Sahara și veți aștepta o revelație. Însă nu uitați: deschideți-vă mințile și inimile și simțiți adevărul. Îl veți putea găsi în fiecare particulă ce vă înconjoară…

     Păreri: 

  • ,,Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
  • ,,Schmitt îmbină relatarea foarte personală a experienței mistice cu superbe dialoguri pe tema spiritualității purtate cu tovarășii săi de călătorie. Fie că sunt sceptici, atei sau credincioși fervenți, fiecare are ceva de spus și de împărtășit.” (Lire)

Mulțumesc mult Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! Aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte titluri din seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile Libris, nu ezitați să le dați un like pe pagina de facebook 🙂 

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagine similară

Reprezentativ

,,Steaua polară” de Martin Cruz Smith

Cu ceva timp în urmă citeam ,,Parcul Gorki”, o excelentă carte, prima din seria dedicată personajului Arkadi Renko. Traducerea celui de-al doilea volum în limba română nu m-a lăsat indiferent, căci îmi doream nespus să aflu prin ce peripeții mai trece scumpul nostru anchetator. Simțeam nevoia să citesc un thriller, să mă bucur de o astfel de poveste, plină de aventură și suspans, și am recurs la a citi ,,Steaua polară”. Iar acum nu pot decât să afirm că am avut parte de o lectură minunată, extrem de plăcută, încât nici nu am simțit cum zboară paginile și cum trece timpul. Și asta vi-o spune un cititor care nu este fan al romanelor polițiste. Martin Cruz Smith și scrierile sale sunt, fără doar și poate, o excepție.

Pentru cei care nu-l cunosc, Arkadi Renko este un achetator de succes din Moscova. În primul volum al seriei are de-a face cu un caz complicat, straniu și care ajunge să-i schimbe viața odată pentru totdeauna. Este un detectiv veritabil, înzestrat cu o inteligență nativă, capabil să pună cap la cap indiciile și să dezlege și cele mai încâlcite mistere. Personal, îl privesc ca pe un Hamlet într-o variantă modernă, rusească, dar la fel de talentată.

,,- Cuvintele, zicea Zina, te eliberează, te doboară sau te întorc pe dos. Fiecare cuvințel e o armă, un lanț sau o pereche de aripi…”

În cele din urmă, a ajuns să fie internat într-o clinică neuropsihiatrică, din cauza ,,instabilității” sale politice. Acum, în partea a doua, Arkadi este îmbarcat pe un vas de prelucrare a peștelui. A fost exilat, cu puțin ajutor, în estul Siberiei, a schimbat câteva slujbe temporare și a reușit să facă o schimbare. Căci Steaua Polară este asemenea unui guri proaspete de aer, asemenea unei escapade în largul Mării Bering departe de autorități și de KGB. Deși cu puțin timp în urmă era un om important, care se bucura de o viață oarecum normală, acum nu este decât un simplu muncitor, o relicvă al celui decăzut.

Autorul Martin Cruz Smith reușește să creioneze într-o manieră cât se poate de realistă situația politică a anilor ’80. O Rusie comunistă, un Război Rece nu atât de evident, imaginea de vis a unei Americi considerate tărâm al făgăduinței. Sunt reflectate hibele sistemului politic sovietic, adevărul, corupția, neregulile aflate în spatele aparentei ordini și rigori. Putem spune că talentatul scriitor realizează o frescă a Rusiei și societății sovietice, o monografie a ultimilor ani ai URSS. O incursiune extrem de fascinantă într-un trecut nu foarte îndepărtat și ale cărui urmări sunt vizibile și astăzi.

,,- De ce pari atât de fericit?

Aproape că se simți rușinat când îi răspunse:

– Pentru că sunt în viață. Amândoi suntem vii. Cred că totuși nu suntem fluturi de noapte.

– Bine.

Ea se aplecă înainte și lumina o învălui ca o pulbere.

– O să-ți spun ce i-am spus și Zinei. Nu te duce.

Dar el plecase.”

Zina Paceașvili, o tânără lucrătoare de la bucătărie, este găsită moartă în condiții suspecte. Căpitanul Marciuk îl însărcinează, așadar, pe Renko să afle mai multe despre acest incident nefericit. Arkadi acceptă, cu o oarecare reținere la început, și începe investigațiile. După atâta timp revine la activitatea sa de o viață și încearcă să-și ia în serios misiunea. Face cercetări asemenea unui adevărat detectiv, se confruntă cu numeroase piedici. E cert că persoanele vinovate nu vor ca adevărul să fie scos la lumină.

Cum îi stă în fire, Arkadi nu se lasă înfrânt cu una cu două. Se adâncește în necunoscut, face cunoștință indirect cu Zina, începe încet-încet s-o înțeleagă, de parcă s-ar ști de o viață. Ancheta ia sfârșit, autorităților din port li se vor oferi niște minciuni acceptate deopotrivă de ruși și de americani. În acest noroi nu s-au afundat numai rușii, ci și echipajul de peste ocean. Renko nu se poate mulțumi cu atât, nu renunță la acest joc periculos. Este pregătit să câștige sau să piardă. S-a implicat prea tare ca să lase totul baltă. Spionaj, deprăvare, contrabandă, intrigi sociale, politice, toate par să ducă în același punct.

,,Târfă, contrabandistă, informatoare. Un total simplu, clar. Ca alunecarea bilelor pe un abac. Suma rezultată adunării. O fată din Georgia. Educație – limitată la a turna supa cu polonicul. Ocupație – contrabandă, în Odessa, activitate promiscuă cu bărbații, în Vladivostok, informatoare pe mare. O viață jalnică, începută și sfârșită în ignoranță, fără moralitate, fără suflet, fără nicio încercare de reflecție asupra propriei persoane. Cel puțin așa părea.”

A fost Zina aruncată peste bord sau a căzut de una singură? Crimă cu premeditare, crimă pasională sau sinucidere? Un simplu accident? Va afla Arkadi adevărul, îl va dezvălui lumii întregi? În urma acestei lupte pe viață și pe moarte cine va supraviețui?

Este imposibil să nu remarci iscusința cu care autorul narează faptele, modul în care conturează personajele complexe, înfățișate în lumini și umbre. Sovietici și americani, bine sau rău intenționați, stabili sau instabili politici deopotrivă. Caractere puternice, remarcante. Cu siguranță, povestea de față nu ar fi fost la fel fără ofițerul Slava Bukovski ,  secundul Volovoi, Natașa Ceaikovskaia, brutalul Karp și occidentala Suzan.

Vă recomand cu mare drag acest thriller rusesc de excepție! Fie că sunteți pasionați ai genului, fie că nu, merită să oferiți o șansă acestei povești captivante. Reprezintă o lectură perfectă pentru acele clipe în care tânjim după puțină adrenalină. Vă veți lăsa prinși în mrejele acestei istorii, vă veți alătura anchetatorului Arkadi Renko, veți lua parte la o aventură incredibilă. Căci ceea ce pare ficțiune pură, nu este decât realitate, atât de dură, complicată și profundă…

Părerile criticilor:

  • Steaua Polară nu este numai opera unuia dintre cei mai buni autori de romane poliţiste, ci a unuia dintre cei mai buni autori în general.“ New York Times
  • „Imposibil de lăsat din mână….o carte plină de suspans care îţi taie respiraţia, cu intrigi complexe, dar în acelaşi timp o operă literară de calitate, ambiţioasă şi atent studiată.“The Detroit News
  • „Martin Cruz Smith scrie cele mai ingenioase intrigi, dintre toţi autorii de romane poliţiste de primă clasă.“ The Washington Post Book World

Mulțumesc nespus Editurii Paladin pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Steaua polară” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile editurii, nu ezitați să le dați un like pe facebook

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!Steaua Polară

Reprezentativ

,,Sub aceeași stea” de John Green

Am auzit vorbindu-se atât despre această carte, o mulțime de laude și aprecieri din partea cititorilor din întreaga lume. Am tot amânat această lectură și acum regret într-o oarecare măsură această tergiversare. Sau poate că așa este mai bine, că am avut răbdarea de a mă mai coace la minte pentru a înțelege această poveste. Pe John Green l-am cunoscut, nu demult, prin intermediul unei alte cărți încântătoare, ,,Fulgi de iubire”, așa că știam la ce să mă aștept. Însă ,,Sub aceeași stea” reușește să întreacă orice așteptări, fiind, fără exagerare, o capodoperă a genului Young Adult.

Ești fascinat de rândurile așternute de această revelație a literaturii pentru adolescenți, ești prins în mrejele poveștii, cazi într-un abis, aparent, fără fund. În tot acest timp îți dorești ca povestea să nu se sfârșească, să rămâi captiv în acest univers în care aerul, oamenii, sufletele freamătă neîncetat.

      „Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe.”

Facem cunoștință cu Hazel Grace, în vârstă de doar șaisprezece ani. Pentru ea totul este altfel, căci se numără printre nefericitele victime ale cancerului tiroidial. Problemele de sănătate i-au măcinat anii cei mai frumoși ai vieții, iar acum continuă să lupte pentru a-și prelungi puținul timp rămas. Cât de curând va părăsi această lume, însă până atunci trebuie să-și poarte crucea, în stadiul în care poate să respire doar artificial, cu ajutorul tuburilor cu oxigen.

La insistențele părinților, acceptă să meargă la ședințele Grupului de sprijin, să stea în ,,întru totul în inima lui Hristos” și să învețe să-și accepte soarta. La una din aceste ședințe, de-a dreptul plictisitoare, Hazel îl întâlnește pe Augustus Waters, un adolescent chipeș, unul din supraviețuitorii cancerului. A trecut peste această boală ce i-a atacat sistemul osos, acum este în regulă, cu excepția unei proteze la unul din picioare. Ceva se întâmplă, căci se simt atrași unul de altul încă din prima clipă.

Așa începe o frumoasă prietenie, urmată, la scurt timp, de o frumoasă poveste de dragoste…

„- De ce mă privești în felul ăsta?
– Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

Augustus este pasionat de universul jocurilor video, pe când Hazel are o obsesie pentru ,,O durere supremă”, romanul lui Peter Van Houten. I-l recomandă și lui, iar el nu ezită să-l citească. Ca și Hazel rămâne cu anumite întrebări, povestea Anei începând să-i lege ca o plasă din care, odată încâlcit, nu mai poți scăpa. Petrec momente frumoase împreună, simt fluturași în stomac, privesc lumea ce-i înconjoară cu alți ochi. Descoperă iubirea și adevăratele valențe ale vieții, ale efemerității umane…

Hazel este ținută în viață numai și numai datorită unui medicament miraculos. Nu se poate vindeca, însă momentul final este amânat pe cât posibil. Chiar și așa conștientizează că va muri curând, că nu va reuși să se bucure pe deplin de viață. Acest adevăr n-o împiedică să se gândească la celelalte personaje din ,,O durere supremă”. Trebuie să afle finalul pe care autorul și l-a imaginat pentru ele. De-a lungul timpului i-a expediat numeroase scrisori în Olanda, unde s-a stabilit, dar n-a primit niciun răspuns.

„Doamne, dă-mi liniștea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi.”

De data aceasta o contactează pe secretara lui Van Houten și minunea se întâmplă: primesc un răspuns. Nu li se oferă epilogul cărții, însă în mod indirect sunt invitați în Olanda pentru o discuția față-n față cu autorul. Această perspectivă îi încântă peste măsură pe cei doi tineri. O călătorie peste ocean, din America în Europa, este, cu siguranță, o ocazie unică în viață. Există câteva impedimente, însă fiecare problemă vine la pachet cu soluția sa.

Vor afla Augustus și Hazel răspunsurile acelor întrebări ce-i macină? Vor putea profita de o ieșire în cuplu, de o escapadă în care să fie ei doi și iubirea lor? Dar povestea lor, atât de fascinantă și sortită sfârșitului, cât timp va mai rezista?

       „Fără durere, cum am putea ști ce e bucuria?”

Consider că e inutil să menționez finalul acestei cărți. Mulți îl știu deja, însă, cine știe, poate sunt și persoane pentru care merită să păstrez suspansul, care nu doresc spoilere. Cert e că ,,Sub aceeași stea” reușește să expună cititorilor o istorie specială, unică, un elogiu adus adolescenței și iubirii, un solemn discurs despre boală și inevitabila moarte. Fiecare pagina din această carte se aseamănă cu o gură de șampanie, pe măsură ce avansezi cu lectura simți cum o aură de stele sclipitoare te înconjoară. Oscilezi între o stare de euforie și una de profundă melancolie, devii conștient de nedreptatea și cruzimea ce ne guvernează viețile.

