Reprezentativ

,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk

Oare prima experiență erotică poate să ne hotărască întreaga viață? Sau destinul ne este trasat doar de forța istoriei și a legendelor?

Cred că nu mai este nevoie să menționez că Orhan Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți. De când i-am descoperit scrierile, am simțit că acest autor este altfel, că stilul său se deosebește de al altora și că, mai mult decât atât, are ceva important de spus. Toate cărțile sale sunt complexe, fermecătoare, ilustrând talentul și priceperea cu care mânuiește condeiul. Orice lucru, orice detaliu, aparent nesemnificativ, capătă proporții în creația sa. Nimic nu este întâmplător, fiecare cuvânt este ales cu grijă, astfel încât în spatele rândurilor stă ascunsă o amplă experiență și o uimitoare filosofie de viață.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, și a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră și Cevdet Bey și fiii săi, într-un cartier înstărit din Nișantași. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăște să devină romancier; trăiește retras în apartament și începe să scrie. Cu excepția unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani și nu a avut niciodată altă meserie. Cărțile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roșu, a câștigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primește Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepție, cel mai tânăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa. 

A trecut ceva timp de când m-am delectat ultima oară cu o lucrare purtând semnătura lui Orhan Pamuk și, profitând de venirea vacanței, am hotărât că nu trebuie să mai amân. De precizat că eu prefer să-i citesc cărțile în vacanță sau oricând am mai mult timp liber la dispoziție. Și liniște. Totul trebuie analizat și ,,digerat”, căci nu sunt niște cărți oarecare. Cu siguranță nu se recomandă lectura lor pe fugă, printre picături. Ar fi și păcat să risipim o astfel de literatură.

,,Femeia cu Părul Roșu” este o carte încântătoare, cu care Pamuk s-a întrecut pe el însuși. Protagonistul este Cem Çelik, un adolescent de șaptesprezece ani din Istanbul care nutrește în adâncul sufletului său că într-o zi va ajunge scriitor. Acesta duce o viață obișnuită în tumultoșii ani 80. Are o mamă protectoare și un tată de care nu  a avut ocazia să se bucure prea mult, întrucât acesta a fost dintotdeauna mult prea preocupat de politică, de numeroasele acțiuni  riscante ce l-au băgat, inclusiv, la închisoare. Într-o zi nu se mai întoarce acasă de la farmacia pe care o deținea. A dispărut fără să anunțe pe cineva. Se poate spune că, din acest moment, destinul lui Cem a luat o întorsătură neașteptată…

Situația lor financiară precară îi determină să se mute la Gebze, un orășel din apropierea metropolei. Este vară, iar Cem trebuie să strângă bani pentru a-și plăti cursurile private, pentru a se pregăti de admiterea la universitate. În ciuda nemulțumirilor mamei sale, alege să devină ucenic de fântânar pentru câteva săptămâni, o slujbă ce-i va aduce banii atât de necesari. Zis și făcut. Împreună cu Meșterul Mahmud călătorește la Öngören, un mic târg de pe partea europeană a Turciei. Astfel, începe o aventură, o luptă aproape zadarnică a fântânarilor în încercarea de a găsi apă în pustiu, la marginea civilizației.

Zilele se scurg, ei înaintează tot mai adânc în măruntaiele pământului. Nici măcar un strop de apă până acum. Singura lor alinare o reprezintă plimbările la ceas de seară prin târgul din apropiere. Aici Cem a zărit-o pe ea. Pe Femeia cu Părul Roșu. Singurul motiv pentru care se află încă acolo. Ajunge să o revadă, să vizioneze un spectacol în care joacă și ea, organizat de un teatru ambulant. Ba chiar o însoțește în apartamentul ei, unde petrece prima noapte alături de o femeie, unde își pierde inocența cu cea care, la urma urmei, i-ar putea fi mamă. Nimic nu avea să mai fie la fel. Niciodată nu-i va uita chipul frumos, părul vopsit într-un roșu aprins…

,,În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor și la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viață, la femei și la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roșu m-a învățat să mă cunosc și m-a învățat, totodată, sensul fericirii…”

Fiind prea euforic și prea obosit după prima sa experiență erotică, tânărul provoacă un accident la locul de muncă. Meșterul Mahmud, bărbatul pe care-l respecta asemenea unui părinte, a fost rănit și zace inconștient în puțul pe care-l săpau. Cem este înfricoșat, nu știe cum să reacționeze, caută ajutoare, dar sfârșește prin a pleca acasă. Mult timp după aceea se va gândi la fapta sa, dar încet-încet se va lăsa acaparat de studii, de slujba la librăria lui Deniz, de cărțile citite. Se va căsători, nu va putea avea copii.

El și Ayșe își vor petrece viața studiind legenda lui Oedip, cel care și-a omorât tatăl și s-a însurat cu mama sa, dar și pe cea a lui Rostam și Sohrab, tatăl care își ucide fiul, din Cartea șahilor – epopeea națională a Iranului. Își vor deschide o firmă, botezată Sohrab, copilul lor, pe care nu vor înceta să-l crească și să-l îngrijească. Amintirea Femeii cu Părul Roșu și a Meșterului Mahmud nu i-au dat pace niciodată adultului Cem, deși totul rămăsese doar o amintire, un suvenir dintr-o vreme de mult apusă. Până într-o zi…

Se pare că noaptea petrecută alături de actriță a avut urmări. Mai exact, un băiat, Enver. Spre sfârșitul cărții avem, adesea, impresia că avem de-a face cu un thriller, nelipsit de aventură și suspans. Legendele despre tați și fii par să se fi reflectat asupra vieții protagonistului. Și în centrul acestui tablou imens, presărat cu secrete, minciuni, speranțe se află… ghiciți voi cine!

,,Asta pentru că lucrurile despre care se povestește în basmele și în legendele de pe vremuri sfârșesc prin a ni se întâmpla și nouă. Cu cât citiţi mai multe legende și cu cât credeţi mai mult în ele, cu atât ajunge să vi se întâmple mai des ceea ce stă scris în ele. Poveștile pe care le ascultaţi sunt numite, de fapt, legende pentru că vi se întâmplă și vouă.”

Este uimitoare evoluția personajului corelată cu cea a Turciei Moderne. Cititorul este martor al loviturii de stat militare din 1980, al urbanizării tot mai proeminente a țării. Istanbulul își lărgește granițele, ajungând să concentreze și târgul din tinerețea lui Cem. Totul se modernizează, meseria de fântânar dispare treptat ca urmare a industrializării și a robotizării pe scară largă. Străzile, clădirile și oamenii de ieri au dispărut, lăsând loc altora. Pe acest fond al evoluției, al schimbărilor se conturează acțiunea acestui roman despre care sunt atâtea de spus…

Vă recomand să citiți ,,Femeia cu Părul Roșu”, chiar dacă Pamuk nu pare sau nu a fost până acum pe gustul vostru! Personal, am fost vrăjit, nopțile petrecute în compania acestei cărți au fost de neuitat. Veți descoperi o istorie copleșitoare. De-a lungul celor aproximativ 270 de pagini veți ajunge să priviți din numeroase perspective controversata relație dintre tați și fii. Analogiile cu legende faimoase, precum cea a lui Oedip sau a lui Rostam și Sohrab, sunt nelipsite. Avem de-a face cu o carte despre destinul ce nu poate fi schimbat, despre misterele iubirii, ale legăturilor dintre femei și bărbați, despre poveștile care devin realitate.

 La urma urmei, viața este o poveste ori povestea este o reflecție a vieții?

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea si dificultatile ei, cu seninatatile si grosolaniile ei. Totul are rezonanta, totul are intelesuri.” (The Washington Post)

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Femeia cu Părul Roșu” poate fi procurată de pe site-ul librăriei la un preț avantajos, alături de multe alte titluri ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Papagalul verde” de Martha Bibescu

Cu puțin timp în urmă, am descoperit-o pe Martha Bibescu, o personalitate remarcabilă a secolului al XX-lea. Am cunoscut-o mai bine datorită unui volum realizat de Alina Pavelescu în cinstea sa, frumos intitulat ,,Martha Bibescu și vocile Europei” (despre care puteți citi mai multe aici). Cert este că am rămas fascinat de această prințesă, de această scriitoare, de această femeie sensibilă și puternică, deopotrivă. Din acest motiv, am fost curios să citesc ,,Papagalul verde”, la recomandarea unei prietene dragi, ceea ce am și făcut. Dar, înainte de toate, cine a fost Martha Bibescu?

O prințesă româncă, fiică a soților Ion Lahovary și a Smarandei Mavrocordat, care a ales să fie o scriitoare, o romancieră franceză. Căsătoria sa cu prințul George Valentin Bibescu a adus-o în sânul unei mari familii nobile, din care făceau parte și numeroși francezi. A iubit Franța și graiul franțuzesc, exilul și ultimii ani din viață i-a petrecut pe acele meleaguri. A fost membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, s-a implicat în viața politică și diplomatică a României. A avut nenumărați prieteni, răspândiți prin întreaga Europă. Și, cel mai important, s-a străduit pe parcursul întregii vieți să fie ea însăși: Martha Bibescu, prințesa talentată, iubită, capabilă de orice…

Câteva ore mi-au fost suficiente pentru a mă delecta cu ,,Papagalul verde”. L-am lecturat imediat, însetat de cuvintele atent meșteșugite, de artă. Martha a fost, fără îndoială, o artistă în adevăratul sens al cuvântului, o prezență ce denota eleganță, delicatețe, ce atrăgea toate privirile. M-am lăsat purtat în acest univers descris cu atâta măiestrie de ea, am avut impresia că citesc capodopera unui scriitor francez. Nu există niciun dubiu că Martha și-a îndeplinit visul și că a meritat pe deplin fotoliul de la Academie. Poate că s-a născut la București, în Regatul României, dar inima ei a aparținut Franței, Republicii și Occidentului.

Protagonista acestei povești este o fetiță în vârstă de nouă ani. De când se știe, face parte dintr-o familie numeroasă, originară din Rusia țaristă, stabilită la Biarritz, pe Coasta de Argint. Deși familia sa duce o viață lipsită de griji de ordin financiar, este permanent îndoliată. Cu ani în urmă, fratele ei mai mare, Sașa, a murit din cauza unei boli necruțătoare. Unicul fiu al părinților săi, copilul cel mai iubit a rămas doar o amintire. O amintire în funcție de care părinții își ghidează existența. Odată cu Sașa au murit și sufletele lor. O singură speranță le mai dă putere celor doi adulți: nașterea unui alt băiat, reîncarnarea răposatului mult adorat.

,,Mai mult decât averea, mai mult decât aglomerația de copii și de servitori și mai mult decât uriașa clădire ridicată de tata între parc și plaja particulară, nenorocirea ne acorda un fel de superioritate asupra altor familii străine, ba chiar și un fel de lustru. Căci doliul e întotdeauna strălucitor; îi înfrumusețează pe cei care îl poartă și îi scoate în față, acoperindu-i cu umbre, așa cum face noaptea cu stelele.”

Fetița a crescut, alături de surorile ei, într-o locuință a suferinței, a deznădejdii, a nevrozei. O atmosferă demnă de opera lui George Bacovia. Într-o zi, viața sa monotonă a luat o întorsătură neașteptată. Un superb papagal verde i-a aterizat pe manșonul de lutru, iar din acel moment a știut că pasărea îi aparține, că trebuie să fie a ei. Totul a fost în zadar. Părinții nu i-au cumpărat-o. Și așa se face că o fetiță de doar nouă ani a descoperit suferința. A încercat chiar să-și pună capăt zilelor, dar a fost scăpată din ghearele morții…

,,Așa cum se întâmplă în marile iubiri, obiectul pasiunii mele corespundea prin mii de afinități secrete preferințelor mele estetice și ajunsese să le stăpânească pe toate. Pasărea purta pe penele ei culoarea primăverii; era la fel de verde ca iarba, iar eu iubeam primăvara, deși ne era interzis s-o iubim: pentru noi reprezenta anotimpul morții. Pasărea avea aripi, un cioc și gheare tăiate ciudat, iar îngerul ciudățeniei m-a atins cu aripa lui; fusesem crescută în tăcerea forțată a casei, pe care tristețea și durerile de cap ale mamei o făceau să fie mută, și unde nu răsuna niciodată o voce omenească, iar această pasăre vorbea!”

Anii au trecut și a ajuns la vârsta maturității. S-a căsătorit cu un bărbat mai în vârstă, a călătorit în întreaga lumea în căutarea terenurilor de polo. A rămas văduvă. Și a remarcat cum Marie, mezina familiei, a crescut, semănând tot mai mult cu ea. Atât la chip, cât și la suflet. Se pare că și ea face cunoștință cu papagalul verde, doar că acesta are înfățișarea unui tânăr de care se îndrăgostește. Finalul este tragic, căci Marie nu poate trece peste suferința din dragoste. Existența sa se sfârșește la nouăsprezece ani… În ciuda acestei pierderi, viața protagonistei continuă. Inima ei începe să bată mai puternic pentru un bărbat tânăr, despre care veți afla mai multe citind cartea.

  ,,Punând stăpânire pe tânăra lui imaginație, mi-am dat seama ce voiam să fac cu el: nu-l voiam sclavul meu, ci sclavul lui Marie. Voiam să se îndrăgostească de o moartă și nu simțeam niciun regret. Sora mea trebuia să trăiască în gândurile mele și în cuvintele mele; trăind așa, trebuia să placă și era firesc să fie iubită. Felix se găsea acolo pentru a fi prima victimă și nu aveam niciun fel de milă.” 

La prima impresie am conchide că avem în față o simplă tragedie. Totuși, cartea Marthei este mai mult decât atât. Aceasta cuprinde un periplu interesant în istoria familiei protagonistei dintr-o Rusie a altor timpuri și abordează tema iubirii dintre frate și soră, a incestului. Pe acest fond, papagalul verde își face apariția în viețile a două surori vulnerabile, dezavantajate de familia prea preocupată de un copil mort și indiferentă la nevoile celor vii. Papagalul verde devine, astfel, un simbol al visurilor neîmplinite, al idealului neatins, al nereușitei, al eșecului într-o lume rece, funebră, ce nu mai are nimic de oferit. Cel puțin pentru Marie.

Romanul psihologic reflectă și anumite aspecte din biografia Marthei. Protagonista și copilăria nefericită a acesteia sunt inspirate din experiența autoarei, doar că sub o altă formă. Fără îndoială, creația Marthei este spectaculoasă, capabilă să invite cititorul la reflecție, dar și să-l implice într-un act cathartic, de înălțare a sufletului. Cărțile sale sunt considerate a face parte din literatura franceză, un motiv în plus să ne mândrim cu această româncă care, înzestrată cu ambiție, a depășit orice limite, s-a întrecut pe ea însăși.

Apreciere critică: 

„întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinței de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste «capcane ale ideilor» cum le numește Sartre, clipa nestatornică, ființa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teama să nu uite viața. Este expresia unui altruism mișcător și, totodată, aceea a unui egoism înverșunat, a unei avariții sentimentale. 
   Maestra necontestată a portretului literar, dată fiind precizia notației sale psihologice, spiritul de observație și suplețea condeiului, Martha Bibescu a fost aleasă pentru a ilustra în manualele franceze această specie literară.” Tudor lonescu

Vă recomand să citiți ,,Papagalul verde”! Veți descoperi o poveste inocentă și emoționantă, o istorie despre predestinare, neșansă și copilărie. Și despre modul în care acei ani unici, efemeri influențează un om mare, o viață întreagă ce pare, uneori, să se scurgă mai încet decât ceara unei lumânări… Și, totuși, cu toții am avut un papagal verde sau urmează să-l întâlnim. Mai devreme sau mai târziu.

Alte opinii: 

  • ,,O carte stranie, o poveste frumoasă, cu farmecul arid al unei cutiuțe de prizat tutun din secolul al XVII.” New York Times
  • ,,Publicat prima oară în anii 1920, în Franța, tradus  apoi în engleză, Papagalul verde era pentru vremea aceea o adevărată îndrăzneală literară, căci vorbea despre incest într-o poveste în care o tânără rusoaică încearcă din răsputeri să  afle rădăcinile exilului, ale înstrăinării familiei sale.” Library Journal

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru ocazia de a citi acest volum de excepție! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte cărți interesante, scrise de Martha sau din oferta Editurii Polirom, la un preț avantajos! 

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Martha Bibescu și vocile Europei” – volum editat de Alina Pavelescu

Până nu demult nu știam mai nimic despre Martha Bibescu. Îi auzisem numele pomenit de câteva ori, dar, poate din comoditate sau din ignoranță, nu m-am interesat, nu am dat simplul search pe Google ca să aflu cine a fost prințesa Martha și ce a realizat de-a lungul vieții. Până să intru în posesia volumului ,,Martha Bibescu și vocile Europei”. L-am lecturat, nu înainte de a mă documenta puțin. Cert este că mi-a plăcut foarte mult și că am ajuns să regret că am descoperit această personalitate remarcabilă atât de târziu. Fără îndoială, recunoștință mea este îndreptată către doamna Alina Pavelescu, cea responsabilă de realizarea acestui volum de excepție, și Grupul Editorial Corint. 

Alina Pavelescu este arhivist și istoric, cu specializare în istorie contemporană. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în 1996 și are un doctorat în științe politice la Institut d’Études Politiques din Paris. În prezent, este director adjunct la Arhivele Naționale ale României. 

Imagini pentru alina pavelescu

Înainte de a prezenta volumul de față, consider că este necesară o prezentare grosso modo a Marthei (O misiune ce se dovedește a fi tare dificilă!).

Martha Bibescu (28 ianuarie 1889 – 28 noiembrie 1973) a fost fiica lui Ion Lahovary, Ministrul României la Paris și Ministru de Externe, și a Smarandei Mavrocordat, descendentă a domnitorului Constantin Mavrocordat. După ce și-a desăvârșit educația, s-a căsătorit cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al domnitorului George Bibescu și înrudit cu contesa Ana de Noailles, cu Elena Văcărescu, dar și cu urmași francezi ai împăratului Napoleon Bonaparte. Soțul ei a devenit ulterior președintele Federației Aeronautice Internaționale (FAI), iar ea o mare romancieră, poetă, membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles. De asemenea, s-a implicat în diplomație și în viața politică, intrând în contact cu mari personalități ale vremii și numărându-se printre primele femei-mason din România.

Câteva titluri din creația Marthei Bibescu: Les Huit Paradis (Cele opt paradisuri), Le Perroquet Vert (Papagalul verde – în zilele următoare voi reveni cu impresii), Au bal avec M. Proust (La bal cu Marcel Proust), Catherine-Paris, Le rire de la Naïade (Râsul naiadei).

Revenind asupra cărții editate de doamna Alina Pavelescu, se impune o precizare, întâlnită și în introducerea autoarei. ,,Martha Bibescu și vocile Europei” nu este un volum referitor strict la ,,Principesa Europei”, cum era numită Martha. Între paginile ei vom regăsi fragmente din istoria României și nu numai, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Volumul reprezintă un colaj imens, un tablou ce o are în prim-plan pe Martha, spre care converg numeroase evenimente și personalități.

Fotografia postată de Editura Corint.

  Fotografie de la lansarea volumului din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest

Prima parte a cărții este alcătuită din nenumărate documente din dosarul Marthei Bibescu aflat în custodia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Din rapoartele întocmite de supraveghetorii familiei Bibescu reiese, cu mai multă sau mai puțină certitudine, intensa activitate politică și diplomatică a acesteia. Între anii 1941-1945 mulți vizitatori au trecut pragul Palatului Mogoșoaia și, la rândul ei, Martha a călătorit în străinătate, fiind o reprezentantă a cauzei României implicate într-un război ce nu era, la urma urmei, al ei. Înzestrată cu curaj și cu iscusința unui detectiv, i-a pus nu doar o dată în dificultate pe cei care o spionau, incapabili să ghicească cu exactitate scopul anumitor întrevederi și acțiuni ale Marthei.

