,,Sabia Verii” de Rick Riordan

Ați fi crezut vreodată că lumea noastră este doar una dintre cele Nouă Lumi? Că în universuri paralele trăiesc zei, elfi, uriași care prin acțiunile lor ne influențează, în mod direct, existența? Că noi suntem doar o mică parte, infimă din întreg? Că magia există cu adevărat și că ne înconjoară din toate părțile, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru?

Rick Riordan este, fără doar și poate, unul dintre cei mai buni autori de cărți pentru copii și adolescenți. Acesta reușește să dea naștere unor povești captivante, pornind de la frumusețea și varietatea miturilor. Predă mitologia altfel, punând-o în relație cu lumea contemporană pentru a demonstra că în spatele așa-ziselor basme există și un strop de adevăr, izvorât din conștiința colectivă a popoarelor lumii.

    Rick Riordan s-a născut pe 5 iunie 1964 în San Antonio, Texas. A predat timp de cincisprezece ani limba engleză și științele sociale în diverse școli din Statele Unite, însă a decis ,,cu greu” să renunțe la cariera de profesor după ce a cunoscut succesul editorial cu literatura de factură polițistă, dar mai ales cu seria pentru copii Percy Jackson și Olimpienii, apărută deja la Editura Arthur. Ceea ce a început ca o simplă poveste inspirată din mitologie, spusă copiilor săi înainte de culcare, a devenit în câțiva ani o adevărată ,,modă” culturală, numai în librăriile americane fiind disponibile de-a lungul timpului peste treizeci și cinci de milioane de exemplare din seriile Percy Jackson, Cronicile familiei Kane și Eroii Olimpului. Până în prezent, Rick Riordan a ocupat deja locul întâi pe lista New York Times a celor  mai bine vânduți autori, iar traduceri din cărțile sale au apărut în peste treizeci de țări. 

De această dată, le este adusă la cunoștință cititorilor mitologia nordică. Din acest motiv, reprezintă un interesant suport didactic ce le permite copiilor (și nu numai) să descopere cele Nouă Lumi și ființele ce le populează, zeii din Asgard, Walhalla, Arborele Lumii, magia runelor, iar lista poate continua. Fără îndoială, profesorii de literatură universală ar avea mai mult succes în a le atrage atenția elevilor, recomandându-le această lectură. Rick Riordan deschide o poartă către cunoaștere, scrierile sale reprezentând o modalitate inedită de relaxare, de evadare din cotidian.

După cum putem deduce din denumirea seriei, protagonistul este Magnus Chase. Un adolescent de șaisprezece ani ce trăiește pe străzile Bostonului, căutând prin gunoaie, stând laolaltă cu alți oameni lipsiți de adăpost. Nu a cunoscut dintotdeauna acest stil de viață… Totul a început cu o tragedie. Pe când avea paisprezece ani mama sa a fost omorâtă de un lup înfricoșător, sacrificându-și propria viață pentru supraviețuirea fiului său.

În ziua în care împlinește șaisprezece ani, descoperă că un alt unchi, Frederick, și fiica acestuia, Annabeth, îl caută prin oraș, că împart fluturași cu fotografia sa. Aflând că unchiul Randolph nu este acasă, se decide să-i facă o vizită. Intră prin efracție în conacul-muzeu, însă este prins în fapt. Bătrânul îl convinge să-l însoțească pentru ca Magnus să intre în posesia moștenirii lăsate de tătal lui, pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Astfel, cei doi ajung pe podul Longfellow. Magnus se dovedește a fi, de fapt, fiul zeului Frey din mitologia scandinavă. Iar moștenirea este reprezentată de o bucată de metal ruginit scoasă din Charles River. Sabia Verii. O armă de o importanță colosală. După ce o recuperează își face apariția Surt, un personaj malefic care vrea sabia. Scopul lui este acela de a dezlega Lupul Fenris și de a declanșa Ragnarok-ul, sfârșitul lumii.

În urma unei lupte corp la corp, Magnus moare și cade în apele râului. Walkiria Sam îi recuperează la timp sufletul și-l duce în Walhalla, locul în care băiatul devine un einherjar, un erou, un războinic din armată veșnică a lui Odin. Întâmplarea face ca decizia fetei să fie considerată nepotrivită.

Magnus pornește într-o aventură, avându-i alături pe Sam, decăzută din drepturile de walkirie, pe elful Hearthstone și pe piticul Blitzen. Trebuie să reintre în posesia sabiei, să-l găsească pe Lupul Fenris și să-i înlocuiască legăturile cu unele noi, mai rezistente. Vor avea multe obstacole de depășit, mulți zei de mulțumit, dar și un final… mai mult sau mai puțin fericit 😀

  Va reuși această gașcă pestriță să amâne venirea Ragnarok-ului? Va afla Magnus mai multe despre soarta sa, despre locul în care se află sufletul răposatei sale mame? Își va găsi băiatul locul undeva în aceste Nouă Lumi? Binele va învinge răul?

Vă recomand să citiți ,,Sabia verii”! Veți fi încântați de această istorie accesibilă cititorilor de toate vârstele. Prietenie, magie, intrigi, aparențe înșelătoare sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Veți aștepta cu nerăbdare continuarea, veți fi curioși să descoperiți mai multe despre miturile revalorificate de talentatul Rick Riordan. Basmele sunt mai mult decât povești de adormit copiii. Viața noastră este ea însăși un basm. Trebuie doar să ascultăm, să lăsăm povestea să se strecoare în sufletul nostru…

 Mulțumesc Editurii Arthur pentru șansa de a citi această carte extraordinară! ,,Sabia Verii” poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (acum cu o reducere de 25%), dar și din librăriile partenere.

P.S.: Dacă treceți pe la Bookfest în perioada această, nu ratați standul Grupului Editorial Art, loc în care puteți găsi și această cărțulie minunată!

     LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Magnus Chase și zeii din Asgard (#1). Sabia Verii

8 comentarii

Lasă un comentariu