Îi îndrăgești iremediabil pe Hazel și pe Augustus, ți se rupe sufletul observându-le situația. Nutrești admirație, respect, apreciere pentru acești eroi și lupți contra sentimentului de compasiune. Acești protagoniști desprinși parcă dintr-o tragedie shakespeariană nu au nevoie de mila celorlalți. Au nevoie de încredere și de un ,,monument” care să dăinuiască veșnic, să amintească și să aducă la cunoștință frumoasa lor poveste de dragoste. O poveste atât de scurtă, dar extrem de profundă…

Concluzie: Sub aceeași stea este o carte genială, o poveste emoționantă și nespus de frumoasă despre iubire, adolescență, cancer și efemeritatea existenței umane. Genul de carte ce te mișcă profund, ce-ți scoate la suprafață toată umanitatea și toate lacrimile de care ești în stare. Pe alocuri te și amuză, îți descrețește fruntea cu umorul negru pe care-l are din belșug. Pe parcursul întregii lecturi ești într-un du-te vino, oscilând între speranță și deznădejde, între lumină și întuneric, între viață și moarte. Acest zbucium interior nu-ți dă pace, culminând cu o ploaie de stele ce te acoperă în întregime, ce-ți vindecă rănile și suferința…

     Părerile criticilor: 

  • ,,Sub aceeași stea este un amestec de melancolie, duioșie, înțelepciune și umor.”
    The New York Times
  • „Povestea de iubire dintre Hazel și Augustus este cu atât mai reală, cu cât este condamnată încă de la început. Curajul și seninătatea de care dau dovadă sunt o lecție de viață dintre cele mai impresionante.” – Entertainment Weekly
  • ,,Un Love Story modern și provocator pentru Generația Internetului.” – Family Circle
  • ,,Îți frânge inima – dar te și face să crezi cu putere în frumusețea vieții.” – The Atlantic
  • ,,Sub aceeași stea este o carte autentică și emoționantă despre iubire și curaj.” – Time Magazine
  • ,,Hazel și Augustus te cuceresc pe loc.” – People

   Mulțumesc nespus Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Sub aceeași stea” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte titluri ale autorului John Green, la prețuri promoționale și cu transport gratuit (dacă comanda depășește 30 de lei). Pentru a fi la curent cu ofertele Libris, nu ezitați să le dați un like pe facebook

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru sub aceeași stea

Reprezentativ

,,Spioana” de Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare.

Paulo Coelho este, fără îndoială, unul dintre autorii mei favoriți, pe care l-am descoperit de curând și care m-a cucerit iremediabil. Scrierile sale ușurele, aerisite, ascund mesaje profunde, idei ce așteaptă să fie descifrate și ,,digerate” de cititori. Oricât de mult l-ai citi pe Coelho, oricât de multă atenție a-i acorda celor așternute de acesta cu măiestrie, tot n-ai putea considera că-l înțelegi pe deplin. La fiecare lectură a unei cărți de-a lui Coelho descoperi alte și alte înțelesuri ce nici nu-ți treceau prin minte odinioară. Coelho e o sursă inepuizabilă de sentimente, gânduri, filosofii de viață, având la bază numeroase experiențe personale și multă muncă de cercetare.

,,- Sunt semințe de floarea-soarelui. Însă, mai mult decât atât, reprezintă ceva ce tu trebuie să înveți; ele vor fi întotdeauna florile-soarelui, chiar dacă uneori nu le vei putea distinge de alte flori. Oricât și-ar dori, nu vor putea fi niciodată trandafiri sau lalele, simbolul țării noastre. Dacă își vor nega propria existență, vor ajunge să ducă o viață amară și vor muri. Așadar, învață să-ți urmezi destinul cu bucurie, oricare ar fi el. Câtă vreme cresc, florile  își arată frumusețea și sunt apreciate de toată lumea; apoi mor și își lasă semințele pentru ca alții să continue lucrarea Domnului.”

Ultima carte, publicată în 2016, a stârnit numeroase controverse. Foarte mulți cititori și fani de-ai săi au fost dezamăgiți, de-a dreptul nemulțumiți, de aceste lipsuri ale volumului de față. Personal, am citit ,,Spioana” cu aceeași nerăbdare și plăcere ca orice altă carte a faimosului Paulo Coelho. Încă odată m-a suprins cum numai acest autor reușește, mi-a întrecut așteptările, oferindu-mi acel ceva de care aveam nevoie, un refresh spiritual. Eu nu am simțit că ar prezenta anumite lacune, că i-ar mai trebui ceva. Pentru mine e perfectă așa cum este.

Subiectul m-a atras la fel de mult și chiar mi-a dorit să citesc un historical fiction ieșit din mâinile lui Coelho. Despre Mata Hari nu știam mai nimic și am considerat că-i ocazia potrivită să mai aflu ceva nou. Modalitatea în care autorul a ales s-o contureze pe celebra spioană mi s-a părut interesantă. Cartea a fost construită sub forma a două scrisori, un schimb de idei, informații și gânduri între Mata Hari și avocatul ei, domnul Clunet, redactate cu puțin timp înainte de executarea ei. O privire retrospectivă asupra unei existențe scurte și învolburate, cu suișuri și coborâșuri, cu speranțe și dezamăgiri.

,,Până atunci numele meu va fi deja uitat; dar nu pentru asta scriu, ca să-și amintească lumea de mine. Încerc de fapt să mă înțeleg pe mine însămi. De ce? Cum se poate ca o femeie care a obținut tot ce a vrut, timp de atâția ani, să fie condamnată la moarte pentru atât de puțin?”

Pe măsură ce înaintăm cu lectura o descoperim pe femeia aflată în spatele pseudonimului ce a consacrat-o, în spatele bârfelor, zvonurilor și a misterului ce-i învăluie povestea. Margaretha Zelle s-a născut într-un orășel din Olanda la sfârșitul secolului al XX-lea. Viața ei a fost cât se poate de normală până când, la 16 ani, a avut nenorocul de  a fi abuzată de către directorul școlii de educatoare pe care o urma. Prea plictisită de existența sa în acest colț uitat de lume și dornică să descopere lucruri noi, răspunde unui anunț matrimonial dintr-un ziar.

,,Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, și nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu știu  dacă lumea își va aminti de mine, dar dacă așa va fi, mi-aș dori să  mă țină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care  a luat hotărâri curajoase și a plătit fără teamă prețul ce trebuie plătit.”

Se căsătorește astfel cu ofițerul Rudolf MacLeod și îl însoțește în misiunea sa din Indonezia. Aici, aflată printre mulți alți europeni, descoperă cât de multă nefericire le aduce o căsnicie femeilor. Este un simplu instrument sexual  pentru bărbatul gelos căruia îi oferă și un copil. Un incident nefericit, conștientizarea adevărului ascuns dincolo de aparențe, o determină să se întoarcă acasă.

Se îndreaptă spre Paris și unul din visurile ei devine realitate. Se face cunoscută datorită frumuseții sale, datorită dansurilor ,,orientale” pe la execută pe scenele de la Scala și Olympia. Amestecul dintre erotism și arta unduirii corpului fascinează bărbați și femei, deopotrivă. Își vinde trupul pentru a obține avantaje, pentru a fi fericită. Dar Mata Hari este o femeie fericită? A păstrat semințele de floarea-soarelui de la mama sa și se cufundă într-o pseudo-beatitudine. Iubirea îi este străină, această armă de temut îi lipsește cu desăvârșire.

,,Zveltă și înaltă, cu flexibilitatea grațioasă a unui animal sălbatic, cu păr negru care se ondulează straniu și ne poartă către un tărâm fermecat. Cea mai feminină dintre toate femeile, care scrie o tragedie necunoscută cu  trupul său. Mii de curbe și mii de mișcări care se îmbină perfect cu mii de ritmuri deosebite.

Tăieturile astea din ziare par bucăți dintr-o ceașcă spartă, povestind despre o viață de care nici nu îmi mai aduc aminte…”

Viața în capitala inimilor veșnic îndrăgostite își pierde din farmec, devine tot mai fadă pentru ea. Așa că încet-încet începe să călătorească, într-o perioadă tulbure – în timpul Marelui Război, devenind, teoretic, un pion politic, o spioană, o amenințare. În cele din urmă, măreața Mata Hari a fost acuzată de trădare și arestată. Ea speră până în ultima clipă că va ieși de la Saint-Lazare, că-și va continua viața.

,,Nevinovată? Poate că nu e cuvântul potrivit. N-am fost deloc nevinovată din momentul în care am pus piciorul în orașul acesta pe care îl iubesc atât de mult. Am crezut că îi voi putea manipula pe cei care voiau să afle secrete de stat, am crezut că nemții, francezii, englezii, spaniolii nu vor avea cum să-mi reziste tocmai mie – dar până la urmă eu am fost cea manipulată. Am scăpat de unele fapte rele pe care le-am comis, dar  nu am avut altă vină decât aceea de a fi o femeie emancipată și independentă într-o lume guvernată de bărbați. Am fost condamnată pentru spionaj, când eu n-am aflat de fapt decât bârfe de prin saloanele din înalta societate.”

În acest timp scrie ultimele sale rânduri, un testament, niște file de jurnal. Pe de altă parte, avocatul său se străduiește din răsputeri s-o salveze, însă lipsesc dovezi ,,solide” atât pentru a o incrimina, cât și pentru a-i susține nevinovăția. Până la urmă, a fost sau nu Mata Hari vinovată? A meritat să fie executată această femeie demnă până la capăt?

Paulo Coelho reușește să contureze un uimitor portret acestei femei, acestui simbol al libertății. Cartea sa reușește să-ți creeze o imagine panoramică asupra personalității, asupra adevărului din spatele măștilor. De aceea, vă recomand cu drag să citiți ,,Spioana”, o frumoasă lecție despre viață, artă și curaj! Veți fi fascinați de rândurile așternute de cel mai vândut scriitor contemporan, veți avea pornirea de a sublinia, de a vă nota numeroase pasaje încărcate de adevăr ca și mine, de altfel. Veți încerca s-o înțelegeți pe Mata Hari, veți analiza situația, veți căuta răspunsuri. Însă nu uitați un lucru esențial: înainte de toate, Mata Hari a fost o frumoasă femeie, dornică să descopere cheie universului…

Mulțumesc nespus Librăriei Online Libris pentru șansa de a citi această carte excepțională! ,,Spioana” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte cărți, inclusiv din seria de autor Paulo Coelho, la un preț avantajos. Pentru a fi la curent cu promoțiile lor, nu ezitați să le apreciați pagina de facebook

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru spioana paulo coelho

Reprezentativ

,,Geniul” de Marie Lu

Cu câteva luni în urmă m-am bucurat de o carte incredibilă, ce m-a vrăjit prin povestea uimitoare și scriitura plăcută a autoarei. Finalul m-a lăsat fără răspunsurile câtorva întrebări, mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să aștept cu nerăbdare continuarea. Din fericire, volumul al doilea al seriei a fost tradus destul de repede și așa am aflat ce mai fac personajele din ,,Legenda”, niște personaje uimitoare pe care le-am îndrăgit imediat și iremediabil. Și în cazul ,,Geniului” paginile au zburat ca vântul și ca gândul, timpul a trecut pe nesimțite. Încă o aventură a luat sfârșit, lăsându-se în suspans referitor la modul în care lucrurile se vor rezolva sau nu în ultima parte a trilogiei.

În ,,Geniul” acțiunea este prezentată, de asemenea, din punctul de vedere al ambelor personaje principale, June și Day. Pe cât de mult se aseamănă cei doi, pe atât de mult se diferențiază. Fata bogată, copilul de aur al Republicii, și băiatul sărac, marele dușman al statului, focul și apa, lumina și întunericul, se completează reciproc. Minți diferite, vieți diferite, dar suflete-pereche, fiecare fiind capabil să umple lacunele celuilalt. Doi eroi admirabili, doi adolescenți îndrăgostiți, în stare să riște tot pentru ei, pentru povestea lor de dragoste. La urma urmei, doi copii maturizați înainte de vreme, dar care n-au absolvit încă școala vieții.

,,Îl studiez cu mai multă atenție. E făcut din patru agrafe desfăcute, împletite cu grijă, una în jurul alteia, într-o spirală. Capetele sunt lipite, astfel încât agrafele să formeze un inel mititel. Forma e simplă. Ba chiar artistică. Citesc iubire și efort migălos în volutele metalului, în porțiunile acelea mici unde degetele lui Day au modelat sârma iar și iar, până când au curbat-o așa cum trebuia. Day a făcut inelul ăsta pentru mine. Mi-l pun pe deget și bijuteria alunecă ușor. E splendidă. Sunt emoționată, sunt atât de flatată, încât am rămas fără cuvinte. Nu îmi aduc aminte ultima dată când am primit un cadou meșterit de altcineva anume pentru mine.”

June și Day au fugit de autoritățile Republicii și nu sunt siguri de ceea ce-i așteaptă. Vor să ceară sprijinul Rebelilor și să ajungă, în cele din urmă, în Colonii. Nu este atât de simplu pe cât se așteptau, căci orice are un preț. Li se oferă ajutor, însă Day și, mai ales, June trebuie să se alăture cauzei rebelilor. Unul din șefii aceste grupări este chiar marele comandant DeSoto, un om cu două fețe, cu și împotriva Electorului. Vechiul șef al Republicii a murit, iar fiul său Anden îl înlocuiește. Este privit cu scepticism de toată lumea și, cu acest prilej, Rebelii îl vor omorî și vor face din ,,mărețul” stat totalitar un loc mai bun. Aparent.

June este pregătită pentru a-i câștiga încrederea lui Anden, pentru a-l determina să cadă în plasa lor. Imposibilul devine posibil, întrucât trădătoarea Republicii este iertată, iar  Anden chiar se și îndrăgostește de ea. Asasinarea Electorului este planificată până în cele mai mici detalii, lovitura de grație urmând să-i aparțină lui Day, marele erou al națiunii asuprite. În același timp, Anden încearcă să-i atragă pe cei doi de partea sa, fiindcă, spre deosebire de tatăl său, are de gând să facă schimbări majore, să pună înainte de toate interesul poporului. June îl susține și încearcă să-i dea de veste lui Day. Sunt departe  unul de altul, fiecare este iubit de către altcineva, pe măsura lor, sunt supravegheați neîncetat…

,,Închid ochii. Sărutarea lui e atât de ușoară! Abia dacă o simt și totuși nu mă pot abține să nu îmi doresc mai mult. Lângă Day, simt cum ceva ca un foc, ca o foame ne cuprinde – poate că e vorba chiar despre mânie, disperare adâncă și nevoie. În schimb, sărutarea lui Anden e doar delicatețe și grație rafinată. Purtare aleasă, putere și eleganță – asta îmi oferă el. Oare Day vede scena asta prin intermediul camerelor? Gândul ăsta se înfige ca un pumnal în mine.”

