,,Viva Regina Maria” de Diana Mandache

 DIANA MANDACHE este istoric și colecționar de fotografii, gravuri. S-a specializat în istoria regalității, având stagii de cercetare în arhive din Marea Britanie, SUA. I-a fost acordată bursa Chevening de către Universitatea din Londra și Foreign Office, fiind profesor asociat la University College London. De asemenea, Fundația Rațiu din Londra i-a acordat o bursă pentru studierea patrimoniului regal. A contribuit la organizarea mai multor expoziții și a susținut o serie de conferințe publice pe teme de istorie. Este autoarea mai multor cărți, printre care: Cotroceniul regal (Curtea Veche, 2015), Balcicul Reginei Maria (Curtea Veche, 2014), Regele Mihai. Album istoric (Litera, 2013), Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României (Litera, 2012), Dearest Missy (Rosvall Royal Books, 2011), Images of a Queen (Rosvall Royal Books, 2007), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004).

Sursă foto

Cei care mă cunosc știu că port un respect profund monarhiei și, în special, Casei Regale a României,  motiv pentru care aleg, adesea, să mă documentez, să citesc despre acești oameni care prin acțiunile lor au decis destinul națiunii pe care fuseseră însărcinați s-o cârmuiască. E suficient să mă gândesc la realizările Familiei Regale pentru a mă simți mândru de faptul că sunt român și că țara noastră a avut și are monarhi admirabili. Astfel, m-am decis să mă implic într-un mic proiect de cercetare, alegându-mi ca temă personalitatea Reginei Maria și contribuția acesteia în procesul de reîntregire a României.

Una dintre cărțile pe care am avut ocazia să le studiez este cea a Dianei Mandache, marele istoric român, frumos intitulată ,,Viva Regina Maria. Un destin fabulos în reîntregirea României” și publicată în colecția Istorie cu blazon a Grupului Editorial Corint. Mi-a plăcut nespus, fapt pentru care țin să o felicit pe autoare! Cu istorici asemenea dumneaei, istoria și patrimoniul cultural al țării noastre se află pe mâini bune!

Lucrarea de față este structurată în 3 părți: VIVA REGINA MARIA – o introducere, o familiarizare a cititorului cu persoana Reginei Maria, o prezentare a acțiunilor acesteia din timpul Primului Război Mondial și a eforturilor diplomatice ce au influențat Marea Unire; un ALBUM ce adună laolaltă instantanee din viața Familiei Regale în timpul războiului, având-o în prim-plan, bineînțeles, pe regină și, nu în cele din urmă, CORESPONDENȚA REGINEI MARIA CU MAMA SA, DUCESA DE COBURG (1914-1920) – o serie de scrisori ce reflectă destinul capetelor încoronate ale Europei, modul în care războiul s-a răsfrânt asupra vieții de zi cu zi.

Despre Regina Maria (1875-1938) sunt multe de spus. A fost, cu adevărat, Regina României, mama românilor, o femeie căreia îi datorăm, în bună parte, Marea Unire. S-a născut într-o ilustră familie europeană, fiică a lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh și a Mariei Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei. Bunica paternă este nimeni alta decât cea supranumită ,,bunica Europei”, Victoria I a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei, iar bunicul matern este țarul Alexandru al II-lea.

Această prințesă cu o descendență impresionantă s-a căsătorit cu principele moștenitor al României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1892. Din 1914 a purtat titlul de Regină a României, pe când deja se integrase în viața politică și socială a patriei de care fusese adoptată și de care se îndrăgostise iremediabil. În anii crunți ai războiului a fost alături de români, de soldații ce și-au riscat viețile pe front, a fost omniprezentă, câștigând iubirea poporului.

În plus, a reprezentat România la nivel internațional, a susținut cauza acestui popor în fața Marilor Puteri din Occident, s-a folosit de propria imagine, de propria poziție, de familia din care făcea parte pentru a obține reîntregirea României. A depus nenumărate eforturi, a renunțat de multe ori la micile plăceri ale vieții pentru a se dedica națiunii, o națiune ce merita, din punctul ei de vedere, să se unifice, să devină un întreg, după atâtea veacuri de separare. Și a reușit.

Misiunea ei nu s-a sfârșit aici, căci România trebuia reconstruită, într-o oarecare măsură, după Marele Război. A realizat tot ceea ce a putut cu aceeași dragoste pentru români și România, cu aceeași dedicare de care a dat dovadă în cele mai cumplite momente.

Cartea Dianei Mandache îi oferă cititorului șansa de a se familiariza cu contextul internațional, cu viața românilor și a Familiei Regale în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, misivele pe care și le trimiteau, cu chiu cu vai, Regina Maria și mama sa, ducesa de Coburg, ne oferă o altă perspectivă asupra acelor ani grei, marcați de schimbări, de lipsuri, de decăderea unora și de ascensiunea altora. Ni se permite să facem o incursiune în viața personală, intimă, a unor femei cu sânge albastru, având, totodată, posibilitatea de a descoperi o pagină de istorie, diferită de ceea ce găsim, de obicei, în cărți.

Vă recomand să citiți ,,Viva Regina Maria” și să faceți cunoștință cu destinul fabulos ce a contribuit la reîntregirea României!

În 2018 vom celebra centenarul Marii Uniri și, de aceea, consider că este necesar să ne documentăm referitor la acest eveniment esențial al istoriei noastre, să-i înțelegem, pe cât posibil, valoarea, să ne amintim de Majestatea Sa Regina Maria și să ne plecăm capul în memoria ei. Această mamă a românilor merită tot respectul și toată dragostea noastră. Dumnezeu s-o odihnească!

Mulțumesc Editurii Corint pentru șansa neprețuită de a citi această lucrare! ,,Viva Regina Maria” poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. Mai multe despre istoricul Diana Mandache puteți citi pe blogul dumneaei. 

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

,,Pragul (#3). Ultimul trimis Oserp” de Doina Roman

După experiența plăcută oferită de primele două volume ale seriei ,,Pragul” mi-a fost dificil să-l încep pe al treilea. Știind că este ultimul și că nu va mai exista o continuare, am tot amânat sfârșitul, însă, până la urmă, i-a venit rândul. L-am citit dintr-o suflare, curios peste măsură să reîntâlnesc personajele atent creionate de talentata autoare, dornic să mă alătur lor în aventurile ce-i poartă prin lumi și locuri nemaivăzute, învăluite într-o aură de mister și de farmec.

Poate că am mai spus-o, dar nu mă pot abține să o felicit pe tânara autoare Doina Roman! Fără îndoială, este înzestrată cu un talent extraordinar, cu uimitoarea capacitate de a însufleți cuvintele, de a crea universuri paralele, oferindu-le cititorilor ocazia de a citi literatură de calitate. Se numără printre cei mai virtuozi scriitori contemporani, fiind capabilă să facă artă cu condeiul și cu multă măiestrie. Totodată, țin să o felicit pentru premiul recent decernat de Convenția Societății Europene de Science Fiction (Eurocon/ ESFS) din Dortmund, Germania!

Revenind la volumul al treilea, o reîntâlnim pe vindecătoarea Lia care acum domnește asupra Tărâmului Lacurilor. După atâtea evenimente și schimbări survenite în primele două volume, ea reușește să conducă această cetate, în timp ce Kor este închis în temniță. Chiar și așa, nimic nu-l împiedică să recurgă la fapte care vor marca, fără doar și poate, existența tuturor.