Fără doar și poate, partea mea favorită a volumului este cea de-a doua, o minunată colecție de scrisori, mărturii ale legăturilor sale cu diverse personalități, mai mult sau mai puțin cunoscute, ale Europei secolului al XX-lea. Pe parcursul celor o sută de misive, voci ale Europei, preluate din arhiva Marthei aflate în posesia Bibliotecii Naționale a României, avem ocazia să o cunoaștem mai bine pe aceasta – o femeie sensibilă, dar și puternică, cultivată, altruistă, nobilă, iubitoare de frumos. Nu mai este nevoie să precizez frumusețea fizică și eleganța cu care era înzestrată și așa expuse în seria de fotografii redată la sfârșitul cărții.

Imagini pentru martha bibescu tinerețe

 Sursă 

Cea mai bine ilustrată trăsătură a Marthei este prietenia, această iubire profundă, veșnică, pe care le-o purta celorlalți. Mihai Brâncoveanu face, prin urmare, o afirmație, confirmată și de conținutul scrisorilor: ,,Era un adevărat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, de altfel, enorm pentru ea.”

Fotografia postată de Editura Corint.

O lansare de excepție într-un cadru de epocă 

Este uimitor să descoperi o persoană prin intermediul cuvintelor pe care le adresează celor dragi și prin al celor ce îi sunt adresate. În viziunea corespondenților săi, ea este o persoană minunată, deținătoare a calităților anterior menționate. Prietenii sunt importanți pentru Martha, căci ea le este alături negreșit, gândurile ei bune le sunt îndreptate în ciuda distanței ce-i desparte. Și tot prietenii o sprijină pe ea, după cum reiese, de exemplu, din scrisorile expediate după moartea prințului George Bibescu.

Pentru Wilhelm, prințul moștenitor german de care a legat-o în tinerețe o iubire platonică, Martha este ,,dragă mică prințesă”, pentru istoricul Louis Gillet ,,dragă prințesă și prietenă”, pentru ambasadorul Francesco Lequio este ,,Luce” (Lumină), iar pentru abatele Mugnier, scumpul ei confident, ,,draga mea prințesă”.  Și lista poate continua. Numeroase ipostaze ce o înfățișează pe Martha, cea care prin acțiunile ei dovedește că a fi prințesă nu presupune doar o descendență nobilă ori o căsătorie. Faptele noastre sunt cele care ne definesc, care ne înalță cu adevărat.

Imagini pentru palatul mogosoaia 1940

Palatul Mogoșoaia

Despre acest volum și despre Martha sunt multe de spus, însă, cu siguranță, vă recomand să citiți ,,Martha Bibescu și vocile Europei”! O carte despre o personalitate uimitoare, despre o lume adesea uitată în negura trecutului. Și într-un secol al tehnologiei, al e-mailurilor și al rețelelor de socializare, ce ar putea fi mai frumos decât niște epistole redactate cu grijă și presărate cu trăiri, gânduri, sentimente? O scrisoare este mai mult decât o foaie mânjită cu cerneală. O scrisoare este un suflet așternut pe hârtie, un suflet ce continuă să vibreze chiar și după ce destinatarul și/sau expeditorul a încetat să mai respire…

 Țin să-i mulțumesc Editurii Corint pentru șansa neprețuită de a o cunoaște pe prințesa Martha Bibescu! Volumul poate fi achiziționat de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru martha bibescu și vocile europei

Reprezentativ

,,Turcia lui Erdoğan” de Ahmet Insel

    ÎNTRE VISUL DEMOCRAȚIEI ȘI TENTAȚIA AUTORITARĂ 

Fără îndoială, cu toții ați auzit la televizor ori ați citit în presă despre situația politică actuală din Turcia. Tentativa de puci din 15 iulie 2016, aparținând așa-zișilor ,,gülleniști”. Arestările ce i-au urmat, tratamentele inumane la care au fost supuși oamenii. Tendințele dictatoriale ale lui Erdoğan manifestate prin încercarea de a schimba, pe cale democratică, Turcia într-un sistem prezidențial, capabil să-i ofere puteri tot mai extinse.

Turcia. Urmașul marețului Imperiu Otoman. Unul din cele mai puternice state ale lumii. Unul din cele mai dezvoltate din punct de vedere economic. Situarea sa strategică în Orientul Apropiat, în peninsula Asia Mică, face din Turcia o punte, o legătură între Europa și Asia. Între modern și tradițional. Republica lui Atatürk. Mai nou, statul lui Erdoğan.

Privind situația din Turcia din aceste zile dificile, ne este imposibil să nu ne gândim la un vizibil regres al acestei națiuni, o pendulare între democrație și totalitarism. Economistul și politologul Ahmet Insel reușește să ne ofere niște explicații, prezentând obiectiv ceea ce este sugestiv numită ,,Turcia lui Erdoğan”. Autorul realizează o analiză detaliată, din perspective diferite, o radiografie a societății turce contemporane, pe care ne invită s-o citim. Pentru a înțelege, pentru a conștientiza efectele politicii lui Erdoğan asupra Europei, ba chiar asupra întregii lumi.

Ahmet Insel s-a născut în 1955, la Istanbul. A crescut în cartierul cosmopolit Kurtuluș, într-o familie turcă, musulmană și kemalistă. A studiat la Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne, unde și-a început și cariera de profesor, la catedra de economie. Din 2007, conduce departamentul de economie al Universității Galatasaray din Istanbul. Economist și politolog de renume, Ahmet Insel este unul din fondatorii Editurii Iletisim. Este autorul mai multor cărți despre istoria recentă a Turciei: La Turquie entre l’ordre et le developpement (1984), La Turquie et l’Europe, une relation tumultueuse (1999), Dialogue sur le tabou armenien (coautor) (2009). 

Imagine similară

Volumul debutează cu prezentarea reformei kemaliste, a republicii laice impuse de Atatürk, laicism susținut și garantat de armată. Parcurgem istoria Turciei secolului al XX-lea, marcată de lovituri de stat militare, de permanentele schimbări determinate de conflictele dintre islamiștii conservatori, nostalgici după gloria și măreția Imperiului Otoman, și doritorii unei țări laice, moderne, aflate la același nivel de dezvoltare și civilizație asemenea celor din Occident.

De asemenea, suntem martori la intrarea Turciei în NATO, la asocierea acesteia cu Comunitatea Economică Europeană, la ocuparea părții de nord a Ciprului, dar și la începerea tratativelor pentru aderarea sa la Uniunea Europeană. Pe acest fond, Recep Tayyip Erdoğan își face apariția în viața publică prin ocuparea funcției de primar al Istanbulului (1994-1998), drept reprezentant al Partidului Prosperității (condus de controversatul Necmettin Erbakan).

Imagini pentru erdogan

Acest personaj interesant, înzestrat cu charismă și aparținând păturii burgheze, a reușit aproape de fiecare dată să obțină votul și sprijinul poporului, a oamenilor de rând, lăsați până acum de o parte. A petrecut și 10 luni în închisoare, de unde a revenit cu forțe proaspete. Pas cu pas descoperim cum s-a manifestat doctrina islamului politic în Turcia și cum a apărut Partidul Justiției și al Dezvoltării (AKP). Erdoğan a fost liderul acestui partid, considerat inițial unul laic și care, deși a întâmpinat nenumărate piedici, și-a continuat ascensiunea.

Astfel, în perioada 2003-2014, Erdoğan a fost prim-ministrul țării, luptând pentru dezvoltarea economică a acesteia și ducând o politică tolerantă față de islamism. În 2014 a fost ales președinte al Republicii și în zilele noastre, mai mult decât oricând, Turcia capătă aspectul unei dictaturi. În care cei ce se revoltă sunt înlăturați, în care se ajunge la degradarea regimului democratic prin mijloace democratice. Toate schimbările și acești ultimi ani zbuciumați au determinat tergiversarea aderării la UE. În mod uimitor, Erdoğan este tot mai puțin interesat de această perspectivă, fapt ce ar putea avea consecințe dezastruoase asupra relațiilor economice dintre Occident și Turcia. Iar Balcanii și România se află undeva la mijloc în această ecuație.

Imagini pentru erdogan palace

      Palatul lui Erdoğan – de 30 de ori mai mare decât Casa Alba 

Ahmet Insel scoate în evidență cele trei mari capcane întinse Turciei lui Erdoğan, acestei ,,noi Turcii”: capcana venitului intermediar, a autoritarismului democratic și a izolării internaționale. Citind această carte veți înțelege originile și efectele acestei guvernări mai mult sau mai puțin benefice, motiv pentru care vi-o recomand.

Veți fi martori ai unei piese de teatru în cadrul căreia un lucru bine făcut, în acest caz de Atatürk, se prăbușește cu acordul unui anume Erdoğan, om de rând ce încearcă, conform spuselor lui, să facă auzită vocea unei națiuni. Veți înțelege că pacea și echilibrul de pe scena politică mondială nu poate fi decât instabilă. Pe măsură ce unii contruiesc alții dărâmă, inconștienți de ecoul faptelor lor…

Mulțumesc Editurii Corint pentru șansa de a descoperi adevărata față a Turciei lui Erdoğan! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru turcia lui erdogan

Reprezentativ

,,Și mă întunec” de Kierstin White

Cine ar fi crezut că a fi fată în secolul al XV-lea nu înseamnă neapărat gingășie, supunere și umilință? Cine ar fi crezut că o prințesă poate fi mai mult decât o jucărie politică? Cine ar fi crezut că a iubi și a urî pare să reprezinte de multe ori același lucru?

  ,,Și mă întunec” de Kierstin White dezminte aceste idei, luând forma unui roman historical fiction excepțional. Un roman pe care l-am devorat, pe care l-am citit cu o sete neasemuită și de care m-am bucurat pagină cu pagină. O lectură ce continuă să-mi stăruie în minte, la care mă gândesc cu drag și cu un zâmbet larg pe buze. O carte pe care mi-aș fi dorit s-o termin într-o clipă, dar de care aș fi vrut, totodată, să mă bucur la nesfârșit.

Am primit această bijuterie de la scumpii mei prieteni de la Leda Edge și, din prima clipă, m-am îndrăgostit de copertă, de atât de evidenta sugestie a delicateții străpunse de tăișul sabiei, a aparențelor nimicite de adevăr, de multe ori prezent sub o formă brută, neprelucrată și crudă, otrăvitoare. Nu mai este nevoie, cred eu, să precizez că mi-a plăcut. Și că aștept cu nerăbdare continuarea. Și că seria ,,Saga Cuceritorului” își merită numele și succesul.

„Presarat cu lupte cu săbii, comploturi de asasinare și intrigi de palat, romanul este unul ambițios ca anvergură și concept și dezvăluie o bucată de istorie captivantă, importantă și cumva obscură […] Este un roman uluitor de bun.” SCHOOL LIBRARY JOURNAL

La începutul poveștii facem cunoștință cu Lada Drăculea și cu Radu, copiii lui Vlad Dracul, domnitor al Valahiei. Cei doi frați sunt complet antitetici și par să-și fi schimbat rolurile între ei. Lada este, fără îndoială, fata Dragonului. Curajoasă, luptătoare, ambițioasă, puternică, lipsită de inhibiții, o imagine total diferită de cea cu care este asociat statutul unei fiice de domnitor. Doar ne aflăm în anii 1440, într-un colțișor al Europei. Radu întruchipează copilul sensibil, temător, neîncrezător în forțele proprii, moștenind caracterul slab al mamei sale, o prințesă din Moldova.

Lada a crescut cu dragostea pentru Valahia, pentru patria sa mamă. Întreaga copilărie și-a petrecut-o făcând eforturi pentru a-și impresiona și mulțumi tatăl, dar și în compania mult iubitului său prieten, Bogdan. Spre deosebire de ea, Radu a crescut în umbra Ladei și a fratelui lor mai mare, Mircea, fiind aproape invizibil pentru cei din jur. Singura alinare a găsit-o în brațele doicii sale, pe care a iubit-o nespus. Cei doi frați n-au avut parte de o figură maternă, de mângâierile și dojenele unei mame. Vasilisa a ales să-i părăsească și să se întoarcă în țara sa natală.

,,- Eu sunt tatăl tău. Însă acea femeie nu e mama ta. Mama ta e Valahia. Mama ta este însuși ținutul spre care mergem acum, ținutul al cărui prinț sunt. Înțelegi?

Lada își privi tatăl în ochii adânciți în orbite și în care se gravaseră anii de iscusință și de cruzime. Dădu aprobator din cap, apoi întinse mâna. 

-Fiica Valahiei își vrea cuțitul înapoi. 

Vlad zâmbi și i-l dădu.”

La un moment dat, Vlad Dracul se vede nevoit să-i lase pe Lada și pe Radu la Edirne, capitala de atunci a Imperiului Otoman, drept zălog. Drept garanție a supunerii sale față de sultanul Murad al II-lea. Astfel, o nouă viață începe pentru copiii în vârstă de treisprezece, respectiv doisprezece ani. Un nou palat, un nou oraș, un alt preceptor. În acest loc îl cunosc pe Mehmed, fiul sultanului, cu care se împrietenesc, alături de care călătoresc la Amasya, pe care-l sprijină în timpul primei sale domnii, una scurtă de altfel.

Lada îmbrățișează slujba armelor, capătă drag de ieniceri, de conceptul de soldat al armatei imperiale, dar și de Mehmed, deși nu recunoaște. Radu se convertește la islamism, acceptând o religie și un Dumnezeu care l-au primit cu brațele deschise. Pe măsură ce trec anii se simte tot mai atras de Mehmed, față de care nutrește mai mult decât niște sentimente de prietenie. De multe ori, relația cu sora sa va fi afectată de anumite incidente, însă persoana care îi desparte este aceeași cu cea care îi apropie…

,,Oare voia să îl țină?

Ca și când ar fi dat atenție disperării ei, dar nepăsătoare față de confuzia și de teama care răsunau înlăuntrul ei asemenea încleșterii a doua săbii, mâinile ei se ridicară și îl prinseră pe Mehmet de ceafă, încâlcindu-se în părul lui ud. Iar apoi, buzele ei, de pe care niciodată nu picurase altceva decât otravă, le găsiră pe ale lui și fură botezate cu un foc dulce, renăscut în ceva nou și sălbatic. Gura lui răspunse gurii ei, buzele se depărtară, dinții lui îi prinseră pe ai ei, limba ei o întâlni pe a lui.

Avea senzația de luptă.

Avea senzația de cădere. 

Avea senzația de moarte.”

Imperiul are de depășit anumite greutăți. Abdicarea de bunăvoie a lui Murad al II-lea, nemulțumirea ienicerilor, conflictele cu Skanderbeg, permanentele animozități cu creștinii, gata oricând să înceapă o nouă cruciadă. Și pe acest fond se proiectează visul măreț al lui Mehmet al II-lea de a cuceri Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, o amintire decăzută a gloriei romanilor.

 Va reuși tânărul sultan să treacă peste toate obstacolele ce-i stau în cale? Iubirea dintre el și Lada se va materializa? Cum rămâne cu Radu și cu sentimentele lui neafectate de scurgerea timpului? Poți renunța vreodată la dragostea pentru țara natală?

Trebuie să recunosc că această carte a declanșat o bătălie în mintea mea. Pe de o parte s-a aflat pasionatul de lectură și de ficțiune istorică, încântat peste măsură de această poveste, al cărei autor ar fi trebuit să fie un român, un descendent al valahilor de odinioară. Pe de altă parte s-a aflat istoricul din mine, fascinat de perioada și de personalitățile descrise. Ideea de a-l înlocui pe Vlad Țepeș cu Lada Drăculea este, din punctul meu de vedere, genială, motiv pentru care sunt curios să descopăr cum va evolua acest personaj pe parcursul seriei.

,,Voia ca Mehmed să îl privească în felul în care o privise pe Lada. Voia ca Mehmed să-l sarute în felul în care o sărutase pe Lada. Voia să fie Lada.

Ba nu, nu voia. Voia să fie el însuși și voia ca Mehmed să-l iubească pentru că era el însuși. Întrebarea lui, întrebarea lui Mehmed, primise în sfârșit răspuns, străpungându-l și lăsându-l tremurând, tăcut, pe podea. Nu voia acel răspuns.”

Însă istoricul din mine a fost și oarecum nemulțumit de anumite aspecte. Atmosfera acelor ani, ultimii din Epoca Medievală, nu a fost fidel redată. Baluri organizate la palatul sultanului. Baluri la care se dansa, unde femeile stăteau laolaltă cu bărbații și, mai mult decât atât, dansau cu străini în ciuda faptului că erau măritate. M-am gândit fără să vreau la Versailles-ul secolului al XVIII-lea. Iar haremul înfățișat reprezintă o variantă stilizată, mai puțin strictă a realității. Totuși, de această dată a câștigat pasionatul de literatură. Povestea deosebită, personajele fermecătoare, complex creionate m-au cucerit iremediabil.

Vă recomand să citiți ,,Și mă întunec”! Veți fi fascinați de scriitura lejeră, plăcută a lui Kierstin White. Veți descoperi o lume despre care nu știm, în general, prea multe. Veți face o incursiune în istoria Imperiului Otoman aflat la începuturi și veți cunoaște spritul românesc autentic și nemuritor. Vă veți împrieteni cu Lada și cu Radu, veți pătrunde până în cele mai tainice cotloane ale palatului imperiului. Prietenia înainte de iubire sau iubirea înainte de prietenie?

   ,,Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat”

 Mulțumesc Editurii Leda Edge pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Și mă întunec” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Imagini pentru și mă întunec

Reprezentativ

,,Kosem” de Solmaz Kâmuran

   Solmaz Kâmuran s-a născut în anul 1954 la Istanbul. O povestitoare înnăscută, la unsprezece ani câștigă concursul de povești organizat de Postul de Radio pentru copii TRT. Își urmează cu pasiune visul de a scrie, impunându-se în lumea literară prin reconstituirea vieții unor personaje marcante din istorie. Este autoarea mai multor romane, printre care se numără ,,Transparența intoxicată” (1997), ,,Uciderea unui vierme de mătase” (1998), ,,Banca” (2004), ,,Vântul de Canakkale” (2007), ,,Kiraze” (2011), ,,Păstrarea iubirii” (2013). Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi. 

Ultimele săptămâni au fost extrem de încărcate, am avut de trecut prin focurile unor examene și, din acest motiv, nu am reușit să citesc prea mult, să profit de plăcerea lecturii. Din fericire, această perioadă s-a încheiat și prima carte pe care am citit-o imediat după a fost ,,Kosem” de Solmaz Kâmuran. O lectură incredibilă, pe care m-am străduit din răsputeri s-o lungesc cât mai mult. Cert e că mi-a plăcut nespus. De ce?

Această nouă publicație a renumitei scriitoare de origine turcă Solmaz Kâmuran zugrăvește un personaj uimitor, de excepție am putea spune, din istoria Imperiului Otoman. Adoptând un stil nici prea simplist, dar nici prea sofisticat, ea reușește să atragă cititorul în mrejele acestei povești. O poveste fascinantă ce ne poartă în fermecătorul Istanbul, la Curtea Imperială otomană, în haremul de la Palatul Topkapî. Volumul de față reprezintă o lecție de istorie stilizată și, înainte de toate, o lecție de viață capabilă să pună cititorul pe gânduri, să-l dărâme, să-l răvășească și să-l reînalțe, de această dată, mai puternic, mai rezistent.

Imagine similară

          Anastasia și sultanul Ahmed    

Cartea înfățișează într-o manieră atractivă viața sultanei Kosem, destinul acestei femei mărețe, surprizând în fundal societatea contemporană ei, viața politică din prima jumătate a secolului al XVII-lea, haremul și atmosfera de poveste a acelor ani îndepărtați, de mult apuși. Bineînțeles că autoarea nu respectă întocmai adevărul istoric, motiv pentru care nu este o lucrare de non-ficțiune. Chiar și așa îi permite cititorului să se familiarizeze cu această perioadă din istorie și cu evenimentele descrise.

Înainte de Kosem a fost Anastasia, o firavă fată de pe insula greacească Tinos. Orfană de părinți, lăsată în grija rudelor și a preotului din sat. În ciuda acestui fapt, a avut parte de o educație aleasă, îndeletnicindu-se în a vorbi greaca, latina și italiana, dar și în tainele șahului. Romanul este el însuși scris pornind de la acest joc al minții, acțiunile lui Kosem identificându-se cu mutări atent înfăptuite. Doar că în viața reală. Cu consecințele corespunzătoare.