Este fascinantă imaginea pe care autoarea Marie Lu o atribuie viitorului, imagine păstrată secretă, dar pe care Day o descoperă pe când se aștepta mai puțin. Statele Unite de altădată s-au scindat în Republica totalitaristă și în Coloniile democratice – mult  mai sărace în realitate. Day descoperă adevărul despre viața în acest ,,tărâm al făgăduinței”, conștientizează că traiul în Republică nu e chiar atât de rău. Harta politică a lumii arată diferit, altele sunt marile puteri, Antarctica a fost colonizată, iar condițiile climatice au suferit o schimbare radicală. Această imagine este cât se poate de realistă, căci, la urma urmei, nu știm ce ne rezervă viitorul…

Cei doi protagoniști își dau seama că asasinarea Electorului va produce mai mult haos și că în spatele acestei rebeliuni se află cei la care nu s-ar fi așteptat. Și poate că Anden nu este așa de rău pe cât se zvonește. Numeroase oportunități le apar în cale lui June și Day, însă orice decizie ar lua sunt nevoiți să își asume niște riscuri. Cărei tabere se vor alătura, dacă povestea lor de iubire poate continua, rămâne să aflați citind ,,Geniul”, o distopie de 5 stele.

,,Oribil. Mă lepăd de această fantezie întunecată. Gândul de a-l părăsi pe Day altfel, de a-l trăda definitiv, de a nu-l mai ține în brațe, de a nu-l mai vedea absolut niciodată, mă face să strâng din dinți de durere. Preț de o secundă închid ochii și îmi amintesc blândețea mâinilor lui, cu bătăturile din palme. Și pasiunea lui neîmblânzită. Nu, nu aș putea să fac așa ceva niciodată. Știu asta cu o certitudine atât de mare încât mă înfricoșez. După toate sacrificiile pe care le-am făcut amândoi, merităm cu siguranță o viață împreună când toată povestea asta se va sfârși, nu? Merităm ceva. Să fugim în Colonii sau să reconstruim Republica? Anden își dorește ajutorul lui Day; putem să lucrăm împreună. Cum aș putea să întorc spatele luminii care se vede la capătul tunelului? Trebuie să mă întorc la el. Trebuie să-i spun lui Day totul.”

Vă recomand cu tot dragul această carte, întreaga serie ce captivează cititorii din întreaga lume! Cu siguranță vă va plăcea această distopie excepțională, nelipsită de aventură, suspans, intrigi, trădări și de o poveste de iubire, aparent, imposibilă, dar care poate va avea sorți de izbândă la un moment dat. Veți face o călătorie într-un viitor nu foarte îndepărtat, dar care reușește să ne pună pe gânduri. Deciziile de astăzi au consecințe mâine și pe termen lung. Important e să-ți asumi riscurile, să crezi în propriile acțiuni și principii! Altfel e posibil să fii sortit eșecului…

Părerile criticilor:

  • ,,Acțiunea trepidantă și atmosfera de ansamblu îi vor încânta pe fanii trilogiei Divergent.” – Shelf Awareness
  • ,,O lectură zguduitoare” – New York Journal of Books

   Mulțumesc mult Editurii Booklet Fiction pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Geniul” de Marie Lu poate fi procurată de aici, dar și din librării. 

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

 

Reprezentativ

,,Pragul 2. Umbra martor” de Doina Roman

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam despre o carte excepțională, romanul de debut al româncei Doina Roman. O experiență atât de plăcută ce m-a convins să citesc și continuarea poveștii, să trec din nou ,,pragul”, să mă bucur de o nouă lectură à la Doina Roman. Nu știu ce credeți voi, însă eu am impresia că am descoperit un talent neprețuit, o perlă a literaturii române, a literaturii în general.

Dacă n-aș cunoaște-o pe autoare, dacă numele ei n-ar fi scris pe copertă, m-aș gândi că persoana ,,vinovată” de această capodoperă este un scriitor consacrat, cu multă experiență în spate, deținător al celor mai importante distincții literare internaționale, despre care vorbesc ziarele și criticii literari din întreaga lume. Dar eu o cunosc pe Doina Roman, o autoare sensibilă, simpatică, carismatică, și numele său stă scris pe prima copertă a cărții. A debutat cu această serie fantastică, nu deține distincții internaționale (NU ÎNCĂ!!!), ci doar naționale, și nu se află pe prima pagină a faimosului New York Times, deși merită asta  cu siguranță. (Oricum nu știm ce ne rezervă viitorul, destinul, karma sau cum doriți să-i spuneți!)

Concluzia? Doina Roman nu este cu nimic mai prejos de literații străini, iar seria ,,Pragul” poate fi pusă laolaltă cu consacrații genului. Scriitura măiestrită îți permite să cazi în mrejele unei istorii fascinante, purtându-te dincolo de granițele posibilului, obișnuitului, conformismului. Da, această serie întrece orice așteptări, întruchipând nemărginitul…

,,- Cum de ce? Voiam să iubesc, să mă bucur, să pot simți ce e prietenia și teama, dacă vrei.

– Și acuma simți?

– Da, după ce s-a deschis caseta, da. Simt tot și mă bucur mult pentru asta, am renăscut, am o a doua șansă în viață. Cu toate că uneori mă doare atât de tare răutatea pe care n-am mai avut-o de mult. Uneori mă încearcă, îmi roade sufletul, inima. Nimeni nu se naște rău. Dar devii. Când vezi că dai tot și nimeni nu-ți spune un mulțumesc, răutatea începe  să muște încet din tine.”

Lumea de la începutul poveștii s-a schimbat radical. Ocheadele, vechea guvernare, au fost înlăturate. Domnia a fost preluată de haos, de dezordine. Viitorul este incert, pus sub semnul întrebării. La sfârșitul primului volum, Lia a recurs la a deschide caseta și, din acel moment, nimic nu avea să mai fie la fel vreodată. Acum, în cel de-al doilea volum, ea se trezește în compartimentul unui tren fermecat, condus și controlat de doi dragoni, frate și soră. Din mica odaie nu lipsesc o colivie și un cufăr nărăvaș, cu personalitate, despre care, inițial, nu știe prea multe. Se află departe de Crius, un trup lipsit de spiritul ce-l însuflețea și de mintea sa ageră, dar care, chiar și așa, nu are de gând să lase din mână ceasul de la Lia, singurul lucru ce-i mai leagă.

În același tren se află și Josette, o contrabandistă, Pisică și Slănină – cuplul cinic, mereu pus pe șotii, interesat de câștigul material, dar care adesea nu se diferențiază cu nimic de Stan și Bran. O deranjează pe Josette și astfel ajung pe mâinile controlorului Șarkan. Mai-mai să fie azvârliți din tren, neavând asupra lor biletele de călătorie. Sunt ,,salvați” tot de contrabandistă și intră în slujba ei. Ca întotdeauna reușesc  să scape din încurcătură, ducându-i de nas pe cei din jur și amuzând cititorii prin conversațiile lor nelipsite de umor, ironie și mult sarcasm.

,,Să înveți să pierzi… Nimeni nu învață asta, pierzi și gata, strângi din dinți, muști din tine, orbecăi în sufletul tău, te agăți de speranță, fie ea și cât un vârf de ac, îți înnozi vintrele în jurul pieptului plin de sânge și-ți dorești moartea. Și toate astea te năpădesc când zbori pe spatele unui dragon, într-o crevasă a timpului, într-o lume care te așteaptă să fii regină. Ce tâmpenie, ce aiurea e soarta! Tu să-ți dorești un nimic, iar nimicul să fugă de tine, tu să-ți dorești o clipă și timpul să încremenească pentru tine, la picioarele tale cu tot ce nu-ți dorești.”

Kat și Algar călătoresc împreună, nu tocmai siguri de ceea ce vor face de-acum încolo. Se confruntă cu schimbările survenite în lumea lor, schimbări ce nu prevestesc decât dezastru și distrugere. Kat se află la un pas de a-și pierde viața, din cauza încăpățânării și imprudenței cu care a atacat un grup de simicovi. Kor deține inima Liei și-și dorește să devină conducătorul lumii, să supună toate neamurile și clanurile. Mintea lui Crius ajunge să fie instalată în capul unei maimuțe violet.

Lia descoperă că are puteri nebănuite, inclusiv abilitatea de a vorbi gowska veche. Dragonul Șarkan se îndrăgostește de ea, e dornic s-o sprijine, deși conștient că inima-i va fi frântă odată ș-odată. Împreună cu frații dragon, cu tâlharii Pisică și Slănină, Lia pornește într-o aventuroasă călătorie,cu primejdii la tot pasul. Va reuși ea să-și cunoască originile, să-și descopere adevărata valoare? O fiică va fi capabilă să-și înfrângă preaputernicul tată și să mai treacă un prag? Kor va fi lăsat să facă ceea ce-și dorește, să-și mențină domnia despotică? Lia îl va revedea cândva pe Crius?

,,- Mary, de ce crezi că ea nu-și vrea inima înapoi?

– De ce să-și dorească cineva furtună tot timpul? Sigur, în clipa în care ar lua-o, Agenția ar fi aici. Lia este opera lor. O lasă în pace, atâta timp cât ea nu-și folosește puterile.

– Deci va fi pace!

– Un timp, doar un timp! Până se termină de turnat Marele Clopot. Atunci vom putea merge toți, dacă va fi nevoie…”

Răspunsurile la aceste întrebări rămâne să le descifrați singuri și, de asemenea, să faceți cunoștință cu umbra martor, să aflați dacă și cum va influența cursul istoriei ce ni se derulează dinaintea ochilor.

Vă recomand cu tot dragul să citiți ,,Pragul 2. Umbra martor” și întreaga trilogie, de altfel! Veți descoperi un univers fascinant, o acțiune antrenantă, personaje pe care, cu siguranță, le veți îndrăgi. Vă veți îndrăgosti de povestea țesută de o talentată autoare, de scriitura sa plăcută ce reușește să te reconforteze și să te țină, deopotrivă, cu sufletul la gură. Vă va plăcea această lectură,  o veți adora și vă veți folosi de propriul suflet pentru a descuia ușile ferecate, pentru a fi capabili să treceți ,,pragul”

A mai rămas ceva de spus? Citiți trilogia ,,Pragul”, fie că sunteți pasionați de literatura fantastică, fie că nu. Altfel veți regreta amarnic, căci nu știți ce pierdeți!

Părerile criticilor:

  • „Cu har si haz, Doina Roman creeaza lumi fantastice futuriste – populate de personaje pitoresti si picaresti – imbinand umorul cu aventura, extravagantul cu ineditul.” Oliviu Craznic
  • ,,Lumea propusă de Doina Roman are o scenografie infernală, gotică, de o deconcertantă irealitate. Este un spațiu al metamorfozelor continue, insolite. Ființe monstruoase, mecanomorfe coexistă cu cele care încă mai păstrează memoria propriului viu. Umbra martor, deși plin de răsturnări spectaculoase ale situațiilor narative, are ca supratemă melancolia unei umanități pierdute și încercarea – sisifică sau legitimă – de a o reînvia.” Teodor Dună

   Îi mulțumesc autoarei pentru șansa neprețuită de a păși în acest univers încântător! ,,Pragul 2. Umbra martor” poate fi procurată de pe site-ul Editurii Tracus Arte, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu activitatea Doinei Roman nu ezitați să dați un like paginii sale de facebook.

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

1043222.jpg

Reprezentativ

,,Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes

Această carte e deja celebră, foarte multe persoane din lumea întreagă au citit-o sau își doresc din tot sufletul s-o citească. Are și o ecranizare, cu tot atâta succes, ce te invită să descoperi frumoasa poveste ce a luat naștere din condeiul lui Jojo Moyes. La început am fost tentat să nu acord atenție acestui titlu, căci părea ceva extrem de siropos și, cu siguranță, nu pe gustul meu. Totuși i-am acordat o șansă, gândindu-mă că, cine știe, poate îmi va plăcea. Acum, după ce am citit-o pe nerăsuflate, nu pot să zic decât că aș fi pierdut foarte mult din cauza preconcepțiilor greșite.

A întrecut orice așteptări, a fost o lectură încântătoare, fără exces de romance, având la bază o situație cât se poate de realistă. Am savurat-o la propriu și singurul lucru la care mă gândesc acum e că: VREAU VOLUMUL 2 CÂT MAI CURÂND! Pe bună dreptate i se face atâta publicitate, căci merită să fie citită și răscitită de oricine, fără excepție.

„O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

Personajul principal este Louise Clark. Are douăzeci și șase de ani și până acum nu și-a descoperit vocația, crescând în umbra unei surori atotștiutoare. Locuiește în continuare cu părinții săi, cu sora și fiul acesteia într-un orășel turistic englez. Lucrează la o cafenea, îi place ceea ce face, se simte bine în mijlocul atâtor oameni, martoră a vieților lor schimbătoare. Are un iubit ahtiat după sport și un corp de invidiat. O tânără cât se poate de normală. Totul până când își pierde slujba de la Buttered Bun.

Pentru moment se simte confuză, nu știe ce va face mai departe. Unde va lucra? Va găsi o slujbă care să-i permită să-și susțină financiar familia aflată într-o perioadă dificilă? Își caută de lucru, însă orașul natal nu îi oferă prea multe oportunități, niciuna care s-o mulțumească. Are un dram de noroc însă și găsește o ofertă foarte bine plătită, dar în privința căreia este destul de sceptică la început. Nevoia de bani o determină să accepte și așa ajunge să lucreze pentru o familie extrem de bogată.