La poarta cetății, își face apariția o ființă ciudată, cu șerpi în loc de picioare, un trimis al oserpilor cu un mesaj pentru Lia. Nu i se permite să stea de vorbă cu aceasta, așa încât e nevoit să-i prezinte dragonului Șarkan doleanțele neamului său. Conform spuselor acestuia, oserpii cer inima Liei și amenință să fure apa și timpul locuitorilor cetății. Refuzul lui Șarkan de a-i da de veste Liei se pare că va avea consecințe.

,,Ce blestem purtăm în vene? Fratele să-și batjocorească sora? Tatăl să-și gonească fiica și soția? Să n-ai parte de dragoste sau de fericire nici măcar o clipă? Să-ți râvnească pâinea specii cărora nu le-ai făcut niciun rău, să fii înghițit doar pentru că ești bun, doar pentru că ai un loc sub soare, pentru că ai ochi negri sau pielea roșie, pentru că speri, pentru că vorbești o limbă altfel, pentru că îți crești copiii cum poți, pentru că taci, pentru că n-ai noroc, de-aia! Norocul insulei ăsteia o să-l fac eu, chiar dacă viața mea o să se ducă pe apa sâmbetei!”

Kraborul Crius, maimuța în care este ascunsă mintea acestuia și fostul legionar Algar au de gând să ajungă la Agenție, dar mai întâi folosesc clopotul din piață drept portal de trecere și ajung într-un buncăr din Tărâmul Agenției. Pisică și Slăninuță, două personaje memorabile, continuă să se întovărășească, să se sprijine la bine și la rău și, mai ales, să ne amuze cu discuțiile lor în contradictoriu.

În această lume, facem cunoștință cu personaje pitorești, precum Focă, Rose, unii dintre cei care așteaptă (re)venirea Curierului. Oserpii se țin de cuvânt și nu ezită să i se arăte Liei, astfel încât aceasta află adevărul și se vede nevoită să reacționeze, în vederea salvării clanurilor și a oamenilor îmbătrâniți. Printr-o serie de împrejurări, scumpele noastre personaje se adună în buncăr, un loc de popas, un punct de trecere, iar profeția legată de Lia stă se împlinească…

,,-Stai, stai, că nu înțeleg! O singură săgeată să facă așa ceva?

-Din păcate, ea desparte dimensiuni, le separă, nu se mai întâlnesc niciodată până când se regenerează firesc. Sunt ca niște praguri. Înțelegi? Odată trecute, nu mai găsești drumul înapoi și nici ce ai lăsat când ai pășit dincolo.”

Cine este, de fapt, acest Curier și când are de gând să-și facă apariția? Este, cu adevărat, Lia mai mult decât o simplă vindecătoare? Ea și tovarășii săi vor avea șansa de a-și salva viețile și de a merge mai departe?

Vă invit să citiți ,,Pragul. Ultimul trimis Oserp”, o carte pe care o veți adora! Veți descoperi un univers fascinant, ale cărui lumi se întretaie, se intersectează în noduri mai mult sau mai puțin cunoscute. Vă veți împrieteni cu personaje remarcabile și vă veți bucura de o lectură de excepție. Și, pentru ultima oară, vă poftesc să treceți ,,pragul”, să pășiți în locuri ce vă vor vrăji cu diversitatea lor și cu nenumăratele enigme ce așteaptă să fie descifrate…

,,Ultimul trimis Oserp” oferă un deznodământ acestei trilogii, însă capitolul deschis de autoarea Doina Roman nu s-a încheiat. Povestea din ,,Pragul” nu s-a sfârșit aici…

Păreri:

• ,,În cele trei volume din PRAGUL, Doina Roman a reuşit ceva ce numai un scriitor de incontestabil talent poate face: a creat o lume. Un univers fantastic, având propria sa logică, justificare şi coerenţă, populat cu oameni şi fiinţe stranii, dar care se comportă, acţionează şi poartă dialoguri în mod firesc, realist, credibil.

  Un univers în care Seniorii Timpului schimbă lumi, le populează cu monştri, distrug civilizaţii, condamnă popoare la dispariţie, pun stăpânire pe elixirul tinereţii veşnice… în care, în loc de bani sau proprietăţi, colectorii iau datornicilor sentimente, amintiri sau ani din viaţă… în care timpul poate fi oprit, oamenii întorşi din moarte, iar pragurile dintre lumi nu sunt o piedică pentru cei hotărâţi să le treacă. Un univers unde până şi obiectele capătă viaţă, devenind personaje memorabile, create cu o fantezie debordantă şi o doză de umor.
  O lume fascinantă, tragică, amuzantă, care te atrage, te absoarbe în vârtejul de pagini ca într-o tornadă. Şi nu laşi romanul din mână până ce nu ai trecut PRAGUL, citind un final surprinzător, care nu te va dezamăgi.” Rodica Bretin

 

• ,,Ceea ce impresionează la setul de Praguri al Doinei Roman este capacitatea de reinventare și de variație: umorul, situațiile și stilul. New Weird-ul ei chiar persistă în new peste sute bune de pagini. Al treilea Prag propune ipoteze despre limba gowscă, la care adaugă și un dicționar. Lumile acestea seamănă cu lumea noastră și totuși: atâtea rase, specii și ciudățenii. Ultimul trimis Oserp îmbogățește trilogia cu Lorzi Secretari, vindecători și noi cabale ale misteriosei Agenții. Dar mai presus de orice, reies din scrisul autoarei o bucurie a fabulației și o sfidare a comportamentului civilizat ce întineresc orice inimă cititoare.” Felix Nicolau

Îi mulțumesc doamnei autoare Doina Roman pentru șansa de a mă delecta cu acest volum incredibil! ,,Ultimul trimis Oserp” poate fi procurat de pe site-ul Editurii Tracus Arte, alături de celelalte două volume ale seriei, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

,,Absolut tot” de Nicola Yoon

Se poate să trăiești o viață întreagă închis între cei patru pereți ai casei? Este posibil să te îndrăgostești, să simți fluturași în stomac și cum inima îți bate mai tare, în condițiile în care ți-ai petrecut întreaga existență departe de societate, protejată de un cocon familial?

Deși, aparent, sună neobișnuit, ambele întrebări pot avea un răspuns afirmativ. Ca în cazul romanului ,,Absolut tot” ce poartă semnătura autoarei Nicola Yoon. Un bestseller, o poveste celebră dedicată adolescenților și tinerilor din întreaga lume, cu a cărei ecranizare ne putem delecta, mai nou, pe marile și micile ecrane. Din fericire, cartea a fost tradusă încă din 2016 la Young art, imprint al Grupului Editorial Art, și reeditată cu o copertă tie-in de toată frumusețea.

Nicola Yoon a crescut în Jamaica și în Brooklyn. Momentan, locuiește în Los Angeles, California, cu soțul și fiica ei, pe care îi iubește mai presus de orice. Absolut tot este primul său roman.

David Yoon este scriitor și designer. Locuiește cu soția lui, Nicola Yoon, în Los Angeles, California, unde-și petrec zilele vorbind despre povești și citindu-i fiicei lor în vârstă de 4 ani, Penny. David a realizat ilustrațiile pentru Absolut tot. 

