,,Pragul (#3). Ultimul trimis Oserp” de Doina Roman

După experiența plăcută oferită de primele două volume ale seriei ,,Pragul” mi-a fost dificil să-l încep pe al treilea. Știind că este ultimul și că nu va mai exista o continuare, am tot amânat sfârșitul, însă, până la urmă, i-a venit rândul. L-am citit dintr-o suflare, curios peste măsură să reîntâlnesc personajele atent creionate de talentata autoare, dornic să mă alătur lor în aventurile ce-i poartă prin lumi și locuri nemaivăzute, învăluite într-o aură de mister și de farmec.

Poate că am mai spus-o, dar nu mă pot abține să o felicit pe tânara autoare Doina Roman! Fără îndoială, este înzestrată cu un talent extraordinar, cu uimitoarea capacitate de a însufleți cuvintele, de a crea universuri paralele, oferindu-le cititorilor ocazia de a citi literatură de calitate. Se numără printre cei mai virtuozi scriitori contemporani, fiind capabilă să facă artă cu condeiul și cu multă măiestrie. Totodată, țin să o felicit pentru premiul recent decernat de Convenția Societății Europene de Science Fiction (Eurocon/ ESFS) din Dortmund, Germania!

Revenind la volumul al treilea, o reîntâlnim pe vindecătoarea Lia care acum domnește asupra Tărâmului Lacurilor. După atâtea evenimente și schimbări survenite în primele două volume, ea reușește să conducă această cetate, în timp ce Kor este închis în temniță. Chiar și așa, nimic nu-l împiedică să recurgă la fapte care vor marca, fără doar și poate, existența tuturor.

La poarta cetății, își face apariția o ființă ciudată, cu șerpi în loc de picioare, un trimis al oserpilor cu un mesaj pentru Lia. Nu i se permite să stea de vorbă cu aceasta, așa încât e nevoit să-i prezinte dragonului Șarkan doleanțele neamului său. Conform spuselor acestuia, oserpii cer inima Liei și amenință să fure apa și timpul locuitorilor cetății. Refuzul lui Șarkan de a-i da de veste Liei se pare că va avea consecințe.

,,Ce blestem purtăm în vene? Fratele să-și batjocorească sora? Tatăl să-și gonească fiica și soția? Să n-ai parte de dragoste sau de fericire nici măcar o clipă? Să-ți râvnească pâinea specii cărora nu le-ai făcut niciun rău, să fii înghițit doar pentru că ești bun, doar pentru că ai un loc sub soare, pentru că ai ochi negri sau pielea roșie, pentru că speri, pentru că vorbești o limbă altfel, pentru că îți crești copiii cum poți, pentru că taci, pentru că n-ai noroc, de-aia! Norocul insulei ăsteia o să-l fac eu, chiar dacă viața mea o să se ducă pe apa sâmbetei!”

Kraborul Crius, maimuța în care este ascunsă mintea acestuia și fostul legionar Algar au de gând să ajungă la Agenție, dar mai întâi folosesc clopotul din piață drept portal de trecere și ajung într-un buncăr din Tărâmul Agenției. Pisică și Slăninuță, două personaje memorabile, continuă să se întovărășească, să se sprijine la bine și la rău și, mai ales, să ne amuze cu discuțiile lor în contradictoriu.

În această lume, facem cunoștință cu personaje pitorești, precum Focă, Rose, unii dintre cei care așteaptă (re)venirea Curierului. Oserpii se țin de cuvânt și nu ezită să i se arăte Liei, astfel încât aceasta află adevărul și se vede nevoită să reacționeze, în vederea salvării clanurilor și a oamenilor îmbătrâniți. Printr-o serie de împrejurări, scumpele noastre personaje se adună în buncăr, un loc de popas, un punct de trecere, iar profeția legată de Lia stă se împlinească…

,,-Stai, stai, că nu înțeleg! O singură săgeată să facă așa ceva?

-Din păcate, ea desparte dimensiuni, le separă, nu se mai întâlnesc niciodată până când se regenerează firesc. Sunt ca niște praguri. Înțelegi? Odată trecute, nu mai găsești drumul înapoi și nici ce ai lăsat când ai pășit dincolo.”

