,,Prea mulți zei pentru un deșert” de Doina Roman

Doina Roman, născută în Ploiești, a absolvit Business Administration la Open University Business School, UK. A debutat în 2014 cu romanul Pragul, editura Tracus Arte. Au urmat: Pragul 2 – Umbra martor și Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp, la aceeași editură. Cărțile sale au obținut premiile: Cea mai bună carte la debut în volu, 2015, RomCon, Convenția Națională Română de SF&F, Premiul CHRYSALIDE, Dortmund, Germania, SESF (Société Européenne de Science-Fiction). În presa românească există peste 60 de cronici, recenzii și referința la opera sa. 

Fotografia postată de Doina Roman.
Sursă: Doina Roman

Despre carte:

„Ce ai face dacă ai afla că un lucru pe care îl foloseşti ca atare provine dintr-o fiinţă umană, ba mai mult, are conştiinţă şi simte, că ar putea fi un apropiat sau cineva despre care ai auzit, sau pur şi simplu te-ai îndrăgosti de el?”

„Doina Roman este un exemplu clar de autor român care reuşeşte să spargă graniţele dintre literaturi. După ce trilogia ei Pragul e pe cale să fie tradusă în Australia, Noua Zeelandă şi Cuba, Doina Roman vine cu un roman nou, de neratat pentru fanii Science-Fiction şi Fantasy. Inteligent, bine ritmat, deloc previzibil, scris într-un stil care deja poate fi identificat cu numele autoarei, Prea mulţi zei pentru un deşert este o carte care, sunt convins, va influenţa istoria SF&F românească.” Cosmin Perţa

Impresiile mele/ Recenzie: 

Nu demult, mă delectam cu trilogia ,,Pragul”, o serie de-a dreptul deosebită, care nu aș fi vrut să se mai sfârșească. Publicarea unui nou titlu ce poartă semnătura Doinei Roman a reprezentat, fără îndoială, un motiv de bucurie pentru mine, dar și pentru ceilalți cititori. ,,Prea mulți zei pentru un deșert” s-a lansat în cadrul Târgului Gaudeamus din noiembrie 2017 și, spre norocul meu, am reușit să-l citesc destul de curând.

Cu această carte am început anul 2018, am purtat-o prin peregrinările mele și am profitat de fiecare rând scris cu talent și iscusință de autoare. Am luat destul de des pauze de la lectură ca să număr paginile pe care le mai am de citit, căci, ca și în cazul seriei Pragul, mi-aș fi dorit ca povestea să nu se termine prea curând. Doina Roman mi-a confirmat încă o dată că ea oferă cititorilor puțin, însă cărțile sale sunt extrem de complexe, de profunde, măiestruos scrise, astfel încât ajungi să recunoști că esențele tari se țin în sticluțe mici.

Nu mă consider un mare fan al literaturii știițifico-fantastice, însă anumite titluri, precum cel de față, îmi atrag atenția că acest gen nu îmi este interzis și că pot avea acces la lumi și întâmplări uimitoare, atât timp cât descopăr cartea potrivită.

,,Ce ai face dacă ai afla că un lucru pe care îl folosești ca atare provine dintr-o ființă umană, ba mai mult, are conștiință și simte, că ar putea fi un apropiat sau cineva despre care ai auzit, sau pur și simplu te-ai îndrăgosti de el?”

În ,,Prea mulți zei pentru un deșert”, acțiunea este plasată într-un viitor, să-i zicem, postapocaliptic. Rasa umană a fost supusă multor dezastre, numărul oamenilor s-a redus în mod dramatic, iar supraviețuirea rasei se află în pericol mai mult decât oricând. Lumea conturată de Doina Roman este populată de ființe fantastice autentice, rase artificale, specimene rezultate în urma unor procese biotehnologice inimaginabile, din care îi menționez pe glotani, certesieni, lerani, mezderi, ranculi, wancui. (Din fericire, cheia descifrării acestor mici ,,enigme” se află la sfârșitul volumului 😀 )

,,Un nonsens, omenirea este lacomă și uitucă, de îndată ce-i dai ceva, vrea mai mult. Fiecare dintre voi vrea să fie fericit pentru altceva.”

Cartea prezintă două fire narative, două povești distincte, dar nelipsite de farmec.

Pe de o parte, facem cunoștință cu Maximus Sardis, un profesor bizar, bântuit de vise și viziuni al căror sens nu-l cunoaște. La un moment dat, intră în posesia unei cămăși vrăjite (Cămașa Ioanilor) pe care o îmbrăcă și care, putem spune, îi schimbă destinul. Nu se mai poate dezbrăca de acest obiect de îmbrăcăminte, iar creierul său este predispus să acumuleze masiv informații. Maximus are o relație cu Lavia, o relație care cunoaște suișuri și coborâșuri.

Pe de altă parte, se află lerana Melia, fiica unui glotan și a unei femei. Fiind rezultatul încrucișării a două rase diferite, ea și ceilalți asemenea ei sunt disprețuiți de ceilalți, sunt considerați niște sclavi, niște ființe fără drepturi. Își duce viața muncind, acceptând batjocura celor din jur. Ajunge să lucreze pentru glotanul Acron Aghios, medic legist, de care se teme la început, dar pe care, într-un final, încearcă să-l seducă. Existența sa ia o turnură neașteptată atunci când rămâne gravidă – după ce îmbracă Cămașa Ioanilor -, fără să fi avut vreun contact intim cu Acron sau cu oricare alt bărbat.

Copilul pe care îl naște Melia nu este unul obișnuit, ci dimpotrivă un copil căruia îi este hărăzit să schimbe lumea… Fără îndoială, o reinterpretare a mitului biblic privind nașterea lui Iisus Hristos!

,,-Dumnezeu este iubire. Dar noi nu-l mai avem. Lipsește de mult, tu nu vezi că bărbații în ultimul timp nu mai sunt capabili să iubească? Uită-te la mine, uită-te la alții. Ai mai văzut copii? Toți suntem singuri și sterpi și asta de vreo treizeci de ani. Femeile noastre fac copii cu glotanii. Cineva trebuie să ne izbăvească, să ne aducă iar dragostea.”

V-am făcut curioși? Atunci, nu ezitați să citiți ,,Prea mulți zei pentru un deșert”, un roman SF fermecător, scris în stilul caracteristic Doinei Roman. Fie că sunteți fani înrăiți ai genului, fie că vă considerați niște începători, cărțile sale sunt perfecte pentru a vă deschide apetitul pentru lumi fantastice, universuri paralele și personaje nelipsite de culoare, dar și pentru a vă însenina zilele (și nopțile)!

Țin să-i mulțumesc autoarei Doina Roman pentru ocazia de a descoperi acest roman absolut fermecător!

,,Prea mulți zei pentru un deșert” poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Paralela 45, dar și din librăriile partenere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s