Imagine similară

     Kosem (în tinerețe) din serialul cu același nume

Anastasia este răpită de corsari și dusă la Istanbul, capitala marelui Imperiu Otoman, împreună cu Irina, o tânără nevoiașă de pe insulă, și cu Anton, un eunuc alb originar din Franța. Necunoscutul o așteaptă, viitorul îi pare incert. Însă o are alături pe Irina, noua sa prietenă, o prietenie ce va rămâne eternă. Toți trei ajung la Topkapî, în haremul proaspătului sultan Ahmed I. Într-o perioadă dificilă pentru imperiu. Anastasia ajunge, pe nepusă masă, cadâna favorită a tânărului sultan. Zilele și le petrec jucând șah, discutând politică, iar nopțile dând frâu liber sentimentelor, pasiunii.

Imagine similară

Palatul Topkapî

Deși în harem există două sultane, mame a doi prinți, și noua Mahpeyker Kosem (Rază de lună, respectiv Conducătoarea) naște patru fete consecutiv, sultanul o iubește tot mai mult. Până la urmă vor veni și prinții mult doriți, cei despre care se știe că nu vor avea întâietate la tron. Nu încă. La polul opus se află Irina, îndrăgostită nebunește de soldatul Rustem, și Anton care face tot posibilul pentru a-i despărți. Ceea ce și reușește. Pentru Irina ar face orice, nu s-ar încumeta de la nicio crimă.

  ,,Kosem se ridică în picioare și o îmbrățișă pe Irina:
    — Într-o bună zi am să-l găsesc și am să ți-l aduc. Iți promit! Ai încredere în mine.
    Chiar dacă, pentru o clipă, ochii albaștri ai Irinei începură să strălucească de speranță, după aceea se umplură de lacrimi.
    — Hai, nu mai plânge. Te vei însănătoși și vei fi și mai frumoasă decât înainte. Am să-l pedepsesc pe criminalul care ți-a pricinuit toate aceste dureri.
    — Trebuie să plătească, să sufere. E lipsit de milă, de inimă…
    — Va plăti, nu-ți face griji de asta.“

Anii trec… Sultanul Ahmed cade pradă unei boli și moare. Fratele acestuia este încoronat de două ori, însă pentru puțin timp din cauza problemelor sale de ordin psihic. Fiul cel mare, Osman cel Tânăr, are parte tot de o domnie scurtă, nesemnificativă. Un sultan despot ce-și omoară fratele. O lovitură puternică pentru Kosem, întrucât pierde dintr-un sigur foc doi fii, prinți pe care i-a crescut ca pe proprii copii.

Până la urmă, Murad al IV-lea preia tronul, iar regența îi este atribuită sultanei Kosem. Mi s-a părut interesant modul în care evoluează relația lor mamă-fiu. Un amestec de ură și dragoste îi va lega pe acest fiu devenit adult și pe mama veșnic dornică să dețină frâiele puterii. Alți prinți sunt executați, Murad moare și Kosem devine din nou Valide Sultan (sultană-mamă). Anii de liniște și fericire sunt departe… Privește cum este tot mai neputincioasă, cum imperiul decade sub guvernarea unor sultani fie despotici, fie nebuni, incapabili să vadă realitatea.

,,- Oare de ce merg eu în Bagdad? Doar ca să-mi țin făgăduiala pe care ți-am dat-o. Doar ca să îți pot dărui cheile cetății. 

     Kosem își ridică chipul și-l privi. Privirile li se încrucișară… În acești ochi se oglindeau și dragostea și ura. Murad se aplecă și o îmbrățișă puternic pe mama lui. Cum și-ar fi îmbrățișat iubita… Își așeză capul pe pieptul ei și acum plângea și el…”

Sfârșitul acestei femei impunătoare, mamă a sărmanilor, celebră pentru acțiunile sale caritabile, este tragic, de-a dreptul emoționant. Și în tot acest timp, Irina s-a întors pe insula Tinos cu fiicele ei și ale lui Rustem. A renunțat la Istanbul, la harem și a preferat viața simplă, lipsită de strălucire. Amintirea lui Kosem a rămas nemuritoare, înscrisă în cărțile de istorie, pe când a Irinei s-a pierdut în negura densă a trecutului…

Am încercat să prezint cât mai succint conținutul acestei opere. Sunt atâtea de spus, însă cuvintele par a fi de prisos, insuficiente pentru a cuprinde mesajul și semnificațiile încifrate în text. Sunt uimitoare această incursiune în trecut, lumea haremului expusă cititorului. Kosem întruchipează, fără doar și poate, o personalitate remarcabilă, pe care ți-e imposibil să nu o admiri. Subtitlul cărți se intitulează ,,Șerbetul puterii are gust de sânge” și vă garantez că veți fi complet  de acord cu această afirmație după ce veți citi creația măiestuos țesută a lui Solmaz Kâmuran.

Imagine similară

    Kosem (maturitate) și Murad în serialul dedicat sultanei

Vă invit să citiți ,,Kosem”! Veți descoperi o sultană opulentă, o soție iubitoare, o mamă dedicată, o femeie puternică și un OM. Cu virtuți și cu defecte. Veți fi fascinați de această istorie presărată cu intrigi politice, jocuri de societate, esențe orientale, dragoste, război, ambiții de nestăvilit. Orice lucru are un preț. Prețul puterii este sângele, amestecat cu lacrimi sărate și flori ofilite…

 Părerile criticilor:

  • „Când haremul își deschide porțile, toate acele personaje ascunse ale istoriei ne devin accesibile. Le percepem existența umană, plină de temeri, de furie, de pasiune.” (Reuters)
  • „În rafinatul său roman istoric, Solmaz Kâmuran deapănă extraordinara poveste a transformării unei tinere nevinovate într-un conducător puternic și influent.” (historia.org)
  • „Este fascinant să pătrunzi într-o lume închisă, labirintică, o lume ferecată cu gratii… plină de mistere, de intrigi, de spaime și unde nimeni nu se află în siguranță.” (Călin Felezeu)

    Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru exemplarul oferit pentru recenzie! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte titluri publicate la Editura Polirom, la prețuri mai mult decât avantajoase. Pentru a fi la curent cu promoțiile librăriei nu ezitați să dați un like paginii de facebook

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru kosem solmaz kamuran

Reprezentativ

,,Sabia Verii” de Rick Riordan

Ați fi crezut vreodată că lumea noastră este doar una dintre cele Nouă Lumi? Că în universuri paralele trăiesc zei, elfi, uriași care prin acțiunile lor ne influențează, în mod direct, existența? Că noi suntem doar o mică parte, infimă din întreg? Că magia există cu adevărat și că ne înconjoară din toate părțile, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru?

Rick Riordan este, fără doar și poate, unul dintre cei mai buni autori de cărți pentru copii și adolescenți. Acesta reușește să dea naștere unor povești captivante, pornind de la frumusețea și varietatea miturilor. Predă mitologia altfel, punând-o în relație cu lumea contemporană pentru a demonstra că în spatele așa-ziselor basme există și un strop de adevăr, izvorât din conștiința colectivă a popoarelor lumii.

    Rick Riordan s-a născut pe 5 iunie 1964 în San Antonio, Texas. A predat timp de cincisprezece ani limba engleză și științele sociale în diverse școli din Statele Unite, însă a decis ,,cu greu” să renunțe la cariera de profesor după ce a cunoscut succesul editorial cu literatura de factură polițistă, dar mai ales cu seria pentru copii Percy Jackson și Olimpienii, apărută deja la Editura Arthur. Ceea ce a început ca o simplă poveste inspirată din mitologie, spusă copiilor săi înainte de culcare, a devenit în câțiva ani o adevărată ,,modă” culturală, numai în librăriile americane fiind disponibile de-a lungul timpului peste treizeci și cinci de milioane de exemplare din seriile Percy Jackson, Cronicile familiei Kane și Eroii Olimpului. Până în prezent, Rick Riordan a ocupat deja locul întâi pe lista New York Times a celor  mai bine vânduți autori, iar traduceri din cărțile sale au apărut în peste treizeci de țări. 

De această dată, le este adusă la cunoștință cititorilor mitologia nordică. Din acest motiv, reprezintă un interesant suport didactic ce le permite copiilor (și nu numai) să descopere cele Nouă Lumi și ființele ce le populează, zeii din Asgard, Walhalla, Arborele Lumii, magia runelor, iar lista poate continua. Fără îndoială, profesorii de literatură universală ar avea mai mult succes în a le atrage atenția elevilor, recomandându-le această lectură. Rick Riordan deschide o poartă către cunoaștere, scrierile sale reprezentând o modalitate inedită de relaxare, de evadare din cotidian.

După cum putem deduce din denumirea seriei, protagonistul este Magnus Chase. Un adolescent de șaisprezece ani ce trăiește pe străzile Bostonului, căutând prin gunoaie, stând laolaltă cu alți oameni lipsiți de adăpost. Nu a cunoscut dintotdeauna acest stil de viață… Totul a început cu o tragedie. Pe când avea paisprezece ani mama sa a fost omorâtă de un lup înfricoșător, sacrificându-și propria viață pentru supraviețuirea fiului său.

În ziua în care împlinește șaisprezece ani, descoperă că un alt unchi, Frederick, și fiica acestuia, Annabeth, îl caută prin oraș, că împart fluturași cu fotografia sa. Aflând că unchiul Randolph nu este acasă, se decide să-i facă o vizită. Intră prin efracție în conacul-muzeu, însă este prins în fapt. Bătrânul îl convinge să-l însoțească pentru ca Magnus să intre în posesia moștenirii lăsate de tătal lui, pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Astfel, cei doi ajung pe podul Longfellow. Magnus se dovedește a fi, de fapt, fiul zeului Frey din mitologia scandinavă. Iar moștenirea este reprezentată de o bucată de metal ruginit scoasă din Charles River. Sabia Verii. O armă de o importanță colosală. După ce o recuperează își face apariția Surt, un personaj malefic care vrea sabia. Scopul lui este acela de a dezlega Lupul Fenris și de a declanșa Ragnarok-ul, sfârșitul lumii.

În urma unei lupte corp la corp, Magnus moare și cade în apele râului. Walkiria Sam îi recuperează la timp sufletul și-l duce în Walhalla, locul în care băiatul devine un einherjar, un erou, un războinic din armată veșnică a lui Odin. Întâmplarea face ca decizia fetei să fie considerată nepotrivită.

Magnus pornește într-o aventură, avându-i alături pe Sam, decăzută din drepturile de walkirie, pe elful Hearthstone și pe piticul Blitzen. Trebuie să reintre în posesia sabiei, să-l găsească pe Lupul Fenris și să-i înlocuiască legăturile cu unele noi, mai rezistente. Vor avea multe obstacole de depășit, mulți zei de mulțumit, dar și un final… mai mult sau mai puțin fericit 😀

  Va reuși această gașcă pestriță să amâne venirea Ragnarok-ului? Va afla Magnus mai multe despre soarta sa, despre locul în care se află sufletul răposatei sale mame? Își va găsi băiatul locul undeva în aceste Nouă Lumi? Binele va învinge răul?

Vă recomand să citiți ,,Sabia verii”! Veți fi încântați de această istorie accesibilă cititorilor de toate vârstele. Prietenie, magie, intrigi, aparențe înșelătoare sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Veți aștepta cu nerăbdare continuarea, veți fi curioși să descoperiți mai multe despre miturile revalorificate de talentatul Rick Riordan. Basmele sunt mai mult decât povești de adormit copiii. Viața noastră este ea însăși un basm. Trebuie doar să ascultăm, să lăsăm povestea să se strecoare în sufletul nostru…

 Mulțumesc Editurii Arthur pentru șansa de a citi această carte extraordinară! ,,Sabia Verii” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (acum cu o reducere de 25%), dar și din librăriile partenere.

P.S.: Dacă treceți pe la Bookfest în perioada această, nu ratați standul Grupului Editorial Art, loc în care puteți găsi și această cărțulie minunată!

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Magnus Chase și zeii din Asgard (#1). Sabia Verii

Reprezentativ

,,50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”

  • Antologie coordonată de David H. Lowenherz

Cu puțin timp în urmă am auzit de apariția acestei cărți pe piața editorială din România. Titlul mi-a atras atenția, iar descrierea m-a convins că trebuie neapărat s-o citesc. Ideea de a reuni într-o antologie scrisorile adresate de sau către mari personalități ale ultimelor secole și decenii mi s-a părut genială. Și mai fascinant decât atât este următorul fapt: destinatarii și expeditorii acestor scrisori au făcut parte din clase sociale diferite. De la actori, poeți, până la capete încoronate. O dovadă clară că iubirea este aceeași, că inima oricărei persoane poate bătea mai tare pentru o alta.

Am parcurs scrisorile cu o deosebită plăcere și nerăbdare. Mi s-a părut uimitor să am în fața ochilor misive redactate de Napoleon Bonaparte, de Mozart, de Lewis Carroll și de alte nume importante, întipărite în istoria colectivă a umanității. Am avut senzația că fac o incursiune în trecut, oscilând între diferite perioade ale Epocii Moderne și Contemporane, și că pătrund în intimitatea unor oameni care continuă să trăiască datorită moștenirii pe care ne-au lăsat-o, datorită acestor rânduri scrise pe hârtie.

Eu sunt pasionat de istorie, de literatură, de muzică, astfel încât am avut șansa de a găsi câte puțin din toate în acest volum. Fiecare scrisoare în parte mi-a oferit altceva, mi-a dezvăluit iubirea într-o altă manieră, însoțită de numeroase sentimente: beatitudine, nostalgie, dor. La baza lor, la baza acestui florilegiu stă dragostea, sentimentul suprem și primordial. Este nespus de plăcut să descoperi opinii atât de diferite și de asemănătoare, deopotrivă, despre iubire.

Iubirea este înfățișată drept un sentiment inocent, pur de unii, ca un foc care mistuie de către alții. Iubirea pare să fie acceptată fie cu o oarecare resemnare, fie cu brațele deschise. O parte dintre cei care redactează aceste misive vorbesc despre iubire cu lejeritate, de parcă le-ar fi cel mai la îndemână lucru, pe când ceilalți scriu cu stângâcie, lăsându-se copleșiți de intensitatea sentimentelor, de misterul și confuzia ce însoțește iubirea…

Antologia este structurată în șase părți, imortalizând sentimentul de iubire în diferite ipostaze. Fiecare scrisoare este precedată de date biografice ale celor doi îndrăgostiți pentru a familiariza cititorul cu personalități care-i pot fi necunoscute. De asemenea, este păstrat conținutul original al scrisorilor cu exprimările și greșelile aferente.

  • Despre ,,Dragostea tandră” vorbesc Wolfgang Amadeus Mozart, Michelangelo Buonarroti, George Bush, Benjamin Franklin etc.

,,Astăzi este a șasea zi de când am plecat de lângă tine și, pe legea mea, mi se pare că a trecut un an. Mă aștept să ai ceva probleme ici colo atunci când îmi vei citi scrisoarea, pentru că o scriu în grabă și, de aceea, destul de urât. Rămas bun, unica mea iubire! […] Scrisorile mele sunt destul de scurte, însă doar pentru că sunt pe fugă. Dacă nu aș fi, ți-aș scrie cât ar intra pe un cearșaf întreg. Dar tu ai mai mult timp liber. Adieu.”

(Din scrisoarea lui Wolfgang Amadeus Mozart către Constanze Mozart)

  • Jack London, Ernest Hemingway și alții recunosc că sunt ,,Nebun după tine”.

   ,,Niciodată nu s-au mai întâlnit două suflete mai incompatibile și cu buzele mute! Se poate să simțim că avem ceva în comun – desigur, deseori ni se întâmplă – și, când simțim că nu avem nimic în comun, tot reușim să ne înțelegem; dar tot nu vorbim aceeași limbă. Nu ne vine să rostim cuvintele potrivite. Suntem de neînțeles. Probabil că și Dumnezeu își râde de pantomima noastră.” 

(Din scrisoarea lui Jack London către Anna Strunsky)

  • Honore de Balzac, Ludwig van Beethoven și Oscar Wilde sunt doar câțiva dintre cei care recurg la ,,Proză pasională”.

 ,,O, iubita mea Eva, nu ai știut! Am luat biletul. Este în fața mea și am vorbit cu dumneata ca și cum ai fi fost aici. Te văd și acum, așa cum te-am văzut ieri, frumoasă, incredibil de frumoasă. Întreaga seară de ieri mi-am tot repetat: ,,Este a mea!” Ah! Nici îngerii nu sunt mai fericiți în Paradisul lor decât am fost eu ieri!” 

(Din scrisoarea lui Honore de Balzac către Eveline Hanska)

  • Franz Kafka, Napoleon Bonaparte, Simone de Beauvoir suferă din cauza unor ,,Despărțiri dureroase”.

  ,,Aici lucrurile merg bine, dar am sufletul nespus de greu. Ești suferindă și departe de mine. Fii veselă și ai mare grijă de tine, pentru că îmi ești mai scumpă decât tot universul. Gândul că nu te simți bine mă face foarte nefericit…”

(Din scrisoarea lui Napoleon Bonaparte către Josephine)

  • Anais Nin, Marcel Proust și Frank Lloyd Wright trec prin ,,Foc și gheață”.

,,Mi-ai dat o bătaie bunicică, dar loviturile tale sunt ca niște flori și nu mă pot supăra pe tine, iar parfumul lor m-a îmbătat îndeajuns de mult ca să mai îndulcesc ascuțimea spinilor. M-ai bătut cu o liră. Lira ta este încântătoare…”

(Din scrisoarea lui Marcel Proust către Daniel Halevy)

  • Elisabeta I a Angliei, Henric al VIII-lea și Lewis Carroll ,,riscă” pentru o ,,Dragoste interzisă”. 

,,Aminte să-ți aduci că Muzica eu ți-am iubit-o,
Dar nu doar pentru ea, așa să știi,
Ci am iubit și mâinile-ți care cântau
Și mintea-ți, cu acorduri contopită.”

(Din scrisoarea lui Lewis Carroll către Clara H. Cunnynghame)

Sper că am reușit să vă atrag interesul, căci vă recomand să citiți ,,50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”! Vă invit să descoperiți, dincolo de misivele și declarațiile de amor, niște suflete avide după cel mai prețios sentiment din lume. Multă profunzime, emoții cât cuprinde, cuvinte așternute pe hârtie de condeie ținute de mâini tremurânde, stângace…

  Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru ocazia neprețuită de a citi aceste scrisori! ,,50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte titluri ale Editurii Nemira, cu transport gratuit pentru comenzile ce depășesc 30 de lei. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile librăriei, nu ezitați s-o urmăriți și pe facebook

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste - David H. Lowenherz

Reprezentativ

,,Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie” de Andrew Baruch Wachtel

Trăim într-o lume agitată, stresată, în care totul este pe fugă. Inclusiv viața noastră. Ne lăsăm tot mai mult subjugați de grijile și responsabilitățile zilnice, uitând adesea de noi. O cale ideală pentru a evada, pentru a ne îndepărta de toți și de toate este lectura. În zilele noastre, dispunem de o gamă largă de genuri, titluri, numai să avem puțin timp și dorința de a citi. Unul din genurile pe care le ador este reprezentat de cărțile istorice. Historical fiction, historical romance, non-ficțiune, nici nu mai contează. Întotdeauna voi susține necesitatea studierii istoriei (la școală și nu numai), căci această disciplină ne oferă câte puțin din toate, contribuind la evoluția noastră ca indivizi.