,,Și atunci am făcut singurul lucru care mi-a trecut prin cap. M-am aplecat peste el și mi-am lipit buzele de ale lui. Inițial, el ezită, dar în cele din urmă îmi răspunse la sărut. Pentru o clipă, am uitat tot – cele un milion de motive pentru care n-ar fi trebuit să fac asta, temerile mele, pentru ce ne aflam acolo. L-am sărutat, inspirându-i mirosul pielii, simțindu-i părul moale sub degete, și, când el mă sărută, toate gândurile mi se risipiră, și am rămas doar noi doi, eu și Will, pe o insulă în mijlocul oceanului, sub o mie de stele care sclipeau pe cer.”

Familia Traynor are, din păcate, un fiu pentru care viața nu pare să mai merite a fi trăită. Will, în vârstă de 35 de ani, a fost un mare om de afaceri, pasionat de călătorii și sportul extreme. Viața pe care oricine i-ar fi invidiat-o s-a schimbat definitiv după accidentul de motocicletă pe care l-a avut. Acum este tetraplegic, nu se poate deplasa decât în scaun cu rotile, nu poate mâncă, bea de unul singur, lucruri extrem de firești și banale pentu noi ceilalți.

Sarcina lui Lou este aceea de a-i fi alături întreaga zi, înveselindu-l, ținându-i companie și, mai ales, avându-l sub supraveghere. Inițial, îi este extrem de dificil, Will pare un nesuferit și are o atitudine ce o rănește. Dar treptat cei doi se împrietenesc, Lou îl face să zâmbească, să râdă, iar timpul petrecut împreună nu pare să mai treacă la fel de greu. Tânăra se schimbă, își dă seama că Patrick nu e tocmai bărbatul cu care i-ar plăcea să-și petreacă restul vieții. Will o ajută să se descopere, să se cunoască mai bine pe ea însăși și încearcă să-i insufle dorința de a se autodepăși.

,,În cele din urmă, m-am răsucit pe o parte, cu spatele către mare, și l-am privit pe Will.El își mișcă puțin capul ca să-mi întoarcă privirea în lumina slabă, și am simțit că îmi spune același lucru. ”Va fi bine”. Pentru prima oară în viață am încercat să nu mă mai gândesc la viitor. Am încercat doar să trăiesc, să las, pur și simplu, senzațiile acelei seri să mă străbată. Nu pot spune cât de mult am rămas amândoi așa, sorbindu-ne din ochi unul pe celălalt…”

La un moment dat, Lou află un fapt îngrozitor. La sfârșitul celor 6 luni prevăzute în contractul ei de muncă Will se va duce, în ciuda rugăminților familiei sale, la un spital din Elveția pentru a-și curma zilele într-o manieră LEGALĂ. Asta o însuflețește pe Lou să lupte pentru ca Will să redescopere frumusețea vieții și să renască în el dorința de a trăi.

Va încerca din răsputeri să facă asta, îl va scoate din casă, își va dedica aproape tot timpul pentru îndeplinirea acestui scop nobil. Timp în care se va apropia din ce în ce mai mult de el, întrucât o poveste de dragoste se înfiripă atunci când te aștepți mai puțin. Va reuși Lou să-l convingă pe Will să renunțe la planul său morbid? Vor putea trăi fericiți până la adânci bătrâneți? Deși mulți au dezvăluit finalul, eu doresc să păstrez suspansul. Un final oricât de fericit sau de trist ar fi e mult mai plăcut atunci când îl descoperi de unul singur.

,,M-am întins pe pat și m-am gândit la Will. La furia și la tristețea lui. La ce-mi spusese mama lui – că eram unul dintre puținii oameni capabili să ajungă la sufletul lui. M-am gândit la pielea caldă, la părul și mâinile moi ale unui om viu, un om care era mult mai inteligent și mai amuzant decât aveam eu să fiu vreodată și care totuși nu putea concepe alt viitor decât distrugerea propriei vieți. Într-un sfârșit, cu capul afundat în pernă, am plâns, fiindcă, brusc, viața mea mi s-a părut mai neagră și mai complicată decât mi-aș fi imaginat-o vreodată. Mi-am dorit atunci să mă întorc înapoi în timp, la momentul când cea mai mare grijă a mea era dacă eu și Frank comandasem suficiente brioșe pentru cafea.”

Nu cred că mai e nevoie să adaug ceva. Dacă nu ați citit până acum ,,Înainte să te cunosc”, nu mai amânați! Sunt sigur că vă va cuceri și că veți trăi la intensitate maximă cele scrise, ca și mine de altfel. Veți râde și veți plânge alături de personaje, veți descoperi o poveste verosimilă din care veți învăța lecția iubirii necondiționate și a sacrificiului pentru persoana iubită. Citiți opera măiestrită a lui Jojo Moyes și lăsați-vă inima liberă! Să simtă, să bată mai tare, să iubească…

Mulțumesc Editurii Litera pentru șansa de a citi acest roman excepțional! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Privighetoarea” de Kristin Hannah

De când mă știu m-au fascinat poveștile legate de cel de-Al Doilea Război Mondial, am fost impresionat de tragediile aduse la pachet, am nutrit o admirație profundă pentru eroi, pentru cei care au salvat vieți, de multe ori cu prețul propriei vieți. NU consider necesare războaiele, diplomația fiind cel mai potrivit mijloc de a rezolva o problemă. Din păcate însă, războaiele au fost și sunt inevitabile. De aceea, e necesar să înțelegem ce înseamnă un război, ce înseamnă austeritatea, suferința, poate-poate vom învăța din greșelile strămoșilor noștri. Acesta este și rolul istoriei.

Citesc cu mare plăcere genul intitulat historical fiction, căci reușește să-mi ofere o imagine neașteptată, necunoscută și nu neapărat una falsă a istoriei. Reprezentanți de excepție ai genului îți permit să faci o călătorie în timp, să te familiarizezi cu atmosfera acelor vremuri. Acest lucru este valabil și în cazul romanului ,,Privighetoarea”, o adevărată capodoperă, o carte excepțională, ce-ți oferă de toate în cantități considerabile.

Am citit cu mare plăcere acest volum, i-am permis sufletului meu să zburde printre rândurile așternute cu măiestrie de Kristin Hannah. Am făcut o plimbare prin Franța nazistă, prin meleagurile subjugate de oameni lipsiți de suflet și scrupule, pământuri înecate de sânge și lacrimi, dar care și-au menținut flacăra speranței aprinsă. Chiar dacă în anumite momente de cumpănă, a fost la un pas de a se stinge. Am râs (foarte puțin ce-i drept), am plâns, am fost emoționat (touché). Le-am stat alături personajelor, ne-am sprijinit reciproc, ne-am revoltat, am trăit la intensitate maximă evenimentele.

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Probabil vă întrebați cine este Privighetoarea, cine este această ființă diafană ce impresionează prin glasul și cântecul său fermecător. Privighetoarea este o tănâră de 18 ani, pe numele adevărat Isabelle Rossignol(Privighetoare), un simbol al Rezistenței franceze, al ambiției, sacrificiului, pasiunii și al speranței nemuritoare. Privighetoarea este un ,,passeur”, una dintre binefăcătorii unor posibile victime ale nemților. Își riscă viața, fiecare suflare poate fi și cea din urmă. Trăiește periculos, nimic nu o sperie și pune interesul națiunii mai presus de interesul personal.

,,În visele ei. Parisul era Paris,  neatins de război.

Orașul ei iubit era ca o curtezană cândva frumoasă, acum îmbătrânită și slabă, obosită și abandonată de iubiții ei. În mai puțin de un an, acestui oraș magnific îi fusese răpită însăși esența lui de tropotul neîncetat al cizmelor militare nemțești pe străzi, fusese sluțit de svasticile care fluturau pe toate monumentele.”

Anul 1939. Europa este un butoi cu pulbere, tendințele de hegemonie ale Germaniei hitleriste cresc considerabil. Însă pentru Vianne Mauric viața este cât se poate de frumoasă. Antoine e un soț iubitor, iar Sophie – fiica pe care orice părinți și-ar dori-o. Rachel este cea mai bună prietenă a sa încă din adolescență, petrec mult timp împreună, sunt amândouă învățătoare la o școală din Carriveau. Iubește și se află în deplină armonie cu natura. Cât de simplă și de mirifică este viața sa în acest colțișor al Franței!

Totul până când Antoine este mobilizat în armata franceză. Există certitudinea că războiul va începe și că nimic nu va mai fi la fel. Franța capitulează, căci trupele germane sunt mult mai puternice decât s-ar așteptat. Orășelul Carriveau nu face parte, din nefericire, din regiunea autonomă administrată de guvernul de la Vichy. Soldații germani ocupă o țară locuită acum în mare parte de femei, copii și bătrâni, neputincioși în fața faptului împlinit. Un regim de austeritate este impus, mâncarea este oferită cu porția. Cireașa de pe tort: căpitanul Beck este încărtiruit în casa Viannei și ea este nevoită să reziste tentației de a se îndrăgosti de acest bărbat fermecător.

Sora sa, Isabelle, nu rezistă prea mult aici și pleacă la Paris pentru a locui cu tatăl său. Nu crede că Franța a pierdut, este sigură că totul va fi bine. Nu are de gând să stea cu mâinile în sân, așteptând vreo minune. E hotărâtă să facă ceva, să-i ofere patriei sale ceea ce merită: libertatea și demnitatea. Devine Privighetoarea, este o membră activă a grupării antinaziste ce se străduiește să reziste pe acest ,,câmp de luptă”.

,,Capitulare.

Oare se așteptau să petreacă tot războiul în acea casă ca o fetiță neajutorată, spălând rufe și stând la cozi să cumpere mâncare și măturând podeaua? Trebuia să stea pe margine și să privească inamicul luând totul din Franța?

Întotdeauna, sau cel puțin de când își amintea ea, se simțea singură și deznădăjduită, însă niciodată atât de acut ca în acel moment. Era prinsă acolo, la țară, fără prieteni și fără nimic de făcut. 

Nu.

Trebuia să poată face ceva. Chiar acolo, chiar atunci.”

Genocidul evreilor se răspândește și în hexagon. Nenumărați oameni, lipsiți de orice vină, sunt deportați și omorâți. Și oare ce-a făcut acest popor blestemat ca să merite asta? Nu o să încetez niciodată să-mi adresez această întrebare. Nici măcar unui câine nu ai dreptul să-i oferi o astfel de soartă, darămite unor oameni. Rachel este evreică și-și ia adio de la copiii săi, de la viața necruțătoare. Vianne suferă nespus, inima sa sângerează pentru cea care i-a fost mai mult decât o soră. Garantez că cei care vor citi această carte, care vor încerca să empatizeze cu Vianne, nu vor reuși. Atât de îngrozitor, de neimaginat!

Deși stă sub același acoperiș cu dușmanul și nu pare a fi suficient de curajoasă pentru o asemenea faptă,  recurge la un gest eroic, acela de a salva copiii evrei și de a se asigura că vor reuși cândva să se întoarcă în sânul familiilor și a neamului lor. Nu numai Isabelle e cea capabilă de sacrificiu (într-adevăr,  o trăsătură de familie). Vianne acceptă orice pentru binele Sophiei și a mezinului lui Rachel pe care l-a adoptat. Este o mamă devotată, o mamă în adevăratul sens al cuvântului.

După război vine și pacea, după ,,iarna” cea grea vine și primăvara. La un moment dat, răsare din nou soarele pentru Franța, pentru asupriții acestui război ce a cuprins mapamondul. Rămâne să descoperiți cum ia sfârșit această istorie. Vianne îl va vedea pe Antoine pășind iar pe poarta casei? Isabelle va rezista, va face ca ,,Privighetoarea să cânte” până la sfârșit? Vianne își va putea continua viața de unde a rămas, va păstra mereu în minte și în suflet acei ani de foamete, suferință și regrete? Sau totul va fi fost în zadar?

,,- O să-mi dezvălui totul?

– Aproape totul, îi zâmbesc eu. O franțuzoaică trebuie să aibă mereu secretele ei.

Și chiar am de gând să păstrez un secret.

Le surâd celor doi băieți ai mei care ar fi trebuit să-mi sfâșie inima, dar care, cumva m-au salvat, fiecare în felul lui. Datorită lor știu acum ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie.

Noi, oamenii, rămânem.”

Nu știu ce ar mai putea fi spus. Kristin Hannah este o artistă, o scriitoare talentată, capabilă să sensibilizeze și cel mai insensibil cititor. Vă recomand cu drag ,,Privighetoarea”. Citiți, reflectați, simțiți și, mai apoi, apreciați ceea ce aveți. Nimeni nu poate prevesti norii negri ce ar putea învălui mâine cerul. Viața este prea scurtă pentru a fi irosită…

Mulțumesc mult Editurii Litera pentru șansa neprețuită de a citi această carte extraordinară! Aceasta poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Doamna Atatürk” de İpek Çalışlar

Cu toții ați auzit probabil  de Mustafa Kemal Atatürk, o personalitate remarcabilă a secolului XX. El a schimbat destinul națiunii turce, a fondat Republica Turcia, punând astfel capăt perioadei dureroase de declin a Imperiului Otoman. A modernizat statul nou format, i-a permis să evolueze asemenea celor din Occident. A susținut laicitatea și progresul social, politic, economic, cultural. A permis emanciparea femeilor musulmane, le-a oferit drepturile de care nu au dispus niciodată.

Despre acest om, supranumit și tatăl turcilor, se pot scrie și spune multe. Dovadă stau nenumăratele biografii, studii, cărți. Un aspect important nu a fost luat în seamă, a fost evitat deopotrivă de scriitori și istorici: Latife Hanim. Soție a lui Atatürk pentru scurt timp, ea  a reușit să-l influențeze, să-l sprijine pe acest om politic ce va ocupa pentru totdeauna un loc fruntaș în istoria Turciei moderne.