Am avut ocazia să citesc ,,Absolut tot” și nu pot să afirm decât că am fost de-a dreptul cucerit. Chiar dacă primisem câteva spoilere înainte de lectura cărții, asta nu m-a împiedicat să mă bucur de frumoasa poveste căreia Nicola Yoon i-a dat viață. Stilul ei de a scrie este unul plăcut, ușor, astfel încât ,,Absolut tot” devine o lectură perfectă pentru a fi citită în vacanță, departe de casă sau în confortul oferit de propriul cămin.

La prima vedere, Maddy – protagonista romanului – este o adolescentă obișnuită din Statele Unite ale Americii, însă viața ei nu a fost nicicând simplă. A fost diagnosticată cu imunodeficiență severă combinată (SCID) la o vârstă fragedă, după moartea neașteptată a tatălui și a fratelui său. De atunci, a stat închisă în casă, într-un mediu complet steril, curat, cu aer filtrat. Nu a avut o copilărie ca ceilalți, iar anii adolescenței sunt deja pe sfârșite.

,,Mă întorc în urmă, în urmă, din ce în ce mai în urmă și mereu ajung în același loc.

Dragostea.

Dragostea îi face pe oameni să o ia razna.

Pierderea dragostei îi face pe oameni să o ia razna.

Mama l-a iubit pe tata. A fost iubirea vieții ei. L-a iubit pe fratele meu. Era iubirea vieții ei. Mă iubește pe mine. Sunt iubirea vieții ei.” 

Își petrece zilele luând cursuri online, citind foarte mult. Singurele persoane cu care intră în contact sunt mama sa – doctor de profesie – și Carla, asistenta ce o îngrijește zi de zi. În interiorul casei și-a creat propria lume, propriul univers, aparent, de nepătruns.

Destinul ei ia o turnură neașteptată într-o zi. În casa de alături se mută o nouă familie și, cu această ocazie, îl zărește pe el. Pe Olly. Un tânăr îmbrăcat în negru, dar care pare să fie învăluit într-o aură fermecătoare. Nu au șansa de a se vedea față-n față, așa că se limitează la a-și scrie mesaje unul altuia. Astfel, Maddy cunoaște un băiat de care este sigură că se va îndrăgosti, chiar dacă asta o va face să sufere la un moment dat.

,, – Mulțumesc, e tot ce-mi trece prin cap să-i spun.

Vreau să-i spun că din cauza lui sunt aici, afară. Că dragostea îți deschide lumea. Eram deja fericită înainte să-l cunosc. Dar acum trăiesc, ceea ce e cu totul altceva.”

Existența ei monotonă este acum animată de conversațiile cu Olly, de atracția pe care o resimte față de acesta. Cu ajutorul Carlei, el o vizitează și, după obligatoriul ritual de sterilizare, ajung să respire același aer lipsit de microbi și bacterii. Vizitele lor se înmulțesc, se apropie tot mai mult unul de celălalt, fiecare găsește ceea ce are nevoie la persoana de alături: Maddy – puțin zbucium în viața ei plictisitoare, iar Olly – o oază de liniște, departe de scandalurile provocate de tatăl său alcoolic.

,,Decid că dragostea este un lucru groaznic, groaznic. Să iubești pe cineva cu atâta violență, așa cum o face mama, e ca și cum ți-ai purta inima în afara corpului, fără piele sau oase sau altceva care s-o protejeze.

Dragostea e un lucru groaznic, iar pierderea ei este și mai și.

Dragostea e un lucru groaznic și nu vreau să am nimic de-a face cu ea.”

Din nefericire, mama lui Maddy află adevărul, iar Carla sfârșește prin a fi concediată. Întâlnirile cu Olly sunt complet interzise. Totul până când Maddy își ia inima în dinți, mânată de niște bănuieli, și se hotărăște să plece de acasă. Tocmai în Hawaii. Împreună cu Olly. E majoră și are nevoie să trăiască, să descopere lumea care o înconjoară, să-și lase trupul scăldat de razele soarelui și de apele cristaline ale mării…

Va reuși Maddy să trăiască, să profite de toate lucrurile privite de ceilalți drept obișnuite, banale? Se va sfârși cândva cu viața sa lipsită de culoare, se va vindeca? Vor putea fi ea și Olly împreună, fericiți?

,,- Ai grijă! strigă Olly de undeva din spatele meu. 

Nu știu ce înseamnă asta în contextul ăsta. Ai grijă să nu te îneci? Ai grijă să nu te îmbolnăvești? Ai grijă, pentru că atunci când devii parte din lume, lumea devine și ea parte din tine?

Pentru că nu există niciun dubiu acum. Sunt în lume.

Și, de asemenea, lumea este în mine.” 

Vă recomand să citiți această carte uimitoare! Veți descoperi o istorie incredibilă, șocantă, cu un deznodământ neașteptat. Veți fi martori ai unei povești de dragoste inocente, de o frumusețe aparte. Veți învăța să apreciați mai mult detaliile și nimicurile care ne fac, în definitiv, viața mai frumoasă. Zâmbiți, iubiți, învățați, munciți, suferiți, plângeți și, cel mai important, nu uitați: TRĂIȚI!

Păreri:

• „O experiență de lectură realmente unică și frumoasă. Scrisul splendid se împletește cu desenele originale spunând o poveste fără pereche. Nu ai citit niciodată o carte ca asta.” David Arnold, autorul cărții Ținutul țânțarilor
• „Îți vine să lași absolut tot deoparte odată ce-ai început s-o citești… E greu să nu fii mistuit de această poveste de dragoste lipsită de șanse.” The Times, Londra
• „Absolut tot are de toate… romantism, pasiune și inteligență.” Danielle Page, autoarea volumului Dorothy Must Die,bestseller New York Times

Mulțumesc Editurii Young art pentru șansa neprețuită de a descoperi această poveste fascinantă! ,,Absolut tot” poate fi achiziționată cu copertă tie-in de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere. 

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

,,Micul Prinț/ Le Petit Prince” de Antoine de Saint-Exupéry

Fără îndoială, cu toții am auzit de celebrul prinț al lui Saint-Exupéry, de acest roman clasic al literaturii pentru copii. Eu l-am citit cu ani în urmă, însă nu cred că l-am înțeles prea bine la acea vârstă. Din acest motiv, am hotărât să-l recitesc, să îl trec prin filtrul gândirii și, cine știe, să învăț ceva. Datorită dragilor mei prieteni de la Booklet Fiction am și reușit, astfel încât țin să le mulțumesc.

Ediția publicată în 2017 este bilingvă, oferind cititorilor posibilitatea de a-și exersa cunoștințele de limbă franceză și de a se delecta cu această ,,chef–d‘œuvre” (capodoperă) în limba în care a fost scrisă. Totodată, cei care nu stăpânesc tainele limbii lui Molière au ocazia de a citi ,,Micul Prinț” în limba română. Mesajul transmis este unul și același. Ilustrațiile originale aparținând autorului sunt, cu adevărat, fermecătoare, completează povestea și-i oferă un plus de savoare.