Cine este, de fapt, acest Curier și când are de gând să-și facă apariția? Este, cu adevărat, Lia mai mult decât o simplă vindecătoare? Ea și tovarășii săi vor avea șansa de a-și salva viețile și de a merge mai departe?

Vă invit să citiți ,,Pragul. Ultimul trimis Oserp”, o carte pe care o veți adora! Veți descoperi un univers fascinant, ale cărui lumi se întretaie, se intersectează în noduri mai mult sau mai puțin cunoscute. Vă veți împrieteni cu personaje remarcabile și vă veți bucura de o lectură de excepție. Și, pentru ultima oară, vă poftesc să treceți ,,pragul”, să pășiți în locuri ce vă vor vrăji cu diversitatea lor și cu nenumăratele enigme ce așteaptă să fie descifrate…

,,Ultimul trimis Oserp” oferă un deznodământ acestei trilogii, însă capitolul deschis de autoarea Doina Roman nu s-a încheiat. Povestea din ,,Pragul” nu s-a sfârșit aici…

Păreri:

  • ,,În cele trei volume din PRAGUL, Doina Roman a reuşit ceva ce numai un scriitor de incontestabil talent poate face: a creat o lume. Un univers fantastic, având propria sa logică, justificare şi coerenţă, populat cu oameni şi fiinţe stranii, dar care se comportă, acţionează şi poartă dialoguri în mod firesc, realist, credibil.

    Un univers în care Seniorii Timpului schimbă lumi, le populează cu monştri, distrug civilizaţii, condamnă popoare la dispariţie, pun stăpânire pe elixirul tinereţii veşnice… în care, în loc de bani sau proprietăţi, colectorii iau datornicilor sentimente, amintiri sau ani din viaţă… în care timpul poate fi oprit, oamenii întorşi din moarte, iar pragurile dintre lumi nu sunt o piedică pentru cei hotărâţi să le treacă. Un univers unde până şi obiectele capătă viaţă, devenind personaje memorabile, create cu o fantezie debordantă şi o doză de umor.
    O lume fascinantă, tragică, amuzantă, care te atrage, te absoarbe în vârtejul de pagini ca într-o tornadă. Şi nu laşi romanul din mână până ce nu ai trecut PRAGUL, citind un final surprinzător, care nu te va dezamăgi.” Rodica Bretin

 

  • ,,Ceea ce impresionează la setul de Praguri al Doinei Roman este capacitatea de reinventare și de variație: umorul, situațiile și stilul. New Weird-ul ei chiar persistă în new peste sute bune de pagini. Al treilea Prag propune ipoteze despre limba gowscă, la care adaugă și un dicționar. Lumile acestea seamănă cu lumea noastră și totuși: atâtea rase, specii și ciudățenii. Ultimul trimis Oserp îmbogățește trilogia cu Lorzi Secretari, vindecători și noi cabale ale misteriosei Agenții. Dar mai presus de orice, reies din scrisul autoarei o bucurie a fabulației și o sfidare a comportamentului civilizat ce întineresc orice inimă cititoare.” Felix Nicolau

Îi mulțumesc doamnei autoare Doina Roman pentru șansa de a mă delecta cu acest volum incredibil! ,,Ultimul trimis Oserp” poate fi procurat de pe site-ul Editurii Tracus Arte, alături de celelalte două volume ale seriei, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru pragul doina roman

,,Pragul 2. Umbra martor” de Doina Roman

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam despre o carte excepțională, romanul de debut al româncei Doina Roman. O experiență atât de plăcută ce m-a convins să citesc și continuarea poveștii, să trec din nou ,,pragul”, să mă bucur de o nouă lectură à la Doina Roman. Nu știu ce credeți voi, însă eu am impresia că am descoperit un talent neprețuit, o perlă a literaturii române, a literaturii în general.

Dacă n-aș cunoaște-o pe autoare, dacă numele ei n-ar fi scris pe copertă, m-aș gândi că persoana ,,vinovată” de această capodoperă este un scriitor consacrat, cu multă experiență în spate, deținător al celor mai importante distincții literare internaționale, despre care vorbesc ziarele și criticii literari din întreaga lume. Dar eu o cunosc pe Doina Roman, o autoare sensibilă, simpatică, carismatică, și numele său stă scris pe prima copertă a cărții. A debutat cu această serie fantastică, nu deține distincții internaționale (NU ÎNCĂ!!!), ci doar naționale, și nu se află pe prima pagină a faimosului New York Times, deși merită asta  cu siguranță. (Oricum nu știm ce ne rezervă viitorul, destinul, karma sau cum doriți să-i spuneți!)