Dar înainte de a fi un om politic de succes și primul președinte al Turciei, Atatürk a fost bărbat și om. A avut nevoie de afecțiune, de iubire și de un cămin, iar Latife Hanim a fost singura care i le-a putut oferi, ce-i drept, nu pentru mult timp.

Fosta jurnalistă a ziarului Cumhuriyet, İpek Çalışlar, a dorit să scoată la iveală portretul acestei femei, despre care s-ar putea spune că a avut o contribuție la fel de mare ca și a lui Mustafa Kemal însuși. Evident că într-o societate patriarhală, cu tendințe misogine, meritele unei femei nu ar fi fost recunoscute și strigate în gura mare. Autoarea își ia o misiune pe cât de complicată, pe atât de fermecătoare. Se documentează, ia legătura cu persoane de la care ar putea afla mai multe despre această primă doamnă a Turciei. Un lucru e cert: a dus-o la îndeplinire cu brio, reușind să alcătuiască ceva mai mult decât o biografie, o carte pe care cu toții ar trebui s-o citim măcar odată-n viață.

Latife Ușakizade s-a născut la Izmir (Smirna) la sfârșitul secolului XIX, într-o familie extrem de bogată și cu influență manifestată la nivel internațional. A studiat dreptul la Sorbona(Paris) și la Londra, după care s-a întors acasă la Izmir în 1922, în plină revoluție. Orașul se afla sub dominația grecilor conform tratatului de la Sevres. L-a cunoscut pe Mustafa Kemal în momentul în care l-a găzduit în reședința familiei sale, neatinsă, din fericire, de marele incendiu ce a cuprins Izmirul, salvat din mâinile dușmanului în cele din urmă.

Între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie, o frumoasă poveste de dragoste, urmată la scurt timp de o nuntă controversată. Nici acum cercetătorii nu sunt siguri dacă Mustafa Kemal a acceptat această căsătorie pentru banii Latifei, fiica celui mai bogat om din Turcia, sau dacă ea a avut niște interese ascunse. Au format, fără îndoială, un cuplu reușit. Au muncit cot la cot, au participat la evenimente și au construit ceea ce avea să fie mai târziu piatra de temelie a Republicii Turcia. Visul lor a început să prindă contur după tratatul de la Lausanne (1923), prin care oficial republica înlocuia imperiul.

Latife era înzestrată cu o inteligență nativă, dobândise o vastă cultură și abilitatea de a vorbi fluent 8 limbi străine. S-a luptat din răsputeri și a reușit să obțină drepturi pentru femeile Turciei, să le implice în viața politică a noului stat de pe harta lumii. Un prim pas și cel mai dificil a fost făcut. Mustafa Kemal și Latife au divorțat după doi ani și jumătate, în care au fost soți, prieteni, camarazi, doi oameni legați de aceleași idealuri. Cauzele sunt numeroase, însă cea mai evidentă o reprezintă mândria și orgoliul de care amândoi dispuneau din plin.

Vă recomand să citiți ,,Doamna Atatürk”, căci sunt sigur că vă va plăcea! Veți descoperi o femeie puternică, modernă, dar și sensibilă, avidă de iubire și frumos. Vă veți da seama încă odată că și femeile pot contribui la conducerea acestei lumi. Eu consider că există loc și pentru ele, că de fapt ele sunt esența societății, încât merită toată admirația și dragostea noastră. Și nu uitați: în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică, cu o voință de fier…

Mulțumesc mult Editurii Univers pentru șansa neprețuită de a citi această biografie excepțională! O puteți achiziționa de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” de Timothée de Fombelle

De când am auzit de apariția acestei cărți, mi-am dorit s-o citesc și, din fericire, ocazia s-a ivit destul de curând. Am avut așteptări mari, dar pe care această carte a reușit să le întreacă cu brio. Mi-a plăcut extraordinar de mult, am savurat-o rând cu rând, pagină cu pagină, m-am simțit prins în mrejele poveștii nelipsite de magie. Am tot amânat redactarea acestei recenzii, fiindcă am simțit că nu sunt capabil să scriu ceva coerent, ceva capabil să reflecte în totalitate senzațiile pe care mi le-a oferit această istorioară. Nici acum nu consider că voi reuși asta, însă voi încerca.

Înainte de toate, ,,Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” este un roman ce îmbină fantasy-ul cu puțină ficțiune istorică, dar și cu un strop de romance, într-un mod cât se poate de plăcut. Un veritabil ,,conte de fées” ce te fascinează încă de la primele pagini, pe care odată început nu-l poți lăsa din mână. Fie că sunteți sau nu pasionați de acest gen literar, vă asigur că vă va plăcea. Niciodată nu e târziu pentru a vă diversifica paleta de preferințe 😀

Într-un regat dintr-o lume guvernată de forțe magice, locuită de oameni și de ființe de basm, trăiește un tânăr pe nume Iliån. El este prințul care nu va moșteni tronul tatălui său, fostul rege doborât de nebunie. Simpla sa existență este considerată un pericol, îi este dorită moartea. Dar un vrăjitor puternic și extrem de viclean îl trimite departe, în lumea noastră, pe când omenirea se confrunta cu cel de-Al Doilea Război Mondial. Așa ajunge să-l înlocuiască pe fiul pierdut al unor cofetari, devenind Joshua Perle.

,,Găsise, în sfârșit, spărtura, locul acela de trecere pe care-l căuta când străpungea spatele dulapurilor, ferestruica înspre tot ce lăsase în urmă. Vreme de aproape trei ani, nu reușise să găsească nicio punte între lumea aceasta în care se trezise și labirintul amintirilor sale. Între ele se căsca o prăpastie. Pe hotarul acela de netrecut începuse să-și clădească nebunia. Să aibă încredere sau nu în ce-i spunea memoria? Începea să creadă că în mintea lui nu erau decât niște iluzii, un mare  gol pe care-l umpluse cu vise și cu dragostea unei zâne…”

Face cunoștință pe propria piele cu războiul, se maturizează, însă se află într-o permanentă căutare a persoanei iubite și, totodată, a liniștii interioare. Nu o poate uita pe Oliå, zâna râului de care s-a îndrăgostit. Anii trec, el îmbătrânește, încearcă să se reîntoarcă acasă, dar tot efortul său este în zadar. Oliå îl urmează îndeaproape, îl veghează și suferă. Deși nu mai este o nimfă, întrucând a încălcat o regulă esențială, magia nu a părăsit-o definitiv. A rămas la fel de tânără, la fel de frumoasă ca la 15 ani.

,,În ajun, era zână.

Însă, din această cauză, în ajun n-ar fi avut cum să împărtășească destinul celui pe care-l iubea, să trăiască sau să moară alături de el. Așadar, se lepădase de toate vrăjile. Până și în poveștile străvechi, foarte rar se întâmpla așa ceva, ca zânele să renunțe la puterile lor.

Acum alerga de-a lungul apei, cu respirația întretăiată, prinsă la mijloc între plaja înclinată și vântul cald care bătea dinspre mare. Descoperea durerea trupească, picioarele rănite, răsuflarea tăiată, neputința corpului, condiția umana pe care și-o dorise într-atât. Deși suferea, nu avea niciun regret.

Voia să fie ca el, cu el.”

Trecerea timpului nu-i aduce decât mai multă nefericire. Nu poate sta față-n față cu el, trebuie să stea ascunsă de privirea lui. În peisaj își face apariția un alt personaj ce începe să pună cap la cap amintiri, descoperiri, întregind astfel puzzle-ul celor doi străini. O iubire risipită, nedreptățită. Și lacrimi curgând asemenea unui pârâu de munte…

,,Uneori, când scriam, vedeam rândurile ca pe un drum care șerpuia de la o pagină la alta și care avea să-i ducă pe Iliån și pe Oliå acasă. Pe măsură ce avansam, felinarul lor micuț se îndepărta în cerneala de culoarea nopții. Îmi aminteam că la ultimul cuvânt poate că n-aveau să mai fie acolo. Atunci mă opream pentru o clipă, chiar înainte să închei. Nu mai știam nici eu dacă era mai bine să zâmbesc sau să plâng imaginându-mi-i împreună pentru totdeauna și departe de mine.”

Vă invit să descoperiți această poveste, extrem de emoționantă și profundă. Ascultați vocea naratorului și gândurile personajelor. Permiteți-le să își facă culcuș în sufletele voastre. Permiteți ca Joshua Perle și Olia să dăinuiască împreună cu iubirea lor pe care, poate, o vor împărtăși cândva, lăsând-o să rodească…

Părerile criticilor:

  • “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama
  • “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

   Îi mulțumesc nespus Editurii Art pentru șansa neprețuită de a citi această carte! Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

  LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

 

Reprezentativ

,,O zi în Roma Antică” de Alberto Angela

Am fost tare încântat să aflu de traducerea acestei cărți în română, căci auzisem de ea ca fiind o excelentă sinteză a vieții în Roma Antică din perioada lui Traian și extrem de bine documentată. Din fericire, s-a ivit destul de repede și ocazia de a o citi. Nu pot să spun decât că a întrecut orice așteptări. Mi-a plăcut extraordinar modul în care autorul Alberto Angela readuce la viață această lume din trecutul îndepărtat, scriitura și cursivitatea ideilor, astfel încât oricine, nu numai pasionații și cunoscătorii, pot înțelege imaginea de ansamblu a acelor timpuri.

Roma Antică face parte din istoria universală, este strâns legată de istoria noastră, a românilor. Civilizația romană stă, alături de cea elenă, la baza civilizației europene de astăzi. Strămoșii noștri au fost dacii și romanii, limba noastră este neolatină, multe din elementele culturale și sociale întâlnite în prezent datează, în mod uimitor, încă din acele vremuri. De aceea, să știm mai multe despre Roma e un lucru absolut necesar.

„În numeroasele emisiuni de televiziune realizate de-a lungul anilor printre ruinele Romei antice sau în alte situri datând din epoca romană, am auzit nenumărate relatări și detalii legate de viața cotidiană în perioada Romei imperiale, rămase în uitare secole de-a rândul și scoase apoi la lumină de arheologi. Au ieșit astfel la iveală indicii diverse, informații despre obiceiurile romanilor, curiozități despre viața de zi cu zi și despre regulile sociale ale unei lumi de mult dispărute… Același rezultat l-am obținut și în urma discuțiilor cu arheologii la locul săpăturilor, citind lucrările publicate de ei sau consultându-le studiile. Mi-am dat astfel seama că asemenea informații prețioase referitoare la lumea romană nu ajung aproape niciodată la oamenii obișnuiți, rămânând de cele mai multe ori «prizoniere» în publicațiile de specialitate sau chiar acolo, în siturile arheologice. Prin urmare, am încercat să le aștern în pagină ca pe niște povești.” Alberto Angela

,,O zi în Roma Antică” este o carte incredibilă, foarte-foarte bine documentată. Să nu credeți că avem de-a face cu un  manual de istorie în care ideile sunt ,,aruncate” la întâmplare. Cum am zis și mai sus, avem de-a face cu o poveste cursivă, o lectură plăcută. Autorul își ordonează ideile și cunoștințele, rezultând astfel un jurnal al Romei din preajma anului 115, era noastră. Traian era împăratul acestui imperiu aflat la strălucitul său apogeu.

Totul începe de dimineață, odată cu trezirea romanilor, gata pentru o nouă zi. Luăm la cunoștință obiceiurile din acele timpuri, inclusiv cele vestimentare, cele legate de make-up. Se remarcă un contrast uimitor între nobilii extrem de bogați și oamenii de rând,  dar și sclavii cu al lor rol esențial. O societate pestriță, bine ierarhizată, bine organizată. Ne plimbăm alături de narator pe străzile animate ale Romei, ne strecurăm prin puhoiul de lume care-și duce existența în cea mai mare metropolă a antichității.

Descoperim ce înseamnă mesele și ospețele la romani, cât de importante sunt vizitele la celebrele terme și băi publice, ce rol joacă fiecare element al acestui univers atât de îndepărtat și de fascinant. Istoricul italian reușește să ne potolească setea de cunoaștere, ne oferă curiozități care ar lăsa pe oricine cu gura căscată.

De exemplu, v-ați fi așteptat ca unii oameni de rând să locuiască în blocuri și zgârie-nori (numite insulae)? V-ați fi gândit că societatea romană avea de-a face cu probleme atât de cunoscute nouă, precum traficul intens (din fericire, nu aveau și mașini), fluxuri masive de imigranți, crizele din domeniul imobiliar? Vă vine să credeți că într-o epocă neindustrializată, lipsită de tehnologie, s-a putut construi Colosseumul, o adevărată bijuterie arhitecturală și nu numai?

Mai multe nu vă spun. Vă las pe voi să faceți această călătorie în Roma Antică, să vă bucurați de această zi altfel.Sunt sigur că vă va plăcea, că vă veți lăsa pierduți în capitala acestui imperiu de care suntem atât de legați. Roma a făcut și face parte din istoria noastră și nimeni nu va putea schimba acest fapt…

Părerile criticilor:

  • „O lectură instructivă și în același timp relaxantă, care ne îmbunătățește într-un mod plăcut cunoștințele istorice. (…) Una peste alta, o plăcută călătorie în timp în Roma antică…”    Osservatorio letterario
  •  „Pentru a izbuti să restituie marea istorie povestită prin intermediul mai multor mici istorioare, Alberto Angela folosește în egală măsură surse antice de foarte bună calitate, cu precădere Martial, Iuvenal și Petroniu, făra a uita acolo unde e cazul de comediile lui Plaut sau de lirica lui Catullus și Ovidiu.
       Pas cu pas, din zori până târziu în noapte, el urmărește itinerarele și preocuparile unui locuitor al Romei din vremea Antoninilor, descriind cu vivacitate îmbrăcămintea, distracțiile, preocupările și necazurile acestuia. Nu uită femeile sau sclavii, banchetele sau frecventarea băilor publice, spectacolele sângeroase din Colosseum.”  Zoe Petre

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a descoperi această carte! O puteți achiziționa de pe site-ul lor, la un preț extrem de avantajos, alături de multe alte cărțulii încântătoare, inclusiv din categoria celor istorice. Totul cu transport gratuit, bineînțeles. 