Înainte de a trece la istoria propriu-zisă, este necesar să îl pomenim pe autor. Antoine-Marie Roger (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944), viconte de Saint-Exupéry, a fost un romancier, eseist și reporter francez. Din opera sa fac parte titluri precum ,,L’Aviateur” (Aviatorul), ,,Vol de nuit” (Zbor de noapte) și ,,Citadelle”(Citadela), dar succesul i-a fost asigurat de publicarea povestirii moderne ,,Le Petit Prince” (Micul Prinț), carte tradusă în peste 110 limbi. A fost și pilot de avion, carieră ce i-a influențat existența. Ba chiar și-a pierdut viața în apele Mării Mediterane, după ce aparatul său de zbor a fost doborât în timpul războiului.

Ce s-ar mai putea spune despre ,,Micul Prinț”? Această poveste arhicunoscută se numără printre lecturile obligatorii ale oricărui copil și ale oricărui adult. Cartea lui Saint-Exupéry trebuie citită și recitită pe parcursul întregii vieți. Fiecare lectură va aduce cu sine o altă interpretare, noi semnificații, alt farmec. Personal, mi-am propus s-o recitesc în fiecare an și sper să și reușesc 😀

,,Micul Prinț” este o poveste filosofică, o alegorie la adresa societății adulte contemporane și ale celei dintotdeauna, reflectând tema vieții și a naturii umane. Un critic literar, James Barry, afirma despre această operă că ar fi ,,o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry – căutarea lui după certitudini din copilărie și pace interioară, misticismul lui, credința lui în curajul omenesc și fraternitate, și dragostea lui adâncă pentru soția lui, Consuelo, dar, de asemenea, o aluzie la caracterul torturat al relației lor.”

Aparent, am spune că avem de-a face cu o istorie banală, cu o acțiune simplă, rezumându-se la întâlnirea personajului-narator în deșertul Sahara cu Micul Prinț, venit tocmai de pe asteroidul B-612, și la aventura celui din urmă prin lume. Însă nimic nu este întâmplător în această carte, fiecare personaj, fiecare întâmplare simbolizează ceva, capătă o însemnătate aparte.

,,Fais de ta vie un rêve, et d’un rêve, une réalité.”

,,Fă din viața ta un vis și dintr-un vis o realitate”

Micul Prinț întruchipează copilul autentic, dispus să iubească, să se bucure de viață și să descopere lumea ce-l înconjoară. De aceea, și alege să-și părăsească planeta. Ceea ce nu știe este că această călătorie îi va oferi lecții, îi va arăta cât de plictisitoare și de ciudată este viața adulților. Pe fiecare planetă ce-i răsare în cale dă peste o altă ipostază a adultului, un alt tip de om, asemănători doar prin atenția acordată lucrurilor ce sunt, până la urmă, lipsite de importanță. Toți acești oameni nu știu să profite de viață.

Micul Prinț o întâlnește pe vulpe, pe care o și îmblânzește. Discuțiile purtate cu această prietenă reprezintă un veritabil izvor de înțelepciune, dar și punctul culminant al peregrinării prințului…

,,Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu’avec le coeur. L’essentiel est invisible pour les yeux.”

,,Iată taina mea. E foarte simplă: nu poți vedea limpede decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.”

Personajul-narator învață de la micuțul om, de la copilul care este, de fapt, mai înțelept decât el. Din nefericire, prințul va dispărea, va rămâne în sufletul aviatorului rătăcit printre dunele aurii ale Saharei ca o amintire frumoasă, ca o iluzie. Cert este că viața i-a fost schimbată în bine, întrucât a (re)descoperit sensul existenței umane. Și poate că a redobândit puțin din puritatea, inocența și bunătatea copilului ce a fost cândva…

Câteva sfaturi de care ar trebui să ținem cont:

• NU ÎNCETA SĂ FII COPIL!
• NU TE LĂSA PRADĂ GRIJILOR ȘI RESPONSABILITĂȚILOR VIEȚII DE ADULT!
• NU ÎNCETA SĂ IUBEȘTI!
• TACI ȘI LASĂ-TE GHIDAT DE VOCEA INIMII!
• TRĂIEȘTE FIECARE CLIPĂ CA ȘI CUM AR FI ULTIMA!
• ȘI NU UITA: NU ÎNCETA SĂ FII COPIL!

,,Micul Prinț” este, fără îndoială, o carte pentru copiii de toate vârstele, pentru adulții care uită că au fost și ei copii și că au rămas copii în adâncul sufletului. Așadar, vă recomand să (re)citiți această poveste încântătoare! În ediția Editurii Booklet Fiction vă puteți bucura de ea fie în limba română, fie în limba franceză. Citiți, deschideți-vă inimile și scoateți la iveală inocența de altă dată…

Mulțumesc Editurii Booklet Fiction pentru șansa de a citi această capodoperă a literaturii franceze! ,,Micul Prinț”, în variantă bilingvă, poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

,,Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu

Există cărți pe care odată ce le începi nu le mai poți lăsa din mână, pe care le savurezi din plin și pentru care ți-ai dori ca timpul să stea în loc. Gândul că vei ajunge să dai ultima pagină te întristează profund și, drept urmare, speri în adâncul sufletului că povestea nu va avea sfârșit, că nu se va termina curând. O astfel de carte este ,,Hanul lui Manuc”, o creație de excepție a autoarei românce Simona Antonescu.

Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului ,,Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național ,,Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu ,,Fotograful Curții Regale” – romanul câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2014, și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a devenit în scurt timp bestseller și a fost reeditat în 2016 în colecția ,,Top 10+” a Editurii Polirom. În anul 2016 Simona Antonescu a publicat la Editura Cartea Românească al doilea roman al său, ,,Darul lui Serafim”.

Despre această autoare am tot auzit vorbindu-se, dar nu avusesem ocazia să citesc vreunul din volumele ce-i poartă semnătura. Publicarea celui de-al treilea și descrierea ispititoare m-au convins să nu mai amân. Am avut așteptări foarte mari și nu am fost dezamăgit, am avut supriza de a mă îndrăgosti de stilul Simonei Antonescu și de această carte ce se află, fără îndoială, în topul celor mai bune cărți citite în acest an, ba chiar pe parcursul întregii mele cariere de cititor (nu foarte lungă, ce-i drept). Scriitura ei este minunată, limbajul adaptat perioadei istorice, înțesat de arhaisme și regionalisme. Un deliciu!

,,Hanul lui Manuc” este o compoziție deosebită, o monografie și o frescă a societății românești (și nu numai) de la începutul secolului al XIX-lea. Avem de-a face cu un reprezentant de seamă al ficțiunii istorice, în care se pune accentul pe contextul istoric, pe tradițiile și obiceiurile acelor vremuri, dar din care nu lipsesc aventura, poveștile de dragoste și numeroasele lecții de viață. În această carte veți remarca importanța trecutului, a istoriei în desfășurarea prezentului. Fiecare suflare de astăzi este influențată de ceea ce am făcut ieri, de faptele strămoșilor noștri, întrucât oricât ne-am nega originile, acestea ne însoțesc până la moarte, depășind barierele spațiului și ale timpului.