Concluzia? Doina Roman nu este cu nimic mai prejos de literații străini, iar seria ,,Pragul” poate fi pusă laolaltă cu consacrații genului. Scriitura măiestrită îți permite să cazi în mrejele unei istorii fascinante, purtându-te dincolo de granițele posibilului, obișnuitului, conformismului. Da, această serie întrece orice așteptări, întruchipând nemărginitul…

,,- Cum de ce? Voiam să iubesc, să mă bucur, să pot simți ce e prietenia și teama, dacă vrei.

– Și acuma simți?

– Da, după ce s-a deschis caseta, da. Simt tot și mă bucur mult pentru asta, am renăscut, am o a doua șansă în viață. Cu toate că uneori mă doare atât de tare răutatea pe care n-am mai avut-o de mult. Uneori mă încearcă, îmi roade sufletul, inima. Nimeni nu se naște rău. Dar devii. Când vezi că dai tot și nimeni nu-ți spune un mulțumesc, răutatea începe  să muște încet din tine.”

Lumea de la începutul poveștii s-a schimbat radical. Ocheadele, vechea guvernare, au fost înlăturate. Domnia a fost preluată de haos, de dezordine. Viitorul este incert, pus sub semnul întrebării. La sfârșitul primului volum, Lia a recurs la a deschide caseta și, din acel moment, nimic nu avea să mai fie la fel vreodată. Acum, în cel de-al doilea volum, ea se trezește în compartimentul unui tren fermecat, condus și controlat de doi dragoni, frate și soră. Din mica odaie nu lipsesc o colivie și un cufăr nărăvaș, cu personalitate, despre care, inițial, nu știe prea multe. Se află departe de Crius, un trup lipsit de spiritul ce-l însuflețea și de mintea sa ageră, dar care, chiar și așa, nu are de gând să lase din mână ceasul de la Lia, singurul lucru ce-i mai leagă.

În același tren se află și Josette, o contrabandistă, Pisică și Slănină – cuplul cinic, mereu pus pe șotii, interesat de câștigul material, dar care adesea nu se diferențiază cu nimic de Stan și Bran. O deranjează pe Josette și astfel ajung pe mâinile controlorului Șarkan. Mai-mai să fie azvârliți din tren, neavând asupra lor biletele de călătorie. Sunt ,,salvați” tot de contrabandistă și intră în slujba ei. Ca întotdeauna reușesc  să scape din încurcătură, ducându-i de nas pe cei din jur și amuzând cititorii prin conversațiile lor nelipsite de umor, ironie și mult sarcasm.

,,Să înveți să pierzi… Nimeni nu învață asta, pierzi și gata, strângi din dinți, muști din tine, orbecăi în sufletul tău, te agăți de speranță, fie ea și cât un vârf de ac, îți înnozi vintrele în jurul pieptului plin de sânge și-ți dorești moartea. Și toate astea te năpădesc când zbori pe spatele unui dragon, într-o crevasă a timpului, într-o lume care te așteaptă să fii regină. Ce tâmpenie, ce aiurea e soarta! Tu să-ți dorești un nimic, iar nimicul să fugă de tine, tu să-ți dorești o clipă și timpul să încremenească pentru tine, la picioarele tale cu tot ce nu-ți dorești.”

Kat și Algar călătoresc împreună, nu tocmai siguri de ceea ce vor face de-acum încolo. Se confruntă cu schimbările survenite în lumea lor, schimbări ce nu prevestesc decât dezastru și distrugere. Kat se află la un pas de a-și pierde viața, din cauza încăpățânării și imprudenței cu care a atacat un grup de simicovi. Kor deține inima Liei și-și dorește să devină conducătorul lumii, să supună toate neamurile și clanurile. Mintea lui Crius ajunge să fie instalată în capul unei maimuțe violet.