Probabil vă întrebați: de ce am citi o carte despre ,,unii” care au murit acum mult timp, despre evenimente pierdute în negura trecutului? Vă și spun de ce. Istoria ne lărgește orizontul, perspectiva asupra vieții. Istoria ne îndeamnă să luăm aminte greșelile altora și să facem eforturi pentru a nu le repeta. Istoria cuprinde din toate, în cantități nelimitate: acțiune, romance, război, pace, călătorii, artă, înțelepciune. Tot istoria este cea care ne urmărește la tot pasul, fiind direct implicată în existența noastră. Ziua de ieri e istorie, ziua de azi e deja înscrisă în cartea vieții, iar cea de mâine va urma cât ai bate din palme. Și tot așa…

Din punctul meu de vedere, Grupul Editorial Corint deține o colecție de cărți de istorie excepțională, dacă nu cea mai bună de pe piața editorială românească. De la lucrările unor istorici de seamă până la jurnalele, mărturiile unor personalități, ale unor oameni ce nu ezită să-și împărtășească experiențele de viață. Oferta e variată, abordând subiecte unele mai interesante decât celelalte. Iar pentru mine este o desfătare să citesc aceste cărți, să călătoresc mai mult sau mai puțin departe, să depășesc granițele temporale. Căci, într-adevăr, cărțile de istorie (mai ales, cele din categoria non-ficțiune) sunt veritabile mașini ale timpului, oferindu-ne posibilități nenumărate.

De această dată am savurat o lucrare incredibilă, am făcut o incursiune în istoria Balcanilor, o regiune din care facem și noi parte și care ne-a influențat în mod direct de-a lungul timpului. Este de apreciat și de lăudat efortul autorului Andrew Baruch Wachtel de a sintetiza într-un număr oarecum redus de pagini atâtea evenimente, viața atâtor oameni, trecutul atâtor națiuni, popoare și state. Totul într-o manieră riguroasă și accesibilă, deopotrivă, astfel încât poate fi lecturată atât de specialiști cât și de publicul larg.

Andrew Baruch Wachtel a absolvit Harvard College în 1981, apoi a studiat limbile și literaturile slave la Universitatea Berkeley din California, unde a primit titlul de doctor în 1987. Fiind un cercetător cu o arie largă de interese, acesta s-a concentrat în special pe complexa interrelaționare dintre istorie și cultură. Pe lângă studiile academice pe teme cum ar fi cele legate de Rusia, Balcani și Europa de Est traduse în limba engleză. Este profesor de științe umaniste la Universitatea americană Northwestern.

Se știe că Peninsula Balcanică, situată în sud-estul Europei este un loc pestriț, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă aruncăm o privire asupra unei hărți politice contemporane, vom putea observa cum teritoriul predominant muntos este împărțit de un număr mare de state. De la România, Bulgaria, până la Albania și Grecia. La prima impresie am considera că nu au nimic în comun, că sunt total diferite.

Dar în această diversitate se evidențiază un trecut comun, o istorie fluctuantă, ce le-a îndepărtat și le-a adus aproape. Unele din problemele politice actuale au drept cauze evenimente din trecut, motiv pentru care autorul hotărăște să înfățișeze drumul ,,parcurs” de Balcani din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

,,Fascinanți și, în aceeași măsură, controversați, Balcanii au reprezentat, de la bun început, mai mult decât o simplă noțiune geografică. Ei sunt mai degrabă un spațiu cu multe conotații  negative, un stigmat al Europei. Criza economică din Grecia, cea a refugiaților, atentatele sângeroase și încercarea eșuată a unei lovituri de stat în Turcia sunt doar câteva dintre evenimentele care au dat, în ultimii trei ani, noi dureri de cap cancelariilor occidentale. Vorbim de un spațiu volatil, cu un amestec rar întâlnit de naționalități, unde granița dintre erou național și criminal de război rămâne, adeseori, insesizabilă.” (Daniel Cain)

Regiunea, nu foarte bogată în resurse, a fost populată de timpuriu, primele urme ale existenței umane datând de mii de ani. Prima civilizație referitoare la care s-au găsit suficiente mărturii este cea miceniană (cretană), urmată de apariția grecilor clasici, cei responsabili de punerea bazelor culturii occidentale și de răspândirea civilizației elene în întregul bazin mediteranean. Cu timpul și-au făcut apariția tracii viteji, macedonenii dornici de cuceriri, ilirii cei barbari și, în cele din urmă, romanii ce nu au ezitat să-și lărgească influența asupra întregii peninsule.

În perioada Evului Mediu, populațiile balcanice au încercat, rând pe rând, să constituie state independente, dar Imperiul Bizantin n-a încetat să-și manifeste dominația asupra regiunii. Încă de pe atunci proasta organizare și incompetența unor conducători au dărâmat ceea ce zidiseră alții. Existența formațiunilor prestatale, a micilor ,,regate”, a contribuit într-o oarecare măsură la înfăptuirea statelor moderne, întrucât națiunile proaspăt creștinate au cunoscut, pentru scurt timp ce-i drept, o individualizare.

,,Andrew Wachtel realizează o sarcină aproape imposibilă: prezentarea a 3000 de ani de istorie într-o carte de 200 de pagini… Autorul încearcă să demonstreze că istoria Balcanilor înseamnă diversitate, complexitate și armonie. Wachtel călătorește în Balcani, pentru a scoate în evidență calitățile eterogene ale vieții culturale, politice și economice din întreaga peninsulă…” (Journal of World History)

Expansiunea otomană, căderea Constantinopolului (1453) au fost decisive pentru Balcanii ce s-au trezit, pe nepusă masă, sub autoritatea musulmanilor. Chiar și așa, au profitat de politica permisivă a Sublimei Porți, bucurându-se de drepturi și libertăți, fără a fi supuși unei omogenizări.

Secole de-a rândul națiunile au conviețuit, în ciuda structurii confesionale diversificate, a limbilor și dialectelor diferite. Aparenta armonie este înlocuită în secolele XIX-XX de numeroase conflicte. Declinul Imperiului Otoman s-a răsfrânt direct asupra situației din Balcani. Acum ar fi fost prilejul popoarelor de a se elibera, însă Marile Puteri puseseră ochii pe moștenirea ,,bolnavului Europei”. Imperiul Habsburgic (mai târziu, Austro-Ungar) și Imperiul Țarist și-au lărgit încet-încet ariile de influență. Dar butoiul cu pulbere stătea să explodeze, ceea ce s-a și întâmplat, ducând la izbucnirea Primului Război Mondial.

,,Cartea lui Wachtel nu numai că risipește mitul Balcanilor ca ținut al violenței și al urii ancestrale, ci se concentrează și asupra transformării gradate a regiunii dintr-o zonă-tampon, de graniță în Europa de Sud-Est contemporană.” (Slavic and Eastern European Journal)

Imediat după marea conflagrație, situația s-a stabilizat într-o anumită măsură. Republica Turcia fusese proclamată la Ankara, iar harta Balcanilor era împărțită de state independente, precum România, Bulgaria, Grecia, Albania și Iugoslavia. Caracterul eterogen al celei din urmă a determinat alte animozități, sfârșind prin destrămarea republicii federale. Astfel, în prezent, Balcanii sunt ocupați de douăsprezece state, iar dintr-o zonă-tampon, dintr-o zonă mărginașă au devenit zona sud-estică a Europei. În sfârșit, s-au integrat în bătrânul continent, fără a se înțelege că problemele au dispărut definitiv.

Ceea ce este fascinant la cartea lui Wachtel este senzația pe care ni-o oferă lectura. Nu ne face să credem că avem în față o carte de istorie plictisitoare, ci, dimpotrivă, că citim jurnalul unui călător aventurier. Acesta ia la pas Balcanii dintr-un capăt în altul, din Preistorie până în secolul al XXI-lea. Ne împărtășește experiențe culturale și aspecte despre care nu aveam habar. Ne oferă ocazia de a rămâne cu gura deschisă de uimire. Ne stârnește interesul, ne determină să renunțăm la anumite prejudecăți, iar pe balcanici să fim mândri cu identitatea noastră.

Vă recomand să citiți ,,Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie”! Vă invit într-o călătorie de neuitat. Aveți încredere în mine! Înarmați-vă cu un creion/pix (sigur veți avea nevoie) și plecați la drum. Peninsula Balcanică, centru al ortodoxismului, este un loc aparte, unic în lume. Citiți, studiați istoria, depășiți orice limite. Ce poate fi mai frumos?

P.S.: Eu ador coperta! Este atât de realistă și de sugestivă pentru situația politică de la începutul secolului al XX-lea 😀

 Mulțumirile mele se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, ce mi-a oferit șansa de a citi această lucrare! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru balcanii o istorie despre diversitate

Reprezentativ

,,Noaptea de foc” de Eric-Emmanuel Schmitt

Unele cărți sunt scrise doar pentru a destinde publicul și pentru a-l ajuta să se elibereze de tot stresul cotidian. Altele îl implică pe cititor, îl determină să se identifice cu cele scrise, să treacă fiecare cuvințel prin cele două filtre ale sale: mintea și sufletul. O astfel de carte este ,,Noaptea de foc”, ca oricare alt titlu ce poartă semnătura lui Eric-Emmanuel Schmitt. După ,,Oscar și Tanti Roz”, respectiv ,,Domnul Ibrahim și florile din Coran”, am avut deosebita plăcere de a ține în mână acest volum, pe care l-am citit cu o deosebită plăcere.

Acum, după ce am dat ultima pagină, nu știu ce să spun. Că mi-a plăcut nespus nu ar fi suficient. Această minunăție de carte te zdruncină din adâncul sufletului, te macină picătură cu picătură, culminând cu o furtună de nisip. Ești acoperit din cap până-n picioare, simțurile îți sunt inundate și te topești sub acțiunea soarelui dogoritor. Focul te învăluie ca o mantie distructivă și protectoare, deopotrivă. Asculți liniștea nopții și lași să-ți curgă o lacrimă pe obraz…

,,O călătorie adevărată constă întotdeauna în confruntarea unor plămădiri ale imaginației cu o anumită realitate, situându-se între aceste două lumi. Atunci când nu pornește la drum cu nici o așteptare, călătorul nu va vedea decât ceea ce poate fi văzut cu ochii; în schimb, dacă și-a format deja în închipuire o imagine a locului pe care-l vizitează, va vedea mai mult decât se arată privirii și, dincolo de clipa prezentă, îi va întrezări trecutul și viitorul; și chiar dacă ar suferi o dezamăgire, aceasta i-ar fi mult mai de folos și l-ar îmbogăți oricum, spre deosebire de un simplu proces-verbal.”

În această ultimă carte, Schmitt alege să facă o dezvăluire, alege să împărtășească o experiență ce i-a marcat existența odată pentru totdeauna. La vârsta de doar 28 de ani a renăscut din propria cenușă asemenea păsării Phoenix. S-a născut din nou în deșert, fiind o altă persoană, una care a descoperit niște taine ale acestei lumi complicate. Iar totul a început cu o propunere venită din partea regizorului Gerard de a face un film despre Charles de Foucauld. Tânărul conferențiar din Lyon a acceptat fără să știe că viața și divinitatea aveau să-i ofere o lecție.

Astfel, Eric și Gerard ajung în Sahara algeriană pentru a vedea cu proprii ochi locul unde călugărul și-a petrecut ultimii ani de viață și fortăreața construită de acesta la Tamanrasset. Călătoresc câteva zile prin deșert, alături de un grup pestriț de turiști, sub atenta supraveghere a ghidului tuareg Moussa. Descoperă pe propria piele arșița, mersul pe cămile, pașii făcuți printre dunele de nisip, asfințiturile femecătoare și nopțile friguroase. Însă pentru Eric nu este doar o simplă expediție, ci o căutare a unor răspunsuri, o căutare a eului său interior.

,,Din vârful unei dune, Abayghur scruta zarea. Linia orizontului i se reflecta în ochi, împărțindu-i în două, o jumătate de cer limpede, o jumătate de pământ întunecat. Nu reușeam să ghicesc sentimentele care se perindau dincolo de această reflexie. Stătea drept, de nepătruns, placid și etern, ca și lumea.

S-a lăsat o tăcere grea, compactă. Iată-ne singuri, pentru zece zile, în inima deșertului.

Nici o cale de scăpare.

Începea aventura.

Avea oare să fie un calvar, sau un extaz?”

Deșertul, văzut prin ochii protagonistului, capătă o aură magică, inexplicabilă. Această mare aurie pare să ascundă cheia universului, locul în care oricine și orice este ,,dezbrăcat” de secrete. Un spațiu interminabil, un tărâm ce face legătura între lumea noastră și cea de dincolo. În această țară a contrastelor, totul este sacru, totul capătă o însemnătate și o valoare. Aici par să conviețuiască toate zeitățile pământului, toate credințele, adevărul suprem strecurându-se printre firele de nisip, stâncile golașe și puținele plante ce îndrăznesc să-și ducă traiul pe aceste meleaguri.

Eric parcurge un drum inițiatic, fapt pentru care-l putem considera un veritabil personaj al bildungsromanului. Se îndrăgostește de deșert și îl simpatizează pe ghidul tuareg. Se înțeleg fără a ști limba celuilalt, căci inimile lor deprind graiul acestui loc veșnic torid. Din prea multă îngâmfare și o oarecare inconștiență, se depărtează de grup și se pierde printre stânci. Petrece o noapte de unul singur, luptându-se cu el însuși pentru supraviețuire. Are parte de o revelație, o revelație pe care o primește el – un ateu, dar căreia îi dă ascultare, îi permite să se cuibărească în sufletul său. Poate că totul a fost doar un delir, însă cert este că i-a schimbat perspectiva asupra lumii. A învățat să creadă, să accepte și, cel mai important, să asculte. Glasul naturii, glasul inimii…

,,Țara mea… Aveam o țară? Acum știam că vin de nicăieri și că nu merg nicăieri. Doar rătăcesc. Am primit soarele la zenit. Țara mea? Deșertul e țara mea, fiindcă e o țară a celor fără de țară. E țara oamenilor adevărați, care se eliberează de orice legături. E țara lui Dumnezeu.”

Eric dinainte de călătorie nu mai este același cu cel de după. L-am putea compara cu Santiago din ,,Alchimistul” de Paulo Coelho. Amândoi au căutat ceva și au ajuns să-l găsească unde se așteptau mai puțin: lângă ei, uimitor de aproape. Santiago râvnea după o comoară, pe când Eric dorea niște răspunsuri. Stilul în care sunt scrise cele două cărți este cât se poate de asemănător. Personal, îmi oferă aceleași trăiri, senzații. Poate că exagerez sau poate că nu, dar pentru mine Schmitt este Paulo Coelho  al Europei, al lumii francofone. Le citesc cărțile cu aceeași plăcere, cu aceeași sete, de parcă aș fi pierdut într-un deșert al ignoranței…

Vă recomand  cu mult drag ,,Noaptea de foc” a lui Eric-Emmanuel Schmitt! Vă veți abține cu greu să subliniați (să transcrieți) toate ideile și conceptele pe care autorul nu ezită să le expună. Veți citi această poveste, vă veți dori să trăiți și voi o noapte de foc în Sahara și veți aștepta o revelație. Însă nu uitați: deschideți-vă mințile și inimile și simțiți adevărul. Îl veți putea găsi în fiecare particulă ce vă înconjoară…

     Păreri: 

  • ,,Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
  • ,,Schmitt îmbină relatarea foarte personală a experienței mistice cu superbe dialoguri pe tema spiritualității purtate cu tovarășii săi de călătorie. Fie că sunt sceptici, atei sau credincioși fervenți, fiecare are ceva de spus și de împărtășit.” (Lire)

Mulțumesc mult Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! Aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, alături de multe alte titluri din seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt. Pentru a fi la curent cu noutățile și promoțiile Libris, nu ezitați să le dați un like pe pagina de facebook 🙂 

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagine similară

Reprezentativ

,,Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes

Această carte e deja celebră, foarte multe persoane din lumea întreagă au citit-o sau își doresc din tot sufletul s-o citească. Are și o ecranizare, cu tot atâta succes, ce te invită să descoperi frumoasa poveste ce a luat naștere din condeiul lui Jojo Moyes. La început am fost tentat să nu acord atenție acestui titlu, căci părea ceva extrem de siropos și, cu siguranță, nu pe gustul meu. Totuși i-am acordat o șansă, gândindu-mă că, cine știe, poate îmi va plăcea. Acum, după ce am citit-o pe nerăsuflate, nu pot să zic decât că aș fi pierdut foarte mult din cauza preconcepțiilor greșite.

A întrecut orice așteptări, a fost o lectură încântătoare, fără exces de romance, având la bază o situație cât se poate de realistă. Am savurat-o la propriu și singurul lucru la care mă gândesc acum e că: VREAU VOLUMUL 2 CÂT MAI CURÂND! Pe bună dreptate i se face atâta publicitate, căci merită să fie citită și răscitită de oricine, fără excepție.

„O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

Personajul principal este Louise Clark. Are douăzeci și șase de ani și până acum nu și-a descoperit vocația, crescând în umbra unei surori atotștiutoare. Locuiește în continuare cu părinții săi, cu sora și fiul acesteia într-un orășel turistic englez. Lucrează la o cafenea, îi place ceea ce face, se simte bine în mijlocul atâtor oameni, martoră a vieților lor schimbătoare. Are un iubit ahtiat după sport și un corp de invidiat. O tânără cât se poate de normală. Totul până când își pierde slujba de la Buttered Bun.

Pentru moment se simte confuză, nu știe ce va face mai departe. Unde va lucra? Va găsi o slujbă care să-i permită să-și susțină financiar familia aflată într-o perioadă dificilă? Își caută de lucru, însă orașul natal nu îi oferă prea multe oportunități, niciuna care s-o mulțumească. Are un dram de noroc însă și găsește o ofertă foarte bine plătită, dar în privința căreia este destul de sceptică la început. Nevoia de bani o determină să accepte și așa ajunge să lucreze pentru o familie extrem de bogată.

,,Și atunci am făcut singurul lucru care mi-a trecut prin cap. M-am aplecat peste el și mi-am lipit buzele de ale lui. Inițial, el ezită, dar în cele din urmă îmi răspunse la sărut. Pentru o clipă, am uitat tot – cele un milion de motive pentru care n-ar fi trebuit să fac asta, temerile mele, pentru ce ne aflam acolo. L-am sărutat, inspirându-i mirosul pielii, simțindu-i părul moale sub degete, și, când el mă sărută, toate gândurile mi se risipiră, și am rămas doar noi doi, eu și Will, pe o insulă în mijlocul oceanului, sub o mie de stele care sclipeau pe cer.”

Familia Traynor are, din păcate, un fiu pentru care viața nu pare să mai merite a fi trăită. Will, în vârstă de 35 de ani, a fost un mare om de afaceri, pasionat de călătorii și sportul extreme. Viața pe care oricine i-ar fi invidiat-o s-a schimbat definitiv după accidentul de motocicletă pe care l-a avut. Acum este tetraplegic, nu se poate deplasa decât în scaun cu rotile, nu poate mâncă, bea de unul singur, lucruri extrem de firești și banale pentu noi ceilalți.

Sarcina lui Lou este aceea de a-i fi alături întreaga zi, înveselindu-l, ținându-i companie și, mai ales, avându-l sub supraveghere. Inițial, îi este extrem de dificil, Will pare un nesuferit și are o atitudine ce o rănește. Dar treptat cei doi se împrietenesc, Lou îl face să zâmbească, să râdă, iar timpul petrecut împreună nu pare să mai treacă la fel de greu. Tânăra se schimbă, își dă seama că Patrick nu e tocmai bărbatul cu care i-ar plăcea să-și petreacă restul vieții. Will o ajută să se descopere, să se cunoască mai bine pe ea însăși și încearcă să-i insufle dorința de a se autodepăși.

,,În cele din urmă, m-am răsucit pe o parte, cu spatele către mare, și l-am privit pe Will.El își mișcă puțin capul ca să-mi întoarcă privirea în lumina slabă, și am simțit că îmi spune același lucru. ”Va fi bine”. Pentru prima oară în viață am încercat să nu mă mai gândesc la viitor. Am încercat doar să trăiesc, să las, pur și simplu, senzațiile acelei seri să mă străbată. Nu pot spune cât de mult am rămas amândoi așa, sorbindu-ne din ochi unul pe celălalt…”

La un moment dat, Lou află un fapt îngrozitor. La sfârșitul celor 6 luni prevăzute în contractul ei de muncă Will se va duce, în ciuda rugăminților familiei sale, la un spital din Elveția pentru a-și curma zilele într-o manieră LEGALĂ. Asta o însuflețește pe Lou să lupte pentru ca Will să redescopere frumusețea vieții și să renască în el dorința de a trăi.