Fără îndoială, personajul principal sau, poate, doar cel mai bine conturat este jupânița Ruxandra, fiica boierilor Sămărghiteni din Mironești. Are doar 12 ani, este mezina familiei și moștenitorul părinților săi. Interesată de mersul lucrurilor în ceea ce privește moșia tatălui său, mai mult băiat decât fată, Ruxandra e sigură că destinul ei e acela de a mânui sabia, de a înfrunta dușmanii și, nicidecum, acela de a se limita la conducerea gospodăriei și la împlinirea pe plan personal. Totuși, niciodată nu trebuie să spunem niciodată…

,,Două ar fi vrut copila să se facă, atunci când va fi fost mare, anume: haiduc și ispravnic de moșie. Numai mireasă nu se visa niciodată jupânița. Ori poate că se visa, numai că în visele ei ar fi fost o mireasă care se eliberează singură, cu paloșul, din captivitate, ba încă aducând acasă și capetele vrăjmașilor ce cutezaseră a o răpi.” 

Manuc este un negustor armean, paharnic și dragoman al Sublimei Porți. Afacerile sale l-au purtat de-a lungul timpului prin multe locuri, l-au determinat să fie cu ochii în patru, să analizeze din umbră viața politică de care comerțul este atât de dependent. El a botezat-o pe Ruxandra, înrudindu-se astfel cu Sămărghitenii, oameni ospitalieri, niște români autentici. La un moment dat, decide să-și construiască în București propriul său han, un han cum nu s-a mai văzut.

,,Paharnicul vorbea despre planuri mari de ridicare a celui mai strălucitor han în București, pe locurile de curând cumpărate ale Curții Vechi. Minuna jupânesele de la masă cu povești ale caravanseraiurilor pline de culoare, ce iau mințile femeilor și le fac să-și piardă inimile printre valurile de mătăsuri cu ape sclipitoare ori șiragurile de pietre prețioase întinse pe tarabele negustorilor. Glasul lui depănând imagini ale fântânilor arteziene sclipind argintii în lumina lunii îmbăta deopotrivă mințile jupâneselor și pe ale boierului, ba părea chiar că taica părintele însuși prinde a visa.”

Manuc Bey – un personaj inspirat din istorie

Cert este că construcția în care negustorul a investit galbeni și suflet va juca un rol important. Ne aflăm în 1806-1812, perioadă marcată de conflictele ruso-turce ce au avut repercursiuni asupra vieții muntenilor, obligați să-i accepte pe ,,musafirii” ruși și să le ofere cele trebuincioase… din puținul lor. Napoleon vrea să cucerească Europa, Rusia și Austria vor să se apere și, în același timp, să-și protejeze sferele de influență. Iar Principatele Romane se află la intersecția intereselor Marilor Puteri.

Din interiorul acestui han vor fi trase sforile vieții politice internaționale, aici se vor întâlni ambasadori, aici se vor semna tratate, se va decide soarta Europei și, implicit, a lumii. Și tot de aici Manuc va încerca să apere interesele românilor, ale acestui popor pe care-l simte ca fiind al său, față de care este profund atașat, însă fără a-și nega adevăratele origini.

   Hanul lui Manuc – o construcție ce a înfruntat intemperiile istoriei/timpului

La polul opus se află Imperiul Otoman, acest ,,bolnav al Europei”, pe care statele puternice, aflate în plină ascensiune încearcă să-l pună la pământ și să-i fure teritoriile nesfârșite, câștigate cu sudoarea frunții și cu șiroaie de sânge. Sultanii se succed, sunt obligați să abdice. Ienicerii se revoltă neîncet, fac prăpăd în Istanbul. Gloria de altă dată pare să se fi ruinat. Pe acest fundal, se conturează firav portretele a două personaje: Aisha – o cadână adusă tocmai din Georgia pentru haremul sultanului Selim al III-lea, ucisă fără milă din porunca pașei Bayraktar din Rusciuc alături de alte 149 de fecioare și Ismail – un ienicer trecut prin viață, martor mut al decăderii imperiului lui Osman.

,,Două iatagane intrară cu ușurință în trupul Aishei. Ochii fetei se măriră, arătându-și toată frumusețea, și buzele ei se zbătură alarmate în încercarea de a da glas unui ultim gând de care uitase: ce se va întâmpla cu dragostea ei pentru Selim? Investise atâta suflet în ea! De-ar găsi o cale ca dragostea aceasta să-i supraviețuiască, să rămână ca o suflare caldă, cu miros de prăjiturele muiate în sirop de flori de portocal, plutind ușor pe fața apelor Bosforului, șuierând a cântec la trecerea prin locurile înguste de sub Podul Galatei. În ea, o pasăre fâlfâi scurt și se alătură apoi celorlalte.”

Vedere asupra Istanbulului – gravură din secolul al XIX-lea, realizată de Melling

Într-una din vizitele nanului său, Ruxandra are ocazia de a-l cunoaște pe Vlaicu, un tânăr ambițios, pasionat de aventură, pe care-l îndrăgește imediat. Și se pare că sentimentul este reciproc. Anii trec, jupânița crește, tatăl său se apropie cu pași timizi de cumplitul sfârșit, se vede nevoită să înfrunte adevărul, se maturizează. Oare cum e posibil ca bătăioasa copilă de altădată să se fi schimbat atât de mult? 

,,Atunci, știu pe loc că-l îndrăgește pe Vlaicu. Ba chiar se simți vinovată pentru nenumăratele ei pendulări și întrebări, pentru toate neliniștile și îndoielile cărora le dăduse voie să se arate, iar ele se iviseră din zi în zi tot mai multe, întinând singurul adevăr al inimii ei: îndrăgea pe Vlaicu. Nu el era al ei, ci ea era a lui, întreagă, cu toate ale ei – nădejdi mărturisite ori nu, vise, dorințe mai mari ori mai neînsemnate – era a lui cu tot sufletul și cu toate gândurile păstrate până atunci tăinuite față de oricine altcineva. Se ivise pe lume, primul și ultimul copil al maicii sale, cu o singură menire: să fie a lui.” 

Manuc are în față un viitor pe cât de strălucit, pe atât de presărat de pericole. Se simte prins între două lumi, între două suflete ce iau întruchiparea a două râuri. Are o familie pe care o iubește nespus, dar și un nume, o poziție socială, o datorie față de români. Mai mult decât oricând, nu poate renunța la politică, la acest joc cu intrigi și cuvinte meșteșugite. Va reuși el să ia o decizie corectă, să schimbe prin acțiunile sale destinul unei națiuni? Și cum rămâne cu Ruxandra și cu Vlaicu? Cu suferința jupânesei Aristița, cu durerea babei Niculina și a ispravnicului Aurică, cu ilegitimitatea țigăncii Stanca?

Sunt atât de multe de spus despre această carte, pe care vi-o recomand cu tot dragul! Simona Antonescu reușește în cele aproximativ 565 de pagini să ne aducă la cunoștință o altă lume, mai animată, mai fermecătoare, capabilă să o eclipseze pe a noastră. E o plăcere să te lași purtat prin curtea boierilor Sămărghiteni de la Mironești, prin Bucureștiul altor timpuri, prin Istanbulul marcat de revolte ale ienicerilor și de detronări ale sultanilor! Și, fără să îți dai seama, în fața ochilor tăi se țese o istorie deosebită care are drept reper hanul lui Manuc Bey.