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Reprezentativ

,,My dilemma is you” de Cristina Chiperi

   De când am citit descrierea acestei cărți, mi-am trecut-o pe lista de dorințe, căci părea tare interesantă. Și într-adevăr, nu m-am înșelat. A fost o lectură incredibilă, ce a făcut dintr-un week-end simplu și monoton, unul interesant și extrem de plăcut. Îmi place nespus genul acesta de cărți, cu povești de dragoste cu și pentru adolescenți. Personajele sunt de o vârstă cu mine, astfel încât mă pot regăsi cu ușurință în cele scrise. În timp ce acestea se caută pe ele însele, eu fac același lucru. Povestea lor devine povestea mea. Și cred că oricine ar fi cititorul, indiferent ce vârstă ar avea, s-ar afla în aceeași situație…

    De ce ,,My dilemma is you”? 

   În momentul în care a luat naștere această poveste, tânăra autoare Cristina Chiperi asculta melodia ,,My dilemma” a Selenei Gomez. A adaptat numele cântecului, în așa fel încât să reiasă că marea dilemă, marea nelămurire ce provoacă confuzie naratoarei este el, cel pentru care îi bate inima mai tare. În jurul acestei idei, Cristina reușește să contureze o frumoasă poveste, emoționantă, plină de trăiri și sentimente contrare.

My dilemma… este senzația internetului și a librăriilor, deopotrivă. Cititorii și fanii au înnebunit complet: nimic altceva nu mai există.“ – La Repubblica

Personajul-narator este Cristina Evans, o adolescentă ca toate celelalte, ce duce o viață fericită alături de familia sa în Los Angeles. Toate bune și frumoase până în ziua în care părinții îi dau o veste șocantă, aceea că vor trebui să se mute la Miami, în interes de serviciu. Cristina simte cum lumea i se prăbușește în cap. Va trebui să renunțe la viața sa, la scumpii săi prieteni, Cassie și Trevor, la tot ceea ce o definea până în acel moment.

E octombrie și, prin urmare, anul școlar deja a început. Cris trebuie să se adapteze din mers, să se obișnuiască cu noul oraș, cu noii oameni pe care abia îi cunoaște. Își face o prietenă bună, pe simpla și timida Sam, și ajunge, în scurt timp, una din cele mai populare eleve ale școlii. Se împrietenește cu majoritatea băieților răi, după care toate fetele sunt înnebunite, este primită în cercul lor, ba chiar se îndrăgostește și are o relație cu Matt. Cu ajutorul ei, și Sam reușește să aibă o relație cu Nash, tipul pe care-l admira nespus.

,,Mă urc din nou pe placă. Respir adânc, mă rog să nu mă fac de râs și împing ușor cu dreptul… sau cel puțin cred că împing ușor. Skateboardul prinde viteză, eu fac tot ce pot ca să îmi țin echilibrul, dar în cele din urmă mă opresc în brațele lui Matt, care din fericire e lângă mine. Sfârșesc deasupra lui. Mă strânge de talie, vârfurile nasurilor ni se ating și ne pierdem unul în ochii celuilalt. Situația asta îmi pare cunoscută… De fapt, într-un fel, tocmai o căzătură cu skateboardul ne-a făcut să ne întâlnim prima dată, cu aproape o săptămână în urmă.” (p.64)

Ar fi prea frumos ca totul să fie perfect. Încă din prima zi la noua școală Cris intră în contact cu Cameron, fratele lui Sam, un tip pe care-l găsește extract de insuportabil. Iubita acestuia, nesuferita Susan, are crize de gelozie, vrea să facă tot posibilul pentru a o umili și uneori chiar reușește. Timpul trece, relația dintre Cris și Matt nu e perfectă, căci el este, la rândul său, gelos. Așa iau naștere discuțiile în contradictoriu, neînțelegerile.

,,- Da, ar fi mai bine dacă aș pleca. Ah, stai așa! Părinții tăi ne privesc pe fereastra de la bucătărie.

 Dau să mă întorc, dar el mă oprește.

– Nu te întoarce! Hai să le facem pe plac.

Îmi ridică ușor bărbia, se apropie de mine și mă sărută ușor pe colțul gurii. Mă cutremur gândindu-mă cât de frumos e să îi simt buzele pe ale mele. Nu pot să cred că într-adevăr mă gândesc la astfel de lucruri: sunt iubita lui Matt!

– Noapte bună, îmi zice Cameron zâmbind și se îndepărtează încet.

– Noapte bună, răspund eu.

Îl privesc plecând și imediat ce mă întorc spre casă îmi dau seama că toate luminile sunt stinse și că mașina nu e acasă. Nu e nimeni acasă.” (p.141)

Chiar dacă nu-și dorește asta, Cris se simte din ce în ce mai atrasă de Cam. Și se pare că nici ea nu-i este indiferentă. Ea susține că-l iubește pe Matt, se încăpățânează, se minte pe ea însăși. Dar inima sa e mult mai neascultătoare. Se anunță o vacanță de Crăciun la ski, pe care familiile lor o vor petrece împreună. Un moment prielnic sorții pentru a complota în numele iubirii lor. Vor reuși Cristina și Cameron să-și mărturisească iubirea? Vor putea rămâne împreună? Miracolul de Crăciun se va întâmpla cu adevărat? Asta rămâne să aflați, citind ,,My dilemma is you”.

,,Exact așa mă simt: jumătate din mine îl dorește pe Cam, iar cealaltă vrea doar să îl uite. Știu că e greșit, că nu ar putea fi niciodată ceva între noi și că nu e persoana potrivită pentru mine… și totuși, de fiecare dată când încerc să mă îndepărtez, o forță misterioasă și inexplicabilă mă întoarce la el. De când l-am cunoscut, s-a strecurat în gândurile mele, răpindu-mi liniștea. Nu trebuie să mă mai chinui singură! Trebuie să mă concentrez asupra relației dintre mine și Matt; el e băiatul potrivit pentru mine. Cameron e doar o greșeală enormă și minunată.” (p.175)

Vă recomand cu drag această carte, pe care cu siguranță o veți îndrăgi! Veți fi încântați să (re)descoperiți frumusețea primei iubiri, sentimentele și pasiunea adolescenței, farmecul acestei perioade – una din cele mai frumoase. Vă invit să simțiți această poveste ca și cum ar fi a voastră…

Mulțumesc mult Editurii Litera pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,My dilemma is you” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Harry Potter și Camera Secretelor” de J.K.Rowling

Acum câteva luni am citit ,,Harry Potter și piatra filosofală” și, fiindcă mi-a plăcut atât de mult, am decis să citesc și continuarea. Încă odată regret că am descoperit atât de târziu această poveste încântătoare, dar mă consolează faptul că am putut face cunoștință cu această serie în varianta celor de la Arthur, în traducerea excepțională realizată de Florin Bican.

Mai e nevoie să spun că lumea creată de J.K.Rowling e bestială-genială-încântătoare-fermecătoare? Evident că nu, dar chiar nu mă pot abține. Nu există cuvinte să lauzi o asemenea lectură magnifică, orice ai spune nu e suficient. Un lucru e sigur: HARRY POTTER este un MUST-READ! Fie că ești adult sau copil, fie că ești pasionat ori nu de literatura fantastică, Harry Potter trebuie să ocupe un loc din biblioteca ta, trebuie să facă parte din lista cu lecturi obligatorii și prioritare.

Imagini pentru j k rowling

După toate peripețiile din volumul 1, a venit vacanța și pentru elevii de la Hogwarts. Motiv de fericire pentru mulți, nu și pentru Harry. Bietul  de el a avut cea mai oribilă vacanță posibilă și totul din cauza soților Dursley și a odorului lor enervant. Nu a putut comunica cu amicii săi, Hermione și Ron, nu și-a putut face temele de vacanță, i-a fost interzis orice ar putea avea legătură cu școala de magie. Totul până într-o zi…

În timpul unei cine de afaceri ținută în casa unchilor săi, Harry stă închis în camera sa, unde este vizitat de elful Dobby, cel care-l previne să nu se întoarcă la școală, fapt pe care băiatul nu-l înțelege și nici nu-l poate concepe. Seara nu se termină prea bine, din păcate. Însă în timpul nopții Harry este trezit de Ron, venit alături de frații săi să-l salveze cu o mașină zburătoare. Se mută temporar la prietenul său, loc în care este primit cu brațele deschise.

,,-Încetează! bâigui Harry, căci zăngănitul acela parcă îl izbea drept în cap. Lasă-mă în pace! Oprește-te! Vreau să dorm…

Și cu asta deschise ochii.Lumina lunii pătrundea printre gratiile de la fereastră. Și cineva într-adevăr se holba la el printre gratii: cineva cu fața acoperită de pistrui, cu părul roșcat și cu nasul lung. Afară, în dreptul ferestrei lui Harry, stătea Ron Weasley însuși.”

Începe anul școlar, toți vrăjitorii în devenire se îmbarcă în trenul spre Hogwarts, numai Harry și Ron nu reușesc să ajungă la peronul 9 și trei sferturi. Recurg la un act nebunesc, acela de a călători cu mașina zburătoare a tatălui lui Ron (pe care acesta o vrăjise în mod ilegal). Această faptă îi pune în pericol cariera și slujba domnului Arthur Weasley. Cei doi copii, în schimb, au norocul de a scăpa de o posibilă exmatriculare.

,, – Noi mergem să ne strângem lucrurile, spuse Ron cu deznădejde în glas.

– Cum adică, Weasley? se răsti la el doamna profesoară McGonagall.

– Păi, ne exmatriculați, nu? întrebă atunci Ron.

– Nu astăzi, domnule Weasley, spuse Dumbledore. Dar trebuie să subliniez că ceea ce ați făcut voi doi este foarte grav. Am să scriu familiilor voastre chiar în seara aceasta.”

Nici în acest an personajele nu au parte de liniște. Harry aude niște șoapte ciudate pe coridoarele goale, niște atacuri stranii au loc, victimele fiind transformate în stane de piatră. Toată lumea este agitată, se simte în pericol, căci un lucru e sigur: Camera Secretelor a fost deschisă.Asta nu poate reprezenta decât nenorocire. Harry este considerat de ceilalți elevi vinovat de acest lucru, descoperindu-se că este herpetilian (capabil să comunice cu reptilele) și bănuindu-se că este urmașul lui Slytherin. Dar atacul neașteptat asupra lui Hermione, dezminte această ipoteză.

,,Harry își tot repeta ultimele cuvinte ale lui Dumbledore: ,,… n-am să părăsesc cu adevărat această școală decât în momentul în care nu va mai rămâne aici nicio persoană dintre cei care-mi sunt loiali… la Hogwarts toți cei care vor cere vreodată ajutor îl vor primi”. Dar ce însemnau aceste cuvinte? Cine anume erau cei care trebuiau să ceară ajutor, când toți erau la fel de confuzi și de speriați?”

Celebrul Harry Potter dă încă odată dovadă că este foarte curajos, întrucât…

Credeați că am să continui, nu-i așa? 😀 V-ați înșelat, nu vreau să vă dau chiar atât de multe spoilere. Sunt suficiente oricum!

Va reuși Harry să-l înfrunte pe temutul Vasilisc? Va reuși să salveze viața unei fetițe inocente, manipulată de un ,,binevoitor” sau își va găsi, la rândul său, sfârșitul? Va reuși să confirme încă odată că binele învinge răul în final?

Asta rămâne să descoperiți citind ,,Harry Potter și Camera Secretelor”, o poveste incredibilă, ce vă va deschide apetitul pentru literatura fantastică, ce vă va determina să iubiți poveștile cu magie, prietenii adevărate, oameni frumoși și nu numai…

Mulțumesc nespus Editurii Artur pentru ocazia neprețuită de a citi această carte! Volumul doi din seria talentatei J.K.Rowling poate fi achiziționat de pe site-ul editurii sau din librării!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Harry Potter și camera secretelor (#2)

Reprezentativ

,,Jocul coroanei” de Evelyn Skye

Ador ficțiunea istorică și fantasy-ul, iar cărțile din aceste genuri sunt favoritele mele, cele care-mi fac viața mai frumoasă. Spre norocul meu, există și cărți care îmbină ambele genuri într-un mod cât se poate de plăcut. Un exemplu concret îl reprezintă ,,Jocul coroanei” de Evelyn Skye, o carte apărut acum puțin timp la Editura Leda și pe care am așteptat cu nerăbdare s-o citesc. Și da, așteptarea a meritat!

Am citit-o dintr-o suflare, nerăbdător să aflu ce se va mai întâmpla, dar, totodată, am încercat să trag de timp, s-o savurez încetișor. Mi-a plăcut extraordinar de mult, încât aștept cu nerăbdare continuarea. Nu mai spun că am fost lăsat în coadă de pește, căci finalul îți stârnește curiozitatea într-un asemenea hal!