Va încerca din răsputeri să facă asta, îl va scoate din casă, își va dedica aproape tot timpul pentru îndeplinirea acestui scop nobil. Timp în care se va apropia din ce în ce mai mult de el, întrucât o poveste de dragoste se înfiripă atunci când te aștepți mai puțin. Va reuși Lou să-l convingă pe Will să renunțe la planul său morbid? Vor putea trăi fericiți până la adânci bătrâneți? Deși mulți au dezvăluit finalul, eu doresc să păstrez suspansul. Un final oricât de fericit sau de trist ar fi e mult mai plăcut atunci când îl descoperi de unul singur.

,,M-am întins pe pat și m-am gândit la Will. La furia și la tristețea lui. La ce-mi spusese mama lui – că eram unul dintre puținii oameni capabili să ajungă la sufletul lui. M-am gândit la pielea caldă, la părul și mâinile moi ale unui om viu, un om care era mult mai inteligent și mai amuzant decât aveam eu să fiu vreodată și care totuși nu putea concepe alt viitor decât distrugerea propriei vieți. Într-un sfârșit, cu capul afundat în pernă, am plâns, fiindcă, brusc, viața mea mi s-a părut mai neagră și mai complicată decât mi-aș fi imaginat-o vreodată. Mi-am dorit atunci să mă întorc înapoi în timp, la momentul când cea mai mare grijă a mea era dacă eu și Frank comandasem suficiente brioșe pentru cafea.”

Nu cred că mai e nevoie să adaug ceva. Dacă nu ați citit până acum ,,Înainte să te cunosc”, nu mai amânați! Sunt sigur că vă va cuceri și că veți trăi la intensitate maximă cele scrise, ca și mine de altfel. Veți râde și veți plânge alături de personaje, veți descoperi o poveste verosimilă din care veți învăța lecția iubirii necondiționate și a sacrificiului pentru persoana iubită. Citiți opera măiestrită a lui Jojo Moyes și lăsați-vă inima liberă! Să simtă, să bată mai tare, să iubească…

Mulțumesc Editurii Litera pentru șansa de a citi acest roman excepțional! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Privighetoarea” de Kristin Hannah

De când mă știu m-au fascinat poveștile legate de cel de-Al Doilea Război Mondial, am fost impresionat de tragediile aduse la pachet, am nutrit o admirație profundă pentru eroi, pentru cei care au salvat vieți, de multe ori cu prețul propriei vieți. NU consider necesare războaiele, diplomația fiind cel mai potrivit mijloc de a rezolva o problemă. Din păcate însă, războaiele au fost și sunt inevitabile. De aceea, e necesar să înțelegem ce înseamnă un război, ce înseamnă austeritatea, suferința, poate-poate vom învăța din greșelile strămoșilor noștri. Acesta este și rolul istoriei.

Citesc cu mare plăcere genul intitulat historical fiction, căci reușește să-mi ofere o imagine neașteptată, necunoscută și nu neapărat una falsă a istoriei. Reprezentanți de excepție ai genului îți permit să faci o călătorie în timp, să te familiarizezi cu atmosfera acelor vremuri. Acest lucru este valabil și în cazul romanului ,,Privighetoarea”, o adevărată capodoperă, o carte excepțională, ce-ți oferă de toate în cantități considerabile.

Am citit cu mare plăcere acest volum, i-am permis sufletului meu să zburde printre rândurile așternute cu măiestrie de Kristin Hannah. Am făcut o plimbare prin Franța nazistă, prin meleagurile subjugate de oameni lipsiți de suflet și scrupule, pământuri înecate de sânge și lacrimi, dar care și-au menținut flacăra speranței aprinsă. Chiar dacă în anumite momente de cumpănă, a fost la un pas de a se stinge. Am râs (foarte puțin ce-i drept), am plâns, am fost emoționat (touché). Le-am stat alături personajelor, ne-am sprijinit reciproc, ne-am revoltat, am trăit la intensitate maximă evenimentele.

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Probabil vă întrebați cine este Privighetoarea, cine este această ființă diafană ce impresionează prin glasul și cântecul său fermecător. Privighetoarea este o tănâră de 18 ani, pe numele adevărat Isabelle Rossignol(Privighetoare), un simbol al Rezistenței franceze, al ambiției, sacrificiului, pasiunii și al speranței nemuritoare. Privighetoarea este un ,,passeur”, una dintre binefăcătorii unor posibile victime ale nemților. Își riscă viața, fiecare suflare poate fi și cea din urmă. Trăiește periculos, nimic nu o sperie și pune interesul națiunii mai presus de interesul personal.

,,În visele ei. Parisul era Paris,  neatins de război.

Orașul ei iubit era ca o curtezană cândva frumoasă, acum îmbătrânită și slabă, obosită și abandonată de iubiții ei. În mai puțin de un an, acestui oraș magnific îi fusese răpită însăși esența lui de tropotul neîncetat al cizmelor militare nemțești pe străzi, fusese sluțit de svasticile care fluturau pe toate monumentele.”

Anul 1939. Europa este un butoi cu pulbere, tendințele de hegemonie ale Germaniei hitleriste cresc considerabil. Însă pentru Vianne Mauric viața este cât se poate de frumoasă. Antoine e un soț iubitor, iar Sophie – fiica pe care orice părinți și-ar dori-o. Rachel este cea mai bună prietenă a sa încă din adolescență, petrec mult timp împreună, sunt amândouă învățătoare la o școală din Carriveau. Iubește și se află în deplină armonie cu natura. Cât de simplă și de mirifică este viața sa în acest colțișor al Franței!

Totul până când Antoine este mobilizat în armata franceză. Există certitudinea că războiul va începe și că nimic nu va mai fi la fel. Franța capitulează, căci trupele germane sunt mult mai puternice decât s-ar așteptat. Orășelul Carriveau nu face parte, din nefericire, din regiunea autonomă administrată de guvernul de la Vichy. Soldații germani ocupă o țară locuită acum în mare parte de femei, copii și bătrâni, neputincioși în fața faptului împlinit. Un regim de austeritate este impus, mâncarea este oferită cu porția. Cireașa de pe tort: căpitanul Beck este încărtiruit în casa Viannei și ea este nevoită să reziste tentației de a se îndrăgosti de acest bărbat fermecător.

Sora sa, Isabelle, nu rezistă prea mult aici și pleacă la Paris pentru a locui cu tatăl său. Nu crede că Franța a pierdut, este sigură că totul va fi bine. Nu are de gând să stea cu mâinile în sân, așteptând vreo minune. E hotărâtă să facă ceva, să-i ofere patriei sale ceea ce merită: libertatea și demnitatea. Devine Privighetoarea, este o membră activă a grupării antinaziste ce se străduiește să reziste pe acest ,,câmp de luptă”.

,,Capitulare.

Oare se așteptau să petreacă tot războiul în acea casă ca o fetiță neajutorată, spălând rufe și stând la cozi să cumpere mâncare și măturând podeaua? Trebuia să stea pe margine și să privească inamicul luând totul din Franța?

Întotdeauna, sau cel puțin de când își amintea ea, se simțea singură și deznădăjduită, însă niciodată atât de acut ca în acel moment. Era prinsă acolo, la țară, fără prieteni și fără nimic de făcut. 

Nu.

Trebuia să poată face ceva. Chiar acolo, chiar atunci.”

Genocidul evreilor se răspândește și în hexagon. Nenumărați oameni, lipsiți de orice vină, sunt deportați și omorâți. Și oare ce-a făcut acest popor blestemat ca să merite asta? Nu o să încetez niciodată să-mi adresez această întrebare. Nici măcar unui câine nu ai dreptul să-i oferi o astfel de soartă, darămite unor oameni. Rachel este evreică și-și ia adio de la copiii săi, de la viața necruțătoare. Vianne suferă nespus, inima sa sângerează pentru cea care i-a fost mai mult decât o soră. Garantez că cei care vor citi această carte, care vor încerca să empatizeze cu Vianne, nu vor reuși. Atât de îngrozitor, de neimaginat!

Deși stă sub același acoperiș cu dușmanul și nu pare a fi suficient de curajoasă pentru o asemenea faptă,  recurge la un gest eroic, acela de a salva copiii evrei și de a se asigura că vor reuși cândva să se întoarcă în sânul familiilor și a neamului lor. Nu numai Isabelle e cea capabilă de sacrificiu (într-adevăr,  o trăsătură de familie). Vianne acceptă orice pentru binele Sophiei și a mezinului lui Rachel pe care l-a adoptat. Este o mamă devotată, o mamă în adevăratul sens al cuvântului.

După război vine și pacea, după ,,iarna” cea grea vine și primăvara. La un moment dat, răsare din nou soarele pentru Franța, pentru asupriții acestui război ce a cuprins mapamondul. Rămâne să descoperiți cum ia sfârșit această istorie. Vianne îl va vedea pe Antoine pășind iar pe poarta casei? Isabelle va rezista, va face ca ,,Privighetoarea să cânte” până la sfârșit? Vianne își va putea continua viața de unde a rămas, va păstra mereu în minte și în suflet acei ani de foamete, suferință și regrete? Sau totul va fi fost în zadar?

,,- O să-mi dezvălui totul?

– Aproape totul, îi zâmbesc eu. O franțuzoaică trebuie să aibă mereu secretele ei.

Și chiar am de gând să păstrez un secret.

Le surâd celor doi băieți ai mei care ar fi trebuit să-mi sfâșie inima, dar care, cumva m-au salvat, fiecare în felul lui. Datorită lor știu acum ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie.

Noi, oamenii, rămânem.”

Nu știu ce ar mai putea fi spus. Kristin Hannah este o artistă, o scriitoare talentată, capabilă să sensibilizeze și cel mai insensibil cititor. Vă recomand cu drag ,,Privighetoarea”. Citiți, reflectați, simțiți și, mai apoi, apreciați ceea ce aveți. Nimeni nu poate prevesti norii negri ce ar putea învălui mâine cerul. Viața este prea scurtă pentru a fi irosită…

Mulțumesc mult Editurii Litera pentru șansa neprețuită de a citi această carte extraordinară! Aceasta poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Doamna Atatürk” de İpek Çalışlar

Cu toții ați auzit probabil  de Mustafa Kemal Atatürk, o personalitate remarcabilă a secolului XX. El a schimbat destinul națiunii turce, a fondat Republica Turcia, punând astfel capăt perioadei dureroase de declin a Imperiului Otoman. A modernizat statul nou format, i-a permis să evolueze asemenea celor din Occident. A susținut laicitatea și progresul social, politic, economic, cultural. A permis emanciparea femeilor musulmane, le-a oferit drepturile de care nu au dispus niciodată.

Despre acest om, supranumit și tatăl turcilor, se pot scrie și spune multe. Dovadă stau nenumăratele biografii, studii, cărți. Un aspect important nu a fost luat în seamă, a fost evitat deopotrivă de scriitori și istorici: Latife Hanim. Soție a lui Atatürk pentru scurt timp, ea  a reușit să-l influențeze, să-l sprijine pe acest om politic ce va ocupa pentru totdeauna un loc fruntaș în istoria Turciei moderne.

Dar înainte de a fi un om politic de succes și primul președinte al Turciei, Atatürk a fost bărbat și om. A avut nevoie de afecțiune, de iubire și de un cămin, iar Latife Hanim a fost singura care i le-a putut oferi, ce-i drept, nu pentru mult timp.

Fosta jurnalistă a ziarului Cumhuriyet, İpek Çalışlar, a dorit să scoată la iveală portretul acestei femei, despre care s-ar putea spune că a avut o contribuție la fel de mare ca și a lui Mustafa Kemal însuși. Evident că într-o societate patriarhală, cu tendințe misogine, meritele unei femei nu ar fi fost recunoscute și strigate în gura mare. Autoarea își ia o misiune pe cât de complicată, pe atât de fermecătoare. Se documentează, ia legătura cu persoane de la care ar putea afla mai multe despre această primă doamnă a Turciei. Un lucru e cert: a dus-o la îndeplinire cu brio, reușind să alcătuiască ceva mai mult decât o biografie, o carte pe care cu toții ar trebui s-o citim măcar odată-n viață.

Latife Ușakizade s-a născut la Izmir (Smirna) la sfârșitul secolului XIX, într-o familie extrem de bogată și cu influență manifestată la nivel internațional. A studiat dreptul la Sorbona(Paris) și la Londra, după care s-a întors acasă la Izmir în 1922, în plină revoluție. Orașul se afla sub dominația grecilor conform tratatului de la Sevres. L-a cunoscut pe Mustafa Kemal în momentul în care l-a găzduit în reședința familiei sale, neatinsă, din fericire, de marele incendiu ce a cuprins Izmirul, salvat din mâinile dușmanului în cele din urmă.

Între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie, o frumoasă poveste de dragoste, urmată la scurt timp de o nuntă controversată. Nici acum cercetătorii nu sunt siguri dacă Mustafa Kemal a acceptat această căsătorie pentru banii Latifei, fiica celui mai bogat om din Turcia, sau dacă ea a avut niște interese ascunse. Au format, fără îndoială, un cuplu reușit. Au muncit cot la cot, au participat la evenimente și au construit ceea ce avea să fie mai târziu piatra de temelie a Republicii Turcia. Visul lor a început să prindă contur după tratatul de la Lausanne (1923), prin care oficial republica înlocuia imperiul.

Latife era înzestrată cu o inteligență nativă, dobândise o vastă cultură și abilitatea de a vorbi fluent 8 limbi străine. S-a luptat din răsputeri și a reușit să obțină drepturi pentru femeile Turciei, să le implice în viața politică a noului stat de pe harta lumii. Un prim pas și cel mai dificil a fost făcut. Mustafa Kemal și Latife au divorțat după doi ani și jumătate, în care au fost soți, prieteni, camarazi, doi oameni legați de aceleași idealuri. Cauzele sunt numeroase, însă cea mai evidentă o reprezintă mândria și orgoliul de care amândoi dispuneau din plin.

Vă recomand să citiți ,,Doamna Atatürk”, căci sunt sigur că vă va plăcea! Veți descoperi o femeie puternică, modernă, dar și sensibilă, avidă de iubire și frumos. Vă veți da seama încă odată că și femeile pot contribui la conducerea acestei lumi. Eu consider că există loc și pentru ele, că de fapt ele sunt esența societății, încât merită toată admirația și dragostea noastră. Și nu uitați: în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică, cu o voință de fier…

Mulțumesc mult Editurii Univers pentru șansa neprețuită de a citi această biografie excepțională! O puteți achiziționa de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” de Timothée de Fombelle

De când am auzit de apariția acestei cărți, mi-am dorit s-o citesc și, din fericire, ocazia s-a ivit destul de curând. Am avut așteptări mari, dar pe care această carte a reușit să le întreacă cu brio. Mi-a plăcut extraordinar de mult, am savurat-o rând cu rând, pagină cu pagină, m-am simțit prins în mrejele poveștii nelipsite de magie. Am tot amânat redactarea acestei recenzii, fiindcă am simțit că nu sunt capabil să scriu ceva coerent, ceva capabil să reflecte în totalitate senzațiile pe care mi le-a oferit această istorioară. Nici acum nu consider că voi reuși asta, însă voi încerca.

Înainte de toate, ,,Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” este un roman ce îmbină fantasy-ul cu puțină ficțiune istorică, dar și cu un strop de romance, într-un mod cât se poate de plăcut. Un veritabil ,,conte de fées” ce te fascinează încă de la primele pagini, pe care odată început nu-l poți lăsa din mână. Fie că sunteți sau nu pasionați de acest gen literar, vă asigur că vă va plăcea. Niciodată nu e târziu pentru a vă diversifica paleta de preferințe 😀

Într-un regat dintr-o lume guvernată de forțe magice, locuită de oameni și de ființe de basm, trăiește un tânăr pe nume Iliån. El este prințul care nu va moșteni tronul tatălui său, fostul rege doborât de nebunie. Simpla sa existență este considerată un pericol, îi este dorită moartea. Dar un vrăjitor puternic și extrem de viclean îl trimite departe, în lumea noastră, pe când omenirea se confrunta cu cel de-Al Doilea Război Mondial. Așa ajunge să-l înlocuiască pe fiul pierdut al unor cofetari, devenind Joshua Perle.

,,Găsise, în sfârșit, spărtura, locul acela de trecere pe care-l căuta când străpungea spatele dulapurilor, ferestruica înspre tot ce lăsase în urmă. Vreme de aproape trei ani, nu reușise să găsească nicio punte între lumea aceasta în care se trezise și labirintul amintirilor sale. Între ele se căsca o prăpastie. Pe hotarul acela de netrecut începuse să-și clădească nebunia. Să aibă încredere sau nu în ce-i spunea memoria? Începea să creadă că în mintea lui nu erau decât niște iluzii, un mare  gol pe care-l umpluse cu vise și cu dragostea unei zâne…”

Face cunoștință pe propria piele cu războiul, se maturizează, însă se află într-o permanentă căutare a persoanei iubite și, totodată, a liniștii interioare. Nu o poate uita pe Oliå, zâna râului de care s-a îndrăgostit. Anii trec, el îmbătrânește, încearcă să se reîntoarcă acasă, dar tot efortul său este în zadar. Oliå îl urmează îndeaproape, îl veghează și suferă. Deși nu mai este o nimfă, întrucând a încălcat o regulă esențială, magia nu a părăsit-o definitiv. A rămas la fel de tânără, la fel de frumoasă ca la 15 ani.

,,În ajun, era zână.

Însă, din această cauză, în ajun n-ar fi avut cum să împărtășească destinul celui pe care-l iubea, să trăiască sau să moară alături de el. Așadar, se lepădase de toate vrăjile. Până și în poveștile străvechi, foarte rar se întâmpla așa ceva, ca zânele să renunțe la puterile lor.

Acum alerga de-a lungul apei, cu respirația întretăiată, prinsă la mijloc între plaja înclinată și vântul cald care bătea dinspre mare. Descoperea durerea trupească, picioarele rănite, răsuflarea tăiată, neputința corpului, condiția umana pe care și-o dorise într-atât. Deși suferea, nu avea niciun regret.

Voia să fie ca el, cu el.”

Trecerea timpului nu-i aduce decât mai multă nefericire. Nu poate sta față-n față cu el, trebuie să stea ascunsă de privirea lui. În peisaj își face apariția un alt personaj ce începe să pună cap la cap amintiri, descoperiri, întregind astfel puzzle-ul celor doi străini. O iubire risipită, nedreptățită. Și lacrimi curgând asemenea unui pârâu de munte…

,,Uneori, când scriam, vedeam rândurile ca pe un drum care șerpuia de la o pagină la alta și care avea să-i ducă pe Iliån și pe Oliå acasă. Pe măsură ce avansam, felinarul lor micuț se îndepărta în cerneala de culoarea nopții. Îmi aminteam că la ultimul cuvânt poate că n-aveau să mai fie acolo. Atunci mă opream pentru o clipă, chiar înainte să închei. Nu mai știam nici eu dacă era mai bine să zâmbesc sau să plâng imaginându-mi-i împreună pentru totdeauna și departe de mine.”

Vă invit să descoperiți această poveste, extrem de emoționantă și profundă. Ascultați vocea naratorului și gândurile personajelor. Permiteți-le să își facă culcuș în sufletele voastre. Permiteți ca Joshua Perle și Olia să dăinuiască împreună cu iubirea lor pe care, poate, o vor împărtăși cândva, lăsând-o să rodească…

Părerile criticilor:

  • “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama
  • “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

   Îi mulțumesc nespus Editurii Art pentru șansa neprețuită de a citi această carte! Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

  LECTURĂ PLĂCUTĂ 🙂

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

 

Reprezentativ

,,O zi în Roma Antică” de Alberto Angela

Am fost tare încântat să aflu de traducerea acestei cărți în română, căci auzisem de ea ca fiind o excelentă sinteză a vieții în Roma Antică din perioada lui Traian și extrem de bine documentată. Din fericire, s-a ivit destul de repede și ocazia de a o citi. Nu pot să spun decât că a întrecut orice așteptări. Mi-a plăcut extraordinar modul în care autorul Alberto Angela readuce la viață această lume din trecutul îndepărtat, scriitura și cursivitatea ideilor, astfel încât oricine, nu numai pasionații și cunoscătorii, pot înțelege imaginea de ansamblu a acelor timpuri.