Romanul Simonei Antonescu nu prezintă o singură poveste, ci mai multe, unele mai lungi, altele mai scurte. Toate se intersectează, se desfășoară simultan, se întrepătrund, dând naștere unui tablou plin de culoare, dar nelipsit de tonuri cenușii…

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această capodoperă! ,,Hanul lui Manuc” poate fi achiziționat de pe site-ul librăriei, alături de alte titluri ce poartă semnătura Simonei Antonescu și publicații ale Editurii Polirom. 

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

,,Cele treisprezece motive” de Jay Asher

Fără îndoială, îmi este extrem de dificil să scriu această recenzie, să-mi aștern gândurile pe hârtie, să le pun în ordine. În mintea mea este vraiște, o mulțime de trăiri și sentimente se ciocnesc, se intersectează, dar simt că trebuie să mă adun, întrucât cartea de față merită să fie adusă în atenția voastră, a celor care-mi citiți blogul, a adolescenților și a adulților, deopotrivă.

Despre această carte am tot auzit vorbindu-se și, mai ales, după apariția serialului omonim. Povestea expusă a fascinat într-atât, încât pot afirma că a creat furori. Am citit-o și m-a zdruncinat, am resimțit-o ca pe un duș cu apă rece. Mi-a plăcut foarte mult, m-am străduit din răsputeri s-o lungesc cât mai mult posibil. Nu voiam să se termine, nu îmi doream să dau prea curând ultima pagină. De ce? Fiindcă am trăit la intensitate maximă fiecare cuvânt, fiecare pagină. Fiindcă m-am identificat cu personajele într-o oarecare măsură, fiindcă am empatizat cu ele și am înțeles ce se află dincolo de aparențe, de măștile pe care le purtau sau pe care dădeau impresia că le poartă.

Am vizionat serialul în doar trei zile. Am fost răvășit, incapabil să mă gândesc la altceva decât la istoria lui Hannah Baker și a protagonistului Clay Jensen. Însă totul a început cu cartea lui Jay Asher. O poveste despre temerile nerostite la timpul potrivit, despre adolescența cu ale ei schimbări, despre prima iubire, despre adevărul ce iese întotdeauna la lumină, despre bullying și despre sinucidere. Această carte m-a schimbat, mi-a oferit o altă perspectivă asupra adolescenței și asupra vieții și, cu siguranță, vă va schimba și pe voi.

Clay Jensen este un simplu adolescent din Statele Unite ale Americii. Într-o zi, primește un colet misterios pe care îi este scris numele. Și care conține 7 casete cu câte 2 fețe fiecare. 13 fețe conțin înregistrări dedicate unor oameni, celor treisprezece motive din cauza cărora Hannah Baker s-a sinucis cu două săptămâni în urmă. Clay este complet uimit, crede că totul este o greșeală, că el nu are ce căuta pe acele casete. Nu este posibil ca el să fie unul din motive. Nu.

,,Împrumută” walkman-ul amicului său Tony și ascultă demodatele casete. Rând pe rând, una după alta. Încet-încet adevărul din spatele deciziei luate de Hannah prinde contur. Întreaga seară și noaptea o petrece ascultând, simțind cum universul se năruie și el odată cu acesta. Hannah a luat un pumn de pastile și și-a pus capăt zilelor. Nu înainte de a înregistra casetele și de a lăsa un dublu exemplar. Fiecare ,,motiv” este obligat să asculte și să dea mai departe, altfel dublura va fi făcută publică, iar cei vinovați puși în situația de a plăti.

Hannah a venit în acest oraș nu demult, ea și părinții săi au căutat un alt loc, în speranța că vor putea avea parte de un nou început. Din nefericire, noua viață a lui Hannah a început prost. Și-a făcut un iubit, pe Justin, primul dintre motive, un tip ce s-a dovedit un om de nimic, direct responsabil de bârfele de la școală, de atitudinea băieților față de ea. Fără să facă nimic, a ajuns să fie considerată o ușuratică, o ,,gagică” super.

Hannah relatează pas cu pas experiențele prin care a trecut de când a venit în acest oraș, la această școală. La început, a avut doi prieteni, pe Alex Standall și pe Jessica Davis, care au uitat de ea și, pe deasupra, au rănit-o. Tyler, fotograful școlii, a urmărit-o până în intimitatea casei sale și a fotografiat-o, luându-și în serios jobul de voyeur. Și lista responsabililor poate continua. Clay așteaptă cu inima cât un purice să-i vină rândul. Și ascultă…

Se plimbă prin oraș, în ciuda nopții. Vizitează anumite locuri pentru a înțelege istorisirile răposatei. Este revoltat, nemulțumit și, mai ales, trist. A iubit-o pe Hannah, a și sărutat-o la o petrecere. Înainte ca viața fetei să fie dată complet peste cap. Cu puțin timp înainte ca ea să ia cumplita decizie de a-și pune capăt zilelor.

Dar de ce s-a sinucis Hannah? Unii ar crede că este doar un capriciu al adolescenței, că a făcut asta doar pentru a atrage atenția celor din jur. De fapt, Hannah a fost o victimă. A bullyingului, a hărțuirii (inclusiv sexuale) și a lipsei de înțelegere din partea celor din jur. A fost atacată din toate părțile, viața la școală a devenit un calvar. Ar fi fost suficient ca unul din cei 13 să fi reacționat altfel, să nu fi comis acele greșeli, ca Hannah să fi supraviețuit. Totuși, e prea târziu pentru regrete…

Cert este că viața lui Clay nu va mai fi niciodată aceeași. Câteva ore, câteva casete și vocea unei tinere au fost suficiente pentru a-l maturiza, pentru a-i schimba perspectiva asupra existenței umane. Rămâne să descoperiți voi celelalte motive și dacă Clay a recurs într-adevăr la un gest de neiertat.

Vă recomand să citiți ,,Cele treisprezece motive”! Veți descoperi o poveste emoționantă, dramatică, presărată cu lacrimi, cu regrete, cu neputință. Veți învăța să empatizați, să aruncați o privire dincolo de aparențe. Înainte de a judeca, de a arunca cu pietre, gândiți-vă la situația persoanei respective. Conștientizați că oricare dintre apropiații noștri pot fi în starea deplorabilă a lui Hannah. Iar dacă, în loc să-l ajuți pe cel cu moralul la pământ, hotărăști să-l rănești și mai tare (deși poate că nu îți dai seama), ești tu însuți demn de milă…

Eu aș include această carte în lista de lecturi obligatorii, aș aduce-o în discuție la orele de psihologie, de dirigenție, aș da-o părinților/adulților s-o citească. Adolescența este o perioadă complicată, neînțeleasă. Cu sprijinul celor dragi și cu înțelegerea lor, imposibilul nu va rămâne imposibil…

Mulțumesc Editurii Leda Edge pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Cele treisprezece motive” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk

Oare prima experiență erotică poate să ne hotărască întreaga viață? Sau destinul ne este trasat doar de forța istoriei și a legendelor?