Lia descoperă că are puteri nebănuite, inclusiv abilitatea de a vorbi gowska veche. Dragonul Șarkan se îndrăgostește de ea, e dornic s-o sprijine, deși conștient că inima-i va fi frântă odată ș-odată. Împreună cu frații dragon, cu tâlharii Pisică și Slănină, Lia pornește într-o aventuroasă călătorie,cu primejdii la tot pasul. Va reuși ea să-și cunoască originile, să-și descopere adevărata valoare? O fiică va fi capabilă să-și înfrângă preaputernicul tată și să mai treacă un prag? Kor va fi lăsat să facă ceea ce-și dorește, să-și mențină domnia despotică? Lia îl va revedea cândva pe Crius?

,,- Mary, de ce crezi că ea nu-și vrea inima înapoi?

– De ce să-și dorească cineva furtună tot timpul? Sigur, în clipa în care ar lua-o, Agenția ar fi aici. Lia este opera lor. O lasă în pace, atâta timp cât ea nu-și folosește puterile.

– Deci va fi pace!

– Un timp, doar un timp! Până se termină de turnat Marele Clopot. Atunci vom putea merge toți, dacă va fi nevoie…”

Răspunsurile la aceste întrebări rămâne să le descifrați singuri și, de asemenea, să faceți cunoștință cu umbra martor, să aflați dacă și cum va influența cursul istoriei ce ni se derulează dinaintea ochilor.

Vă recomand cu tot dragul să citiți ,,Pragul 2. Umbra martor” și întreaga trilogie, de altfel! Veți descoperi un univers fascinant, o acțiune antrenantă, personaje pe care, cu siguranță, le veți îndrăgi. Vă veți îndrăgosti de povestea țesută de o talentată autoare, de scriitura sa plăcută ce reușește să te reconforteze și să te țină, deopotrivă, cu sufletul la gură. Vă va plăcea această lectură,  o veți adora și vă veți folosi de propriul suflet pentru a descuia ușile ferecate, pentru a fi capabili să treceți ,,pragul”

A mai rămas ceva de spus? Citiți trilogia ,,Pragul”, fie că sunteți pasionați de literatura fantastică, fie că nu. Altfel veți regreta amarnic, căci nu știți ce pierdeți!

Părerile criticilor:

  • „Cu har si haz, Doina Roman creeaza lumi fantastice futuriste – populate de personaje pitoresti si picaresti – imbinand umorul cu aventura, extravagantul cu ineditul.” Oliviu Craznic
  • ,,Lumea propusă de Doina Roman are o scenografie infernală, gotică, de o deconcertantă irealitate. Este un spațiu al metamorfozelor continue, insolite. Ființe monstruoase, mecanomorfe coexistă cu cele care încă mai păstrează memoria propriului viu. Umbra martor, deși plin de răsturnări spectaculoase ale situațiilor narative, are ca supratemă melancolia unei umanități pierdute și încercarea – sisifică sau legitimă – de a o reînvia.” Teodor Dună

   Îi mulțumesc autoarei pentru șansa neprețuită de a păși în acest univers încântător! ,,Pragul 2. Umbra martor” poate fi procurată de pe site-ul Editurii Tracus Arte, dar și din librăriile partenere. Pentru a fi la curent cu activitatea Doinei Roman nu ezitați să dați un like paginii sale de facebook.

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

1043222.jpg

,,Pragul” de Doina Roman

De când am auzit de existența acestei serii mi-am dorit s-o citesc, însă abia acum a apărut ocazia. Oarecum regret că am așteptat atât timp, dar mă bucur deopotrivă că înainte de lectura primului volum am participat la lansarea trilogiei. Am mai spus și repet: a fost un eveniment extraordinar, alături de oameni minunați! Am trecut cu toții ,,pragul” într-o atmosferă încântătoare, am cunoscut-o pe autoarea Doina Roman, ne-am bucurat de o frumoasă după-amiază de sâmbătă. Discuțiile purtate de invitați mi-au alimentat nerăbdarea de a citi ,,Pragul”.

Așa că am citit primul volum. A fost o lectură incredibilă ce m-a destins și ce m-a ținut cu sufletul la gură. Am prelungit pe cât posibil aceste momente, am savurat rând cu rând, pagină cu pagină, cele așternute cu măiestrie de condeiul Doinei Roman. Concluzia: ,,Pragul” e una din cele mai bune cărți citite de mine în 2016!

Dar ce este ,,Pragul”?