Acțiunea se desfășoară în Rusia Țaristă, în anul 1825. Ești purtat prin încântătorul Sankt Petersburg, pe la curtea Palatului de Iarnă, pe malurile Nervei. Ești înconjurat de atmosfera acelor vremuri, de societatea ,,franțuzită”. Totul e atât de fermecător, prezentat într-o manieră inedită, astfel încât ai face, dacă ai putea, și mâine o călătorie în timp, pentru a te lăsa pierdut în universul unei alte epoci, al unei alte vieți, cu mult diferite de a noastră… Și să nu uităm de Romanovi, dinastia care a domnit asupra Rusiei timp de secole și care a sfârșit într-un mod tragic…

Vika Andreieva și Nikolai Karimov sunt doi tineri, pregătiți de mici copii pentru a putea deveni Mag Imperial. Mentorii lor, frații Serghei și Galina, îi învață tot ceea ce știu, îi îndrumă cum cred ei de cuviință. Ceea ce nu știe Serghei, mentorul Vikăi, e că sora sa e la rândul ei mentor și că există încă un mag. Galina știe de ucenicul fratelui său, însă nu-i dezvăluie nimic lui Nikolai, păstrând acest secret până în ultima clipă.

,,Apă! Ba nu, gheață! Vika se aruncă la pământ și flutură brațul deasupra capului, generând o cupolă de gheață în jurul ei. Tremură, în timp ce copac după copac se izbea de scutul ei și trimitea cioburi de gheață care o înțepau în gât și în spate. Firișoare de sânge stacojiu se prelingeau peste corsetul rochiei. Vika închise ochii strâns. Atacul înflăcărat păru să dureze o veșnicie, dar, cu toate acestea, ea își păstră poziția. Apoi, într-un sfârșit, ultimul trunchi se zdrobi de scutul de gheață, pământul se cutremură și cerul încetă să mai tune. Zâmbetul ei era mai luminos decât focul.”

Familia țarului nu se află în unul din cele mai potrivnice momente. Țarul Alexandru e preocupat de kazahi și de Imperiul Otoman care nu îi dau deloc pace. Țarina suferă de o tuse ce nu prevestește ceva prea bun. Și ca totul să fie ,,perfect”, țareviciul Pașa nu pare deloc potrivit și nici pregătit pentru a fi următorul țar, spre deosebire de sora sa, Marea Prințesă Iuliana Aleksandrovna Romanova, mereu atentă la situația politică.

,,Însă Iuliana nu semăna cu Pașa – așa îi spuneau membrii familiei și cei mai apropiați prieteni – aproape deloc. Iuliana era interesată de economie și de politică (și chiar în acea clipă duce o hartă enormă, făcută sul), iar Pașa era interesat de vânătoare și de lectură. El zâmbea des și sporovăia cu toți servitorii, în vreme ce ea avea decența de a-și păstra demnitatea rangului regal. Și părul lui era mereu ciufulit! Nu, Iuliana nu semăna deloc cu Pașa și slavă Domnului pentru asta! Imperiul rus avea nevoie de cel puțin un Romanov cu capul pe umeri în generația asta.”

În acest context, la insistențele fiicei sale, țarul hotărăște începerea Jocului coroanei, în urma căruia doar unul din cei doi magi va rămâne în viață. Această veste cade ca un trăsnet pentru cei doi tineri. Nikolai și Pașa avuseseră ocazia de a o vedea pe Vika în timpul unui antrenament de-al ei și încă de atunci s-au simțit atrași de ea. De-a lungul competiției, cei doi magi sunt nevoiți să facă 5 vrăji prin care să dovedească că sunt capabili să-l slujească pe țar.

,,În felul acesta, jur credință țarului,

Și promit să mă supun regulilor Jocului,

Un duel al vrăjilor, până ce este declarat un învingător.

Față de aceasta și de toate tradițiile de aici dinainte stabilite, îmi iau angajamentul

De mag în Jocul Coroanei.”

Fiecare își coordonează mișcările în funcție de abilitățile lor diferite. Vika se află în armonie cu natura, cu ceea ce este viu, pe când Nikolai poate controla cu îndemânare mecanismele și tot ceea ce ia naștere din mâinile oamenilor. Se simt din ce în ce mai atrași unul de celălalt, sunt confuzi, au de luat decizii extrem de dificile, fiecare este iubit de altcineva. Care dintre cei doi va ieși victorios? Sau vor reuși schimba regulile jocului? Vor putea trăi fericiți împreună, controlând magia? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind ,,Jocul Coroanei” de Evelyne Skye.

Fără îndoială, este o carte incredibilă. Scriitura autoarei e excelentă și ți-e imposibil să nu remarci și să nu admiri toată munca de cercetare și toată pasiunea sa pentru Rusia Țaristă. Îți împărtășește din iubirea sa pentru frumos, oferindu-ți lecții despre iubire, prietenie, sacrificiu și despre cum în viață trebuie să căutăm o cale de mijloc pentru a reuși. Din păcate, această cale nu există uneori, astfel încât trebuie să faci alegerea dificilă, o alegere care te va urmări întreaga viață ca o fantomă înspăimântătoare apărută, pe neașteptate, din negura trecutului…

Părerile criticilor:

  • Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.”
    Sabaa Tahir
  • „Absolut încântatoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă – Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” Sara Raasch           

Mulțumesc Librăriei Donaris Galați pentru neprețuita ocazie de a citi această carte, pe care o puteți procura direct din librărie sau de pe site!

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

jocul_coroanei.jpg

 

Reprezentativ

,,Pragul” de Doina Roman

De când am auzit de existența acestei serii mi-am dorit s-o citesc, însă abia acum a apărut ocazia. Oarecum regret că am așteptat atât timp, dar mă bucur deopotrivă că înainte de lectura primului volum am participat la lansarea trilogiei. Am mai spus și repet: a fost un eveniment extraordinar, alături de oameni minunați! Am trecut cu toții ,,pragul” într-o atmosferă încântătoare, am cunoscut-o pe autoarea Doina Roman, ne-am bucurat de o frumoasă după-amiază de sâmbătă. Discuțiile purtate de invitați mi-au alimentat nerăbdarea de a citi ,,Pragul”.

Așa că am citit primul volum. A fost o lectură incredibilă ce m-a destins și ce m-a ținut cu sufletul la gură. Am prelungit pe cât posibil aceste momente, am savurat rând cu rând, pagină cu pagină, cele așternute cu măiestrie de condeiul Doinei Roman. Concluzia: ,,Pragul” e una din cele mai bune cărți citite de mine în 2016!

Dar ce este ,,Pragul”?

  • Un fantasy EX-CEP-ȚIO-NAL ce te poartă într-o lume altfel, într-un viitor extrem de îndepărtat, guvernat de forțe magice, de sentimente, dar și de tiranie, de lipsă de scrupule. Pe cât de diferită pare de lumea noastră, pe atât este de asemănătoare.
  • O poveste plină de suspans, aventură, iubire, frumos, urât, lumină, întuneric.
  • O carte plină de personaje vii ori ba, de care nu poți să nu te atașezi, cu care te împrietenești. Astfel povestea lor devine și povestea ta.
  • Un prag capabil să-ți ofere tot ceea ce am menționat mai sus.

Subiectul cărții:

În această lume încântătoare, nimeni și nimic nu e perfect. Sentimentele sunt recoltate, sunt vândute, depozitate în bănci, iar oamenii care ajung să-și piardă din sentimente seamănă din ce în ce mai mult cu niște fantome. Ne aflăm într-un moment de pace, între echilibru și haos fiind doar un pas. O casetă ascunde ceva de o importanță colosală și, din acest motiv, nu trebuie să ajungă pe mâinile cui nu trebuie.

,,Da, sunt o jigodie cu o mie de fețe, dar tot ce fac e să perfecționez arma asta până la sfârșitul păcii și să mă asigur că nu o să fim robi până la sfârșitul vieții. E singura noastră șansă. Deja jumătate din clanuri au devenit săraci lipiți pământului și nu mai au decât câteva sentimente, o duc de pe o zi pe alta… Sunt în stare de orice. Chiar să-mi vând sufletul dacă e cazul să înving și să țin echilibrul ăsta fragil între clanuri, Ligă și Părintele Agenției.”

Purtătoarea casetei este Civila Lia, iar o Katenă(Kat) are grijă ca cele două să fie în siguranță. Totul până când Pisică, un tâlhar, pune mâna pe poșeta Civilei, fără a ști ce se află acolo. Poșeta este recuperată, însă situația se complică. Cele două femei sunt căutate. Fug de colo-colo, iar Algar, un dezertor al Ligii, li se alătură. Crius, unchiul lui Kat și persoana de care este îndrăgostita Lia, e cel care știe mai multe despre nenumăratele enigme ce le încurcă existența.

,,Pisică le-a văzut pe cele două femei de când au intrat și s-au așezat la masă. Amândouă aveau ceva deosebit, în mers, în privire și el aproape că se enervase puțin întrucât nu știa prea bine ce… nu era nimic definit, totul îi scăpa, aluneca fără să lase urme. Le-a privit mai atent pe sub genele negre ca smoala. Amândouă blonde… vopsite, dar nu evident. Amândouă înalte… una era mai tânără, avea ochii oblici și negri, tăioși, gura frumoasă, arcuită și senzuală… nu citeai prea multe în ochii ei. Erau două lacuri întunecate în care puteai să-ți imaginezi că ar fi doar moarte sau mister total.”

Crius este prins de uri și oreade, iar Kat, Lia și Algar merg să-l salveze. Vicleanul Crius scapă cu puțin ajutor. Sunt prigoniți în continuare, dar oriunde s-ar duce, nu ar găsi un loc în care să se poată adăposti. Aparent, nu au cale de scăpare. Mor oameni, totul pare să se prăbușească. Războiul izbucnește și… restul vi-l las să-l descoperiți singurei 😀

Vă rog să mă iertați pentru puținele spoilere, dar chiar nu vreau să vă stric suspansul 🙂 E atât de faină această poveste, încât vă garantez că o veți adora și că veți aștepta cu nerăbdare să citiți continuarea! Și eu aștept puțin timp liber ca să mă pot bucura în voie de continuarea aventurilor 😀

Sper că am reușit să vă conving, iar dacă nu, chiar nu știți ce pierdeți! Vă las să aflați tainele acestei povești, să vă îndrăgostiți de personaje și să treceți ,,pragul”… Doina Roman e o scriitoare excepțională, un om cald, ce merită toate aplauzele noastre!

       JOS PĂLĂRIA!

Îi mulțumesc, pe această cale, pentru ocazia neprețuită de a-i citi cartea! De procurat o puteți procura de pe site-ul Editurii Tracus Arte, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru pragul

Reprezentativ

,,Un război, un exil, o viață” – Ana a României

Trăim într-o lume ingrată, într-o lume a oamenilor nerecunoscători și ignoranți. Acești oameni nu apreciază binele ce li s-a făcut, nu-i respectă pe acei binevoitori care i-au salvat sau sunt cuprinși de o indiferență fără limite, de o incredibilă nepăsare. Casa Regală a României este una din binefăcătorii acestei națiuni, dată la o parte și uitată de mulți. Din fericire, mai există și oameni nelipsiți de patriotism care privesc monarhia cu respect și admirație profundă. E mai mult decât important să ne cunoaștem trecutul pentru a ne putea înțelege prezentul, iar regele face parte din istoria noastră.

Fără un monarh, România nu ar fi reușit să-și obțină independența, nu ar fi devenit ,,națiune de sine stătătoare”. Familia regală a avut o contribuție inegalabilă pentru modernizarea regatului, pentru binele supușilor săi. Eu sunt impresionat de sprijinul lor, îi admir pe membrii Casei Regale și sunt nemulțumit de nepăsarea multor conaționali de-ai mei. De aceea îmi doresc să aflu cât mai multe despre acești oameni, să-i cunosc mai mult pentru a le oferi respectul cuvenit.Încă am o speranță că totul va fi bine…

Bănuiesc că toată lumea a auzit de decesul Reginei Ana, de funeraliile de la Curtea de Argeș, dar și de controversele ce s-au iscat. Unii au afirmat că ea nu este de drept regina României, alții că nu găsesc rostul unei zile de doliu național. În niciun caz nu sunt de acord cu ei, nimeni nu ar trebui. Ea e regina noastră și trebuie s-o cinstim cum se cuvine, luând exemplul celor din Occident… Vestea morții reginei m-a întristat nespus, dar cel puțin sunt împăcat sufletește, căci am reușit să aștern și eu câteva rânduri în cartea de condoleanțe dedicată Alteței Sale.

Am fost încântat să descopăr acest roman autobiografic și l-am citit cu mare plăcere. Am fost martor la cele mai importante evenimente din viața principesei de Bourbon-Parma, evenimente care au jucat un rol esențial în formarea personalității sale. Greutățile vieții, lipsurile, au făcut-o să fie cea pe care o cunoaștem cu toții.Nu poți să n-o îndrăgești, să nu fii impresionat de sufletul ei mare, de dorința permanentă de a-i ajuta pe cei din jur, de modestia și de eleganța sa.

Născută la Paris, fiică a doi oameni de viță nobilă, Anne de Bourbon-Parma s-a aflat mereu într-o lungă peregrinare. A călătorit mult, a emigrat în America, s-a înrolat de bunăvoie în armata franceză, a participat la misiuni prin țările nord-africane, a dus o viață pe care multe prințese nu o cunosc. S-a căsătorit cu Mihai, Regele României, alături de care s-a mutat de colo-colo, neavând cu adevărat un cămin al lor. Pentru ei acasă era în România, însă au trebuit să trăiască departe, printre străini.