Cred că nu mai este nevoie să menționez că Orhan Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți. De când i-am descoperit scrierile, am simțit că acest autor este altfel, că stilul său se deosebește de al altora și că, mai mult decât atât, are ceva important de spus. Toate cărțile sale sunt complexe, fermecătoare, ilustrând talentul și priceperea cu care mânuiește condeiul. Orice lucru, orice detaliu, aparent nesemnificativ, capătă proporții în creația sa. Nimic nu este întâmplător, fiecare cuvânt este ales cu grijă, astfel încât în spatele rândurilor stă ascunsă o amplă experiență și o uimitoare filosofie de viață.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, și a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră și Cevdet Bey și fiii săi, într-un cartier înstărit din Nișantași. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăște să devină romancier; trăiește retras în apartament și începe să scrie. Cu excepția unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani și nu a avut niciodată altă meserie. Cărțile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roșu, a câștigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primește Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepție, cel mai tânăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa. 

A trecut ceva timp de când m-am delectat ultima oară cu o lucrare purtând semnătura lui Orhan Pamuk și, profitând de venirea vacanței, am hotărât că nu trebuie să mai amân. De precizat că eu prefer să-i citesc cărțile în vacanță sau oricând am mai mult timp liber la dispoziție. Și liniște. Totul trebuie analizat și ,,digerat”, căci nu sunt niște cărți oarecare. Cu siguranță nu se recomandă lectura lor pe fugă, printre picături. Ar fi și păcat să risipim o astfel de literatură.

,,Femeia cu Părul Roșu” este o carte încântătoare, cu care Pamuk s-a întrecut pe el însuși. Protagonistul este Cem Çelik, un adolescent de șaptesprezece ani din Istanbul care nutrește în adâncul sufletului său că într-o zi va ajunge scriitor. Acesta duce o viață obișnuită în tumultoșii ani 80. Are o mamă protectoare și un tată de care nu  a avut ocazia să se bucure prea mult, întrucât acesta a fost dintotdeauna mult prea preocupat de politică, de numeroasele acțiuni  riscante ce l-au băgat, inclusiv, la închisoare. Într-o zi nu se mai întoarce acasă de la farmacia pe care o deținea. A dispărut fără să anunțe pe cineva. Se poate spune că, din acest moment, destinul lui Cem a luat o întorsătură neașteptată…

Situația lor financiară precară îi determină să se mute la Gebze, un orășel din apropierea metropolei. Este vară, iar Cem trebuie să strângă bani pentru a-și plăti cursurile private, pentru a se pregăti de admiterea la universitate. În ciuda nemulțumirilor mamei sale, alege să devină ucenic de fântânar pentru câteva săptămâni, o slujbă ce-i va aduce banii atât de necesari. Zis și făcut. Împreună cu Meșterul Mahmud călătorește la Öngören, un mic târg de pe partea europeană a Turciei. Astfel, începe o aventură, o luptă aproape zadarnică a fântânarilor în încercarea de a găsi apă în pustiu, la marginea civilizației.

Zilele se scurg, ei înaintează tot mai adânc în măruntaiele pământului. Nici măcar un strop de apă până acum. Singura lor alinare o reprezintă plimbările la ceas de seară prin târgul din apropiere. Aici Cem a zărit-o pe ea. Pe Femeia cu Părul Roșu. Singurul motiv pentru care se află încă acolo. Ajunge să o revadă, să vizioneze un spectacol în care joacă și ea, organizat de un teatru ambulant. Ba chiar o însoțește în apartamentul ei, unde petrece prima noapte alături de o femeie, unde își pierde inocența cu cea care, la urma urmei, i-ar putea fi mamă. Nimic nu avea să mai fie la fel. Niciodată nu-i va uita chipul frumos, părul vopsit într-un roșu aprins…

,,În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor și la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viață, la femei și la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roșu m-a învățat să mă cunosc și m-a învățat, totodată, sensul fericirii…”

Fiind prea euforic și prea obosit după prima sa experiență erotică, tânărul provoacă un accident la locul de muncă. Meșterul Mahmud, bărbatul pe care-l respecta asemenea unui părinte, a fost rănit și zace inconștient în puțul pe care-l săpau. Cem este înfricoșat, nu știe cum să reacționeze, caută ajutoare, dar sfârșește prin a pleca acasă. Mult timp după aceea se va gândi la fapta sa, dar încet-încet se va lăsa acaparat de studii, de slujba la librăria lui Deniz, de cărțile citite. Se va căsători, nu va putea avea copii.

El și Ayșe își vor petrece viața studiind legenda lui Oedip, cel care și-a omorât tatăl și s-a însurat cu mama sa, dar și pe cea a lui Rostam și Sohrab, tatăl care își ucide fiul, din Cartea șahilor – epopeea națională a Iranului. Își vor deschide o firmă, botezată Sohrab, copilul lor, pe care nu vor înceta să-l crească și să-l îngrijească. Amintirea Femeii cu Părul Roșu și a Meșterului Mahmud nu i-au dat pace niciodată adultului Cem, deși totul rămăsese doar o amintire, un suvenir dintr-o vreme de mult apusă. Până într-o zi…

Se pare că noaptea petrecută alături de actriță a avut urmări. Mai exact, un băiat, Enver. Spre sfârșitul cărții avem, adesea, impresia că avem de-a face cu un thriller, nelipsit de aventură și suspans. Legendele despre tați și fii par să se fi reflectat asupra vieții protagonistului. Și în centrul acestui tablou imens, presărat cu secrete, minciuni, speranțe se află… ghiciți voi cine!

,,Asta pentru că lucrurile despre care se povestește în basmele și în legendele de pe vremuri sfârșesc prin a ni se întâmpla și nouă. Cu cât citiţi mai multe legende și cu cât credeţi mai mult în ele, cu atât ajunge să vi se întâmple mai des ceea ce stă scris în ele. Poveștile pe care le ascultaţi sunt numite, de fapt, legende pentru că vi se întâmplă și vouă.”

Este uimitoare evoluția personajului corelată cu cea a Turciei Moderne. Cititorul este martor al loviturii de stat militare din 1980, al urbanizării tot mai proeminente a țării. Istanbulul își lărgește granițele, ajungând să concentreze și târgul din tinerețea lui Cem. Totul se modernizează, meseria de fântânar dispare treptat ca urmare a industrializării și a robotizării pe scară largă. Străzile, clădirile și oamenii de ieri au dispărut, lăsând loc altora. Pe acest fond al evoluției, al schimbărilor se conturează acțiunea acestui roman despre care sunt atâtea de spus…

Vă recomand să citiți ,,Femeia cu Părul Roșu”, chiar dacă Pamuk nu pare sau nu a fost până acum pe gustul vostru! Personal, am fost vrăjit, nopțile petrecute în compania acestei cărți au fost de neuitat. Veți descoperi o istorie copleșitoare. De-a lungul celor aproximativ 270 de pagini veți ajunge să priviți din numeroase perspective controversata relație dintre tați și fii. Analogiile cu legende faimoase, precum cea a lui Oedip sau a lui Rostam și Sohrab, sunt nelipsite. Avem de-a face cu o carte despre destinul ce nu poate fi schimbat, despre misterele iubirii, ale legăturilor dintre femei și bărbați, despre poveștile care devin realitate.

 La urma urmei, viața este o poveste ori povestea este o reflecție a vieții?

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea si dificultatile ei, cu seninatatile si grosolaniile ei. Totul are rezonanta, totul are intelesuri.” (The Washington Post)

Mulțumesc Librăriei Online Libris pentru șansa neprețuită de a citi această carte! ,,Femeia cu Părul Roșu” poate fi procurată de pe site-ul librăriei la un preț avantajos, alături de multe alte titluri ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk.