Roma Antică face parte din istoria universală, este strâns legată de istoria noastră, a românilor. Civilizația romană stă, alături de cea elenă, la baza civilizației europene de astăzi. Strămoșii noștri au fost dacii și romanii, limba noastră este neolatină, multe din elementele culturale și sociale întâlnite în prezent datează, în mod uimitor, încă din acele vremuri. De aceea, să știm mai multe despre Roma e un lucru absolut necesar.

„În numeroasele emisiuni de televiziune realizate de-a lungul anilor printre ruinele Romei antice sau în alte situri datând din epoca romană, am auzit nenumărate relatări și detalii legate de viața cotidiană în perioada Romei imperiale, rămase în uitare secole de-a rândul și scoase apoi la lumină de arheologi. Au ieșit astfel la iveală indicii diverse, informații despre obiceiurile romanilor, curiozități despre viața de zi cu zi și despre regulile sociale ale unei lumi de mult dispărute… Același rezultat l-am obținut și în urma discuțiilor cu arheologii la locul săpăturilor, citind lucrările publicate de ei sau consultându-le studiile. Mi-am dat astfel seama că asemenea informații prețioase referitoare la lumea romană nu ajung aproape niciodată la oamenii obișnuiți, rămânând de cele mai multe ori «prizoniere» în publicațiile de specialitate sau chiar acolo, în siturile arheologice. Prin urmare, am încercat să le aștern în pagină ca pe niște povești.” Alberto Angela

,,O zi în Roma Antică” este o carte incredibilă, foarte-foarte bine documentată. Să nu credeți că avem de-a face cu un  manual de istorie în care ideile sunt ,,aruncate” la întâmplare. Cum am zis și mai sus, avem de-a face cu o poveste cursivă, o lectură plăcută. Autorul își ordonează ideile și cunoștințele, rezultând astfel un jurnal al Romei din preajma anului 115, era noastră. Traian era împăratul acestui imperiu aflat la strălucitul său apogeu.

Totul începe de dimineață, odată cu trezirea romanilor, gata pentru o nouă zi. Luăm la cunoștință obiceiurile din acele timpuri, inclusiv cele vestimentare, cele legate de make-up. Se remarcă un contrast uimitor între nobilii extrem de bogați și oamenii de rând,  dar și sclavii cu al lor rol esențial. O societate pestriță, bine ierarhizată, bine organizată. Ne plimbăm alături de narator pe străzile animate ale Romei, ne strecurăm prin puhoiul de lume care-și duce existența în cea mai mare metropolă a antichității.

Descoperim ce înseamnă mesele și ospețele la romani, cât de importante sunt vizitele la celebrele terme și băi publice, ce rol joacă fiecare element al acestui univers atât de îndepărtat și de fascinant. Istoricul italian reușește să ne potolească setea de cunoaștere, ne oferă curiozități care ar lăsa pe oricine cu gura căscată.

De exemplu, v-ați fi așteptat ca unii oameni de rând să locuiască în blocuri și zgârie-nori (numite insulae)? V-ați fi gândit că societatea romană avea de-a face cu probleme atât de cunoscute nouă, precum traficul intens (din fericire, nu aveau și mașini), fluxuri masive de imigranți, crizele din domeniul imobiliar? Vă vine să credeți că într-o epocă neindustrializată, lipsită de tehnologie, s-a putut construi Colosseumul, o adevărată bijuterie arhitecturală și nu numai?

Mai multe nu vă spun. Vă las pe voi să faceți această călătorie în Roma Antică, să vă bucurați de această zi altfel.Sunt sigur că vă va plăcea, că vă veți lăsa pierduți în capitala acestui imperiu de care suntem atât de legați. Roma a făcut și face parte din istoria noastră și nimeni nu va putea schimba acest fapt…

Părerile criticilor:

  • „O lectură instructivă și în același timp relaxantă, care ne îmbunătățește într-un mod plăcut cunoștințele istorice. (…) Una peste alta, o plăcută călătorie în timp în Roma antică…”    Osservatorio letterario
  •  „Pentru a izbuti să restituie marea istorie povestită prin intermediul mai multor mici istorioare, Alberto Angela folosește în egală măsură surse antice de foarte bună calitate, cu precădere Martial, Iuvenal și Petroniu, făra a uita acolo unde e cazul de comediile lui Plaut sau de lirica lui Catullus și Ovidiu.
       Pas cu pas, din zori până târziu în noapte, el urmărește itinerarele și preocuparile unui locuitor al Romei din vremea Antoninilor, descriind cu vivacitate îmbrăcămintea, distracțiile, preocupările și necazurile acestuia. Nu uită femeile sau sclavii, banchetele sau frecventarea băilor publice, spectacolele sângeroase din Colosseum.”  Zoe Petre

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a descoperi această carte! O puteți achiziționa de pe site-ul lor, la un preț extrem de avantajos, alături de multe alte cărțulii încântătoare, inclusiv din categoria celor istorice. Totul cu transport gratuit, bineînțeles. 

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Reprezentativ

,,My dilemma is you” de Cristina Chiperi

   De când am citit descrierea acestei cărți, mi-am trecut-o pe lista de dorințe, căci părea tare interesantă. Și într-adevăr, nu m-am înșelat. A fost o lectură incredibilă, ce a făcut dintr-un week-end simplu și monoton, unul interesant și extrem de plăcut. Îmi place nespus genul acesta de cărți, cu povești de dragoste cu și pentru adolescenți. Personajele sunt de o vârstă cu mine, astfel încât mă pot regăsi cu ușurință în cele scrise. În timp ce acestea se caută pe ele însele, eu fac același lucru. Povestea lor devine povestea mea. Și cred că oricine ar fi cititorul, indiferent ce vârstă ar avea, s-ar afla în aceeași situație…

    De ce ,,My dilemma is you”? 

   În momentul în care a luat naștere această poveste, tânăra autoare Cristina Chiperi asculta melodia ,,My dilemma” a Selenei Gomez. A adaptat numele cântecului, în așa fel încât să reiasă că marea dilemă, marea nelămurire ce provoacă confuzie naratoarei este el, cel pentru care îi bate inima mai tare. În jurul acestei idei, Cristina reușește să contureze o frumoasă poveste, emoționantă, plină de trăiri și sentimente contrare.

My dilemma… este senzația internetului și a librăriilor, deopotrivă. Cititorii și fanii au înnebunit complet: nimic altceva nu mai există.“ – La Repubblica

Personajul-narator este Cristina Evans, o adolescentă ca toate celelalte, ce duce o viață fericită alături de familia sa în Los Angeles. Toate bune și frumoase până în ziua în care părinții îi dau o veste șocantă, aceea că vor trebui să se mute la Miami, în interes de serviciu. Cristina simte cum lumea i se prăbușește în cap. Va trebui să renunțe la viața sa, la scumpii săi prieteni, Cassie și Trevor, la tot ceea ce o definea până în acel moment.

E octombrie și, prin urmare, anul școlar deja a început. Cris trebuie să se adapteze din mers, să se obișnuiască cu noul oraș, cu noii oameni pe care abia îi cunoaște. Își face o prietenă bună, pe simpla și timida Sam, și ajunge, în scurt timp, una din cele mai populare eleve ale școlii. Se împrietenește cu majoritatea băieților răi, după care toate fetele sunt înnebunite, este primită în cercul lor, ba chiar se îndrăgostește și are o relație cu Matt. Cu ajutorul ei, și Sam reușește să aibă o relație cu Nash, tipul pe care-l admira nespus.

,,Mă urc din nou pe placă. Respir adânc, mă rog să nu mă fac de râs și împing ușor cu dreptul… sau cel puțin cred că împing ușor. Skateboardul prinde viteză, eu fac tot ce pot ca să îmi țin echilibrul, dar în cele din urmă mă opresc în brațele lui Matt, care din fericire e lângă mine. Sfârșesc deasupra lui. Mă strânge de talie, vârfurile nasurilor ni se ating și ne pierdem unul în ochii celuilalt. Situația asta îmi pare cunoscută… De fapt, într-un fel, tocmai o căzătură cu skateboardul ne-a făcut să ne întâlnim prima dată, cu aproape o săptămână în urmă.” (p.64)

Ar fi prea frumos ca totul să fie perfect. Încă din prima zi la noua școală Cris intră în contact cu Cameron, fratele lui Sam, un tip pe care-l găsește extract de insuportabil. Iubita acestuia, nesuferita Susan, are crize de gelozie, vrea să facă tot posibilul pentru a o umili și uneori chiar reușește. Timpul trece, relația dintre Cris și Matt nu e perfectă, căci el este, la rândul său, gelos. Așa iau naștere discuțiile în contradictoriu, neînțelegerile.

,,- Da, ar fi mai bine dacă aș pleca. Ah, stai așa! Părinții tăi ne privesc pe fereastra de la bucătărie.

 Dau să mă întorc, dar el mă oprește.

– Nu te întoarce! Hai să le facem pe plac.

Îmi ridică ușor bărbia, se apropie de mine și mă sărută ușor pe colțul gurii. Mă cutremur gândindu-mă cât de frumos e să îi simt buzele pe ale mele. Nu pot să cred că într-adevăr mă gândesc la astfel de lucruri: sunt iubita lui Matt!

– Noapte bună, îmi zice Cameron zâmbind și se îndepărtează încet.

– Noapte bună, răspund eu.

Îl privesc plecând și imediat ce mă întorc spre casă îmi dau seama că toate luminile sunt stinse și că mașina nu e acasă. Nu e nimeni acasă.” (p.141)

Chiar dacă nu-și dorește asta, Cris se simte din ce în ce mai atrasă de Cam. Și se pare că nici ea nu-i este indiferentă. Ea susține că-l iubește pe Matt, se încăpățânează, se minte pe ea însăși. Dar inima sa e mult mai neascultătoare. Se anunță o vacanță de Crăciun la ski, pe care familiile lor o vor petrece împreună. Un moment prielnic sorții pentru a complota în numele iubirii lor. Vor reuși Cristina și Cameron să-și mărturisească iubirea? Vor putea rămâne împreună? Miracolul de Crăciun se va întâmpla cu adevărat? Asta rămâne să aflați, citind ,,My dilemma is you”.

,,Exact așa mă simt: jumătate din mine îl dorește pe Cam, iar cealaltă vrea doar să îl uite. Știu că e greșit, că nu ar putea fi niciodată ceva între noi și că nu e persoana potrivită pentru mine… și totuși, de fiecare dată când încerc să mă îndepărtez, o forță misterioasă și inexplicabilă mă întoarce la el. De când l-am cunoscut, s-a strecurat în gândurile mele, răpindu-mi liniștea. Nu trebuie să mă mai chinui singură! Trebuie să mă concentrez asupra relației dintre mine și Matt; el e băiatul potrivit pentru mine. Cameron e doar o greșeală enormă și minunată.” (p.175)

Vă recomand cu drag această carte, pe care cu siguranță o veți îndrăgi! Veți fi încântați să (re)descoperiți frumusețea primei iubiri, sentimentele și pasiunea adolescenței, farmecul acestei perioade – una din cele mai frumoase. Vă invit să simțiți această poveste ca și cum ar fi a voastră…

Mulțumesc mult Editurii Litera pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,My dilemma is you” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Reprezentativ

,,Harry Potter și Camera Secretelor” de J.K.Rowling

Acum câteva luni am citit ,,Harry Potter și piatra filosofală” și, fiindcă mi-a plăcut atât de mult, am decis să citesc și continuarea. Încă odată regret că am descoperit atât de târziu această poveste încântătoare, dar mă consolează faptul că am putut face cunoștință cu această serie în varianta celor de la Arthur, în traducerea excepțională realizată de Florin Bican.

Mai e nevoie să spun că lumea creată de J.K.Rowling e bestială-genială-încântătoare-fermecătoare? Evident că nu, dar chiar nu mă pot abține. Nu există cuvinte să lauzi o asemenea lectură magnifică, orice ai spune nu e suficient. Un lucru e sigur: HARRY POTTER este un MUST-READ! Fie că ești adult sau copil, fie că ești pasionat ori nu de literatura fantastică, Harry Potter trebuie să ocupe un loc din biblioteca ta, trebuie să facă parte din lista cu lecturi obligatorii și prioritare.

Imagini pentru j k rowling

După toate peripețiile din volumul 1, a venit vacanța și pentru elevii de la Hogwarts. Motiv de fericire pentru mulți, nu și pentru Harry. Bietul  de el a avut cea mai oribilă vacanță posibilă și totul din cauza soților Dursley și a odorului lor enervant. Nu a putut comunica cu amicii săi, Hermione și Ron, nu și-a putut face temele de vacanță, i-a fost interzis orice ar putea avea legătură cu școala de magie. Totul până într-o zi…

În timpul unei cine de afaceri ținută în casa unchilor săi, Harry stă închis în camera sa, unde este vizitat de elful Dobby, cel care-l previne să nu se întoarcă la școală, fapt pe care băiatul nu-l înțelege și nici nu-l poate concepe. Seara nu se termină prea bine, din păcate. Însă în timpul nopții Harry este trezit de Ron, venit alături de frații săi să-l salveze cu o mașină zburătoare. Se mută temporar la prietenul său, loc în care este primit cu brațele deschise.

,,-Încetează! bâigui Harry, căci zăngănitul acela parcă îl izbea drept în cap. Lasă-mă în pace! Oprește-te! Vreau să dorm…

Și cu asta deschise ochii.Lumina lunii pătrundea printre gratiile de la fereastră. Și cineva într-adevăr se holba la el printre gratii: cineva cu fața acoperită de pistrui, cu părul roșcat și cu nasul lung. Afară, în dreptul ferestrei lui Harry, stătea Ron Weasley însuși.”

Începe anul școlar, toți vrăjitorii în devenire se îmbarcă în trenul spre Hogwarts, numai Harry și Ron nu reușesc să ajungă la peronul 9 și trei sferturi. Recurg la un act nebunesc, acela de a călători cu mașina zburătoare a tatălui lui Ron (pe care acesta o vrăjise în mod ilegal). Această faptă îi pune în pericol cariera și slujba domnului Arthur Weasley. Cei doi copii, în schimb, au norocul de a scăpa de o posibilă exmatriculare.

,, – Noi mergem să ne strângem lucrurile, spuse Ron cu deznădejde în glas.

– Cum adică, Weasley? se răsti la el doamna profesoară McGonagall.

– Păi, ne exmatriculați, nu? întrebă atunci Ron.

– Nu astăzi, domnule Weasley, spuse Dumbledore. Dar trebuie să subliniez că ceea ce ați făcut voi doi este foarte grav. Am să scriu familiilor voastre chiar în seara aceasta.”

Nici în acest an personajele nu au parte de liniște. Harry aude niște șoapte ciudate pe coridoarele goale, niște atacuri stranii au loc, victimele fiind transformate în stane de piatră. Toată lumea este agitată, se simte în pericol, căci un lucru e sigur: Camera Secretelor a fost deschisă.Asta nu poate reprezenta decât nenorocire. Harry este considerat de ceilalți elevi vinovat de acest lucru, descoperindu-se că este herpetilian (capabil să comunice cu reptilele) și bănuindu-se că este urmașul lui Slytherin. Dar atacul neașteptat asupra lui Hermione, dezminte această ipoteză.

,,Harry își tot repeta ultimele cuvinte ale lui Dumbledore: ,,… n-am să părăsesc cu adevărat această școală decât în momentul în care nu va mai rămâne aici nicio persoană dintre cei care-mi sunt loiali… la Hogwarts toți cei care vor cere vreodată ajutor îl vor primi”. Dar ce însemnau aceste cuvinte? Cine anume erau cei care trebuiau să ceară ajutor, când toți erau la fel de confuzi și de speriați?”

Celebrul Harry Potter dă încă odată dovadă că este foarte curajos, întrucât…

Credeați că am să continui, nu-i așa? 😀 V-ați înșelat, nu vreau să vă dau chiar atât de multe spoilere. Sunt suficiente oricum!

Va reuși Harry să-l înfrunte pe temutul Vasilisc? Va reuși să salveze viața unei fetițe inocente, manipulată de un ,,binevoitor” sau își va găsi, la rândul său, sfârșitul? Va reuși să confirme încă odată că binele învinge răul în final?

Asta rămâne să descoperiți citind ,,Harry Potter și Camera Secretelor”, o poveste incredibilă, ce vă va deschide apetitul pentru literatura fantastică, ce vă va determina să iubiți poveștile cu magie, prietenii adevărate, oameni frumoși și nu numai…

Mulțumesc nespus Editurii Artur pentru ocazia neprețuită de a citi această carte! Volumul doi din seria talentatei J.K.Rowling poate fi achiziționat de pe site-ul editurii sau din librării!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Harry Potter și camera secretelor (#2)

Reprezentativ

,,Jocul coroanei” de Evelyn Skye

Ador ficțiunea istorică și fantasy-ul, iar cărțile din aceste genuri sunt favoritele mele, cele care-mi fac viața mai frumoasă. Spre norocul meu, există și cărți care îmbină ambele genuri într-un mod cât se poate de plăcut. Un exemplu concret îl reprezintă ,,Jocul coroanei” de Evelyn Skye, o carte apărut acum puțin timp la Editura Leda și pe care am așteptat cu nerăbdare s-o citesc. Și da, așteptarea a meritat!

Am citit-o dintr-o suflare, nerăbdător să aflu ce se va mai întâmpla, dar, totodată, am încercat să trag de timp, s-o savurez încetișor. Mi-a plăcut extraordinar de mult, încât aștept cu nerăbdare continuarea. Nu mai spun că am fost lăsat în coadă de pește, căci finalul îți stârnește curiozitatea într-un asemenea hal!

Acțiunea se desfășoară în Rusia Țaristă, în anul 1825. Ești purtat prin încântătorul Sankt Petersburg, pe la curtea Palatului de Iarnă, pe malurile Nervei. Ești înconjurat de atmosfera acelor vremuri, de societatea ,,franțuzită”. Totul e atât de fermecător, prezentat într-o manieră inedită, astfel încât ai face, dacă ai putea, și mâine o călătorie în timp, pentru a te lăsa pierdut în universul unei alte epoci, al unei alte vieți, cu mult diferite de a noastră… Și să nu uităm de Romanovi, dinastia care a domnit asupra Rusiei timp de secole și care a sfârșit într-un mod tragic…

Vika Andreieva și Nikolai Karimov sunt doi tineri, pregătiți de mici copii pentru a putea deveni Mag Imperial. Mentorii lor, frații Serghei și Galina, îi învață tot ceea ce știu, îi îndrumă cum cred ei de cuviință. Ceea ce nu știe Serghei, mentorul Vikăi, e că sora sa e la rândul ei mentor și că există încă un mag. Galina știe de ucenicul fratelui său, însă nu-i dezvăluie nimic lui Nikolai, păstrând acest secret până în ultima clipă.

,,Apă! Ba nu, gheață! Vika se aruncă la pământ și flutură brațul deasupra capului, generând o cupolă de gheață în jurul ei. Tremură, în timp ce copac după copac se izbea de scutul ei și trimitea cioburi de gheață care o înțepau în gât și în spate. Firișoare de sânge stacojiu se prelingeau peste corsetul rochiei. Vika închise ochii strâns. Atacul înflăcărat păru să dureze o veșnicie, dar, cu toate acestea, ea își păstră poziția. Apoi, într-un sfârșit, ultimul trunchi se zdrobi de scutul de gheață, pământul se cutremură și cerul încetă să mai tune. Zâmbetul ei era mai luminos decât focul.”

Familia țarului nu se află în unul din cele mai potrivnice momente. Țarul Alexandru e preocupat de kazahi și de Imperiul Otoman care nu îi dau deloc pace. Țarina suferă de o tuse ce nu prevestește ceva prea bun. Și ca totul să fie ,,perfect”, țareviciul Pașa nu pare deloc potrivit și nici pregătit pentru a fi următorul țar, spre deosebire de sora sa, Marea Prințesă Iuliana Aleksandrovna Romanova, mereu atentă la situația politică.