  • Un fantasy EX-CEP-ȚIO-NAL ce te poartă într-o lume altfel, într-un viitor extrem de îndepărtat, guvernat de forțe magice, de sentimente, dar și de tiranie, de lipsă de scrupule. Pe cât de diferită pare de lumea noastră, pe atât este de asemănătoare.
  • O poveste plină de suspans, aventură, iubire, frumos, urât, lumină, întuneric.
  • O carte plină de personaje vii ori ba, de care nu poți să nu te atașezi, cu care te împrietenești. Astfel povestea lor devine și povestea ta.
  • Un prag capabil să-ți ofere tot ceea ce am menționat mai sus.

Subiectul cărții:

În această lume încântătoare, nimeni și nimic nu e perfect. Sentimentele sunt recoltate, sunt vândute, depozitate în bănci, iar oamenii care ajung să-și piardă din sentimente seamănă din ce în ce mai mult cu niște fantome. Ne aflăm într-un moment de pace, între echilibru și haos fiind doar un pas. O casetă ascunde ceva de o importanță colosală și, din acest motiv, nu trebuie să ajungă pe mâinile cui nu trebuie.

,,Da, sunt o jigodie cu o mie de fețe, dar tot ce fac e să perfecționez arma asta până la sfârșitul păcii și să mă asigur că nu o să fim robi până la sfârșitul vieții. E singura noastră șansă. Deja jumătate din clanuri au devenit săraci lipiți pământului și nu mai au decât câteva sentimente, o duc de pe o zi pe alta… Sunt în stare de orice. Chiar să-mi vând sufletul dacă e cazul să înving și să țin echilibrul ăsta fragil între clanuri, Ligă și Părintele Agenției.”

Purtătoarea casetei este Civila Lia, iar o Katenă(Kat) are grijă ca cele două să fie în siguranță. Totul până când Pisică, un tâlhar, pune mâna pe poșeta Civilei, fără a ști ce se află acolo. Poșeta este recuperată, însă situația se complică. Cele două femei sunt căutate. Fug de colo-colo, iar Algar, un dezertor al Ligii, li se alătură. Crius, unchiul lui Kat și persoana de care este îndrăgostita Lia, e cel care știe mai multe despre nenumăratele enigme ce le încurcă existența.

,,Pisică le-a văzut pe cele două femei de când au intrat și s-au așezat la masă. Amândouă aveau ceva deosebit, în mers, în privire și el aproape că se enervase puțin întrucât nu știa prea bine ce… nu era nimic definit, totul îi scăpa, aluneca fără să lase urme. Le-a privit mai atent pe sub genele negre ca smoala. Amândouă blonde… vopsite, dar nu evident. Amândouă înalte… una era mai tânără, avea ochii oblici și negri, tăioși, gura frumoasă, arcuită și senzuală… nu citeai prea multe în ochii ei. Erau două lacuri întunecate în care puteai să-ți imaginezi că ar fi doar moarte sau mister total.”

Crius este prins de uri și oreade, iar Kat, Lia și Algar merg să-l salveze. Vicleanul Crius scapă cu puțin ajutor. Sunt prigoniți în continuare, dar oriunde s-ar duce, nu ar găsi un loc în care să se poată adăposti. Aparent, nu au cale de scăpare. Mor oameni, totul pare să se prăbușească. Războiul izbucnește și… restul vi-l las să-l descoperiți singurei 😀

Vă rog să mă iertați pentru puținele spoilere, dar chiar nu vreau să vă stric suspansul 🙂 E atât de faină această poveste, încât vă garantez că o veți adora și că veți aștepta cu nerăbdare să citiți continuarea! Și eu aștept puțin timp liber ca să mă pot bucura în voie de continuarea aventurilor 😀

Sper că am reușit să vă conving, iar dacă nu, chiar nu știți ce pierdeți! Vă las să aflați tainele acestei povești, să vă îndrăgostiți de personaje și să treceți ,,pragul”… Doina Roman e o scriitoare excepțională, un om cald, ce merită toate aplauzele noastre!

       JOS PĂLĂRIA!

Îi mulțumesc, pe această cale, pentru ocazia neprețuită de a-i citi cartea! De procurat o puteți procura de pe site-ul Editurii Tracus Arte, dar și din librăriile partenere.

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Imagini pentru pragul