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

,,Epidemia romantică” de Ibrahim Altun

     Ibrahim Altun (n. 1969) a absolvit Facultatea de limbă și literatură japoneză în cadrul Universității din Ankara. Este traducător de ficțiune japoneză, scriitor de romane, nuvele și scenarii. Și-a adaptat pentru marele ecran romanul Fierbinte, ecranizat de Abdullah Oguz în 2008. Printre cărțile cele mai importante ale acestui autor, care a fost comparat de presa literară din Turcia cu Bukowski, Kafka și Dostoievski, se numără: Camera arhitectului, Epidemia romantică, Târfa și escrocul. 

      Epidemia romantică (Romantik salgın) este povestea obsedantă a unei copilării marcate de lipsa dragostei materne, o carte despre dorință violentă, nefericire și morte. 

Într-o seară nespus de călduroasă mi-am dorit să citesc ceva diferit, să mă bucur de o carte și să uit de nădușeala pe care suntem nevoiți să o suportăm în această perioadă. Nu voiam un gen anume, astfel încât am ales, bazându-mă pe intuiție, un reprezentant al literaturii turce, pe care o prețuiesc, de altfel. Am început să citesc ,,Epidemia romantică” și m-am lăsat transpus în povestea scrisă cu o sensibilitate aparte și cu o deosebită măiestrie. Am citit, am uitat de căldură, am uitat de mine…

Stilul lui Ibrahim Altun m-a cucerit iremediabil prin complexitatea sa, prin cursivitatea cuvintelor. Povestea curge asemenea apei dintr-un pârâu, mai molcom, mai învolburată, iar la final se varsă într-o mare de emoții puternice, sentimente contradictorii, trăiri intense. Ai impresia că anumite stări îți aparțin, că acel izvor de suferință este al tău. Deși poate nu ai nimic în comun cu protagonistul, îi înțelegi durerea, i-o împărtășești. Lacrimile lui devin lacrimile tale, povestea lui devine povestea ta.

,,Iubești marea? Pe mine marea m-a înspăimântat mereu. Tot ce vine din mare, sunetul valurilor, albastrul, algele, lumina, linia aceea de orizont infinită și largă, statornicia din clipele în care este liniștită, m-a speriat dintotdeauna. Iubesc marea doar nopțile. Îmi place ca nopțile să stau pe mal și să privesc luna. Reflecția lunii în apa mării este atât de frumoasă, atât de fermecătoare… O privesc ore în șir.” 

Protagonistul este un istanbulez al cărui nume rămâne un mister, accentuând ideea pe care o enunțam anterior. De când se știe, el și sora sa Nil au crescut în umbra fratelui lor mai mare,  atât de adorat de mama lor pretențioasă, cu o personalitate dificilă, de neînțeles. Întreaga copilărie a fost fiul mai mic, nedorit, cel care nu avea să realizeze nimic niciodată. A simțit lipsa mamei sale, a afecțiunii materne de care și-a dorit de atâtea ori să fie înconjurat.

Un eveniment avea să schimbe pentru totdeauna destinul întregii familii. Protagonistul a ieșit la o plimbare, pe când era încă un copil, și a fost surprins de o furtună. S-a refugiat într-o cabană, loc în care avea să întrețină relații sexuale cu un bărbat, unde avea să descopere dorința arzătoare, nestăpânită. Din acel moment, a știut că este diferit de ceilalți…

,,Nu te cunosc deloc.  Dacă aș fi putut să te ating, aș fi vrut să mă întind și să te sărut pe buze. Cât de frumos se vede chipul tău sub lumină. Dacă ai ști cât de incitant privești… Nu pe mine, ți-ai îndreptat ochii spre orice vei fi privind și nu poți să te rupi de acolo. Ochii aceia au obosit de atâta privit. Ochii tăi îmi iau mințile. Cu cât privesc, uit de tot. Uit de groaza clipelor care au trecut. Uit de inimile acelea zdrobite, de gemetele acelea, de gustul amar al tenurilor uzate de cât au fost iubite, pipăite. Totul dispare cu o singură privire de-a ta. Rămâi doar tu.”

În timpul petrecut alături de acel bărbat, întreaga familie l-a căutat pe Büyükada (Insula Mare) și, din păcate,  fratele său mai mare a sfârșit tragic. A căzut de pe o stâncă și a murit. Odată cu el și sufletul îndureratei mame. Femeia s-a cufundat în suferință, în lacrimi, într-o depresie din mrejele căreia nu mai avea să scape nicicând. Mult iubitul său copil a murit, iar ceilalți doi au fost complet neglijați. Protagonistul a fost considerat responsabil de această pierdere și toată viața avea să rămână cu acest stigmat al vinovăției.

Copilul a crescut, a trecut prin complicata adolescență, a devenit adult.  A rămas la fel de pierdut, la fel de nefericit, cu un veșnic gol în suflet. A avut relații cu nenumărați bărbați, ba chiar și cu Rana, o femeie specială. Timpul a trecut, mama sa a părăsit această lume, Nil și-a întemeiat propriul cămin, numai protagonistul nu și-a găsit liniștea interioară. S-a îndepărtat mai mult sau mai puțin de Istanbul, a călătorit, a stat într-un loc. A contactat virusul HIV, la care s-au adăugat niște afecțiuni pulmonare, ajungând o legumă, un bolnav fără speranța că se va mai putea vindeca.

În salonul său deprimant de spital, așteaptă moartea, speră la o viață mai bună în care să scape de epidemia romantică a cărui victimă a fost și continuă să fie. Trupul său e vlăguit, dar durerea din suflet nu încetează să-l chinuie…

,,Îmi este frică de mine.

Îmi este frică de ochii mei, de lumina ce emană din ochii mei.

Aceeași lumină se află și în ochii tăi.

Orice ai spune tu, ochii tăi te dau de gol.”

Cartea este scrisă sub forma unei confesiuni emoționante ale unui om trecut prin viață, ale unui copil care a murit înainte de a se naște, ale unui orfan, ale unui bolnav neînțeles. Acest om a supraviețuit fără dragoste, fără acest sentiment care ar fi trebuit să-i însenineze zilele, să-l ajute să înflorească. Nu a avut nimic niciodată, a pierdut fiecare dar de la viață înainte de a-l primi cu adevărat. A rătăcit prin lume și prin viață, întotdeauna dezorientat, nu și-a găsit niciodată locul…

,,Epidemia romantică” aduce în discuție și subiectul homosexualității, pe care-l tratează cu o oarecare timiditate. În orice caz, reprezintă o încercare de a cultiva în rândul cititorilor toleranța, atât de necesară în zilele pe care le trăim…

Vă recomand să citiți romanul lui Ibrahim Altun! Fără doar și poate, veți ieși din zona voastră de comfort, însă vă va plăcea. Fie stilul autorului, fie povestea în care unii se vor regăsi și care le va oferi altora posibilitatea de a lua parte la un act cathartic.

Mulțumesc Editurii Univers pentru șansa de a descoperi acest autor și această carte uimitoare! ,,Epidemia romantică” poate fi procurată de pe site-ul editurii, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!