,,Însă Iuliana nu semăna cu Pașa – așa îi spuneau membrii familiei și cei mai apropiați prieteni – aproape deloc. Iuliana era interesată de economie și de politică (și chiar în acea clipă duce o hartă enormă, făcută sul), iar Pașa era interesat de vânătoare și de lectură. El zâmbea des și sporovăia cu toți servitorii, în vreme ce ea avea decența de a-și păstra demnitatea rangului regal. Și părul lui era mereu ciufulit! Nu, Iuliana nu semăna deloc cu Pașa și slavă Domnului pentru asta! Imperiul rus avea nevoie de cel puțin un Romanov cu capul pe umeri în generația asta.”

În acest context, la insistențele fiicei sale, țarul hotărăște începerea Jocului coroanei, în urma căruia doar unul din cei doi magi va rămâne în viață. Această veste cade ca un trăsnet pentru cei doi tineri. Nikolai și Pașa avuseseră ocazia de a o vedea pe Vika în timpul unui antrenament de-al ei și încă de atunci s-au simțit atrași de ea. De-a lungul competiției, cei doi magi sunt nevoiți să facă 5 vrăji prin care să dovedească că sunt capabili să-l slujească pe țar.

,,În felul acesta, jur credință țarului,

Și promit să mă supun regulilor Jocului,

Un duel al vrăjilor, până ce este declarat un învingător.

Față de aceasta și de toate tradițiile de aici dinainte stabilite, îmi iau angajamentul

De mag în Jocul Coroanei.”

Fiecare își coordonează mișcările în funcție de abilitățile lor diferite. Vika se află în armonie cu natura, cu ceea ce este viu, pe când Nikolai poate controla cu îndemânare mecanismele și tot ceea ce ia naștere din mâinile oamenilor. Se simt din ce în ce mai atrași unul de celălalt, sunt confuzi, au de luat decizii extrem de dificile, fiecare este iubit de altcineva. Care dintre cei doi va ieși victorios? Sau vor reuși schimba regulile jocului? Vor putea trăi fericiți împreună, controlând magia? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind ,,Jocul Coroanei” de Evelyne Skye.

Fără îndoială, este o carte incredibilă. Scriitura autoarei e excelentă și ți-e imposibil să nu remarci și să nu admiri toată munca de cercetare și toată pasiunea sa pentru Rusia Țaristă. Îți împărtășește din iubirea sa pentru frumos, oferindu-ți lecții despre iubire, prietenie, sacrificiu și despre cum în viață trebuie să căutăm o cale de mijloc pentru a reuși. Din păcate, această cale nu există uneori, astfel încât trebuie să faci alegerea dificilă, o alegere care te va urmări întreaga viață ca o fantomă înspăimântătoare apărută, pe neașteptate, din negura trecutului…

Părerile criticilor:

  • Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.”
    Sabaa Tahir
  • „Absolut încântatoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă – Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” Sara Raasch           

Mulțumesc Librăriei Donaris Galați pentru neprețuita ocazie de a citi această carte, pe care o puteți procura direct din librărie sau de pe site!

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

jocul_coroanei.jpg

 

Reprezentativ

,,Pragul” de Doina Roman

De când am auzit de existența acestei serii mi-am dorit s-o citesc, însă abia acum a apărut ocazia. Oarecum regret că am așteptat atât timp, dar mă bucur deopotrivă că înainte de lectura primului volum am participat la lansarea trilogiei. Am mai spus și repet: a fost un eveniment extraordinar, alături de oameni minunați! Am trecut cu toții ,,pragul” într-o atmosferă încântătoare, am cunoscut-o pe autoarea Doina Roman, ne-am bucurat de o frumoasă după-amiază de sâmbătă. Discuțiile purtate de invitați mi-au alimentat nerăbdarea de a citi ,,Pragul”.

Așa că am citit primul volum. A fost o lectură incredibilă ce m-a destins și ce m-a ținut cu sufletul la gură. Am prelungit pe cât posibil aceste momente, am savurat rând cu rând, pagină cu pagină, cele așternute cu măiestrie de condeiul Doinei Roman. Concluzia: ,,Pragul” e una din cele mai bune cărți citite de mine în 2016!

Dar ce este ,,Pragul”?

  • Un fantasy EX-CEP-ȚIO-NAL ce te poartă într-o lume altfel, într-un viitor extrem de îndepărtat, guvernat de forțe magice, de sentimente, dar și de tiranie, de lipsă de scrupule. Pe cât de diferită pare de lumea noastră, pe atât este de asemănătoare.
  • O poveste plină de suspans, aventură, iubire, frumos, urât, lumină, întuneric.
  • O carte plină de personaje vii ori ba, de care nu poți să nu te atașezi, cu care te împrietenești. Astfel povestea lor devine și povestea ta.
  • Un prag capabil să-ți ofere tot ceea ce am menționat mai sus.

Subiectul cărții:

În această lume încântătoare, nimeni și nimic nu e perfect. Sentimentele sunt recoltate, sunt vândute, depozitate în bănci, iar oamenii care ajung să-și piardă din sentimente seamănă din ce în ce mai mult cu niște fantome. Ne aflăm într-un moment de pace, între echilibru și haos fiind doar un pas. O casetă ascunde ceva de o importanță colosală și, din acest motiv, nu trebuie să ajungă pe mâinile cui nu trebuie.

,,Da, sunt o jigodie cu o mie de fețe, dar tot ce fac e să perfecționez arma asta până la sfârșitul păcii și să mă asigur că nu o să fim robi până la sfârșitul vieții. E singura noastră șansă. Deja jumătate din clanuri au devenit săraci lipiți pământului și nu mai au decât câteva sentimente, o duc de pe o zi pe alta… Sunt în stare de orice. Chiar să-mi vând sufletul dacă e cazul să înving și să țin echilibrul ăsta fragil între clanuri, Ligă și Părintele Agenției.”

Purtătoarea casetei este Civila Lia, iar o Katenă(Kat) are grijă ca cele două să fie în siguranță. Totul până când Pisică, un tâlhar, pune mâna pe poșeta Civilei, fără a ști ce se află acolo. Poșeta este recuperată, însă situația se complică. Cele două femei sunt căutate. Fug de colo-colo, iar Algar, un dezertor al Ligii, li se alătură. Crius, unchiul lui Kat și persoana de care este îndrăgostita Lia, e cel care știe mai multe despre nenumăratele enigme ce le încurcă existența.

,,Pisică le-a văzut pe cele două femei de când au intrat și s-au așezat la masă. Amândouă aveau ceva deosebit, în mers, în privire și el aproape că se enervase puțin întrucât nu știa prea bine ce… nu era nimic definit, totul îi scăpa, aluneca fără să lase urme. Le-a privit mai atent pe sub genele negre ca smoala. Amândouă blonde… vopsite, dar nu evident. Amândouă înalte… una era mai tânără, avea ochii oblici și negri, tăioși, gura frumoasă, arcuită și senzuală… nu citeai prea multe în ochii ei. Erau două lacuri întunecate în care puteai să-ți imaginezi că ar fi doar moarte sau mister total.”

Crius este prins de uri și oreade, iar Kat, Lia și Algar merg să-l salveze. Vicleanul Crius scapă cu puțin ajutor. Sunt prigoniți în continuare, dar oriunde s-ar duce, nu ar găsi un loc în care să se poată adăposti. Aparent, nu au cale de scăpare. Mor oameni, totul pare să se prăbușească. Războiul izbucnește și… restul vi-l las să-l descoperiți singurei 😀

Vă rog să mă iertați pentru puținele spoilere, dar chiar nu vreau să vă stric suspansul 🙂 E atât de faină această poveste, încât vă garantez că o veți adora și că veți aștepta cu nerăbdare să citiți continuarea! Și eu aștept puțin timp liber ca să mă pot bucura în voie de continuarea aventurilor 😀

Sper că am reușit să vă conving, iar dacă nu, chiar nu știți ce pierdeți! Vă las să aflați tainele acestei povești, să vă îndrăgostiți de personaje și să treceți ,,pragul”… Doina Roman e o scriitoare excepțională, un om cald, ce merită toate aplauzele noastre!

       JOS PĂLĂRIA!

Îi mulțumesc, pe această cale, pentru ocazia neprețuită de a-i citi cartea! De procurat o puteți procura de pe site-ul Editurii Tracus Arte, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru pragul

Reprezentativ

,,Un război, un exil, o viață” – Ana a României

Trăim într-o lume ingrată, într-o lume a oamenilor nerecunoscători și ignoranți. Acești oameni nu apreciază binele ce li s-a făcut, nu-i respectă pe acei binevoitori care i-au salvat sau sunt cuprinși de o indiferență fără limite, de o incredibilă nepăsare. Casa Regală a României este una din binefăcătorii acestei națiuni, dată la o parte și uitată de mulți. Din fericire, mai există și oameni nelipsiți de patriotism care privesc monarhia cu respect și admirație profundă. E mai mult decât important să ne cunoaștem trecutul pentru a ne putea înțelege prezentul, iar regele face parte din istoria noastră.

Fără un monarh, România nu ar fi reușit să-și obțină independența, nu ar fi devenit ,,națiune de sine stătătoare”. Familia regală a avut o contribuție inegalabilă pentru modernizarea regatului, pentru binele supușilor săi. Eu sunt impresionat de sprijinul lor, îi admir pe membrii Casei Regale și sunt nemulțumit de nepăsarea multor conaționali de-ai mei. De aceea îmi doresc să aflu cât mai multe despre acești oameni, să-i cunosc mai mult pentru a le oferi respectul cuvenit.Încă am o speranță că totul va fi bine…

Bănuiesc că toată lumea a auzit de decesul Reginei Ana, de funeraliile de la Curtea de Argeș, dar și de controversele ce s-au iscat. Unii au afirmat că ea nu este de drept regina României, alții că nu găsesc rostul unei zile de doliu național. În niciun caz nu sunt de acord cu ei, nimeni nu ar trebui. Ea e regina noastră și trebuie s-o cinstim cum se cuvine, luând exemplul celor din Occident… Vestea morții reginei m-a întristat nespus, dar cel puțin sunt împăcat sufletește, căci am reușit să aștern și eu câteva rânduri în cartea de condoleanțe dedicată Alteței Sale.

Am fost încântat să descopăr acest roman autobiografic și l-am citit cu mare plăcere. Am fost martor la cele mai importante evenimente din viața principesei de Bourbon-Parma, evenimente care au jucat un rol esențial în formarea personalității sale. Greutățile vieții, lipsurile, au făcut-o să fie cea pe care o cunoaștem cu toții.Nu poți să n-o îndrăgești, să nu fii impresionat de sufletul ei mare, de dorința permanentă de a-i ajuta pe cei din jur, de modestia și de eleganța sa.

Născută la Paris, fiică a doi oameni de viță nobilă, Anne de Bourbon-Parma s-a aflat mereu într-o lungă peregrinare. A călătorit mult, a emigrat în America, s-a înrolat de bunăvoie în armata franceză, a participat la misiuni prin țările nord-africane, a dus o viață pe care multe prințese nu o cunosc. S-a căsătorit cu Mihai, Regele României, alături de care s-a mutat de colo-colo, neavând cu adevărat un cămin al lor. Pentru ei acasă era în România, însă au trebuit să trăiască departe, printre străini.

În tot acest timp, regina l-a susținut pe rege, i-a oferit cinci fiice minunate, l-a ajutat să suporte durerosul exil. Deși erau membri ai unei familii regale, deși se înrudeau cu mai toate capetele încoronate ale Europei, nu s-au sfiit să muncească asemenea oamenilor de rând. Și-au educat cât mai frumos copiii, le-au insuflat adevăratele valori morale și dragostea pentru România. Regina însăși s-a îndrăgostit de aceste meleaguri despre care regele îi vorbea cu dor și cu nostalgie, le-a purtat în suflet întreaga viață și, din fericire, a ajuns să le și cunoască după căderea comunismului. Și-a dorit să facă mai multe pentru români, pentru patria sa, iar în acest demers a fost ajutată de fiicele, dar și de ginerele său.

Maiestatea Sa relatează cu mândrie ceea ce simte, ceea ce a trăit, fără a se rușina vreun moment de alegerile și de faptele sale. Ea și regele au fost legați de o profundă iubire, având o relație nemaiîntâlnită, bazată pe respect, încredere, prietenie și pe lipsă de egoism. Ei sunt un model pentru noi toți. Nimic nu i-a putut despărți, nici măcar religia diferită. Regina Ana este o persoană de la care avem multe de învățat, pe care trebuie să o păstrăm veșnic în mințile și în sufletele noastre. O doamnă de poveste, o veritabilă regină, o mamă iubitoare, o soție de nădejde, un om cum rar mai întâlnești în zilele noastre…

Vă recomand cu drag  cartea ,,Un război, un exil, o viață”, căci veți fi fascinați de povestea Reginei Ana, de viața ei tumultoasă, de curajul și de generozitatea de care a dat dovadă de-a lungul timpului! Iar la final, veți descoperi cu încântare o piesă de teatru care a luat naștere din condeiele și inimile cuplului regal Mihai-Ana, despre care nu zic mai multe…

Acum voi reda câteva fragmente din discursul Alteței Sale care sper eu vor confirma cele spuse de mine, dar și că este înzestrată cu darul povestirii:

  • ,,Printre invitați, regina Elena a României și, alături de ea, un tânăr înalt și frumos, în uniforma aviației române. Era el! Într-o clipă, văzând uniforma, toate amintirile de război mi s-au aglomerat în minte și, după ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverența în fața lui, cum ar fi trebuit, am luat poziție de drepți, lovind cu strășnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginați rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie și cu capul descoperit! Acum, citind toate acestea, poate părea amuzant, dar în acel moment neîndemânarea mea a avut un efect caraghios pentru ceilalți și dezastruos pentru mine. Imediat mama m-a expediat: <<Du-te în camera ta!>>. Eram fericită să pot pleca, fiindcă făceam gafe peste tot.”
  • ,,Regele a plătit scump prin așteptarea lui. În ce mă privește,  nu am crezut niciodată că România va fi liberă. Nu! Și eu am plătit cu durata unei vieți această așteptare, fiindcă România se afla în inima mea, fără să fie în amintirea mea. Așteptarea este o suferință, dar mai ales gândindu-te la ceilalți, nu la tine însuți. Noi eram liberi, aici, în timpul deceniilor înghețate, negre. Puteam spune tot ce gândeam, în vreme ce acasă oamenii au suportat cincizeci de ani de opresiune. Ei nu aveau nimic, nu putea privi către nici un viitor, fiindcă viitorul nu exista…”
  • ,,Aș vrea să fac mai mult pentru România, dar nu numai din datorie, ci și dintr-un sentiment de identitate, prin ceea ce sunt eu ca om, ca destin. Aș vrea să petrec mai multă vreme în România; faptul că șederile noastre acolo sunt limitate este o frustrare, aproape atât de mare ca anii în care nici nu visam să punem piciorul în țară. Aș vrea să cunosc mai mult. Ceea ce mă supără nu este timpul care trece, ci faptul că nu pot să aprofundez raportul dintre mine și țara al cărei nume îl port.”

Mulțumesc mult Librăriei Online Libris, fiindcă mi-a oferit neprețuita ocazie de a o descoperi pe Alteța Sa Regală Ana a României, de a-i citi memoriile pe care i le-a dictat principelui Radu! Cartea ,,Un război, un exil, o viață” poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei, inclusiv în varianta în limba engleză, alături de multe alte cărți, biografii, cu transport gratuit. Pentru a fi la curent cu promoțiile lor, le puteți da un like pe pagina de facebook.

              LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

Vizualizați imaginea originală

Reprezentativ

,,Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak

Elif Shafak (n. 1971) a studiat Relatiile internationale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat in Studii feministe si un doctorat in Stiinte politice. A predat la mai multe universitati din Turcia, Marea Britanie si Statele Unite si a colaborat cu articole la numeroase publicatii, precum The Washington Times, The Wall Street Journal, The New York Times, The Economist sau The Guardian. A publicat mai multe romane: Misticul (1997), distins cu Premiul Rumi un an mai tirziu, Oglinzile orasului (1999), Privirea (2000), care i-a adus in acelasi an premiul Uniunii Scriitorilor Turci pentru cel mai bun roman, Palatul Puricilor (2002; Polirom, 2014), Sfintul nebuniilor incipiente (2004; Polirom, 2009), Cele patruzeci de legi ale iubirii (2010; Polirom, 2011, 2014), Lapte negru (2011; Polirom, 2012, 2015),Onoare (2012; Polirom, 2013) si Ucenicul arhitectului (2014; Polirom, 2015). Scrise in turca ori in engleza si traduse deja in peste 40 de tari, cartile ei se bucura de aprecierea criticii si de un succes de public considerabil.

Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Jahan se îndrăgostește de unica fiică a lui Hurrem, Mihrimah Sultan, și o poartă în inimă întreaga sa viață. Feblețea sultanului îl simpatizează pe indian și îndrăgește superbul elefant alb, dar nimic mai mult, din câte se pare. Îngrijitorul elefantului ajunge să fie unul din cei patru ucenici al marelui arhitect Mimar Sinan, contribuind la construirea unor clădiri, al unor moschei, ce dăinuie și în prezent. Este martor al mariajului nefericit pe care Mihrimah este obligată să-l accepte, o vede părăsind această lume, însă pentru el prințesa  cu părul de aur nu moare niciodată…

Timpul trece, anii se scurg, cunoaște lumea, războiul, se îngrozește de vărsarea de sânge, de moarte. Padișahul moare, este succedat de fiul său și, mai apoi, de nepotul său. Jahan îmbătrânește și el, firul vieții lui Sinan este tăiat. Vârstnicul elefant îl părăsește la rândul lui, rămâne singur. Este evident că la Istanbul nu va avea parte de bătrâneți liniștite. Se întoarce pe plaiurile natale, se desparte cu greu de orașul situat pe două continente, cu care se aseamănă extrem de mult. Se stabilește la Agra, în India, unde joacă un rol esențial în înălțarea uimitorului Taj Mahal…

O lectură incredibilă, despre iubire, război, înțelepciune, prietenie adevărată. Un încântător elogiu adus marii metropole de pe Bosfor, Istanbulului prezentat în culori vii, de care ți-e imposibil să nu te îndrăgostești. O frumoasă carte despre profesia de arhitect și despre nemurirea orașelor și a clădirilor temeinic zidite. Un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, pe care îl savurezi pagină cu pagină, pe care-l trăiești la intensitate maximă. De neratat! O poveste pe care vi-o recomand cu drag!

Fragmente: 

  • ,,Acum, când stătea și privea cupola pe care o clădiseră, sprijinită pe patru coloane uriașe, văzând-o pentru a mia oară și parcă cu alți ochi, simți același lucru. Cupola se unise cu bolta de deasupra. Căzu în genunchi, fără să-i pese cine-l vedea. Singur în moschee, doar un grăunte în întinderea ei parcă fără margini, Jahan vedea pur și simplu lumea ca pe un șantier uriaș. În timp ce meșterul și ucenicii lui ridicaseră moscheea, universul le clădise soarta. Niciodată până atunci nu se gândise la Dumnezeu ca la un arhitect. Creștini, evrei, musulmani, zoroastrieni și oameni de atâtea alte credințe trăiau sub aceeași cupolă nevăzută. Pentru ochiul în stare să vadă, lumea întreagă era opera unui arhitect.”
  • ,,Jahan se gândi că oamenii ridicau două feluri de temple: cele care năzuiau să atingă cerul și cele care voiau să aducă cerul mai aproape de pământ. Dar erau și clădiri de un al treilea fel: cele care făceau și una, și alta. Așa era San Pietro. Pe când stătea și privea bazilica, întregind-o cu ochii minții, simți dintr-odată că și acolo se afla Miezul Universului.”
  • ,,Ani de-a rândul își închinase viața unui oraș în care fusese – și era încă – un străin; își închinase iubirea unei femei la care nu putea să ajungă; își închinase tinerețea și vigoarea unui meșteșug care, deși prețuit, era înfierat de fiecare dată când se întâmpla vreo nenorocire. Ce clădiseră în ani de zile, piatră cu piatră, putea fi dărâmat într-o singură după-amiază. Ce era prețuit astăzi era disprețuit a doua zi. Totul era supus capriciilor sorții, și nu mai avea nici o îndoială că soarta era capricioasă.”