În tot acest timp, regina l-a susținut pe rege, i-a oferit cinci fiice minunate, l-a ajutat să suporte durerosul exil. Deși erau membri ai unei familii regale, deși se înrudeau cu mai toate capetele încoronate ale Europei, nu s-au sfiit să muncească asemenea oamenilor de rând. Și-au educat cât mai frumos copiii, le-au insuflat adevăratele valori morale și dragostea pentru România. Regina însăși s-a îndrăgostit de aceste meleaguri despre care regele îi vorbea cu dor și cu nostalgie, le-a purtat în suflet întreaga viață și, din fericire, a ajuns să le și cunoască după căderea comunismului. Și-a dorit să facă mai multe pentru români, pentru patria sa, iar în acest demers a fost ajutată de fiicele, dar și de ginerele său.

Maiestatea Sa relatează cu mândrie ceea ce simte, ceea ce a trăit, fără a se rușina vreun moment de alegerile și de faptele sale. Ea și regele au fost legați de o profundă iubire, având o relație nemaiîntâlnită, bazată pe respect, încredere, prietenie și pe lipsă de egoism. Ei sunt un model pentru noi toți. Nimic nu i-a putut despărți, nici măcar religia diferită. Regina Ana este o persoană de la care avem multe de învățat, pe care trebuie să o păstrăm veșnic în mințile și în sufletele noastre. O doamnă de poveste, o veritabilă regină, o mamă iubitoare, o soție de nădejde, un om cum rar mai întâlnești în zilele noastre…

Vă recomand cu drag  cartea ,,Un război, un exil, o viață”, căci veți fi fascinați de povestea Reginei Ana, de viața ei tumultoasă, de curajul și de generozitatea de care a dat dovadă de-a lungul timpului! Iar la final, veți descoperi cu încântare o piesă de teatru care a luat naștere din condeiele și inimile cuplului regal Mihai-Ana, despre care nu zic mai multe…

Acum voi reda câteva fragmente din discursul Alteței Sale care sper eu vor confirma cele spuse de mine, dar și că este înzestrată cu darul povestirii:

  • ,,Printre invitați, regina Elena a României și, alături de ea, un tânăr înalt și frumos, în uniforma aviației române. Era el! Într-o clipă, văzând uniforma, toate amintirile de război mi s-au aglomerat în minte și, după ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverența în fața lui, cum ar fi trebuit, am luat poziție de drepți, lovind cu strășnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginați rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie și cu capul descoperit! Acum, citind toate acestea, poate părea amuzant, dar în acel moment neîndemânarea mea a avut un efect caraghios pentru ceilalți și dezastruos pentru mine. Imediat mama m-a expediat: <<Du-te în camera ta!>>. Eram fericită să pot pleca, fiindcă făceam gafe peste tot.”
  • ,,Regele a plătit scump prin așteptarea lui. În ce mă privește,  nu am crezut niciodată că România va fi liberă. Nu! Și eu am plătit cu durata unei vieți această așteptare, fiindcă România se afla în inima mea, fără să fie în amintirea mea. Așteptarea este o suferință, dar mai ales gândindu-te la ceilalți, nu la tine însuți. Noi eram liberi, aici, în timpul deceniilor înghețate, negre. Puteam spune tot ce gândeam, în vreme ce acasă oamenii au suportat cincizeci de ani de opresiune. Ei nu aveau nimic, nu putea privi către nici un viitor, fiindcă viitorul nu exista…”
  • ,,Aș vrea să fac mai mult pentru România, dar nu numai din datorie, ci și dintr-un sentiment de identitate, prin ceea ce sunt eu ca om, ca destin. Aș vrea să petrec mai multă vreme în România; faptul că șederile noastre acolo sunt limitate este o frustrare, aproape atât de mare ca anii în care nici nu visam să punem piciorul în țară. Aș vrea să cunosc mai mult. Ceea ce mă supără nu este timpul care trece, ci faptul că nu pot să aprofundez raportul dintre mine și țara al cărei nume îl port.”

Mulțumesc mult Librăriei Online Libris, fiindcă mi-a oferit neprețuita ocazie de a o descoperi pe Alteța Sa Regală Ana a României, de a-i citi memoriile pe care i le-a dictat principelui Radu! Cartea ,,Un război, un exil, o viață” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, inclusiv în varianta în limba engleză, alături de multe alte cărți, biografii, cu transport gratuit. Pentru a fi la curent cu promoțiile lor, le puteți da un like pe pagina de facebook.

              LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

Vizualizați imaginea originală

Reprezentativ

,,Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak

Elif Shafak (n. 1971) a studiat Relatiile internationale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat in Studii feministe si un doctorat in Stiinte politice. A predat la mai multe universitati din Turcia, Marea Britanie si Statele Unite si a colaborat cu articole la numeroase publicatii, precum The Washington Times, The Wall Street Journal, The New York Times, The Economist sau The Guardian. A publicat mai multe romane: Misticul (1997), distins cu Premiul Rumi un an mai tirziu, Oglinzile orasului (1999), Privirea (2000), care i-a adus in acelasi an premiul Uniunii Scriitorilor Turci pentru cel mai bun roman, Palatul Puricilor (2002; Polirom, 2014), Sfintul nebuniilor incipiente (2004; Polirom, 2009), Cele patruzeci de legi ale iubirii (2010; Polirom, 2011, 2014), Lapte negru (2011; Polirom, 2012, 2015),Onoare (2012; Polirom, 2013) si Ucenicul arhitectului (2014; Polirom, 2015). Scrise in turca ori in engleza si traduse deja in peste 40 de tari, cartile ei se bucura de aprecierea criticii si de un succes de public considerabil.

Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Jahan se îndrăgostește de unica fiică a lui Hurrem, Mihrimah Sultan, și o poartă în inimă întreaga sa viață. Feblețea sultanului îl simpatizează pe indian și îndrăgește superbul elefant alb, dar nimic mai mult, din câte se pare. Îngrijitorul elefantului ajunge să fie unul din cei patru ucenici al marelui arhitect Mimar Sinan, contribuind la construirea unor clădiri, al unor moschei, ce dăinuie și în prezent. Este martor al mariajului nefericit pe care Mihrimah este obligată să-l accepte, o vede părăsind această lume, însă pentru el prințesa  cu părul de aur nu moare niciodată…

Timpul trece, anii se scurg, cunoaște lumea, războiul, se îngrozește de vărsarea de sânge, de moarte. Padișahul moare, este succedat de fiul său și, mai apoi, de nepotul său. Jahan îmbătrânește și el, firul vieții lui Sinan este tăiat. Vârstnicul elefant îl părăsește la rândul lui, rămâne singur. Este evident că la Istanbul nu va avea parte de bătrâneți liniștite. Se întoarce pe plaiurile natale, se desparte cu greu de orașul situat pe două continente, cu care se aseamănă extrem de mult. Se stabilește la Agra, în India, unde joacă un rol esențial în înălțarea uimitorului Taj Mahal…

O lectură incredibilă, despre iubire, război, înțelepciune, prietenie adevărată. Un încântător elogiu adus marii metropole de pe Bosfor, Istanbulului prezentat în culori vii, de care ți-e imposibil să nu te îndrăgostești. O frumoasă carte despre profesia de arhitect și despre nemurirea orașelor și a clădirilor temeinic zidite. Un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, pe care îl savurezi pagină cu pagină, pe care-l trăiești la intensitate maximă. De neratat! O poveste pe care vi-o recomand cu drag!

Fragmente: 

  • ,,Acum, când stătea și privea cupola pe care o clădiseră, sprijinită pe patru coloane uriașe, văzând-o pentru a mia oară și parcă cu alți ochi, simți același lucru. Cupola se unise cu bolta de deasupra. Căzu în genunchi, fără să-i pese cine-l vedea. Singur în moschee, doar un grăunte în întinderea ei parcă fără margini, Jahan vedea pur și simplu lumea ca pe un șantier uriaș. În timp ce meșterul și ucenicii lui ridicaseră moscheea, universul le clădise soarta. Niciodată până atunci nu se gândise la Dumnezeu ca la un arhitect. Creștini, evrei, musulmani, zoroastrieni și oameni de atâtea alte credințe trăiau sub aceeași cupolă nevăzută. Pentru ochiul în stare să vadă, lumea întreagă era opera unui arhitect.”
  • ,,Jahan se gândi că oamenii ridicau două feluri de temple: cele care năzuiau să atingă cerul și cele care voiau să aducă cerul mai aproape de pământ. Dar erau și clădiri de un al treilea fel: cele care făceau și una, și alta. Așa era San Pietro. Pe când stătea și privea bazilica, întregind-o cu ochii minții, simți dintr-odată că și acolo se afla Miezul Universului.”
  • ,,Ani de-a rândul își închinase viața unui oraș în care fusese – și era încă – un străin; își închinase iubirea unei femei la care nu putea să ajungă; își închinase tinerețea și vigoarea unui meșteșug care, deși prețuit, era înfierat de fiecare dată când se întâmpla vreo nenorocire. Ce clădiseră în ani de zile, piatră cu piatră, putea fi dărâmat într-o singură după-amiază. Ce era prețuit astăzi era disprețuit a doua zi. Totul era supus capriciilor sorții, și nu mai avea nici o îndoială că soarta era capricioasă.”

     Părerile criticilor:

  • „O punere in scena spectaculoasa, un roman populat cu armate de aventurieri, tigani misteriosi si curtezane carora nu le lipseste bunatatea, Ucenicul arhitectului este si un poem de dragoste inchinat frumusetii cosmopolite a Istanbulului.” (The New York Times Book Review)
  • „Elif Shafak alege pentru romanul ei un fundal istoric generos, plin de frumusete. Ucenicul arhitectului poate fi citit ca o serie de viniete fascinante, inspirate din alaturarea artei cu religia, a creativitatii cu devotiunea… O carte vibranta, plina de spirit, vie.” (The Washington Post)
  • „Arhitectura este unul dintre subiectele puternice ale lui Elif Shafak. Romanul ei este construit pe mai multe straturi, ce impresioneaza prin splendoarea detaliului imbricat si prin maretia viziunii, o viziune care arata cum ura si egoismul distrug o lume ce poate fi reconstruita numai prin dragoste.” (The Observer)

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Concurs de Ziua Internațională a Cărții

În condițiile în care astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Cărților și a Drepturilor de Autor și având în vedere că nu am mai organizat de ceva timp un concurs, zic că ar fi timpul să mă revanșez 🙂

Premiul: 2 pachete a câte 2 cărți de la Editura Herg Benet (titluri de Alexandru Voicescu, Flavius Ardelean și alții) 😀

Condiții de participare:

  1. Like paginilor Editura Herg Benet, Mes passions, Maktub. Ce a fost scris
  2. Menționați într-un comentariu la această postare numele cu care ați dat like paginilor pe facebook și răspundeți la următoarea întrebare: ,,Cum sărbătoriți/ați sărbătorit Ziua Internațională a Cărții?”
  3. Opțional: follow pe Instagram Mespassionspm

Perioada de desfășurare a concursului: 23.04-18.05.2017

Câștigătorul va fi extras cu ajutorul random.org, iar premiile vor fi expediate prin intermediul serviciului poștal.

Astea fiind spuse, mult succes!

Imagini pentru ziua internationala a cartii

Primele traduceri ale editurii Herg Benet sunt disponibile

„Acest cântec neîmblânzit”, prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity” de Victoria Schwab, în traducerea lui Flavius Ardelean, și „Anomalii” de Colette Freedman și Sadie Turner, în traducerea Laurei Nureldin, au sosit de la tipar la jumătatea lunii aprilie și sunt disponibile pe site-ul editurii și în librăriile partenere.

Despre „Acest cântec neîmblânzit”

Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

„O nouă lume captivantă și plină de pericole pe care cititorii o vor îndrăgi pentru ritmul alert și terifiant.” (Publishers Weekly)

„O poveste cu o atât de întunecată precizie a textului, încât mai mult ca sigur îți va provoca fiori pe șira spinării.” (Booklist)

„Debordant de energică, această carte este întocmai biletul pentru o noapte neîntreruptă de lectură.” (Kirkus Reviews)

Citiți un fragment pe Pălărisme.ro.

 

Despre „Anomalii”

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

„O carte vibrantă” (Russel Brand)

„O aventură amețitoare” (Max Beesley)

„O poveste cu un ritm alert și captivant care confirmă că trebuie să luptăm pentru ceea ce ne face pe fiecare dintre noi speciali și unici.” (Randy Jackson)

Pe 23 aprilie, Editura Litera invită cititorii la cel mai mare schimb de cărți!

Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. În România, Editura Litera organizează pentru al 5-lea an consecutiv cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, Noaptea Cărților Deschise.

Anul acesta, cititorii care oferă o carte din propria bibliotecă vor primi o carte nouă de la Litera! Inițiem cu această ocazie cel mai mare schimb de cărți unde cei pasionați de lectură se vor alătura demersului nostru care are ca scop final schimbarea destinului unor cărți și, implicit, al unor oameni. Cărțile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci școlare defavorizate din Dâmbovița, Olt, Vaslui, Sălaj și București.

După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20.00 – 1.00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea de la Litera însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise.

Cărțile oferite în schimbul donațiilor cititorilor reprezintă o selecție a celor mai bune colecții Litera de ficțiune, non-ficțiune și cărți pentru copii: Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Carte pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii, Clasici Contemporani, Clasici Moderni și altele.

Mai mult, o serie de premii vor putea fi câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise. Participanții pot fi la curent cu evenimentul pe pagina de Facebook Editura Litera.

_____

Prin Noaptea Cărților Deschise marcăm împreună, de 5 ani consecutiv, Ziua Mondială a Cărții. Alături de voi, prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării. Este o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare. În alți ani, dar la aceeași dată, au murit sau s-au născut scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.

NCD 2017.jpg