     Părerile criticilor:

  • „O punere in scena spectaculoasa, un roman populat cu armate de aventurieri, tigani misteriosi si curtezane carora nu le lipseste bunatatea, Ucenicul arhitectului este si un poem de dragoste inchinat frumusetii cosmopolite a Istanbulului.” (The New York Times Book Review)
  • „Elif Shafak alege pentru romanul ei un fundal istoric generos, plin de frumusete. Ucenicul arhitectului poate fi citit ca o serie de viniete fascinante, inspirate din alaturarea artei cu religia, a creativitatii cu devotiunea… O carte vibranta, plina de spirit, vie.” (The Washington Post)
  • „Arhitectura este unul dintre subiectele puternice ale lui Elif Shafak. Romanul ei este construit pe mai multe straturi, ce impresioneaza prin splendoarea detaliului imbricat si prin maretia viziunii, o viziune care arata cum ura si egoismul distrug o lume ce poate fi reconstruita numai prin dragoste.” (The Observer)

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

,,Fata dinainte” de J.P.Delaney

De la lansarea internațională a cărții mi-am dorit s-o citesc, căci îmi atrăsese atenția. Din fericire, a fost tradusă destul de repede la Editura Litera și am reușit să mă delectez cu ea în tihnă. Mi-a plăcut nespus, am fost de-a dreptul fascinat de acest thriller psihologic, fără îndoială, cel mai bun pe care l-am citit vreodată.

  J.P.Delaney a publicat anterior ficțiune de succes sub diferite alte nume. Fata dinainte (The Girl Before) este primul său thriller psihologic scris sub acest pseudonim. Romanul este în curs de apariție în peste 40 de țări și urmează să fie ecranizat de regizorul Ron Howard, câștigător al Premiului Oscar. 

J.P. Delaney reușește să contureze o istorie uimitoare, nelipsită de suspans, de situații-limită, capabilă să te țină treaz până târziu în noapte. Pe tot parcursul lecturii ești ,,în priză”, devii din ce în ce mai nerăbdător. Vrei să afli finalul, simți că însăși viața ta depinde de deznodământul acestei povești. Trăiești la mare intensitate fiecare rând, fiecare pagină, totul culminând cu o explozie de senzații, sentimente. Uimirea se împletește cu ușurarea, indignarea cu resemnarea.

Volumul de față prezintă, în paralel, poveștile a două tinere, Emma și Jane. Aparent, nu au nimic în comun. Cu excepția locuinței One Folgate Street, în care ajung să locuiască fiecare la timpul ei. Un personaj nelipsit din ambele planuri narative este Edward Monkford – un tânăr arhitect, devenit celebru grație construcțiilor sale spectaculoase în stil minimalist. O tragedie i-a marcat existența. Soția sa, Elizabeth, și fiul lor au murit într-un accident nefericit. One Folgate Street urma să fie casa lor, căminul mult visat. După un an petrecut în Japonia a revenit la Londra, complet schimbat, cu o altă filosofie de viață. Iar impunătorul One Folgate Street are, din acel moment, nevoie de chiriași…

Niște tâlhari i-au spart locuința Emmei într-o seară, pe când era singură acasă. Acest incident a marcat-o, încât ea și iubitul său Simon s-au văzut nevoiți să se mute. După căutări zadarnice, au găsit One Folgate Street, singura pe placul lor și singura accesibilă din punct de vedere financiar. Minunata locuință, cu un design interior simplist și guvernată de înalta tehnologie,  vine la pachet cu o serie de reguli, aparent, absurde. Totuși, Emma vrea să încerce, să accepte schimbarea în viața sa și candidatura îi este acceptată de excentricul proprietar. Într-adevăr, acest loc o schimbă. Ajunge să se despartă de Simon și să se cupleze cu Edward. Viața sa nu avea să mai fie niciodată aceeași…

,, – Poate că arhitectura nu înseamnă neapărat construcție. Acceptăm că urbanismul este un fel de arhitectură, la urma urmei. Rețelele de autostrăzi, aeroporturile – și acestea, la limită. Dar cum rămâne cu tehnologia? Cum rămâne cu arhitectura acelui oraș invizibil în care plimbăm, sau ne furișăm, sau ne jucăm cu toții: internetul? Cum rămâne cu matricea vieții noastre, cu legăturile care ne limitează, cu regulile și legile care ne guvernează, cu aspirațiile și dorințele noastre elementare? Nu sunt și ele un fel de structuri?”

Jane își revine cu greu în urma nașterii unui copil mort. Și-a schimbat locul de muncă, nu mai are banii de odinioară, trebuie să-și găsească o altă casă. În mod uimitor, descoperă One Folgate Street – o minunăție de casă care, pe deasupra, se încadrează și în bugetul său. Trece cu brio de procedurile impuse și devine chiriașă a perfecționistului Edward. Cu care începe să aibă o relație lipsită de obligații.

Șederea sa la One Folgate Street se transformă într-o aventură autentică. Află că o veche locatară a imobilului, Emma, fata dinainte, și-a găsit sfârșitul aici, cel mai posibil după ce a alunecat, din neatenție, pe scări. Sau după ce a fost împinsă. Iar aceasta și răposata soție a lui Edward seamănă izbitor cu ea. Își dă seama că la mijloc se află ceva putred. Cercetează, stă de vorbă cu persoane care au cunoscut-o pe Emma. Pe măsură ce află ipoteze noi, misterul se adâncește, relația sa cu Edward are de suferit.

,,Câteodată, mi se pare că așa e și casa asta – relația noastră în ea, cu ea, unul cu altul – ca un palimpsest sau un pentimento; că, oricât am încerca să vopsim peste Emma Matthews, ea se tot întoarce: o imagine vagă, un zâmbet enigmatic, care se strecoară într-un colț al ramei.”

  Viața lui Jane este în pericol? Va afla ea cine este responsabil de uciderea Emmei? Ar trebui să se teamă Edward? 

One Folgate Street nu se joacă doar cu mintea celor ce locuiesc în el, ci și cu cea a cititorilor. Cadrul evenimentelor încearcă să ne ofere tuturor o perspectivă diferită asupra vieții. Cum ar fi să renunțăm la toate accesoriile, la toate decorațiunile, la toate lucrurile ce sunt, la urma urmei, de prisos? N-am putea oare să ne focalizăm asupra chestiunilor cu adevărat importante, asupra perfecționării noastre, a dezvoltării noastre ca indivizi? O casă ne poate schimba stilul de viață și, implicit, existența?

Vă recomand să citiți ,,Fata dinainte”! Veți descoperi un thriller psihologic incredibil, un elogiu adus arhitecturii, o poveste încâlcită, niște personaje uimitoare și veți avea parte de o lectură cum nu ați mai avut până acum. Secrete, minciuni, adevăruri nerostite, obsesii, aparențe înșelătoare sunt doar câteva dintre ingredientele ce condimentează această scriere minunată.

Părerile criticilor: 

  • „Fascinant! Un roman pe care nu îl poți lăsa din mână, așa cum nu am mai citit de mult în ultimii ani. Plin de răsturnări de situație și cu un final care nu trebuie ratat!“ – Lisa Gardner
  • „Suspans psihologic de cea mai bună calitate… un thriller foarte ingenios.“ – The Bookseller
  • ,,Surprinzător, uimitor și, mai ales, ingenios – un roman de suspans psihologic desăvârșit.” – Lee Child

 Mulțumesc Editurii Litera pentru șansa de a citi această carte! ,,Fata dinainte” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

      LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

Lansare de carte – Eveniment găzduit de Palatul Suțu

Palatul Suțu găzduiește marți, 27 iunie, ora 19.00, evenimentul de lansare al volumului Stirpea Drăculeștilor. Pseudocronică a Familiei Suţu (dialog imaginat cu colonelul principe Dimitrie Scarlat Suţu), de Radu Negrescu-Suțu, publicat de Editura Corint în cadrul colecției Istorie cu blazon.

Acest nou titlu al colecției Istorie cu blazon,Stirpea Drăculeștilor, este povestea adevărată a familiei Suțu și o incursiune captivantă de-alungul a trei secole de istorie remarcabilă. Este un volum care surprinde prin abilitatea autorului de a-și spune povestea fără a-și idealiza strămoșii, îi ironizează elegant și le recunoaște meritele cu tact și rafinament.

„Cartea este o monografie aproape exhaustivă a familiei Suţu, care va reprezenta, cu siguranţă, de acum înainte, reperul funda­mental în cunoaşterea istoriei şi a genealogiei acestei familii. Nu este însă cartea istoriei unei singure familii. Urmărind cu inepui­zabilă răbdare alianţele matrimoniale şi înrudirile familiei sale, Radu Negrescu‑Suţu ne familiarizează şi cu alte ilustre familii fanariote sau pământene: Cantacuzino, Ghika, Rosetti, Mavrocordat, Dudescu, Miclescu, Callimachi, Moruzi, Racoviţă, Ipsilanti, Mavrogheni şi multe altele. Lărgind cadrul, este o carte care aduce importante contribuţii şi clarificări pentru istoria Imperiului Otoman, a Greciei, a României şi a lumii sud‑est europene în ansamblul ei.”   Filip-Lucian Iorga

Stirpea Draculestilor 01.jpg

La eveniment vor lua cuvântul:

Radu Negrescu-Suțu, autor

Filip-Lucian Iorga, istoric și coordonatorul colecției Istorie cu blazon

Jean Chrissoveloni, om de afaceri

Moderator: Ana Antonescu, director editorial Editura Corint

RADU ALEXANDRU NEGRESCU-SUȚU(n. 1950) este fiul colonelului Aurel Mihai Negrescu, ofițer al Armatei Regale române, și al prințesei Georgeta Rudolf Suțu, stră-strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suțu. Condamnat de Ceauşescu, în urma unui protest, la un an de muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1977, este expulzat la sfârşitul anului şi obţine azilul politic în Franţa, stabilindu-se la Paris. Ziarist şi scriitor, pasionat de istoria și de genealogia familiei sale, este autorul Cărții de aur a Familiei Suțu, apărută în anul 2015, la Editura Capitel din București.

Despre colecția Istoria cu blazon:

Istorie cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură “cu ștaif”, reeditări sau mărturii inedite ajută la recuperarea istoriei dramatice și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri.

Colecție inițiată și coordonată de Filip-Lucian Iorga.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Pentru mai multe detalii, vă rog contactați:

Editura Corint, Alexandra Șarpe                                            alexandra.sarpe@edituracorint.ro

SD.jpg

Concurs Agatha Christie

A început vacanța, vara și-a intrat pe deplin în drepturi. În aceste zile caniculare alegem să ne petrecem timpul liber undeva la umbră, în compania unei cărți bune. Agatha Christie și ale ei romane polițiste reprezintă o idee mai mult decât potrivită. Enigme de descifrat, detectivi iscusiți, aventură, mister. Ce ne-am mai putea dori?

Din acest motiv, m-am hotărât să organizez un concurs pentru voi, împreună cu dragii mei prieteni de la Grupul Editorial Litera. Premiul constă în volumul ,,Elefanții nu uită niciodată”, publicat de autoare în 1972 și tradus de Editura Litera într-un format simpatic la începutul acestui an.

Sinopsis: 

,,Prietena lui Hercule Poirot, scriitoarea Ariadne Oliver, primește o solicitare ciudată din partea unei necunoscute: să îi spună adevărul despre moartea soților Ravenscroft – el a ucis-o pe ea sau ea l-a ucis pe el, apoi s-a sinucis? Dar cine ar mai putea ști, după cincisprezece ani, ce s-a întâmplat de fapt cu cei doi soți și cu sora lui lady Ravenscroft, moartă și ea, tot atunci, într-un accident? Cu ajutorul lui Poirot, Ariadne va încerca să dezlege misterul unei tragedii provocate în egală măsură de dragoste și de ură.”        

 Ce trebuie să faceți pentru a intra în posesia acestui roman polițist?

  1. Like paginilor Editura Litera, Mes passions, Maktub. Ce a fost scris.
  2. Share public acestui articol.
  3. Menționați într-un comentariu răspunsul la această întrebare: Ați mai citit vreo carte semnată de Agatha Christie? Dacă da, ce titlu poartă și ce impresie v-a făcut? 

Perioadă de desfășurare:  22.06-10.07.2017

     Câștigătorul va fi ales cu ajutorul random.org!

      Succes!

19489245_1221192358007199_1613344895_n.jpg

,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” de Celestin Cheran

   „Simțea pădurea vie, alchimică, pulsând, și, deși nu credea în fantome și alte bazaconii, îi plăcea să vorbească cu ea în minte, să se lase descoperit de ceva aparte, ceva deasupra sa și de neînțeles întru totul, ca-n Her. Iar pădurea putea să-și facă simțită prezența în atâtea feluri, putea să poarte atâtea chipuri și atâtea voci. Iar el putea să intre și să iasă din ea, să uite de el de atâtea și atâtea ori. Aici singurătatea devenea intimitate, devenea liniște, devenea apă, devenea o mină străbătută de infuziile proteice ale pământului; o subterană în care plictiseala conferințelor de presă, momentele de stânjeneală și de bâlbâială erau absorbite de mușchi, de ciuperci, de licheni. Aici devenea polen purtat de vânt. O pădure precum o planetă extraterestră studiindu-l în tăcere. Realitatea sa era irealitatea altor umbre, visele sale erau coșmarurile altor monștri.”

Cu puțin timp în urmă, am avut șansa de a descoperi o carte și un autor cu totul deosebiți. Este vorba despre ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” și Celestin Cheran, un tânăr scriitor al minunatei Edituri Herg Benet. Titlul m-a intrigat, iar coperta m-a pus pe gânduri, mi-a oferit ocazia să dau frâu liber imaginației și să privesc dincolo de pădurea întunecată și de pata de lumină apărută ca din neant. Am citit cartea, paginile au zburat ca vântul și ca gândul, încât am fost complet uimit când am terminat-o. Și că totul s-a sfârșit atât de repede. Iar eu mai voiam.

Despre Celestin Cheran am mai auzit datorită volumului ,,Memoriile Domnului Roșu” ce a câștigat Concursul de Debut al Editurii Herg Benet în anul 2014, însă nu am avut până acum ocazia să citesc ceva scris de el. Cert este că am fost impresionat de stilul său de a scrie, de pasiunea cu care duce la îndeplinire această activitate nobilă. Nu am niciun dubiu că se numără printre cei mai talentați autori contemporani, motiv pentru care sunt nerăbdător să-i descopăr și creațiile viitoare.

    Biografie literară:

,,Scriu proză scurtă fantastică și mă gândesc la scris în permanență, obsesiv, indiferent de ce pretind că întreprind. Sunt o persoană ciclotimică, o fire pasională ca blues-ul, cu un gust aparte pentru excese și cu mult spirit satiric în gropile lăsate în urma mea. Cred că totul a început cu o carte de conferințe a lui Borges și a continuat cu marea descoperire coleopterică a lui Kafka și cu saltul lunatic de pe trambulina realismului magic al lui Marquez, direct în imaginație.

Surpinzător, nu am citit în draci de mic. De fapt, prima mea carte a fost „Cartea Junglei” în clasa a VIII-a. Au urmat lecturile obligatorii din liceu și, de abia, din clasa a XI-a am început să fac alegeri de unul singur, pe bâjbâite.

Am terminat Facultatea de Drept. Mare prostie. Am început un Master de Antropologie și Management Cultural la Timișoara. Nu l-am terminat. Am pierdut mult timp degeaba, dar cu satisfacție. Am fost în Amsterdam și în New York și la mare și la munte și în spital și în coșmarurile puse la cale de realitate. I-am citit unele povești lui Mircea Ivănescu, care credea că pot deja să public.
Scriu „Povești în șase cuvinte” ca să-mi exersez mîna și să-mi țin mintea ocupată de alte minți. Aștept cu nerăbdare să văd ce mai scot din debaraua cu monștrii, libelule și speranțe.
Site personal: www.celestincheran.ro

 
       ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” este o culegere alcătuită din 18 povestiri și schițe, în care nimic nu este ceea ce pare. Una dintre ele dă numele volumului, fiind cea mai reprezentativă, cea mai sugestivă pentru întreaga lucrare, pe care este necesar să o privim ca pe un tot unitar. Ar fi de prisos să prezint acțiunea fiecare povestioare în parte, plus că nu aș dori să vă dau spoilere. Totuși, trebuie să știți că imaginația autorului nu are limite, că povestirile se află la limita dintre straniu și mirific, realitate și fantezie. Granița ce le desparte este atât de fină, încât de multe ori ai impresia că nu știi dacă ai citit anumite lucruri sau dacă, pur și simplu, ți le-ai închipuit.
      Autorul Celestin Cheran reușește să pună și imaginația cititorului la încercare, o testează și, în final, cei mai iscusiți și cei mai pricepuți în arta visatului cu ochii deschiși vor fi răsplătiți. El nu se joacă numai cu condeiul și cu cuvintele, ci și cu mintea cititorului. De aceea, este important să primești aceste povestiri cu brațele deschise, să te eliberezi, pe cât posibil, de răceala rațiunii și să te lași purtat în lumea născută și țesută din hârtie și cerneală.
      Vă recomand să citiți ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix”! Veți descoperi niște narațiuni intense, în care se ascund semnificații profunde, dar și niște povestiri plăcute, simpatice, perfecte pentru a fi citite în concediu, la umbra palmierilor ori a teilor înfloriți. Dacă doriți să încercați un alt tip de literatură, să vă familiarizați cu generația actuală de scriitori, volumul lui Celestin Cheran reprezintă un bun început.
      Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a citi această carte! ,,Pădurea lui Joaquin Phoenix” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.
 
       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Lansare de carte, sesiune de fotografii și autografe cu Dragoș Pătraru

Vineri, 23 iunie, Dragoș Pătraru va fi prezent la lansarea cărții sale:“Unde nu-i cap, vai de popoare!”. Începând cu ora 18.00, la Librăria Luceafărul din zona Unirii, autorul se va întâlni cu fanii emisiunii Starea Nației pentru a discuta despre carte și pentru a lua parte la sesiunea de fotografii și autografe.

Unde nu-i cap, vai de popoare!”, o culegere de texte cu materiale apărute în ultimul an la emisiunea Starea nației, este a doua ispravă de succes de acest gen sub semnătura lui Dragoș Pătraru, cu desene de Mardale.

 „Nu vrem să vă convingem de nimic, nu vă cerem să votați cu cineva. Ne dorim o lume care să aibă în centrul ei omul. Nu banii, nu instituțiile. Oamenii! Totul, pentru a avea cât mai puțină sărăcie și cât mai multă fericire. Ce altceva este viața, dacă nu dreptul de a-ți căuta și de a-ți găsi fericirea? Așadar, dacă aveți, după 48 de minute de emisiune, măcar o întrebare pentru voi, înseamnă că noi ne-am atins scopul. Să vă facem să gândiți critic, să vă creștem rezistența la manipulare.“ Dragoș Pătraru

Din cuprins: Când ne ceartă hoții / Oare va rezista România la cinste? / Terorism de internet /Hă-hă, ce proști sunt ăștia! Și ce deștepți suntem noi!/ Cei obscen de bogați / Sfântul profit / Dosarul loviturii de stat când se deschide? / Doze letale de prostie și de ciordeală/ Hăul cel mai mic / Cetățeni cu chirie/Ne amenință plagiatorii. Cu cremenalul! / Știți bancul cu mineriada?/ Dă, mamă, cu kitsch-ul în mine! / Ne vedem cu politicienii când le va crește creierul / Și se jură că nu fură, dar l-am prins cu votu-n gură/ Români, nu proști sau deștepți! / România ca o ordonanță de urgență.

 

Mai multe detalii despre evenimentul de lansare a cărții puteți găsi aici.

 Cartea este disponibilă în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și www.elefant.ro.

Mulțumim și vă așteptăm!

Imagini pentru dragoş pătraru unde nu-i cap